Mișcarea legionară vasluiană

0

Organizația Frăția de Cruce (FDC) din Vasluiul postbelic

Materialul următor a fost întocmit pe fapte și întâmplări reale, povestite și dovedite cu documentele eliberate în copie de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, de către d-l inginer Constantin Iulian născut în orașul Vaslui. Este foarte posibil ca acest articol să provoace reacții diferite începând cu aversiunea unora față de mișcarea legionară și sfârșind cu o anume revoltă interioară din partea altora. Noi nu ne-am propus să facem apologia acestei mișcări cu o largă audiență în perioada interbelică, ce până la urmă a fost aspru pedepsită atât de regele Carol al II lea și, mai târziu, de mareșalul Antonescu, cât și de puterea instituită în țara noastră odată cu 6 martie 1945, zi în care la amenințările directe ale lui Stalin, comuniștii și marionetele acestora au ajuns la cârma României. Rămânând în continuare tributari adevărului, n-am vrut vreodată și nici nu vrem să facem ceea ce au făcut comuniștii până în 1989: falsificarea grosolană a istoriei contemporane având un singur scop și anume acela de spălare a creierelor. Mai suntem datori cu o precizare importantă: pentru anumite personaje am folosit inițiale aleatorii.

Nicolae IONESCU

În perioada anilor 1945-1948, când a început procesul de stalinizare a țării, în cadrul liceului Mihail Kogălniceanu s-a dezvoltat o semnificativă mișcare legionară, de rezistență națională, anticomunistă, caracteristică mai tuturor liceelor din țară. Se înființa astfel organizația legionară, Frăția de Cruce (FDC “46” ). La început. această organizație a fost condusă de elevul B.C., iar Iulian. Constantin era bibliotecar. Acesta din urmă a făcut parte dintr-un cerc literar de la Liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui și a salvat de la ardere multe cărți interzise de noile autorități, prin ascunderea lor sub haină, luând atitudine față de epurarea din programa școlară a unor scriitori și a operelor acestora, cum ar fi: Blaga, Rebreanu, parțial Eminescu etc. De la aceste acțiuni va avea de pătimit și va fi urmărit împreună cu alți colegi de securitatea comunistă. B.C. pleacă la Iași și conducerea grupului din Vaslui este preluată de Iulian Constantin. Ca șef al FDC întărește activitatea organizației și cooptează noi elemente, trecându-le inițial prin  „mănunchiul de frățiori”, ocupându-se personal de educația religioasă a lor. Grupul FDC “46” avea strânse legături cu mișcarea de la nivel național și cu FDC Iași, condusă de C.E. În timpul cât a condus „mișcarea”, în primii ani postbelici, înființase ziarul «Răcnetul Vasluiului» care apărea clandestin, fiind destinat îndeosebi legionarilor. În ziua de 25 martie 1947, de „Bunavestire”, Iulian C., împreună cu T.M. au organizat un parastas legionar, cu sprijinul preotului R.I., pentru pomenirea morților Mișcării (Codreanu, Moța, Marin etc.). Grupul legionar din Vaslui, a botezat copilul FDC-istului, O.A., căruia i-au pus numele C. și frecventează lăcașurile ortodoxe, interesându-se de îngrijirea mormintelor legionare.

Arestarea grupului legionar vasluian al Frăției de Cruce

În vara anului 1948, când au început arestările legionarilor, șeful grupului, Iulian C. a ținut o ședință în casa lui P.D. la care au participat G.I. și P.I. În această ședință s-a stabilit ca I.C. să dispară din oraș, iar P.D., P.I. și G.I. să facă de planton în grădina publică (Copou) a Vasluiului, în anumite zile din săptămână, ca prin ei, Iulian să poată ține legătura cu orașul, spre a se interesa despre arestările legionarilor. Această  acțiune nu a mai fost pusă în practică, datorită faptului că Iulian a fost arestat a doua zi, dispărând, astfel, din oraș. În dosarul de urmărire al Securității se propunea și arestarea prof. P.D. deoarece era considerat a fi șeful grupului restrâns. În 1948, sunt arestați și ceilalți membri ai grupului vasluian, printre care amintim pe: T.M., D.P., C.D., R.P., L.M., A.C., O.A. ș.a. Pentru  activitatea desfășurată, Iulian Constantin este condamnat de Tribunalul Suceava la nouă ani de închisoare, 2.000 de lei amendă, 3 ani interdicție corecțională, pedeapsă pe care o execută până în anul 1955.

Grupul care s-a opus „reeducării” la închisoarea Suceava a fost condus de avocatul N. Pâslaru, comandant legionar, în calitate de șef al Regionalei „Moldova și Bucovina de Sud”. A fost  izolat împreună cu alți tineri și supuși unui sever regim de detenție. Printre cei izolați s-au aflat: preotul Dumitru M. (împreună cu cantorul Verigheanu), cpt. N. Magirescu, medicul Dumitru Moisiu, studentul Dan Dumitrescu, Emil Constantinescu, C-tin Străchinaru, Eugen Berza, la care se adaugă tinerii FDC-iști din Grupul Vaslui (I.C., O.A., D.C., T.M., S.D., L.M., D.I. , Gruia I. ș.a.). Trebuie precizat că avocatul Nicolae Pâslaru, din cauza regimului sever de detenție ce i s-a aplicat, a decedat în închisoarea de la Aiud, în anul 1961.

În lagărul de la Peninsula – Valea Neagră a fost organizată de către cei care s-au opus reeducării o acțiune de recuperare a celor căzuți în ”demascările” de la Pitești și Gherla. În centrul  acestei acțiuni de recuperare s-a aflat profesorul Grigore Zamfiroiu. La acțiune au participat: V. Toma, preotul. Adrian Făgețeanu, preotul Ion Florea, Roman Braga, Petre Gâdea, Dănilă Roman, Gh. Stănescu și eroul evocării noastre, Constantin Iulian. Pentru ridicarea moralului din acest lagăr a fost editată clandestin, revista «Hrisov de Buna Vestire». Tot atunci a apărut și Imnul Peninsularilor, «Se-ntorc din hăul închisorii», compus de preotul Ion Florea, pe versurile profesorului Ion Zamfiroiu. În contracararea acțiunilor de reeducare, un rol important l-au avut poeziile lui Radu Gyr, Aron Cotruș («M-am născut să dărui») și a altor poeți, transmise din om în om.

Prin urmare, Constantin Iulian, consideră că procesul de „reeducare” și „demascare” a eșuat în universul concentraționar românesc. În timpul detenției era caracterizat ca unul dintre „elementele cele mai fanatice”, menținându-se pe poziția sa legionară, ca urmare a legăturilor pe care le-a avut în închisoare cu unii conducători ai mișcării, cum au fost Gheorghe Petrașcu și Horia Cosmovici. El căuta să mențină pe aceeași conduită și gruparea FDC Vaslui, luând parte la o serie de acțiuni în închisoarea Suceava, fapt ce a dus la izolarea sa.

Activitate politică chiar și în sinistrele pușcării de exterminare

În penitenciarul Pitești a continuat reorganizarea mișcării legionare și s-a opus procesului de reeducare din anii 1953-1954 militând împotriva „codoșilor și trădătorilor”. Inițiază acțiuni  prin care se „răsturnau declarațiile suplimentare” date la Pitești, fiind convins de „victoria legiunii”. Constantin Iulian era un legionar cu influență în rândul celorlalți membri ai mișcării, ispășindu-și anii de detenție în închisorile Suceava, Pitești, Canal Poarta-Albă, Aiud, Jilava, Gherla etc. După eliberarea sa din penitenciar, în iulie 1955, se stabilește la Vaslui, fiind supravegheat informativ de către agentul „Creangă”.

Urmărirea de către „organele” de securitate continuă. Din notele de urmărire ale Securității rezultă că are la început o poziție de om rezervat, liniștit și pașnic. Ulterior, supravegherea informativă stabilește interesul acestuia de a lua legătura cu majoritatea elementelor din fostul grup FDC Vaslui. Reia legăturile cu T.M., D.P., L.M., A.C., O.A. Are o atitudine rezervată față de J.O., B.O., B. Constantin, G. Ion, M. Corneliu etc. În special, pe B.C. și J.O. îi consideră ca fiind „elemente care au lovit în organizația legionară”. Fiind urmărit îndeaproape de fosta poliție politică bolșevică, Securitatea, spusele de atunci ale lui Iulian Constantin erau „conștiincios” consemnate în notele informative. Iată câteva propoziții scrise de agentul „Creangă”: „Iulian C. arată că în timpul detenției, linia legionară nu a fost respectată, că s-au făcut foarte multe greșeli datorită unor “agenți provocatori” infiltrați în mișcare pentru a o compromite. Subliniază, la întâlnirea cu vechii camarazi, necesitatea menținerii spiritului legionar în rândurile elementelor FDC El acordă o atenție deosebită conspirativității și prudenței în conduită”.

Participă cu discreție la nunta prietenului său, Petru R., în octombrie 1955, deși acțiunile sale erau supravegheate. Adoptă în activitatea sa principiul legăturii „de la om la om”, discutând separat cu fiecare element din anturajul său, în funcție de încrederea pe care o avea în acesta. Fiind un „element fanatic și mistic” (părere securistică n.n.), Constantin I. frecventează cu regularitate biserica. După slujbe pleca împreună cu alți colegi la Mausoleul Eroilor de la cimitirul Eternitatea din Vaslui unde amintea de mormintele legionare, despre care afirmă că în prezent acestea nu se mai cunosc în comparație cu cele sovietice, „dar în viitor vom face și noi ceva pentru ai noștri, nu așa cum au făcut rușii distrugând mormintele lui Moța, Marin și Codreanu”.

33 de legionari împușcați

Tot cu această ocazie, Iulian Constantin a spus că acea cruce era ridicată de legionari în fața fostei școli Normale din oraș (ulterior, școala a devenit Spitalul TBC din localitate n.n.), pe locul unde au fost împușcați o serie de legionari, în septembrie 1939, ca urmare a asasinării primului ministru, Armand Călinescu. Într-adevăr, cunoscutul om politic a fost omorât de legionari ca urmare a executării Căpitanului Mișcării , C..Z. Codreanu, din ordinul regelui Carol al II-lea, căruia i-a fost refuzată cererea ca această organizație să fie condusă de el. Au fost împușcați 33 de legionari în Vaslui, iar elevii de la liceul M. Kogălniceanu (și nu numai! n.n.) au fost aduși să vadă abominabila faptă. În amintirea acestui masacru a fost construită, în 1940, acea cruce care se mai afla și în 1955.

Legătura lui I. Constantin cu grupul FDC “46” reîncepea, în anul 1955, așa cum relevă rapoartele Securității. După eliberare, acțiunea sa viza trei categorii: o primă categorie era cu cei care au fost arestați și au rămas pe o poziție legionară; o a doua categorie era a celor care au trădat mișcarea datorită acțiunii de reeducare de la Pitești sau au fost informatori în penitenciare și din ultima categorie făceau parte aceia care după 23 august 1944 se raliaseră mișcării, dar nu au fost arestați. Întreaga sa atenție se îndrepta, desigur, spre prima categorie. Se lua legătura cu ei în diferite locații: biserică, cimitir sau casă. De asemenea, Constantin I., în discuțiile cu tinerii pe care îi medita la matematică pentru admiterea la facultate, combătea materialismul și ateismul comunist, ponegrind guvernul, partidul  și asculta posturi de radio occidentale, se arată în dosarul său de urmărire. A organizat în 1956 excursii legionare la Iași și în munți. Folosește literatura legionară precum «Îndemn la simplitate» de Ernest Bernea. Trebuie subliniat că și membrii  familiei sale au fost arestați între timp, printre ei fiind fratele său Traian, condamnat de trei ori și unchiul său, inginer, considerat  pe nedrept criminal de război. Fostul procuror Zilberman din Vaslui, apoi director al școlii de Cooperație din localitate a ordonat ca lui Iulian Traian să i se pună lanțuri la picioare și să fie dus prin oraș, întrucât el se ridicase împotriva „jidanilor”, deoarece „aceștia au căutat să profite, întrucât erau sprijiniți de sovietici” se arăta în notele Securității. În aceleași surse, se sublinia faptul că I. Constantin întreținea legături cu foștii colegi FDC-iști din țară și străinătate , mai ales cu cei din București. În viziunea securiștilor, I. Constantin avea „un cult deosebit pentru puterile occidentale, căutând să arate cu orice prilej  superioritatea acestora, față de URSS”. Pentru a-l afunda cât mai mult, într-o altă notă informativă de la dosarul de urmărire se spuneau următoarele: „El desconsideră presa noastră, nesocotind știrile privind situația politică din țară, în care se arată superioritatea orânduirii socialiste și se orientează după informațiile radiofonice din Vest. Toate evenimentele interne și externe care au loc sunt interpretate dușmănos”.

Că atât partidul comunist român, cât și unealta lui de opresiune, Securitatea, n-au avut dreptate, este altă poveste. Citind în continuare dosarul, am mai găsit și câteva reflecții d-ale lui „Creangă”, cel care a pășit ca o umbră nevăzută prin preajma lui Iulian în acei grei ani ’50: „…vorbind despre organizația legionară, I. Constantin o consideră o creație dumnezeiască  caracterizată prin valori morale deosebite: “cinste, onoare și demnitate”, iar mulți s-au străduit să nu mai existe legiunea, dar ea, totuși, trăiește. Relatează că Horia Sima după “actul de trădare” de la 23 august 1944 a propus lui Hitler “înarmarea legionarilor împotriva comunismului”. Căutând să atenueze crimele și jafurile legionarilor în timpul rebeliunii, arată că nu toți în cămăși verzi erau legionari, ci unii sub această mască se ocupau de furturi”. Iulian Constantin organiza, în 1955, anumite excursii asemănătoare marșurilor legionare și agentul „Creangă” arăta că inculpatul Iulian poseda o serie de cărți interzise ca: «Huliganii», «Îndemn spre simplitate», «Camarazii». De asemenea, pentru a-și câștiga existența, dădea meditații la matematică tinerilor care doreau să urmeze o facultate, având înclinații deosebite la această disciplină.

A doua arestare și condamnare

Era urmărit permanent de Securitate și acuzat că educă tinerii în spirit legionar. Odată cu începerea anului universitar 1956-1957, I. Constantin vine la București, se înscrie și urmează ca bursier cursurile anului I de la Institutul de Construcții, absolvind cu calificativul „foarte bine”. Este urmărit și în Capitală de agentul „I. Silvan”, deoarece continuă activitatea legionară, prin diferite acțiuni precum și prin citirea de cărți interzise. Este din nou arestat în 1958, pe când era în anul II de facultate. În același an, este condamnat de către Tribunalul Militar București la 25 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”. Se dispunea, totodată, confiscarea totală a averii condamnatului și îl mai obliga pe acesta la plata a 1.000 de lei cheltuieli de judecată. Atunci mai fuseseră arestați încă 14 intelectuali acuzați de legături legionare. Este eliberat la 1 august 1964 de la Aiud prin decretul 411 de grațiere ca „needucat”, menținându-și trează conștiința și credința creștină. În penitenciar, pe toată perioada detenției s-a menținut pe aceeași poziție legionară și a refuzat să participe la „munca cultural-educativă”, se mai menționa într-un raport informativ post-detenție.

Constantin a absolvit, până la urmă, Facultatea de Hidrotehnicăîn 1970, ca șef de promoție, specialitatea amenajări portuare și construcții hidrotehnice, fiind repartizat în București. A lucrat mult timp la Institutul de Studii și Proiectări Hidrotehnice (ISPH). S-a căsătorit în 1973 și soția sa, Daniela, a lucrat ca statistician la Centrala Bumbacului. După absolvirea Institutului de Construcții, a fost urmărit permanent de Securitate. Agenții acesteia au încercat să subtilizeze cheile soției cheile de la apartament în încercarea de a face dubluri pentru a intra în imobil cu scopul de a instala mijloace speciale de urmărire. Se avea în vedere chiar posibilitatea de a intra în posesia cheilor de la apartament prin furtul acestora de la fiica sa Roxana, elevă la Liceul Dimitrie Cantemir.

În 1982, când i-a murit mama, s-a deplasat de mai multe ori la Vaslui, fiind urmărit de sursele „Rotaru„ și „Iancu”. Înainte de 1989 a fost autorul a șase brevete de invenții și laureat al Premiului Academiei RSR de două ori. A avut două condamnări politice în timpul regimului comunist. Prima, a suferit-o înainte de majorat, așa cum s-a văzut mai sus. Activitatea sa, după 1948, a fost urmărită permanent de Securitate. Când i s-a acordat Premiul Academiei RSR pentru contribuția sa la proiectarea Canalului Dunăre – Marea Neagră a făcut chiar o glumă  arătând cu ironie că a fost premiat mai întâi ca „rob”, pentru că și-a petrecut câțiva ani de detenție pe acest șantier, apoi ca proiectant. Din discuțiile avute cu el a rezultat că se consideră victimă a unei „erori judiciare”. Chiar din timpul facultății, prof. univ. dr. Radu Prișcu, rectorul Institutului de Construcții, i-a propus să devină asistent la catedra de Construcții Hidrotehnice cu condiția să-și facă „reabilitarea”. Acesta a răspuns curajos că el nu are ce reabilita , ci justiția trebuie să se reabiliteze față de el. De altfel, trebuie să spunem că „celebrul” canal Dunăre – Marea Neagră a fost supranumit „mormântul burgheziei românești”, iar deținuții de aici erau numiți „bandiți” de către analfabeții care-i păzeau. Salutul folosit de către gardieni era „moarte lor!”. A refuzat ca în interviurile date la Radioul public „despre noile surse de energie”, să introducă în intervenții extrase din cuvântările lui Nicolae Ceaușescu, considerând că cel care acceptă un astfel de „compromis” este o „lichea”.

Reeducări nocive și dezonorante

Iulian Constantin a participat la funeraliile prof. Radu Prișcu, fost rector la Institutul de Construcții București, care au avut loc la mănăstirea Cașin. Cu acest prilej, el a afirmat că în trecut, prof. dr. Radu Prișcu a dus o politică de „extremă dreaptă”, ca și predecesorul său Dorin Pavel, „părintele hidrotehnicii românești” din anii 1940-1950. Ei au făcut o politică legionară, dar au fost „iertați” de noul regim datorită valorii lor profesionale ieșite din comun.

În dosarele sale de urmărire, se află și o declarație despre cei peste 13 ani de închisoare, în legătură cu reeducările din închisorile comuniste considerate „nocive și dezonorante”. Sunt „nocive” pentru că erau conduse de Securitate care încerca să-i folosească pe „reeducați” pentru a obține informații prin orice mijloace pentru ca apoi să-i lichideze spre a șterge urmele acțiunii lor și „dezonorantă” fiindcă „un om ajuns în poziția de informator în închisoare, pentru tot restul vieții sale, nu mai poate fi considerat om de onoare”.

La finalul discuției, Iulian Constantin ne-a mai spus: „În concluzie, nici azi unii nu au abandonat idealurile tinereții și, din păcate, chiar în anii de după 1989 se consideră, pe nedrept, că mișcarea legionară este un “pericol public”, de aceea aprecierile asupra ei trebuie nuanțate, deoarece tineretul legionar a avut  idealul rezistenței împotriva comunismului, după cum cei dinainte au avut de luptat pentru realizarea idealului independenței și desăvârșirii unității naționale, spre deosebire de tinerii de azi, care trăiesc o criză de ideal. Desigur, unele din investigațiile istorice realizate asupra acelor ani trebuie adâncite și nuanțate prin cercetări ulterioare care să releve situația dramatică prin care trecea țara, deoarece consecințele războiului  și ale instaurării comunismului s-au resimțit mai puternic în această zonă, iar orașul Vaslui, inclusiv Moldova, au reprezentat în acei ani întruchiparea ‘durerilor înăbușite’ și a experimentelor comuniste cu tot cortegiul de suferințe ce se desfășurau în România și în lume”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.