Ieri un popă rumen mi-a venit în casă
(Lege nu-i pe lume să şi-l vrea proroc),
Şi din căldăruşe mi-a uitat pe masă
Un sfios şi galben fir de busuioc…
Busuioc cucernic, busuioc de-acasă,
Frate cu muşcata prinsă-ntre fereşti,
Floare de la ţară, floare cuvioasă,
Cum să-ţi spun eu ţie cât de drag îmi eşti?
Mi-ai adus cu tine farmecul livezii,
Mi-ai vrăjit o clipă satul meu din deal,
Taina ce-nfioară noaptea bobotezii,
În întunecimea bietului Ardeal…
Îmi răsar acuma cântece uitate.
Şi-ntr-o pribegie fără de noroc,
Eu te simt că tu eşti singurul meu frate,
Rătăcit şi galben fir de busuioc…
În străinul chiot care strig-afară,
Lângă mine-alături mi te iroseşti,
Floare cuvioasă, floare de la ţară,
Ce cătarăm, oare, noi la Bucureşti?…
Impresionantă ultima strofă!!!! Cu semnificații adânci și cu trimitere la rădăcinile, la ADN-ul acestui popor, pe care NU capitala le conservă și le pune-n valoare, ci satul, satul românesc creștin-ortodox, cu tradiții statornicite din generație în generație. Frumos!!!
Am uitat să specific un amănunt foarte important referitor la busuiocul atât de plăcut poetului Goga: îi este specific arhanghelului Rafael, care înseamnă puterea lui Dumnezeu de vindecare (fiind un tămăduitor de oameni și de animale) și la care se apelează, prin intermediul rugăciunilor, atunci când cineva drag are nevoie de lecuire și întremare. Sunt 7 arhangheli care stau în fața tronului lui Dumnezeu și conduc cele 9 coruri de îngeri, fiecăruia dintre ei fiindu-i specific, distinct, câte o plantă care ne încântă cu florile ei. Crinul imperial, spre exemplu, îi este destinat Arhanghelului Gabriel, care înseamnă puterea lui Dumnezeu.