Figurile de la Hamangia și „corectitudinea politică”: 6000 de ani de discriminare!

3

Citeam astăzi despre Gânditorul de la Hamangia și mi-am dat seama că, după ce corectitudinea politică va ajunge să se înfingă strașnic și la noi – o chestiune de timp -, va fi jale mare!… Păi, după cum vedeți, „gânditorul” e bărbat și, deci, sugerează deschis, pentru „gânditorii” corecți de astăzi, că doar bărbații gândesc. În vreme ce femeia …stă. „Femeie șezând”, se numește a doua figurină …Sau poate că ar trebui să fie prima, pentru a fi corect politic. Sau poate că „gânditorul” era transexual, iar „femeia” homosexuală… Nu putem ști noi astăzi, dar ce vor ști progresiștii este că, în oricare caz, aceste statuiete sugerează că bărbații gândesc, e atributul lor, iar femeile …șed. E grav, e foarte grav!

Mesajul lor nenorocit e fățiș și explicit: doar bărbatul gândește, pe când femeia pare că își îngrijește gleznele. Deci, este în mod clar oprimată. „…Cumplit sexism! Oribilă discriminare!”, vor urla adepții corectitudiniii politice. „Sexism în fașă!”, vor zbiera curând userișții. „De 6000 de ani discriminare!”, vor înfiera blestemând trecutul feminizdele. „Discriminare, discriminare, de trei ori discriminare”, se va arunca în dezbaterea intelectualistă inevitabilă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Trebuie să facem ceva!… Doar în țările civilizate se combate discriminarea istorică și din istorie, se decolorează personajele din desenele animate, se aruncă statui, se modifică literatura, se renunță la cuvintele „mamă” și „tată”, încărcate de prejudecăți și sexism, se rejudecă, „corect politic”, rolul femeii în societate, dar și în istorie, ca și al negrilor, ca și al homosexualilor, toți oprimați. Femeia trebuie, și ea, sau mai ales ea, „corect” reprezentată! Iar acest act, din urmă cu 6000 de ani, este în mod vădit, o discriminare grosolană și scandaloasă!

…După care se vor apuca de treabă. Statuile trebuiesc distruse sau măcar ascunse, pentru că sunt un simbol al opresiunii! Care dăinuie de 6000 de ani.

Pentru că …unde mai pui că pe bancnota de 200 de lei de azi, patriarhatul, eterna tiranie masculină a găsit de cuvință să înfățișeze doar bărbatul, pe gânditor, femeia lipsește cu totul… E discriminată în mod tiranic! De 6000 de ani discriminată, fără încetare!

„La luptă!”, vor urla progresiștii. Trebuie dat de pământ cu toate simbolurile sexismului și opresiunii din istorie, precum în Occidentul luminat!

Și câte exemple mai sunt în istoria României, care vor trebui rejudecate, „corect politic”…! Statuile lui Mihai Viteazul trebuie să dispară! A fost un sexist …Păi nu a intrat el în Alba Iulia cu un taraf de lăutari, țigani oprimați, la rândul lor, dar și bărbați. Când putea să le contracteze pe Fetele de la Săpânța…

Nu contează că poate nu existau pe atunci, corectitudinea politică nu își pune probleme de astea de cronologie și de context istoric sau mentalități ale epocii. Progresiștii vor să se fi întâmplat toate cum le-ar „implementa” ei astăzi, pentru că sunt convinși, în forul interior, sunt chiar fanatici în a crede „adevărul suprem” potrivit căruia ei reprezintă desăvârșirea evoluției umane, ultimul și sublimul stadiu …După care aprind un foc (incendiază o mașină de poliție) și țopăie în jurul lui, precum s-a mai întâmplat demult în istorie, dau cu ciomagul (într-o statuie) – și asta s-a mai întâmplat, dar demult, sau se pișă în public (pe un monument) – s-a mai întâmplat… -, urlă onomatopeic și se bat cu pumnii în piept – cum se întâmpla tare demult, înainte de toată …„discriminarea” …Dar, trebuie să mă opresc cu aceste descrieri, pentru că iar nu am fost „corect politic” …cu maimuțele, de data asta.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. :)) Perfect descrisă atitudinea omului de grotă, a pitecantropului actual!!! Dacă perechea feminină a Gânditorului de la Hamangia stă pe sol, n-are scăunel sărăcuța, nu înseamnă că-și îngrijește genunchii și gleznele într-un vid perfect al creierului ei de femelă, ci exprimă germinația, asigurând o circulație neîntreruptă a curenților pământești, telurici, precum și ai celor energetici, cosmici. :)) În felul acesta, împăcăm și capra și varza, chiar dacă însuși Hristos Mântuitorul a fost bărbat, dar care a avut grijă să spună Apostolilor Săi, că-n curățarea de păcate și-n izbăvirea oamenilor, lacrimile și ruga Mamei Sale vor fi hotărâtoare. Așa că… spațiul fără materie are un rol covârșitor în…educarea masculilor, ori a puietului masculin, cum vă place!!! :))
    Să nu uităm că matriarhatul era cel care ocupa primul loc în acea perioadă, iar starea meditativă a Gânditorului dacă nu găsea vibrația corectă, aceea a gândului bun de ieșire din impasul cotidian al acelor vremuri, însemna că nici echilibrul divin nu exista, practic nefiind în concordanță cu energia germinativă a Zeiței Mame.
    Lăsând gluma la o parte, nu pot să nu mă întreb oare unde ne sunt gânditorii? Câte persoane își mai fac griji cu privire la soarta țării, la propriul destin, la încotro se-ndreaptă viitorul? Ce avea în plus civilizația de atunci și câte deficite există, dacă am face un bilanț ce ar corespunde prezentului? Uriașe!
    S-a demonstrat clar că progresul a accentuat declinul, regresul ființei umane, pentru că a determinat lenevirea creierului. Dacă omului i s-a oferit totul, sigur că s-a apucat de doborârea statuilor și de exprimarea progresismului în culorile curcubeului!:))
    Faptul că n-ați fost politically correct cu maimuțele, să fie „vinovată” asocierea celor 2 cuvinte care semnalează animalul în sine și culoarea pielii unei anumite rase negroide, categorie care de abia a obținut poziția verticală a corpului și mersul biped, dar încă nu s-a dat jos din copaci și nu și-a scos fulgii din nas? :))) Fain pamflet!!!

    • Vă mulțumesc mult pentru apreciere, domnule Pătrașcu! Adevărul este că scriu mai descătușat, fără constrângeri adică, atunci când îmi place ceea ce citesc, atunci când scrierea rezonează cu principiile mele sau, eventual, cu dozajul de umor de care dispun în acel moment.
      Am citit articolul (care chiar mi-a plăcut) și mi-am spus opinia despre consumism și despre modalitățile de a-l evita. Deoarece, prin autoeducare este posibil orice! Iar dacă de la tine, ca om, pretinzi prea puțin, sub posibilitățile tale, atunci într-adevăr izbutești mai puțin. Vorbesc din experiență, nu folosesc banale formule stilistice care să „dea bine” în context.
      Seară liniștită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.