Istoria națională și internațională a fost și este o armă pașnică, dar foarte puternică în aflarea adevărului de ieri și de azi. Uneori, istoria poate avea aceeași putere incredibil de mare, dar în sens negativ, proliferând afirmații care nu corespund adevărului. De multe ori, autorități politice retrograde din diferite țări ale lumii vor încerca să impună oficial o istorie zdrențuită în care adevărul a fost ciuntit, răsucit, transformat în enunțuri false care convin doar intereselor obscure ale celor ce dețin puterea.
Prelegerea mea pornește de la studierea unor documente istorice. Voi încerca să pătrund în ramificația teritorială a fibrei noastre naționale, dovedind că dacii au trăit și încă trăiesc nu numai în Dacia/România, dar în multe alte locuri de pe acest primitor pământ.
Vă invit să călătorim împreună în lumea atât de bogată spiritual, dar atât de chinuită, a oamenilor vlahi/români/daci de pe Valea Timocului.
Românii din Serbia trăiesc într-un spațiu care acoperă a șasea parte din teritoriul țării, localizat în nord-estul Serbiei și delimitat la vest de râul Morava, la sud de muntele Artan, la nord de fluviul Dunărea, prin care are hotar cu Tara-Mamă, România, și la est, tot de Dunăre, care de la Belgrad la Vidin formează un „genunchi” spre sud, ca și Munții Balcani, care delimitează acest teritoriu de Bulgaria.
Fiind străbătută de râul Timoc, format prin unirea Timocului Negru cu Timocul Alb, în orașul Zaicear, această zonă locuită de vlahi/români-daci se mai numește și Timoc (sau cum îi spun sârbii, Timocika Krajna).
Valea Timocului este formată din 300 de sate și 20 de orașe (Bor, Negotin, Kladovo, Maidanpek, Pozarevat, Zaicear, Kucevo, Zagubita, Loznita, Donji, Milanovat, Bolievat, Petrovat etc). Conform rezultatelor recensământului din 31 martie 1991, în Serbia trăiesc 17.000 de vlahi.
Conform cercetărilor recente efectuate de specialiști români-vlahi din zonă, se estimează că la ora actuală această populație a ajuns la ….500.000 de suflete.
În aprilie 2013, în Serbia a avut loc un nou recensământ al populației. Oficialii au trecut în formularele de recensământ pentru români/daci denumirea de „vlahi” sau „valahi”, separat de „români” și nu este dificil să ghicim din ce cauză.
Liderii românilor timoceni au date din care rezultă că, în ciuda presiunilor la care au fost supuși, s-au declarat peste 44.000 de români și aproximativ 130.000 de vlahi.
Rezultatele sunt greu de acceptat din punct de vedere demografic.
Dacă în anul 1948, români-vlahi erau menționați de autoritățile sârbe ca fiind 93.444, în anul 1991 numărul de Români-vlahi scade brusc și inexplicabil la…17.810 (?) . Aceasta este o neatenție sau… altceva total nedrept și intenționat greșit din partea autorităților?
Încă de la început trebuie precizat că înainte de 1830, când s-a format statul sârbesc, râul Timoc nu-i despărțea pe românii din Serbia de românii din Bulgaria.
Până în acel an, românii trăiau într-o țară comunã care se numea „Provincia Morava-Lom” și care era situată pe o mare parte a teritoriului vechii provincii Moesia Superioară și pe teritoriul Daciei Aureliene.
În perioada ocupației turcești, această zonă a format „Pașalâcul de Vidin”, cu centrul administrativ la Vidin.
Pentru românii din Timoc, răspunsul la întrebarea: Cum a apărut poporul român din sudul Dunării și care este originea lui? a fost și este o mare „enigmă”. Oare așa să fie?
Ulterior, în școlile din Serbia și Bulgaria, niciun profesor de istorie NU a putut, NU a vrut sau NU a fost lăsat să explice corect acest lucru.
Ei explicau, în sârbește sau bulgărește, unor copii care acasă vorbeau numai românește, că, în antichitate, în Peninsula Balcanică trăiau trei mari popoare: celții, traco-dacii și ilirii. Le spuneau că celții din Balcani au dispărut fără urmași, din iliri au apărut albanezii, iar din amestecul tracilor și dacilor cu colonizatorii romani a apărut poporul român (așa cum, de altfel, și istoricii ”noștri” îi învață aceleași aberații pe copiii din nordul Dunării), iar că românii-vlahi ar fi slavi (bulgari sau sârbi) …romanizați.
Dar cei care predică în școli “uită” să le spună elevilor că… bulgarii sosesc acolo abia prin anul 600!
Iar Sârbii sosesc și mai …târziu …când de mult NU mai exista picior de roman în această zonă!
ADEVĀRUL este că Noi, românii din Balcani, suntem aici de mii și mii de ani, iar Serbia ca stat a apărut în perioada 1718-1739, ca …o creație a politicii austriece care căuta să facă un pas în Peninsula Balcanică.
Serbia nu avea autonomie națională sau locală!
La sud, Serbia nu atingea nici măcar limitele Pașalâcului de Belgrad, care era sub stăpânire otomană.
În timpul primei răscoale sârbești împotriva turcilor, din perioada 1804-1806, eroul lor Caragheorghe, pentru a putea face legătura cu oștile …rusești …din zona Vidinului, a trimis emisari să răscoale și oamenii din județele timocene, care aparțineau Pașei de la Vidin, din Craina, Tarna Reka și Zaicear.
De la început, din cauza firescului antagonism național, o mare parte a românilor timoceni nu a vrut să lupte cot la cot cu sârbii.
În alte rânduri însă, unii români timoceni au luptat alături de sârbi, deși NU au câștigat nimic din aceste alianțe prea ușor …uitate.
Dar când au început răscoala țăranilor români, nemulțumiți de tratamentul abuziv aplicat lor de alogenii sârbi, răscoală condusă de Haiduc Veljko Petrovic, sârbul Caragheorghe însuși a venit cu 3.000 de oameni, împotriva acestor sate „neascultătoare”, locuite de români și, ca pedeapsă, le-a ars și le-a desființat, cerând încă din anul 1809 ca granița răsăriteană a viitoarei Serbii să fie …râul Timoc.
La Pacea de la București din mai 1812, sultanul turc nu a cedat județele Timocul Negru și Craina.
Miloș Obrenovic, alt mare „erou sârb”, reia mișcarea de eliberare a sârbilor, iar în aprilie 1815 obține autonomia Serbiei, în limitele Pașalâcului de la Belgrad, și reușește anexarea zonei românești dintre Morava de Est și Timoc (zona locuită de românii apuseni).
Dar Timocul si Craina …NU au fost cucerite.
Abia în anul 1829, prin Pacea de la Adrianopole și prin Hatiseriful de la 1830, Milos Obrenovic capătă dreptul să anexeze, la Pașalâcul de Belgrad, Timocul și Craina, locuite de românii timoceni.
După trei ani, în 1833, printr-o intervenție militară în Timoc și Craina, el reușește să le ocupe și să stabilească granița spre Bulgaria, pe râul Timoc, …dar cum??
Nu Avem Voie Să Uităm anul 1833, când sârbii, cu sprijinul …Rusiei, au cucerit, jefuit și călcat în picioare …Valea Timocului!
În acest mod bestial, pentru prima dată în istorie, au fost separați românii din Timocul de vest (așa zis astăzi Sârbesc ) de frații lor din Timocul de Est (așa zis Bulgăresc ).
Din acest an, 1833, începe „Cataclismul Cultural, Religios și Național” al poporului vlaho/daco/român de pe Valea Timocului.
Obrenovic inițiază un program agresiv de discriminare națională și de asimilare forțată a românilor din Timoc.
Învățătorii români din Timoc sunt înlocuiți cu învățători sârbi, care nu vorbeau românește.
Preoții români din regiune au fost băgați în pușcării, alții goniți în România și înlocuiți cu preoți slavi, care cântau liturghia în slava veche.
Mitropolitul sârb de atunci a întocmit o listă cu câte 20 de prenume masculine și feminine sârbești, pe care le-a împărțit tuturor preoților sârbi pentru a-i boteza pe copiii românilor (treptat, numele și prenumele românești au început să dispară).
Procesul de asimilare forțată a românilor din Timoc a continuat zeci de ani, devenind în timp mai intens și mai complex.
Românii au încercat să reziste tipărind ziarul «Vorba Noastră», la Zaicear, în limba română, însă din anul 1948, ziarul a fost interzis, aceeași soartă având și ziarul bilingv «Bilten» din Pozarevat.
Adevărul istoric lăsat de izbeliște naște monștri. O minciună naște alta care crește și proliferează.
Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice, ci doar scăderea calității învățământului și permisiunea fraudei intelectuale.
La începutul Primului Război Mondial, numărul vlahilor/românilor-daci în Valea Timocului era de circa 350.000.
Nu avem voie să uităm anul1918, când armata sârbă, de această dată sprijinită de corpul expediționar …francez condus de Franchet d’Esperey, a ocupat întregul Banat cu Timișoara, oprindu-se la Mureș.
Primele măsuri au fost de a aresta învățătorii, profesorii și preoții români!
Să nu uităm și poziția patriarhului sârb Pavle, care a atacat Biserica Ortodoxă Română, punându-se pe aceeași poziție cu Patriarhul Alexei al Rusiei în privința Mitropoliei Basarabiei.
Tot prin anii ‘50, în actele oficiale dispare din capitolul „apartenență națională” denumirea de „român”; astfel, românii-vlahi au devenit sârbi, fără a fi întrebați dacã sunt de acord.
Referitor la viața de zi cu zi, majoritatea populației din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupație principală creșterea animalelor, negoțul de lemne, vânătoarea, extragerea cărbunelui, obținerea pietrei de var.
După al Doilea Război Mondial, în perioada 1950-1960, începe industrializarea rapidă în mine de cupru și aur în zonele Bor, Veliki Krivelije și Maidanpek.
Cea mai mare parte a populației din zonă, neavând niciun fel de studii, a fost angajată ca personal necalificat, la muncile grele. Oamenii nu aveau studii nu pentru că nu erau doritori de învătățură, ci din cauză că nu existau școli în limba română, iar la cele sârbești nu erau acceptați. Întregul personal calificat era adus de autorități din marile orașe (Pirot, Nis, Vranje, Leskovat ) în centrele industriale din Timoc, unde li se acordau locuințe și beneficiau de privilegii la care românii timoceni nici nu visau.
La începutul anilor ‘70, o mare parte a populației autohtone românești din Timoc, aspirând la o viață decentă, a luat calea Occidentului, pe mulți dintre ei i-am intâlnit la New York (în special în cartierul Ridgewood0, pe alții la mine în clinica medicală, ca pacienți, vorbitori de o limba româna arhaică, dar perfect inteligibilă.
În foarte scurt timp, beneficiind de toate drepturile, copiii lor au frecventat școli în care nu mai erau considerați inferiori. Nu numai cei care au ales să plece și-au schimbat viața, ci și cei care au rămas în căminele lor.
Industrializarea rapidă a zonei a ridicat brusc standardele de viață, muncitorii au început să-și construiască locuințe, să investească în agricultură, cumpărând tractoare, combine, alte utilaje agricole cu care și-au sporit producția, foarte mulți ajungând să înființeze mici ferme.
Durerea cea mare rămâne desconsiderarea lor ca etnici români, fiind nevoiți să-și trimită copiii la școlile sârbești, unde fac un an pregătitor pentru a învăta limba sârbă, pentru ca apoi să parcurgă în această limbă toate etapele de învățământ.
Succesele școlare ale copiilor au apărut în scurt timp, din rândul acestora ridicându-se avocați, medici, ingineri, profesori, unii dintre ei chiar mai buni decât „intelighenția” venită în Timoc din marile orașe ale Serbiei.
În ultimul timp, foarte mulți lideri ai românilor timoceni au cerut drepturi pentru românii din Serbia de Răsărit.
Încă din 1989, s-a solicitat autorităților recunoașterea românilor timoceni ca minoritate națională.
La cerințele lor, autoritățile sârbești au răspuns condamnându-i la pușcărie de peste un an de zile.
În anii următori lupta pentru drepturile elementare a continuat, dar regimul Miloshevici a soluționat totul, în prima fazã, prin concluzia „Nu Existați!”…
După răsturnarea liderului sârb, românii timoceni au sperat că noul guvern, format din opoziția democrată, va schimba substanțial statutul lor, acordându-le drepturi elementare: învătământ în limba maternă, biserică și recunoașterea lor ca minoritate.
Cu mare regret trebuie să spunem că până acum Belgradul tace…!
Românii timoceni se confruntă cu multe probleme. Unele necesită timp pentru a fi rezolvate, altele țin de partea financiară.
În continuare, copiii românilor timoceni învață la școli sârbești, în bisericile lor, construite acum sute de ani de domnitori români, cu sprijinul populatiei autohtone române din zonă, slujba este ținută în limba slavonă, iar predica în sârbește.
Slujbele în limba română sunt interzise!
Foarte multe biserici și mânăstiri românești au ajuns o ruină, autoritățile interzicând restaurarea lor.
Astăzi trebuie să recunoaștem că o mare parte din populația română din Timoc nu are conștiință națională dezvoltată, pentru că de-a lungul anilor instrumentele oficiale de propagandă le-au spus …altceva.
Poporul sârb îi denumeste pe români cu termenul „VLAȘ”, denumirea de VALAH fiind dată „numai” celor care aparțin unui popor latin, adică neslav.
Mare parte a românilor din Timoc nu se consideră însă (sau doar) „vlasi”, ci români, vorbitori de limbă română.
Dacă ar fi fost „vlasi”, ar fi trebuit să vorbească „vlăsește” și nu românește!
De cealaltă parte a Timocului, românii timoceni „bulgarizați” au suferit și suferă aceleași umilințe în procesul de deznaționalizare, pare chiar cu mai mult succes.
Dar nu uitați că atunci când doi români de pe orice parte a Timocului se întâlnesc, ei se înțeleg în …Limba Română!
Adevărul istoric lăsat de izbeliște naște monștri.
Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice, ci doar scăderea calității învățământului.
Pentru lichidarea unui popor se începe prin a-i altera, a-i șterge memoria: îi distrugi cărţile, cultura, religia, istoria și apoi altcineva îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie de origine slavică. Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur vor uita și mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme „istorice” vor aduce elemente și simboluri noi de adoraţie slavice/sârbești care le vor îndepărta pe cele vechi. Din vechiul start spiritual vor rămâne, undeva la un etaj inferior al cunoașterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi și ape, fără un înţeles clar.
Formele vechi care cândva au ocupat valenţa transcedentalului au fost deplasate de formele noi care au dictat componenţa și funcţiile „noului popor”, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă și cu frății noștri, cu Vlahii/Timoceni. Oare chiar așa să fie?
Mai sunt încă unii care mă întreabă de ce este așa important să cercetăm trecutul, de ce ne pasă, că doar toți trăim în prezent, avem rate la bănci, viitorul este cel important… Hai să vedem: dacă nu știi cine ești și de unde vii, ce drept ai pe pământul tău, cât de veche îți este statornicia, atunci …te trezești unde ești azi, anume un popor supus, ușor de manipulat, de exploatat, fără sentimentul apartenenței și al proprietății, care-și vinde lejer pământul, resursele, toată bogăția, UN POPOR FĂRĂ INSTINCT NAȚIONAL.
Educația este cea mai puternică armă !
Autor: Napoleon Săvescu
Sper din tot sufletul să NU fim un popor fără instinct național! Nerecunoașterea autonomiei vlaho-românilor din Valea Timocului este politică, ține de admiterea independenței Kosovo față de Serbia, ceea ce România n-a făcut-o, pentru că altfel s-ar accepta tâlhăria internațională făcută asupra Serbiei. Cred că-i unica faptă bună (dacă ar fi cu adevărat sinceră și n-ar exista, așa cum suspectez, alte interese la mijloc) făcută de politicienii români! Decizia Bucureștiului din acel moment de a nu recunoaște Kosovo a fost fundamental corectă, fiind justificat să susții interesele unui stat vecin – Serbia, cu atât mai mult cu cât acestea sunt legate de integritatea teritorială. Altfel, se crea precedentul, iar UDMR-ul cu mult-trâmbițata sa autonomie a Ținutului Secuiesc atât și aștepta! Până și Băsescu s-a opus inițiativei Priștinei, doar Ponta s-a grăbit în fața vicepreședintelui de atunci Joe Biden, în 2013, din prea mult servilism, să afirme că ar fi indicat să se recunoască independența albanezilor kosovari așa cum ar intenționa ”partenerii noștri occidentali”, obligându-ne să ne aliniem politicii trasate de la Washington. Bafta noastră a fost ca individul să dispară de pe firmamentul politicii românești, iar apele să revină în matca lor inclusiv la nivel european. Este limpede, că sârbii vor fi șantajați cu provincia separatistă, dar intrând sub umbrela protectivă a Rusiei, șansele să se materializeze ruperea în sine și proclamarea independenței vor fi minime.
Ce articol!😍