Jefuită, distrusă, pustiită…

6

Saracie Romania5O parte a românilor, dornici de libertate – dar şi obligaţi de marasmul economic postdecembrist al dispariţiei locurilor de muncă după a falimentarea intenţionată a sute de intreprinderi – au plecat către cele patru vânturi, în speranţa de mai bine. N-au găsit câini cu covrigi în coadă, ci umilire, sfidare şi sclavie modernă. Invazia kalergiano-musulmană din ultimii ani a creat zone în statele occidentale, unde legile gazdelor nu mai au valabilitate, acolo domneşte Şharia islamică.

După atâta Covid şi isterie generalizată cu care ne-a obligat alde Arafat şi ai lui să facem pas cu pas cu masca pe figură, cred că se impune o sumară trecere în revistă a unor evenimente de la care ne-a fost distrasă atenţia şi pe care balamucul generalizat le-a făcut aproape neobservate. Am mai afirmat şi cu alt prilej că între Imperiul Roman, campania de expansiune a lui Napoleon Bonaparte, Primul, dar mai ales Al Doilea Război Mondial şi Uniunea Europeană există un numitor comun – dorinţa stăpânirii necondiţionate şi a acumulării de bunuri. Mult lăudatul conglomerat numit Uniunea Europeană s-a dovedit a fi o creaţie machiavelică mult mai diabolică, superioară celorlalte menţionate.

Privind retrospectiv, finele celui de-Al Doilea Război Mondial s-a soldat pentru România (dar şi pentru alte state europene) cu ocupaţia militară sovietică. Pentru români, până în 1958, când hulitul, dar mai puţin cunoscutul Gheorghiu-Dej i-a scos din ţară; pentru ceilalţi, până în 1990. Astăzi, Federaţia Rusă este „oaia neagră” a Europei şi „inamicul potenţial” al României – cu a numit-o în înalta sa prostie -, Diktatorul de la Cotroceni.

Fără posibilitate de contrazicere, legea învingătorului a demonstrat că, după război, URSS ne-a batjocorit, ne-a asuprit şi ne-a jefuit. Astăzi, la scurgerea a peste treizeci de ani de la „Monstruoasa coaliţie” Bush-Gorbaciov şi la 13 ani de la catastrofa cedării suveranităţii ţării şi trecerea Tricolorului sub Drapelul celor 12 stele, constatăm că România a fost nu doar  din nou  jefuită, ci literalmente distrusă, pustiită nu doar de bogăţii materiale, ci şi de oameni. Până şi numele e pe cale de a fi şters de pe carcasa ruginită a navei «România» aflată în derivă în ape tulburi. Google deja a făcut-o, a scris «Wallachia».

De parcă n-ar fi fost de ajuns demolarea de după 1989, cei trei „escu” – slugi trădătoare şi servile ale altora – au vândut pe bani puţini şi comisioane grase Ţara, au ruinat ceea ce clădiseră cetăţenii României de-a lungul secolelor şi în perioada ceauşistă, iar atunci când dezastrul a devenit vizibil, s-au bucurat ca proştii privind cum le arde casa. Cele două date istorice blestemate în care românii, la comenzi străine şi-au asasinat conducătorii (1 iunie 1946 – Mareşalul Ion Antonescu şi 25 decembrie 1989 – Preşedintele Nicolae Ceauşescu) a continuat pas cu pas prin punerea pe tronul naţiei a antiromânului străin de Neam şi Ţară care – în plin spectacol pandemic al „stării de urgenţă” – a trimis sclavii mioritici la cules sparanghel nemţesc. În discursuri, Sparanghel-Vodă – cum cineva l-a rebotezat după nelegiuirea comisă – a surclasat lejer „perlele” comise de viorici, turcane, anisii, vele, tătari arafaţi şi alte reziduuri bipede contemporane. Emite prostii, apoi cere scuze. Să nu-l omitem din gaşcă pe „ucenicul vrăjitor” al doctorului Mengele, pre numele său Adrian Wiener (după nume, „român” neaoş din pleava politicianistă), deputat în Parlamentul României, care a propus „exterminarea celor ce refuză vaccinarea obligatorie”… De ce nu şi a celor care nu se supun aberaţiilor legii carantinării, că până la crimă împotriva umanităţii nu-i decât un pas. Pentru o astfel de afirmaţie, în altă ţară ar fi fost dat afară din forul legislativ, iar în alte timpuri, plimbat în căruţă cu placarda ruşinii de gât, să-l vadă tot românul, dar la noi, ca la nimeni.

„Nu vom uita niciodată că România a sfidat naziștii și a salvat viața a 400.000 de evrei” (Shimon Peres, Bucureşti, august 2010)… Campania nedeclarată oficial împotriva a tot ceea ce este românesc continuă sub diverse forme:

– „La 8 iulie 2020, Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori ai Argentinei, Columbiei, Danemarcei, Greciei și României – al cărei ambasador este Radu Ioanid […], distins în 2009 de președintele României cu Ordinul Național «Pentru Merit», în grad de Comandor. Acesta a declarat că România este mândră de poziția ei fruntașă în combaterea antisemitismului. […]  Nu trebuie neglijat faptul cert că „Istoria contemporană a B’nai B’rith România este oglindă retrovizoare pentru drumul parcurs de România acestui timp. […] Înaltul Patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, spune mult despre anvergura și prestigiul evenimentului”.

Firesc, întreb: în afara „rolului important jucat de Radu Ioanid în realizarea Muzeului Holocaustului de la Washington” care sunt celelalte „merite” ale proaspâtului ambasador fără experienţă în diplomaţie, pentru care a fost numit reprezentant al intereselor României în Israel? Să fie Radu Ioanid la Ierusalim un fel de Adrian Zuckerman la Bucureşti? Dacă-i aşa, cred că era mult mai potrivit Teşu Solomovici… Mare e grădina „diplomaţiei”!

– Pentru că nu putea lipsi martie din post, „Radio «Europa Liberă»” faimoasa oficină de şanţ á la Baba Vanga, plătită de Congresului SUA promovează – nu pentru prima dată – ura, şovinismul şi rasismul. Ca să fiu mai explicit aş dori ca Diktatorul, „Guvernul meu 4”, Şeful Federației Comunităților Evreiești din România şi oricare membru al dinastiilor Cioabă-rege sau Iulian-împărat să mă lumineze: dacă eu, român, îndrăznesc să atenţionez un evreu sau un ţigan care comite fapte reprobabile şi/sau în detrimentul românilor, sunt considerat rasist şi sancţionat conform legii-fără-de-lege 157/2018 (continuatoare a mereu modificatei şi anticonstituţionale OUG 31/2002). Dacă însă un evreu sau ţigan foloseşte expresii duşmănoase, calomnii şi insulte, ba chiar agresiuni armate împotriva românilor, reversul nu mai e valabil. Păi, aşa ceva se numeşte tot rasism, dar şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii (desigur, din întâmplare, tot neromân) poartă ochelari de cal şi nu vede decât ce i permite U.D.M.R. sau „ce vrea muşchii lui”.

Într-un „interviu” cu întrebări de genul „nu-i aşa că pământul e rotund?”, „Vocea patriotului naţionale” de la Radio «Europa liberă» dă apă la moara şefului Gestapo – Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R. – „E.W.” Alexandru Florian, care a afirmat că unii istorici români (cu adresă directă la Preşedintele Academiei Române şi la instituţia în sine) ar minimaliza dramele suferite de evreii din România în secolul trecut: „Conform datelor sociologice pe care I.N.S.H.R. le-a comandat (o „scăpare” greu pardonabilă care permite interpretări – n.a.), nivelul de informare referitor la Holocaust în România este precar în societatea autohtonă. […] Volumul «Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova» coordonat de domnii profesori academicieni Pop și Bolovan se minimalizează tragedia evreilor din România. […] Nu înseamnă că dacă ești coordonator strângi acolo cu fărașul orice și nu ești responsabil. […]”.

Profesorul universitar bătut în cuie ca acuzator public la instituţia inchizitorială Gestapo – Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R. – 2020 încheie apoteotic denunţul, întrecându-l în tupeu şi perseverenţă pe însuşi Oracolul din Dămăroaia: „Nu cred că există informații istoriografice care să dezmintă Raportul Wiesel. […] Trebuie să fim vigilenți, să nu uităm, să avem o societate civilă puternică, gata să reacționeze de câte ori statul încearcă să devină autoritar, arbitrar sau totalitar, fiindcă Holocaustul este legat numai de un regim totalitar”. Raportul în cauză şi numele unui controversat auto-declarat fost deţinul la Auschwitz (fără număr tatuat pe braţ) or avea tabu-uri mai mari decât cele din Talmudul şi nu pot fi contestate? La Ierusalim se ştie?

După ce Gauleiterul-Diktator s-a lăudat în gura mare: „am obţinut miliarde de la UE!”, Viktor Orban – prim-ministrul Ungariei (rog a nu se confunda numele premierului de la Budapesta cu cel al mandolinei-sugativă de la Palatul Victoria), aruncă la coş clămpăneala infatuării iohanniste şi spune lucrurilor pe nume: „Spun că primim bani de la Uniunea Europeană. Primim pe dracu! Nu primim bani de la Uniunea Europeană: recuperăm o parte din banii scoși din Ungaria de către occidentali. […] (cărora) Le permitem să își aducă bunurile aici fără a le impune taxe vamale protecționiste. […] Așteptăm de la ei să ne dea înapoi o parte onestă din profiturile afacerilor lor – deoarece este a noastră și noi am muncit pentru ea. Așa ar trebui văzute lucrurile. […] 70-80% din banii primiți de la UE sunt de fapt utilizați pentru a cumpăra produse fabricate de întreprinderile occidentale și pentru investiții implementate de companiile vestice. Liderii UE nu acționează din milă și bunătate. Ei profită! Deci este deopotrivă umilitor și neadevărat să prezinți fondurile UE ca pe o condescendență a Uniunii de a da niște bani pentru central-europenii mai săraci. Mi-aș dori ca noi, ungurii, să avem mai mult respect de sine!”.

Se spune că speranţa moare ultima. Oare? Cred că în România, deja a sucombat în timpul celui de-al doilea mandat al „României normale”, din cauza Covid, a miliardelor de gogoşi ale UE şi trădările de ţară ale guvernelor postdecembriste. Vreau ca noi, românii „să avem mai mult respect faţă de noi înşine!”.

Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: Ion Măldărescu

Loading...
loading...

6 COMENTARII

  1. I-aș recomanda d-lui Măldărescu să citească „Memoriile de război” ale lui Alan Brooke prin care deplângea capitularea României (23 august 1944) pentru că anglo-americanii nu ajunseseră nici măcar la Rin. Asta ca să nu mai considere că URSS ne-a jefuit, ne-a înfometat, ne-a pus pielea-n saramură și ne-a șters de pe harta lumii!!! După studierea lor precum și a documentelor-unicat păstrate în arhivele României, Rusiei și ale Marii Britanii, va constata dumnealui că depunerea armelor și încetarea ostilităților din partea României i-a făcut pe ruși stăpânii Europei, că-n urma negocierilor de la Cairo, Churchill s-a opus retrocedării complete a Transilvaniei, deși rușii ne oferiseră la Stockholm întreaga parte a Transilvaniei, răpită în urma Arbitrajului de la Viena, dictat de Hitler și Mussolini, că poporul român, care pierdea Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, trebuia să aibă o compensație pentru a încheia un armistițiu și că singurul care a priceput poziția ingrată a României, tranșată în urma trădării unui rege incompetent, din toată gașca de nenorociți ce aveau grijă doar ca Grecia să nu cadă sub influență sovietică a fost Stalin. De ce naiba o fi atât de grea istoria pentru unii??? Rușii nu ne-au bombardat niciodată spre deosebire de americani, englezi și nemți, rușii nu ne-au jupuit de vii, atunci când Romania s-a văzut nevoită să plătească despăgubiri de război. Restituirile n-au fost impuse de Rusia, ci de Conferința de Pace de la Paris. Datorii am avut de plătit atât Angliei cât si Americii, dar aceste lucruri sunt mai puțin mediatizate de când am devenit “parteneri” cu occidentalii și nu știm cum să dăm buzna ca să le pupăm condurii!!! Rusii ne-au ajutat prin înființarea societăților româno-sovietice cunoscute sub denumirea de SOVROM-uri, pentru a putea să ne achităm de obligații în fața vesticilor, iar în 1956 au renunțat la partea lor în favoarea Republicii Populare Române, așa cum se numea România în acele vremuri. Nici astea nu se pun, nu se iau în considerare??? Da* americanii de când ne parazitează ce ne-au oferit???Sau noi trebuie să acceptăm doar ceea ce le convine unora??? Nu ne plac rușii pentru că sunt un popor demn și curajos, primul din istorie care s-a scuturat de asupritori prin Revoluția din Octombrie 1917, pentru că după distrugerea URSS-ului nu și-au vândut resursele, nu și-au trimis la fiare vechi fabricile și uzinele, chiar dacă treceau printr-o perioadă de declin atât politic, cât și economic și social. Noi cu ce ne-am ocupat de 31 de ani încoace??? Ne-am văcărit că ni s-a luat TOTUL, dar n-am mișcat un deget să ne recuperăm avutul (mult, puțin, atât cât a fost!!!) pe care l-am obținut prin sacrificii imense în doar 24 de ani! Rușii au găsit calea redresării, noi bâjbâim și ne lamentăm după zeci de ani de la căderea socialismului și-i vedem tot pe ei Acarul Păun! Mda, păcat de nația asta, că-i atât de îmbrobodită de indivizi care se consideră formatori de opinie!!!

    • Vă mulțumesc frumos!
      Ideea este, că mereu am încercat să ofer din puținul cunoștințelor mele și celorlalți, tocmai pentru că am știut că evoluția umană, începând de la stadiul de pitecantrop și până la cel de homo sapiens, s-a desăvârșit inclusiv învățând unii de la alții. Îndrăznesc să vă las aici un alt motiv, care conturează fără ambiguitate, că-n tot ceea ce întreprindem în decursul nostru existențial, intelectul și rațiunea rămân cele mai importante: https://ecology.md/md/page/previziunile-lui-ray-bradbury-despre-timpul-nostru
      Pe de altă parte, Ion Măldărescu NU scrie rău, dar expunerile sale din ultima vreme au „scăpări” intenționate, ceea ce mă îndeamnă să cred altceva: c-a schimbat ”stăpânul”!

  2. Oarecum off topic, dar în legătură cu modul total eronat de-a-i privi și înțelege pe ruși. Dau două exemple trăite personal, nu din cărți, nici din manuscrise:
    1. Moscova, Boxing day (a doua zi după Crăciun), când în aproape toate țările occidentale lumea se înghesuia (sau se trăgea de păr) prin magazine ca să prindă un chilipir. Galeriile de artă Tretiakov au două clădiri aproape una de cealaltă, clădirea veche unde se află expoziția permanentă cu lucrări de Ivan Șișkin, Vassili Vereșciaghin, Mikhail Bulgakov, Ilia Repin, colecțiile de pictura Bizantină etc etc, și clădirea nouă unde sunt expoziții temporare. În drum spre clădirea veche, era o coadă care se întindea aproape de la stația de metrou până la clădirea nouă. Frig! Familii cu copii (mai multe doamne decât domni), tineri, bătrâni, mai bine sau mai prost îmbrăcați, băteau din picioare vorbeau și râdeau, roșii în obraji. Am crezut întâi că au băgat televizoare ieftine, dar nu, era vernisajul unei expoziții, adunaseră o mare parte din lucrările pictorului Pavel Fedotov. Personal, nu-mi aminteam decât de-o singură lucrare a artistului, nu mi-am închipuit însă, că era atât de popular. În pelerinajul meu, m-am îndreptat către expoziția permanentă, dar m-am întors a doua zi și coada nu mai era atât de mare, reușind astfel să văd și lucrările lui Fedotov. O situație similară o găsesc la muzeul de artă Pușkin, unde coada este permanentă, ca la Luvru, numai că majoritatea sunt ruși, nicidecum turiști străini.
    Ceea ce doresc să lămuresc este că, în timp ce americanii și alte nații (televizoarele stradale difuzau imagini din aproape toată lumea) se buluceau la cozi pentru marfă ieftină, rușii formau cozi imense pentru evenimente culturale.

    2. De data aceasta, experiența mea datează din timpul verii. Parcul Pobeda (Parcul Victoriei, acolo se află flacăra eternă în memoria celor peste 20 de milioane de soldați și civili ruși care au murit în Al Doilea Război Mondial), ora 21.30, aproape întuneric, patinatorii cu rotile s-au împuținat, câteva perechi de îndrăgostiți se plimbau ținându-se de mâna. Parcul este imens, alei, muzeu, un fel de obelisc cu statuia Sfântului Gheorghe, pietre comemorative cu numele tuturor eroilor căzuți în Războiul pentru Apărarea Patriei și cu orașele lor de proveniență, plus alte orașe importante din Uniunea Sovietică etc. Multe dintre acestea aveau flori proaspete depuse lângă ele – mi-am închipuit că o fi fost vreo sărbătoare oficială. Apare o mămică frumoasă, cu o fetiță de 5-6 ani. Au fiecare în mana câteva fire de garoafe roșii. Se opresc în fața unei astfel de opere arhitecturale, fetița pune întrebări, mămica îi răspunde, nu știu ce spun dar discuția pare extrem de serioasă. La un moment dat, copila se desprinde de mâna mamei și așază florile pe monument, mama face la fel, ambele stau nemișcate câteva secunde, apoi femeia se preface că vrea să o prindă pe puștoaică și încep să râdă amândouă și să alerge pe alei. M-am simțit absolut copleșită de semnificația acelui gest! Oare câți dintre români își duc odraslele la monumentul eroilor și le oferă explicații??? Ne mai întrebăm pe unde am pierdut patriotismul? De ce nu iubim România și ne este rușine cu naționalitatea noastră? Pentru ruși acest respect nedisimulat, spontan, pentru imensul sacrificiu făcut de părinții și bunicii lor a devenit parte din codul lor genetic, la fel ca și nevoia și respectul pentru cultură. În schimb, de-a lungul anilor am citit articole scrise de diverși români, cu pretenții de intelectuali rafinați, în care rușii erau numiți muscali, mari consumatori de votcă, înapoiați, comuniști puturoși și alte asemenea calificative injurioase.
    Aș zice că de-a lungul timpului, oamenii se schimbă. În bine sau în rău. Ne-am întrebat vreodată pe care parte a baricadei ne poziționăm? Ne-am supărat că francezii ne-au catalogat (în urmă cu câțiva ani), la una dintre televiziunile lor, drept păduchioși și nespălați, că acum câteva zile antrenorul român Marius Șumudică a fost comparat cu un țigan și cu un cerșetor la o televiziune din Turcia, dar tot nu pricepem nimic din ceea ce se petrece în jurul nostru, tot nu învățăm nimic. În schimb, îi condamnăm continuu pe ruși fără să cunoaștem că sunt poziționați – ca mentalitate și comportament – la ani-lumină comparativ cu noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.