America și ritualul de trecere la totalitarism: trădarea părinților

3

America trăiește o poveste necunoscută nouă, românilor. Ca …mult mai mult decât o coincidență, este același gen de întâmplare care a avut loc la începuturile tuturor regimurilor totalitare, fie că e vorba despre Rusia sovietică – mai ales Rusia! – China lui Mao sau România populară. E ca un fel de mit fondator, sau, mai degrabă, opusul său… Dar pare un adevărat ritual de trecere: sacrificarea părinților pe altarul noii societăți totalitare!…

„Mi-am dat la o parte emoțiile pentru a face ceea ce credeam că este corect”, a spus tânărul american care și-a denunțat tatăl către FBI pentru că a participat la ceea ce se numește astăzi, în mod voit exagerat, „asaltul asupra Capitoliului”. Peste două zile de la „asaltul Capitoliului”, pe 6 ianuarie 2021, tatăl lui Jackson Reffitt, Guy W. Reffitt, s-a întors acasă, în Texas. El i-a spus fiului său că a participat la evenimente, potrivit FBI. În declarațiile date anchetatorilor, Jackson a afirmat că tatăl i-ar fi spus: „Dacă mă torni, ești un trădător. Și știi ce se întâmplă cu trădătorii. Trădătorii sunt împușcați”. Însă tatăl nu știa că fiul său îl turnase deja la FBI cu câteva săptămâni înainte de „asalt”, pentru intențiile sale. Reffitt a fost arestat pe 16 ianuarie pentru „obstrucționarea justiției” și „pătrunderea pe un teritoriu protejat”. Apoi fiul care și-a trădat tatăl a fost ovaționat la scenă deschisă de larga tabără „progresistă”, văzut ca un erou, și, bineînțeles, personal încearcă să tragă beneficii de pe urma gestului său, incalificabil, puțin spus mârșav, ca orice canalie care „se respectă”: cere donații din partea celor care îl apreciază pentru gestul său, sub orice critică, potrivit standardelor „tradiționale”, considerate „învechite”, probabil. În câteva zile, tânărul „erou” american a reușit să acumuleze 133 414 dolari.

Dacă nu credeți că poate fi apreciat pentru această supremă ticăloșie, trebuie să-l ascultați pe Chris Cuomo, „jurnalist” al CNN, fiul de fost guvernator democrat al New Yorkului, frate al actualului guvernator democrat al New Yorkului. Deci un individ dintr-o familie „democrată” și ancorat în sistem, dar altfel „jurnalist independent”, așa cum îi place să se revendice oricărui ipocrit „spălător de creiere” cointeresat… Într-un interviu cu băiatul care și-a turnat tatăl Como îi spune: „Nu e vina ta, îți vorbesc pentru că sunt impresionat de ceea ce ai făcut și mai puțin contează de ce ai făcut-o”.

Incontestabil, Como, în prostia sa, crede că tânărul și-a trădat tatăl în beneficiul „interesului general”, al „marelui bine comun”, pe care îl confundă cu viziunea sa asupra a ceea ce este bine pentru întreaga societate americană. De aici începe „totalitarismul”, după expresia care încă ne mai sperie, pentru că teoria totalitarismului este simplă și pleacă din gândirea aristotelică: întregul precede partea. Întregul, totul, totalitatea indivizilor dintr-o societate este absolut, iar partea, individul, gândirea, aspirațiile, interesele sale trebuie să-i fie subordonate, supuse, îi sunt adiacente. Pe logica aceasta, minimalistă, se fundamentează orice viziune totalitară, iar când vorbim despre supunerea „părții”, adică a „individului” trebuie să adăugăm și sentimentele sale, și legăturile sale, și tradiționale, cum ar fi cele familiale. Totul e supus „interesului general”, înmagazinat într-o anumită viziune despre societate și lume și personificat de anumiți indivizi, posesori ai unei gândiri „superioare”.

Como e doar un „idiot util”, cum sunt toți așa numiții „progresiști”, însă întâmplarea, care este un adevărat fenomen, trebuie cunoscută și analizată, pentru că este extrem de periculoasă și marchează o ruptură și o trecere. Și nu este deloc întâmplător că același gen de poveste o puteți regăsi în vremurile timpurii ale oricărui regim totalitar: Rusia, China, România: relația de rudenie, legătura naturală, sacră dintre părinte și copil devine „depășită”, de interesul general, „tehnic”, „tehnocrat”, s-ar spune, al construirii, asamblării „noii societăți”.

Iar aici trebuie să subliniem că însăși codurile penale, întreaga gândire juridică, cu cele mai bune intenții, nu și-au permis să intre, să aducă atingere măcar ideii de familie, ca unitate indivizibilă, să rupă legăturile de familie, și nici pentru cea mai mare și mai clară infracțiune. Articolul 221 al Codului Penal românesc spune că tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată (ascendenţi şi descendenţi, fraţi şi surori, copii) nu se pedepseşte.

Rusia, China, România…

„Mitul lui Pavlik”, din vremea Rusiei lui Stalin, îl are în centrul său pe un alt „tânăr erou”. Pavlik este un băiat de 13 ani care își denunță tatăl către partid pentru că dosește grânele. Tatăl este condamnat și apoi omorât, iar Pavlik este ucis și el de familia sa. Și așa un copil inconștient, învățat că trebuie să-l iubească pe Stalin și statul sovietic mai mult decât pe propriul tată ajunge un mare erou. Se scriu cărți despre el, se compun cântece, se fac filme, prin care copiii sunt educați să „informeze” autoritățile despre părinții lor, dacă nu cumva sunt „dușmani ai poporului” și ai statului sovietic, al interesului general, al marelui bine commun. Maxim Gorky vorbește despre „fapta eroică a pionierului Pavlik Morozov, băiatul care a înțeles că o persoană care este rudă de sânge poate fi un dușman al spiritului și că o astfel de persoană nu trebuie să fie cruțată”. Dar Stalin? Și Stalin aude, bineînțeles, povestea și remarcă: „Ce porc mic! Și-a denunțat propriul tată…”

„Mitul lui Pavlik” este mai mult decât o poveste în care un copil, „erou” sau „porc”, își pârăște părintele „partidului și statului”, pentru că era un „dușman al poporului” și nu înțelegea și nu respecta idealurile noii societăți, „spiritul”, iar acest părinte primește pedeapsa capitală. Este mai mult, pentru că nu este nimic altceva decât un ritual de trecere, de la un tip de societate, în care legăturile tradiționale, de familie, erau absolute, sfinte, mai presus de orice, inclusiv de lege, la o alta, în care zona absolutului se mută la nivel social, al așa-zisului „bine comun”, „binelui mare”, „greater good”, cum spun americanii.

O întâmplare similară are loc în China lui Mao: la Nanjing, în 1971, în toiul „Revoluţiei culturale”, un bărbat este executat, cu un glonţ în ceafă, în faţa câtorva mii de persoane, pentru că rupsese un portret al lui Mao. Fusese denunţat de propria fiică, de 12 ani. Copilul e elogiat în mod oficial, i-a fost celebrat eroismul: şi-a denunţat public legăturile cu „criminalul” ei tată.

România populară îl are pe fiul generalului Rădescu, care fiu a pus umărul la victoria comuniștilor trădându-și propriul tată. După manifestația din 24 februarie 1945, din Piața Palatului Regal, când s-au tras focuri de armă, fiul generalului Rădescu, președintele Consiliului de Miniștri de atunci, publică în «Scânteia» o scrisoare deschisă adresată tatălui în care minte, exagerează și distorsionează, slujind cauza comunistă: „Mă doare s-o spun, din vina ta s-a ajuns aici. S-a tras în popor. Eram și eu între sutele de mii de cetățeni care manifestau pașnic în Piața Palatului Regal. Alături de mine se aflau preoți, cărturari, muncitori, femei și tineri. Era poporul. Oamenii de sub comanda ta au tras cu armele și mitralierele asupra lui. […] Acesta este adevărul. Câteva ore mai târziu, uimit și – trebue s-o spun – indignat, am ascultat la radio declarația ta nedreaptă, în care afirmai că massele ar fi provocat. Nu este adevărat. Îmi ești tată și de aceea scriu aceste rânduri cu inima grea. Dar trebuie s-o fac. Căci în primul rând sunt fiul țării și apoi al tău” («Scânteia», 2.03.1945, p.1). Trecuseră doar câteva zile de când Silviu Brucan, „părintele spiritual” al așa zisei „democrații românești”, scria și el în același ziar despre „călăul Rădescu” care ar fi organizat „un sângeros masacru în Piața Palatului”… Comuniștii îl folosesc o vreme pe fiul lui Rădescu ca o variantă locală a lui Pavlik, dar mitul nu „prinde” câtuși de puțin la români. Fiul trădător, Nicolae Rădescu, își făurește o strălucită carieră în Securitate.

Dar poate că ar trebui să reținem cuvintele fiului: „în primul rând sunt fiul țării și apoi al tău”. Țara, ca întreg, ca tot absolut, merita trădarea legăturii personale, biologice, sufletești, unice cu tatăl. Este ceea ce îl „impresiona” pe Como, „spiritul” despre care vorbea Gorky și ceea ce a făcut-o „eroină” pe micuța chinezoaică. Sau „porcăria” cu care intră în scenă totalitarismul, dacă ar fi să-l credem, mai bine, pe „tătucu” Stalin. Și să mai luăm aminte că în povestea CNN singurul personaj negativ a fost tatăl care și-a amenințat fiul cu moartea dacă îl trădează… Odrasla trădătoare și spiritul cel nou pe care îl întruchipează sunt „impresionante”.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Iată cum libertatea și democrația în SUA reprezintă doar niște noțiuni cu margini nesigure, pentru că acolo unde nu este ordine, unde nu există puterea în a crede în ceva – atât în Dumnezeu dar și în obligațiile morale față de cei care ți-au dat viață – toate acestea însumate nu pot conduce la nici o fermitate sau la nici un fel de hotărâre în scopul suprem al existenței fiecăruia. Se demonstrează clar cum „political correctness” nu este altceva decât o formă de cenzură interioară care te împiedică să judeci cu propriul cap lumea prin care treci, cum demitizarea și deconstrucția, (pentru a se putea construi pe terenul deja pustiit un alt edificiu și anume, statul planetar unic care se prevede în viitorul apropiat), cum minimalizarea noțiunilor de solidaritate cu cei din neamul tău, de tradiție și de familie se manifestă cu aceeași violență acolo unde n-au fost cultivate și au aceleași victime: copiii. În inocența lor, aceștia pot fi ușor fanatizați, iar primele semne de îmbolnăvire gravă a unei societăți apar la nivelul celulei ei de bază, prin slăbirea legăturilor de familie, deoarece totalitarismele (indiferent de natura lor și de timpurile istorice în care se petrec) au încercat să pună ideologiile deasupra coeziunii familiale. Legăturile interne strânse și unitatea între membrii unei familii, fiind considerate de către toate modelele de represiune ca o formă de rezistență, pasivă, dar de neînfrânt, pentru că reprezentau ultimele redute în calea nebuniei ce urma să fie instaurată. Fiecare dictator prin regimul său de forță și coerciție pe care intenționează să-l instituie are grijă să dezbine familiile, pentru că nimeni nu trebuie să însemne mai mult decât persoana lui. De altfel, nici pe vremea nazismului nemțoaicele nu mai dăruiau copii soților lor, ci lui Hitler, considerat „supremul” pentru ființa umană.
    Pe de altă parte, o societate prea hedonistă și prea moleșită de atâta îmbuibare, prea puțin spiritualizată cum este societatea americană (inclusiv cea vest-europeană) se manifestă prin scăderea rigorilor morale, toate fiind consecințe directe ale diminuării coeziunii în cadrul familiilor. Soljenițîn avea dreptate în capitolele sale ”Eroarea materialistă a gândirii moderne și în Scara valorilor umane” din cadrul celebrului discurs de la Harvard! America a încetat să mai fie o democrație adevărată de foarte mult timp! Iar produsele sale lipsite de conștiință, în care nu s-a sădit nimic valoros, în care cultul banului a devenit epicentrul vieții fiecărui individ fără să i se acorde prea mare importanță obținerea lui, au condus la rezultate finite precum Jackson Reffitt. Nu știu de ce, dar atitudinile unor astfel de copii îmi aduc în prim planul gândirii reacția balenelor, care din motive necunoscute înoată spre câte un țărm și ies din lumea lor sinucigându-se. S-a creat un combustibil teribil: ura față de societatea tradițională, față de normalitate, s-a extirpat compasiunea pentru a distruge definitiv continuitatea și esențialul într-o familie și-ntr-un sistem social: iubirea cu toate aspectele/formele/fațetele sale, apoi memoria înaintașilor. Când acestea sunt ruinate, societatea ajunge dezarticulată dar remodelabilă după dorința criminală a celui mai puternic. Confucius spunea: ”înăuntrul nostru suntem toți la fel, dar cultura este cea care face diferența”. Și iarăși revin la Soljenițîn și la ”Lumea Sfărâmată” a sa, care vorbea despre declinul valorilor occidentale: ”un declin sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare și predominant în lumea intelectuală”.
    Pe acest fundal nesigur, românii au obligația să-și înțeleagă destinul și să vegheze să nu dispară acel liant care ne-a păstrat într-un tot unitar până acum: apărarea culturii noastre strămoșești, apărarea religiei noastre ortodoxe, a nucleului familial tradițional fiindcă prin ele vom rezista în absența libertății, nefiind doar un mijloc de-a ne apăra valorile noastre, ci chiar scopul în sine al salvării civilizației.

  2. Trebuie sa treaca si americanii prin experienta comunista a progresistilor pentru a putea reveni apoi la optiunea capitalista pe care s-a fondat America…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.