Banksterii şi viitorul U.E. – cazul italian

1

Am văzut ce s-a ales de M.A.G.A. (Make America Great Again!) a lui Donald Trump. Prin Joe Biden, S.U.A. se întoarce la afacerile imperiale, la războaiele sale, as usual (business as usual). Imperiul a pus şi va pune în continuare la pământ naţiunea suverană americană, reprezentată azi mai ales de Partidul Republican, care a preluat idealurile populare, chiar şi pe cele de stânga. Partidul Democrat este numai expresia integrală a establishment-ului.

Şi astfel, drumul spre guvernul mondial, atât de drag globaliştilor de pretutindeni, nu numai celor din America, este din nou larg deschis, o autostradă. Se pot înstăpâni Marele Reset şi teoriile sale absurde (malthusiene, schimbarea climatică, agenda verde, moneda digitală exclusivă, venitul unic universal, austeritate pentru toţi şi prosperitate pentru miliardari) ale lui Klaus Schwab şi Bill Gates (şi ale patronilor lor din umbră). Noul totalitarism banksteresc, financiarist, cămătăresc va salva, în sfârşit, lumea. Desigur, asociat cu totalitarismul L.G.B.T.Q.I.+, cu rasialismul, cu tirania minorităţilor împotriva tiraniei majorităţii (democraţia!), cu cenzura oarbă (noua Inchiziţie) şi alte idei halucinante, bune pentru a băga lumea în sperieţi şi într-o mare confuzie.

Dar ce se întâmplă în Europa, în U.E., cealaltă jumătate a imperiului „globalist” (imperiul roman de răsărit) pe lângă imperiul roman vestic, S.U.A.? Europa nedemocratică, tehnocratica U.E. (la fel ca Imperiul Bizantin), cu moneda sa fantomatică euro, e pe cale să se prăbuşească M.E.G.A. (în loc de Make Europe Great Again)! În Italia, călcâiul lui Ahile al Europei, a fost numit prim-ministru Mario Draghi, fostul vicepreşedinte al Goldman Sachs Europe şi fostul preşedinte al Băncii Centrale Europeane (B.C.E.).

Deşi nu mai e de mult cea mai mare putere economică europeană, de sute de ani toate lucrurile mari se întâmplă mai întâi în Italia. Italia dă tonul în Europa (şi în lume) în artă şi design, în modă, inclusiv cea gastronomică, în idei. Renaşterea i-a dat această întâietate pe care nu a mai pierdut-o (tot ea a inventat Contrareforma, modernitatea artistică şi o bună parte a avangardei, a inovat în film etc.). Poate şi moştenirea Romei, a marelui imperiu, trebuie pusă la socoteală. Apariţia lui Draghi în prima linie a politicii italiene şi europene ne dă o idee despre ce se va întâmpla în Europa de mâine. Guvernele se vor forma, probabil, în jurul băncilor centrale, al băncilor şi multinaţionalelor în general: „Italienii pot fi siguri de un lucru: Draghi nu va face nimic care ar putea să dăuneze cenaclului financiar care l-a promovat în vârf. Numirea sa vine, de altfel, la momentul oportun pentru a-l înlocui pe un Giuseppe Conte, care începuse să ceară renunţarea la creanţele B.C.E.. Astfel, Mario Draghi, care n-a fost niciodată deputat, senator sau ministru, ci şi-a făcut întreaga carieră în bancă, accede la putere în Italia. Emmanuel Macron, un pic bancher şi el (la Banca Rothschild – n.n.), fusese totuşi un pic ministru! E o nouă versiune a filmului lui Francesco Rosi, Le mani sulla città, care se desfăşoară în faţa ochilor noştri, cu complicitatea mediei mainstream, care nu găseşte nimic îngrijorător în asta. După faimoasa directivă a „Bank Recovery and Resolution Directive” (B.R.R.D.), votată de Parlamentul European şi apoi de Parlamentul francez, care va permite băncilor să-şi restabilească rezervele luând economiile clienţilor lor, ce ne mai pregătesc oare marii finanţişti acum, că deţin şi cheile a două dintre cele trei principale puteri ale Zonei Euro?”.

Noul guvern de „unitate naţională” al lui Mario Draghi se compune din 16 miniştri politici şi opt miniştri tehnocraţi. Dar toate ministerele cu greutate, cele prin care Draghi va gestiona relaţia cu U.E., sunt conduse de tehnocraţi, apropiaţi ai primului-ministru şi oameni cu suprafaţă publică: ministrul Economiei, al Tranziţiei ecologice, ministrul Inovaţiei digitale, ministrul Justiţiei şi ministrul Instrucţiunii publice. Pe de altă parte, fără ca partidele să fi fost prevenite, li s-au atribuit: patru ministere lui Movimento 5 Stelle (stânga anarhistă), trei ministere lui Partito democratico (stânga), trei ministere lui Lega Nord (centru dreapta), trei ministere lui Forza Italia (Berlusconi) şi câte un minister altor partide mai mici, plus secretari de stat. Italienii au votat în 2018 peste 50 % partide populiste, de stânga sau de dreapta: Movimento 5 Stelle, Lega Nord, Fratelli d’Italia, CasaPound. Guvernul lui Mario Draghi, impus de U.E. (de Germania), e unul antipopulist, tehnocrat, sub aparenţa mai uşor de mestecat a unui guvern de uniune naţională. Banksterul central Draghi dă tonul, direcţia pentru guvernele U.E. din acest an şi din 2022.

Modelul „Mario Draghi prim-ministru” poate fi foarte uşor aplicat şi în România. Chiar cu îmbunătăţiri. Mugur Isărescu, care l-a depăşit de mult la vechime în post pe Nicolae Ceauşescu, ar putea conduce guvernul României direct de la Banca Naţională. Şi ar putea astfel încasa două salarii, pensia şi toate sporurile pe care şi le doreşte sau atribuie singur. Fireşte, Mugur Isărescu nu a fost numit de la Moscova, ci de cei care deţin Banca Reglementelor Internaţionale (B.R.I.) şi controlează Finanţa mondială. Tocmai de aceea Mugur Isărescu nu are doar un trecut în aur, ci şi un viitor (până la 90-100 de ani – vezi cazurile Soros sau Rockefeller) cu totul şi cu totul de aur. Nu e el cel mai vechi bankster central din lume?

Datoria Italiei reprezintă 158 % din P.I.B. În 2010, când Grecia se prăbuşea sub povara datoriilor, datoria Greciei era de doar… 146 % din P.I.B. În 2012, Zona Euro a fost foarte aproape de explozie. Mario Draghi a fost ales în locul lui Conte ca să păstreze Italia în U.E. şi să salveze încă o dată Zona Euro. „Mario s-a întors. Cu ce misiune? Să salveze Italia, să salveze euro. Ei da, Super Mario s-a întors, oarecum ca un Captain Flame (un supererou de cinema care scoate din degete o flăcăruie izbăvitoare într-un oraş căzut pradă anarhiei – n.n.) pentru a „salva” nu Universul, ci Italia şi Zona Euro, căci datoria italiană ameninţă solvabilitatea Italiei şi sustenabilitatea Zonei Euro într-un chip mult mai periculos decât Grecia în 2011 şi 2012.

Au trecut 10 ani de atunci. Mario Draghi nu e aici din întâmplare. E fostul guvernator al B.C.E. […] Se implementează anumite politici. Ele au fost calibrate anume pentru nişte ţări care prezintă un risc sistemic pentru stabilitatea Zonei Euro. Ştiţi care sunt acele ţări. Spania, Franţa şi Italia. Spania şi Franţa se mai pot ţine un pic pe picioare. Italia este veriga slabă actuală a Zonei Euro. Deci în Italia vor fi aplicate, şi cu cel mai mare zel, acele recomandări din raportul pentru G30 redactat şi semnat de însuşi Mario Draghi. Italia va servi de laborator şi cobai pentru politica economică definită în acel raport de 120 de pagini.

Ce se va întâmpla în Italia? Se vor pune în aplicare decizii politice şi economice foarte nepopulare. Ideea este să se practice maximumul de austeritate, dar aşa încât să nu se declanşeze o revoluţie socială. Italia o va apuca pe acelaşi drum ca Grecia. În 12 până la 24 de luni, la fel se vor petrece lucrurile şi în Franţa. Şi, credeţi-mă, va fi dureros. Zona Euro va supravieţui acestui tratament? De fapt, nu ştie nimeni. Nici Draghi şi nici ceilalţi mandarini europeni”.

Primele trei ţări cu datorii supradimensionate din U.E. sunt, în ordine, Italia, Spania şi Franţa. Prăbuşirea probabilă a primelor două, Italia şi Spania, nu va antrena numai disparţia monedei euro, ci va însemna şi o grea lovitură pentru România. Pentru că în Italia şi în Spania trăiesc şi muncesc peste 2 milioane de români. Românii ajunşi în ultimii ani în Italia şi Spania vor fi primii atinşi de criza economică majoră care va lovi, după toate estimările, aceste ţări. Mulţi se vor întoarce în România, destui vor rămâne „eroic” pe loc. Celor care se vor întoarce acasă ce le poate oferi România? Klaus Iohannis? Florin Cîţu? Raluca Turcan? U.S.R.? A.U.R.? Da, cam atât!

Preluare: art-emis.ro / Autor: Petru Romoșan

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Mario Draghi s-a întors pentru a consolida și mai mult Atlantismul Italiei, în nici un caz zona euro a UE, știut fiind faptul că pe lângă alăturarea sa lui Goldman Sachs și-a obținut doctoratul în economie la MIT (Massachusetts Institute of Technology) în 1978, ca de altfel și fostul prim ministru al Greciei, Lucas Papademos, fiind secondat de ministrul apărării, Lorenzo Guerini, care mulțumită acționariatului pe care-l deține în grupul industrial Leonardo, cel mai mare producător italian de armament, a facilitat participarea companiei la construcția modelelor de avioane americane F-35.
    Pe de altă parte, ca să pricepem și mai bine ce pui de lele este bancherul Draghi, acesta l-a susținut pe ministrul afacerilor externe Luigi Di Maio să respecte strategia SUA/NATO hotărâtă la Washington împreună cu Guerini și să semneze la Riyadh un memorandum de înțelegere a „dialogului strategic” cu Arabia Saudită, monarhia absolută pe care grupul Leonardo o asistă în utilizarea de avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon în bombardarea Yemenului. Ca o mică paranteză, nici un fost imperiu, cu excepția Rusiei NU a rămas un adept al pacifismului! La toate războaiele pornite de americani și de aliații lor de la Ierusalim, Franța, Italia, Anglia și nazista Germanie au participat cu armament și avioane de luptă, cu instructori militari și servicii de informații, fiind părtași la măcelul mondial. Iar expresiile banalizate de genul, „nu toată Germania a fost adepta lui Hitler” sunt contrazise de condicile, registrele și actele de evidență (unele secretizate, altele nu) de la Arhivele Naționale ale SUA, Marii Britanii și Federației Ruse. Pentru cine-i curios să verifice, se pot transmite (cele desecretizate) la cerere de către instituțiile cu pricina. Consultându-le, înțelegem mai multe!
    Același grup Leonardo reapare în curriculum-ul fizicianului Roberto Cingolani specializat în nanotehnologie și robotică, responsabil de departamentul de tehnologie și inovare al grupului Leonardo din 2019, de fapt un jucător global în domeniul aerospațial, de apărare și de securitate, integrat din ce în ce mai mult în giganticul complex militar-industrial american. Cingolani a fost cooptat în echipa premierului italian actual la cererea fondatorului partidului ”Movimento 5 Stelle”, actorul de comedie Beppe Grillo. 30% din acționariatul grupului este deținut de Ministerul Economiei, iar ministrul dezvoltării economice în guvernul Draghi, Giancarlo Giorgetti, numărul doi în Partidul Lega Nord (Liga lombardă) și mâna dreaptă a liderului acestui partid, Matteo Salvini, are în plan să aducă cheltuielile militare italiene de la 26 la 36 de miliarde pe an, așa cum au solicitat SUA și NATO. Aceeași sarcină a primit-o și Daniele Franco, ministru al Economiei și Finanțelor din Italia.
    După cum se observă, în noul guvern tehnocrații sunt mai puternici decât politicienii (și asta pentru că au fost numiți, nu i-a ales nimeni), planul fiind reducerea cheltuielilor din sectorul public, impozite mai mari, privatizarea masivă a ceea ce-a mai rămas din activele statului, pentru a se asigura că toate obligațiunile deținute de sectorul financiar european sunt nu numai rambursate integral, dar vor satisface inclusiv cererile americane. Cunoaștem modelul, la fel se întâmplă și-n România. Băncile europene, companiile de pensii și asigurări și fondurile speculative au încetat să mai cumpere datorii publice în Italia. Deoarece politicienii aleși nu au încercat să răspundă cerințelor sectorului financiar, ei au fost înlocuiți cu oamenii marilor bancheri. Dar liderii europeni doresc, de asemenea, ca Italia să urmeze linia prudenței fiscale și să conducă bugete echilibrate pentru a-și reduce datoria, astfel încât povara impozitării asupra profiturilor sectorului capitalist să poată fi micșorată. Și mai vor ca zona euro să supraviețuiască ca nucleu al proeminenței Europei în afacerile mondiale, ceea ce vine în contradicție cu interesele americane, întrucât SUA preferă o Europă slăbită economic, o Uniune Europeană dezintegrată pentru ca euro (întărit în urma unor economii performante și mai ales în urma unor alianțe comerciale cu China și Rusia în Eurasia) să nu ajungă moneda de schimb globală în locul dolarului. Practic, SUA nu vor ca Europa să devină încetul cu încetul peninsula vestică a Marii Eurasii.
    Tovarășul Draghi este în același timp unul dintre protagoniștii ”Grupului celor 30”, o puternică organizație financiară internațională cu sediul la Washington, pe care Fundația Rockefeller a creat-o în 1978. Dacă ne uităm când și-a terminat doctoratul la MIT, nu-i greu să facem conexiunile referitoare la apartenența acestui individ!!!
    Cert este, că nu numai peste noi românii a căzut blestemul unor cozi de topor aflate în solda altora! După cum se observă e trendul pieței: cedarea tuturor activelor în mâinile unei oligarhii transfrontaliere, ținerea oamenilor sub teroarea pandemiei până se mai testează cipurile pe porci și maimuțe, deposedarea de toate bunurile materiale și încolonarea în marș forțat către camerele de gazare a celor nesupuși, a „virusoscepticilor”, a „conspiraționiștilor”. Ceilalți, beneficiari ai unor plăcuțe cu circuite integrate, cu un ADN modificat în urma multiplelor vaccinări, oricum nu mai prezintă nici un pericol și vor dansa precum le cântă stăpânirea, lepădați de Dumnezeu și-ntr-o transă continuă.
    Cât despre românii din Italia și de prin alte părți ale lumii, indiferent dacă se întorc sau dacă rămân, deznodământul este același! Pentru câțiva ani, cei care nu și-au vândut terenurile agricole și casele de pe la țară, mai au o șansă de supraviețuire. După care și acelea vor aparține marilor latifundiari. Deja au început să interzică existența: https://agrointel.ro/174980/calin-maties-situatie-cresterea-porcilor-gospodarie/
    Când ne vom dumiri, că răul care se apropie NU poate fi învins fără ajutorul lui Hristos, abia atunci vom fi cu adevărat liberi și vom ști fiecare ce avem de făcut și care-i rolul nostru în noua configurație planetară. Fie în dimensiunea asta, fie într-o alta din care nu s-a mai întors nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.