Găuri negre ale istoriei – Tribalia

0

În sudul Dunării trăiesc 2 milioane de români * Naționalitatea le-a fost schimbată * Limba le-a fost bătută în cuie * Conștiința, nu!

Ion di la Vidin

Născut în urmă cu 85 de ani, în comuna Cosova, lângă Vidin, Bulgaria, patriotul român sud-dunărean Ion di la Vidin s-a stins în 2011, la Champigny, în apropiere de Paris. L-am cunoscut destul de bine. După 1989 venea deseori la București, pentru a-și stinge „focul de românism”, foc care-i frigea sufletul, cum rareori mi-a fost dat să văd la un exilat. Ceea ce ura cel mai mult pe lume era numele său bulgăresc, Mladen Petrov, care i-a adus multe necazuri în Franța. Și l-a schimbat cu de la sine putere, ocolind autoritățile și întrând în conștiința publică românească sud-dunăreană, cu numele său „nobiliar”: Ion di la Vidin.

Inginer de mine, după un stagiu la Bor, în Iugoslavia, a plecat în Franța și Italia, unde și-a practicat pe mai departe meseria. Dar nu ingineria îl preocupă în chip absolut pe Ion di la Vidin, ci destinul chinuit al neamului său. Fiecare franc sau dolar, ascuns de soția lui franțuzoaică, lua drumul românilor din Bulgaria din om în om, printr-o rețea de prieteni devotați care au păcălit serviciile de supraveghere bulgărești. Ani în șir, a sponsorizat prima revista românească din Bulgaria, «Vreme», în paginile căreia au văzut lumina tiparului primele crâmpeie de adevăr românesc din Timocul Bulgăresc (zonă cu 250.000 de români, ostracizați în mod inacceptabil și scandalos până în ziua de azi!). A ajutat poeți români din satele Vidinului să-și tipărească primele cărți; a ajutat, din puținul sau, orice acțiune culturală care viza renașterea spiritului românesc. Când asociații românești au reușit să ridice o nouă statuie a Măritei, tânăra eroina româncă de la Smârdan, cel care a suportat cea mai mare parte din cheltuieli a fost „Domnul Ion”. L-a durut sufletul când autoritățile bulgărești, într-un gest stupid, anti-românesc, au refuzat amplasarea statuii pe locul unde fusese cândva, înainte de distrugerea ei de către comuniștii bulgari de dinainte de ’90. De altfel, cimitire întregi de eroi români ce și-au dat viață pentru eliberarea Bulgariei, în 1877-1878, au fost distruse de autoritățile de la sud de Dunăre, după metodă transnistreană, în ura lor inexplicabilă pentru tot ce e românesc. Ion di la Vidin însuși, dacă s-ar fi întors pe meleagurile natale, chiar și după căderea regimului comunist, ar fi ajuns în temniță. Interdicția intrării sale în Bulgaria „democratică” și membră a Uniunii Europene a fost una de tip stalinist, cum staliniste sunt și standardele actuale după care Sofia își tratează minoritățile etnice și, în special, minoritatea românească din Timoc. Adică din Tribalia. Sacră Tribalia.

Sacră Tribalia

Ajungem astfel la motivul principal al declarării lui Ion di la Vidin drept persona non grata în Bulgaria: publicarea, în 1991, a volumului de istorie în limba franceză «La Tribalie» (Tribalia). În acest volum de autodidact serios, care citează surse dintre cele mai diverse și credibile, autorul aduce aminte tuturor, că zona Timocului, populată de români, în marea lor majoritate, a fost, în urmă cu peste 2000 de ani, provincia română Tribalia. Numai așa se explică latinitatea populației respective, întâietatea ei pe acele meleaguri, în raport cu slavii. Volumul a fost tradus în românește de jurnalistul Ilie Traian și publicat, în 1996, la Editura Erasmus, sub titlul «Sacră Tribalia».

Izvorâtă din documente slavone, bulgare, germane, franțuzești și italiene, «Sacră Tribalia» a rămas primul document credibil despre dimensiunea istorică a românității sud-dunărene. Capitală Tribaliei a fost Bononia, adică Vidinul de astăzi, iar granițele provinciei se întindeau de la Bononia până la Zaiciar, în Serbia. Dar dincolo de particularitatea „vlahă” a patriotismului sau, Ion di la Vidin a fost un patriot român în general, un luptător în tranșeele românității văduvite de cele mai elementare drepturi.

Îmi amintesc de „Nenea Ionică de la Paris” cu duioșie, cu emoție și respect. Scund, tot timpul zâmbitor și vesel, ni se adresa cu apelativele „drăguții mei”, „românașii mei”, deși nu fusese în România decât o dată. A fost dintre cei aleși, pentru care patria e adânc înfiptă în suflet, pe oriunde le-ar peregrină trupul pasager. Trăia la Paris doar pentru fisc, pentru poștă și pentru poliție. Dar mintea și inima lui haladuiau, spre disperarea franțuzoaicei sale, prin câmpiile dunărene, dărâmând sârmă ghimpată și punând la loc luminat adevărul nației române de pretutindeni. Adevăr cuprins și în emoționantul său testament: „Celor care vor veni după mine le spun din suflet să vorbească, să cânte și să plângă românește, pentru că această este lecția vieții și faptei mele”. În speranța că sufletul călător al celui dispărut de curând dintre noi va tresări la această evocare tardivă, publicăm, în reluare, un interviu acordat revistei «Formulă AS».

„Acești tribalieni sunt mai țări că piatră”

– Militați, cu ardoare, pentru o cauză despre care majoritatea românilor n-au habar: Tribalia. Ce definește acest nume atât de sonor?

– Tribalia este o regiune de aproximativ 40.000 kilometri pătrați, locuită de peste 2,2 milioane de români (vlahi) de pe malul drept al Dunării – de la Moravia și Passarowitz în Vest (Iugoslavia), trecând prin Timoc, până la Yantra și Svistova în Est (Bulgaria), învecinându-se cu Dunărea în nord și Balcanii în sud. Popor de origine traco-dacică, tribalienii vorbesc aceeași limba ca frații lor din Nordul Dunării, iar nu un dialect al limbii române, ca macedonenii (aromânii) din restul peninsulei Balcanice. Soarta lor este comună cu a românilor din Basarabia și Bucovina de Nord, cu a celor cuprinși între Tisa și hotarul actual al României. Ei toți cunosc suferința unui trăi oprimat pe teritorii ocupate de neamuri migratoare, atrase de bogățiile și frumusețea pământurilor noastre.

– În acest caz, de ce se cunoaște atât de puțin despre existența tribalienilor?

– Aceasta este vina istoricilor și mai vechi și mai noi, care n-au știut să pună în valoare documentele istorice ce atestă existența acestui popor pe teritoriul amintit mai sus. Este o ignoranță nefastă și criminală, datorată în egală măsură istoricilor, dar și forțelor politice și administrative care au guvernat pe malurile Dunării de Jos începând cu secolul al XIX-lea și până în prezent. Tribalienii fac parte din marele neam al tracilor, ca și frații lor, dacii. Dacă aceștia din urmă vor fi învinși și românizați abia la începutul secolului II după Cristos, armatele trace din Tribalia vor fi supuse și românizate încă din anul 6 înainte de Cristos!

– De când datează primele indicații scrise despre Tribalia?

– Din epoca invaziei persane conduse de Darius I (521-485 i.C.). Cronică acelei invazii consacrate acaparării unor mari cantități de aur menționează și Tribalia.

– Ce s-a întâmplat cu Tribalia în perioada română?

– În anul 84 după Cristos, de pe teritoriul deja cucerit al Tribaliei, împăratul Domitianus declanșează primul război daco-roman. Contând pe sprijinul secret al „fraților” traco-tribalieni, dacii înving. Traco-tribalienii vor fi prezenți, în mare număr, și în armata lui Decebal, care se va lupta cu românii în războaiele din anii 101-102, 106-107.

Cu părăsirea Daciei de către armatele române, în anul 275 d.C., daco-romanii din nordul și sudul Dunării vor rămâne singuri în calea năvălirii barbare. În anul 499, istoricii bizantini consemnează sosirea la Gurile Dunării a unor barbari de pe Volga („volgarisi”, „bolgarisi”, „bolgari”), în număr de circa 25-50.000. În acele vremuri, traco-tribalienii numărau circa 3 milioane de locuitori (cifra din epoca lui Strabon, de la începutul Erei Creștine). După căderea Imperiului Român din Răsărit, în anul 641, și victoria greco-bizantinilor, „bolgarii” vor cunoaște o situație înfloritoare, acceptând rolul de „jandarmi” ai Imperiului Bizantin, rol oferit de grecii ce doreau anihilarea românilor-tribalieni și întreruperea oricărui contact al acestora cu Roma (eternă rivală a Atenei). Istoria consemnează o reușită în acest sens: acapararea Bisericii românești de către ortodoxia greacă. Dar, în același timp, secolele de neagră asuprire bulgară și, în paralel, sârbă nu au reușit să distrugă limba română și spiritualitatea distinct latină din Tribalia. Patriarhul grec Nicefor va constata cu tristețe că, la sfârșitul primului mileniu de după Cristos, „acești tribalieni sunt mai tari ca piatra”.

În spatele frontului

– Care era soarta tribalienilor în vremea primilor domni români?

– Aproape de fiecare dată, în armatele domnilor români au luptat și români-tribalieni. Probabil că istoricii vor ajunge cândva la concluzia (dacă nu au ajuns deja) că marile biruințe antiotomane ale românilor sub Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul s.a., obținute în câmpia Dunării, au fost câștigate și cu sprijinul fraților din Tribalia, care, tactic, se găseau mereu în spatele frontului. În orice caz, în bătăliile de la Smârdan, Grivița și Plevna, din 1877-1878, tribalienii au avut un rol important. A intrat deja în legendă fetiță de 15 ani, Mărița, care a luptat, alături de alte 36 de fete, pe reduta Smârdan. A fost ucisă la 9 ianuarie 1878, iar monumentul ei a fost distrus de bulgari după „Pacea de la București” din 1913.

– În cartea dumneavoastră vorbiți despre o stemă și chiar un imn al Tribaliei…
– Descoperirea „Stemei Țării”, alături de steagul în cinci dungi oferit de Mihail Kogălniceanu în 1863, este dovada peremptorie a existenței Tribaliei.

Stema poartă desenul unei bufnițe și al unui mistreț străpuns de o săgeată, simbolizând înțelepciunea poporului (bufniță) și curajul (mistrețul). Din nefericire, primul război mondial va fi foarte dureros pentru toți românii din cele două Tribalii, atât cea occidentală, de sub cocârda sârbă, cât și cea orientală, de sub cocârda bulgară. Ei sperau să se încheie și calvarul lor multisecular. Astfel, la Paris s-a prezentat o delegație de români din Vidin, sub conducerea profesorului ieșean Ion Ursu, cerând să fie primiți atât de delegația permanentă a României (la negocierile de pace de după primul război mondial), cât și de acelea ale sârbilor și bulgarilor. Șeful delegației române, Vaida Voievod, s-a consultat intrigat cu Take Ionescu. În zilele următoare, nu numai că delegația din Tribalia nu a fost primită de nici una dintre cele trei delegații, dar a fost chiar expulzată din Franța. Întorși la Vidin, acești temerari vor cădea sub teroarea poliției bulgare, care-i va trata drept „trădători”.

– Care este situația actuală a românilor din Tribalia?

– Astăzi nu se acceptă denumirea veche de Tribalia. Panslavismul a învins și chiar și unii fruntași ai vlahilor sunt tentați să judece fenomenul pe bucăți: zona Vidinului, zona Timocului, zona Bohr etc. Când, de fapt, este vorba de un spațiu mare, compact românesc, ce coincide cu teritoriul tribalian. De la Baziaș la Giurgiu, până și câinii știu că suntem români, cu excepția fraților noștri din nordul Dunării care continuă să ne ignore.

Preluare: Formula AS

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.