Moartea presei libere, decesul democraţiei

2

Informaţiile care au ieşit la iveală în SUA lui Donald Trump în legătură cu fraudarea alegerilor în Europa Occidentală, dar şi în cea de Răsărit n-au fost preluate în presă, în media mainstream. Nu s-au făcut investigaţii jurnalistice, nu au fost puşi în discuţie nici preşedinţi, nici prim-miniştri şi nici parlamentari aleşi dubios cu ajutorul unor maşini de vot inventate în SUA după 11 septembrie 2001 şi intrate în „producţie” din 2004, începând cu Venezuela: Dominion, Hammer, Scorecard etc. În România au fost sau nu folosite aceste maşini de furat alegeri şi softuri şmechere? Sau, pentru că România e doar o colonie, întrebarea nici nu mai merită să fie pusă?

De foarte multă vreme, de cel puţin 15 ani (2004), alegerile pretins democratice din Europa par să fi devenit o comedie tristă, la îndemâna oligarhilor, miliardarilor, posesori de mari averi şi de mari trusturi media, proprietari ai Big Tech şi ai asociaţilor lor. Şi, culmea, majoritatea populaţiilor nu par să fie nemulţumite de situaţie. Desigur, mai există media alternativă, media gratuită sau făcută cu mijloace puţine şi cu mai multă conştiinţă şi responsabilitate. Dar, atâta timp cât trusturile mari de media şi toată presa mainstream sunt în mâinile a nouă miliardari în Franţa şi sunt posedate de doar şase mari averi în SUA, efortul presei, al mediei alternative aminteşte inevitabil de mitul lui Sisif.

E limpede că democraţia şi-a epuizat resursele şi că intrăm într-o nouă epocă, una tehnocratică, în fapt, oligarhică (UE este bazată aproape în întregime pe tehnocraţie şi nu prea are de-a face cu democraţia). Pentru că tehnocraţii sunt doar absolvenţii marilor şcoli din Vestul Europei şi ai universităţilor nord-americane, iar ei sunt angajaţi, plătiţi de oligarhi, de marile averi, de marile concentrări de capital. Dacă până acum 20 de ani tehnocraţii supradotaţi şi foarte şcoliţi erau nişte asociaţi ai miliardarilor, în ultima vreme statutul lor s-a diminuat, nu mai sunt parteneri profesionişti ai angajatorilor lor.

Ce e straniu e că filosofii, profesorii marilor şcoli de economie şi de politică nu au reuşit să propună un model de societate aplicabil în post-democraţie. Şi iată că oligarhia (asemănătoare cu cea din Sparta antică), bazată pe bani şi armate (plus servicii secrete), se instalează treptat şi sigur în tot Occidentul. Iar populaţiile – Vestele Galbene în Franţa, „deplorabilii”, numiţi aşa de Hillary Clinton în America – votează degeaba, mecanic, pentru că votul lor nu mai are niciun conţinut şi e uitat a doua zi după alegeri. Politicienii „democraţi” şi media mainstream sunt preocupaţi doar să-i servească pe adevăraţii lor stăpâni, miliardarii, oligarhii. „Poporul” a devenit o noţiune lipsită de sens. Cunoscutul „government of the people, by the people, for the people”, care a strălucit în discursul lui Abraham Lincoln, aparţine trecutului.

Nu e întâmplător că în 2020, anul covidului, au ieşit la suprafaţă speculaţii sinistre în legătură cu necesitatea de a împuţina populaţia planetei. În numele ecologiei, al salvării aceleiaşi planete. Populaţiile au devenit parcă superflue, inutile. Chiar şi vaccinurile împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 sunt primite cu suspiciune, se vorbeşte sotto voce despre efecte dezastruoase pe termen lung, despre pierderea capacităţii de reproducere, despre cipuri morbide. Neîncrederea „deplorabililor” în cei care deţin marile averi, aceiaşi care produc şi vaccinurile, atinge cote ameţitoare. Normal ar fi – fiind vorba de sănătatea publică şi de răspunderea naţională – ca vaccinurile şi marile companii farmaceutice să aparţină statelor, iar nu speculanţilor privaţi.

În România lui Traian Băsescu şi Klaus Iohannis absenteismul a bătut noi şi noi recorduri. Dar Klaus Iohannis a ştiut de la început, de când a fost ales primar al Sibiului, că nu poporul l-a ales. Popor pe care chiar de aceea îl dispreţuieşte. După un remarcabil articol recent din «Evenimentul zilei»[1], aparatul de stat, funcţionarii s-au înmulţit în ultimii ani pesedişti cu peste 400.000 de angajaţi, care, datorită legilor în vigoare, nu mai pot fi daţi afară. Chiar în 2020, PNL a mai făcut încă 1.200 de angajări în administraţia centrală. Pentru că nu s-a mai muncit. Ce fac aceşti funcţionari? Mută hârtii şi fac trafic de influenţă?

De ce nu au căldură şi apă caldă cartiere întregi din Bucureşti? Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea nu au făcut nimic pentru înnoirea reţelelor şi instalaţiilor? Nu-i nimic, ei trăiesc la cădură, în vile luxoase, şi au averi considerabile. Pentru că ei au fost aleşi „democratic”. Au fost aleşi să trăiască bine. „România, singura ţară din UE în care angajaţii din administraţia publică câştigă cu 70% peste media pe economie” (Ada Meseşan îl citează pe Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România) […] „Ţara este în criză economică generată de pandemie ale cărei efecte au sufocat mediul privat. Peste 500.000 de oameni şi-au pierdut joburile, mii de firme au fost obligate să reducă la minim numărul de angajaţi dacă nu cumva au închis porţile” [2]. De ce s-a împrumutat Florin Câţu în 2020? (Dar în 2021? – n.r.) Ca să plătească salarii la sute de mii de funcţionari de stat inutili?

În România nu mai există ziare cu acoperire naţională, iar televiziunile au redevenit de stat prin finanţările de la buget. În 2020, cei mai mari proprietari de televiziuni din România au fost, de fapt, prim-ministrul Ludovic Orban şi, mai ales, marele erou al tuturor televiziunilor, marele prompterist de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Dar în deciziile strategice ale ţării ei nu mai au niciun cuvânt de spus. Lucru care nu pare să-i deranjeze defel. Pentru că mediocritatea, nulitatea lor de arendaşi, de argaţi se simte la adăpost, fiind ei la ordin.

După venirea la putere a lui Traian Băsescu (cu Dominion? Cu Scorecard?), marile ziare au dispărut ca prin farmec. S-au mutat pe Internet, în site-uri, bloguri sau pseudo-ziare. Pentru că deveniseră inutile şi, mai ales, periculoase, România era deja încălecată de oligarhii internaţionali. Nouă ne-au fost arătaţi în cătuşe doar cei locali. România e singura ţară din lume în care media (pretins) alternativă e dominată de marile nume ale presei din anii ’90 şi care erau deja binecunoscute din anii ’80, anii târzii ai lui Ceauşescu (Ion Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Cornel Nistorescu etc., altfel oameni talentaţi).

Autorii celor mai odioase articole comandate de Sistem sunt oameni foarte tineri care nici nu prea stăpânesc limba română. Sau foşti consilieri prezidenţiali (Iulian Chifu, Iulian Fota etc.). Democraţia, ca şi presa din ţara noastră, e de râsu-plânsu (Nichita Stănescu) sau de râsul curcilor. Noroc că foarte mulţi români se mai pot îmbăta cu apă rece (într-o nesfârşită fugă de realitate) pe Facebook şi pe alte reţele sociale oferite de partenerul nostru strategic.

Pentru a încheia, să-l amintim pe Paul Craig Roberts, o mare conştiinţă a Americii contemporane, care de foarte mulţi ani scrie despre presă folosind expresia „presstitute” („presa prostituată”). Dar în SUA există o pleiadă de mari editorialişti, dintre care cei mai mulţi scriu şi cărţi: James Howard Kunstler, Brandon Smith, CJ Hopkins, Pat Buchanan, Caitlin Johnstone, Diana Johnstone, Michael Snyder, Chris Hedges etc. Nici unul nu scrie sau nu mai scrie de o bună bucată de vreme pentru marile ziare de genul «Washington Post» sau «New York Times». În Franţa, în ceea ce a fost cel mai mare ziar de dreapta, «Le Figaro», mai sunt toleraţi vreo trei mari ziarişti de altădată – printre care celebrul Ivan Rioufol. Restul redacţiei e în serviciu comandat.

Oligarhia (tirania, dictatura) în 2020 s-a impus prin tehnocraţii sanitari. În primul rând în SUA, contra lui Donald Trump şi a democraţiei, folosindu-se pe scară largă votul prin corespondenţă sub pretextul pandemiei. Mulţi profesori, savanţi, medici s-au opus vehement acestei instrumentalizări, spre onoarea lor, iar opinia publică i-a urmat şi le-a fost recunoscătoare. Dar se deschide aici un alt subiect.

————————————-

[1] Ada Meseşan, Căruţa cu paiaţe –  https://evz.ro/caruta-cu-paiate.html – 21.01.2021

[2] Idem

Preluare: art-emis.ro / Autor: Petru Romoşan

 

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Și la ce mai servește democrația, atunci când populația este lipsită de capacitatea de a separa minciunile de realitate, nemaifiind capabilă să susțină o societate liberă? Câtă vreme elita conducătoare își falsifică alegerile, împotrivindu-se voinței poporului, exact la fel se întâmplă și cu suprimarea informațiilor închizându-se astfel rapid veriga adevărului. Fixarea globaliștilor asupra puterii și asupra controlului absolut se manifestă, în prezent, precum tăcerea invazivă, profundă a oricăror voci ale adevărului, deoarece toate regimurile totalitare suprimă disidența, iar oglindirea fidelă a realității obiective devine cel mai mare dușman al lor. Toate aceste aspecte au putut fi observate încă de pe vremea când CIA orchestra lovituri de stat împotriva celor mai loiali aliați ai guvernelor americane. Dacă tot a fost amintit în cadrul articolului Patrick Buchanan (inclusiv – pe lângă politician la Casa Albă – un prolific scriitor, cu ale cărui idei, despre societatea americană, sunt total de acord) atunci înseamnă că se știe de ceva timp, că îngrădirea completă a accesului gratuit al lumii la informații corecte din surse legitime, care încă raportează în mod autentic evenimentele și evoluțiile știrilor mondiale din trecut și din prezent, este cea mai mare prioritate a conducătorilor noii lumi care se apropie. Aproape toate marionetele de la conducerea SUA au vândut America celor mai mari ofertanți, atât străini, cât și interni, promovând interesele elitei corporative care dețin și controlează cabala criminalității internaționale, pretinzând că reprezintă Administrația de la Washington. Ca un exemplu suficient de sugestiv, ar fi exercitarea unei puternice presiuni asupra guvernului ecuadorian, prin intermediul unei acțiuni comune dintre Pentagon și Wall Street, care a vizat suspendarea accesului lui Assange la Internet. Iar ca răspuns, în ceea ce a privit scăderea prețurilor la petrol și creșterea datoriei interne a țării, Ecuadorul a fost de acord să transfere mai mult de jumătate din rezervele sale de aur, timp de 3 ani, către nimeni altul decât Goldman Sachs. Nu-i așa că stârnește idei și deșteaptă sugestii? Practic, din 11 septembrie 2001 America a degenerat și mai vizibil la întunericul răuvoitor de astăzi. Nu c-ar fi reprezentat înainte de această dată vreun bastion de renume! De altfel, discursul mirobolant al lui Aleksandr Soljenitîn din iunie *78 de la Harvard i-a evidențiat clar infirmitățile și neputințele. Totalitarismul Noii Ordini Mondiale interzice libertatea de exprimare, libertatea presei și internetul gratuit, chiar dacă mulți încă mai acordă atenție propagandei mass-media, considerându-i pe ceilalți „conspiraționiști”. De asemenea, a devenit cunoscut faptul că Internetul a fost invadat și saturat de troli guvernamentali plătiți, pentru a acționa ca propagandiști pentru instituția opresivă, scopul lor fiind de a crea confuzii, dezinformări și manipulări pentru a controla opinia publică, promovând în cele din urmă conformarea, ”alinierea” față de autoritatea statului profund.
    Din punctul meu de vedere, problema e alta: perspectiva anihilării majorității cetățenilor acestei lumii în confruntarea cu elitele este mai reală ca oricând. Acțiunile lor tiranice, care se resimt asupra noastră, demonstrează că timpu-i limitat pentru contracararea păcatelor prin revoltă deschisă. Nu prea mai există căi de împotrivire, deoarece bătăliile reale se dau acum chiar în mințile oamenilor strict pentru a da doar impresia unei „democrații”. De fapt, ne îndreptăm spre autocrație, una aflată sub o aparentă legalitate, precum un lup în blană de oaie, deoarece sistemul se va strădui din răsputeri să dovedească, într-un mod cât mai convingător cu putință, că totul s-a realizat „la” și ”prin” „dorința poporului”.
    Cât despre sistemul de votare în SUA, corporațiile au privatizat procesul electoral de prin 2004, ele atribuindu-și mijlocul de-a controla voturile printr-un sistem de fraudă instituționalizată. De altfel, nici la ora actuală nu se cunoaște mare lucru despre circumstanțele morții lui Athan Gibbs, inventatorul sistemului TruVote. Acesta și-a dedicat viața pentru a se asigura că alegătorii americani vor ști că voturile lor contează. Lumea largă s-a lămurit câtă însemnătate au avut! Omul a decedat într-un misterios accident de mașină, pe autostrada interstatală 65 din Tennessee, fix în anul 2004. Deducem clar că la ora actuală, principala problemă nu sunt armele nucleare ale Iranului sau Coreei de Nord, nici hârjoana dintre marile puteri, nici formele de guvernare, nici evitarea intenționată a aplicării legislațiilor, nici încălcările constituționale, ci bătăliile incontestabile se dau în momentul de față pentru câștigarea minților oamenilor. Dacă acestea sunt cucerite, elitele își pot permite absolut orice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.