Personalități culturale și politice vasluiene

0

De Nicolae Ionescu

Situat în centrul județului, aproape de Iași, capitala spirituală a Moldovei, orașul Vaslui, asemenea Bârladului și Hușului, se poate mândri cu un frumos trecut istoric și cultural cu reverberații până astăzi.

Într-adevăr, Vasluiul este un oraș învăluit în aură de legendă, unul din cele mai vechi târguri pe harta Moldovei medievale, atestat în documentele interne încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1423).

Suportul cultural de odinioară al orașului Vaslui are la bază aportul substanțial al unor oameni luminați, inimoși, purtați pe drumul muncii entuziaste de avântul tinereții, având drept crez etic, ideea că viața trebuie dăruită binelui comunității. Dintre numeroasele personalități ale acestor locuri, a fost și un grup de oameni care, cu simțirea lor românească, au venit în Vaslui (și nu numai), începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, unde au contribuit substanțial la formarea în acest oraș provincial a unui important focar de cultură, în jurul Liceului «Mihail Kogălniceanu», ale căror vlăstare au strălucit ulterior, alături de alte nume ale culturii, științei și artelor țării noastre. Pentru că școlile din Moldova erau în stadiul embrionar, ei au venit pe aceste meleaguri să redeștepte conștiința națională, să instruiască și să educe tineretul vasluian.

Intelectualii vasluieni și-au făcut o religie proprie din dragostea de neam și țară, pentru care și-au jertfit tot ceea ce aveau ca valoare lăuntrică, iar unii dintre ei și ca valoare materială. Acțiunile lor aveau în vedere întărirea țăranului, meseriașului și comerciantului român. Ei au creat școli, tipografii, ziare și reviste, societăți, asociații, biserici, atât pentru orășeni, dar mai ales pentru țărani. Ei, la rândul lor, se alimentau din patosul luptei pentru afirmarea etnicității noastre cum a fost cel al pașoptistului Simion Bărnuțiu care a venit la Universitatea din Iași să revigoreze conștiința națională și viața spirituală moldovenească.

Despre Liceul «Mihail Kogălniceanu»

Instituția de învățământ care a contribuit cel mai mult la afirmarea culturii în zonă a fost Liceul «Mihail Kogălniceanu» (LMK), înființat în 1890. Era inițiativa unui grup de cetățeni, în frunte cu prefectul de atunci, D.S. Donici. Instituția a funcționat mai întâi ca gimnaziu, până în 1925, drept omagiu adus renumitului om politic din secolul al XIX-lea, Mihail Kogălniceanu, care în 1880 apăra pe târgoveții orașului într-un proces cu proprietăreasa Elena Șubin, ce avea ca moșie și vatra târgului Vaslui. Profesorii acestui liceu au insuflat elevilor sentimente patriotice și o educație civică de excepție. Nume de referință ale Gimnaziului, cum ar fi Constantin Calmuschi, care a participat la funeraliile marelui poet Mihai Eminescu, Theodor Tomida, cel ce transformă gimnaziul în liceu, Constantin Capră și Theodor Hodoroabă, dascăli de renume ai școlii și primari ai orașului Vaslui, au impulsionat viața culturală a urbei.

Liceul a fost o instituție de reper nu numai pentru orașul Vaslui, ci și pentru întreaga zonă, înscriindu-se în tradiția unităților de învățământ renumite ale țării. Intențiile generoase ale întemeietorilor vor prinde viață prin strădaniile a generații de elevi și profesori, într-o atmosferă aparte, cunoscută sub numele de „spiritul LMK”.

În perioada interbelică, dascălii școlii plămădiți pentru a lumina satul românesc se remarcau la numeroasele activități cultural-artistice, șezători și excursii tematice cu elevii, desfășurate la nivel local și județean. Desigur, din punct de vedere al valorilor literare, științifice, artistice și militare, Bârladul a contribuit în mai mare măsură la afirmarea unor mari oameni de cultură în diferite domenii. Însă, și zona Vasluiului a avut și ea partea sa de contribuție la afirmarea culturii și științei românești în lume.

Cunoscutul bio-bibliograf, Traian Nicola, în lucrarea «Valori spirituale vasluiene», în două volume, apărută în 2001, sub egida Muzeului Județean Vaslui, la inițiativa regretatului director Ioan Mancaș, identifică peste 144 de personalități aparținând zonei. De altminteri, același om de cultură menționat mai sus, în județul Vaslui de azi, a identificat peste 700 de personalități culturale, iar alții, aproape 1.000, situând zona pe primele locuri din Moldova și nu numai. În spiritul celor de mai sus, și zona Huși a dat culturii românești peste 300 de personalități, orașul dintre vii fiind și reședința Episcopiei cu același nume, ceea ce a contribuit la dezvoltarea spirituală a zonei. Este, însă, de discutat și noțiunea de personalitate, dar nu este locul aici. Oricum, unele dintre cele de mai jos sunt repere în civilizația românească.

Publicații culturale vasluiene

Într-adevăr, în acest oraș provincial, embaticar, cu atmosferă sadoveniană, în care nu se întâmpla nimic, în decurs de mai multe decenii au apărut ziare și reviste locale la care, pe lângă talentele locale, au colaborat și scriitori ai literaturii naționale. în oraș au existat, aproape în permanență societăți literare și culturale în cadrul Liceului «Mihail Kogălniceanu», care urmăreau stimularea celor ce doreau să pășească în lumea scrisului, societăți ce ofereau posibilitatea afirmării diferitelor personalități locale și nu numai. Indiferent de titulatura care au purtat-o aceste societăți («Mihail Kogălniceanu» etc.) și reviste  («Năzuința», apoi «Vlăstarul»), fie simple și modeste nume (cercuri, societăți, cenacluri), ele au avut darul de a menține în  acest „ținut al Vasluiului care nu e nici la munte, nici la șes și se împărtășeste de o neasemuită frumusețe”, cum consemna Nicolae Iorga, o atmosferă de efervescență, de emulație, creând posibilitatea confruntărilor de opinii, de critică, lansând, modelând sau canalizând talentele locale.

Unii dintre ei au ajuns personalități importante în domeniul artei, științei, politicii și carierei militare. De altminteri, la nord de Vaslui, în satul Șurănești, s-au născut trei academicieni (Emil Racoviță, întemietorul biospeologiei, Gr.T. Popa, marele medic din perioada interbelică, și istoricul Emil Condurachi, tatăl lui Zoe Petre, fost consilier prezidențial și profesor universitar la Facultatea de istorie din Universitatea București) și foarte aproape, la Pribești, comuna Codăești, a văzut lumina zilei academicianul Radu Miron, cunoscut geometru, cu doctoranzi și în Japonia, cetățean de onoare al municipiului Vaslui.

Această zonă cu posibilități materiale modeste este depășită ca număr de membri ai celui mai înalt for științific de comuna Săliște, de lângă Sibiu, care a dat șapte academicieni, dovedindu-se că „veșnicia s-a născut la sat”, cum sublinia Lucian Blaga. Dintre numeroșii oameni de cultură, prezentăm în cele ce urmează câțiva dintre ei. Unele personalități sunt prezentate succint, altele mai pe larg, datorită faptului că au avut un rol mai important în viața culturală și politică a zonei.

Cinstirea personalităților locului

Pe meleagurile vasluiene s-au născut numeroase personalități culturale ale României și nu numai. Numai Liceul «Mihail Kogălniceanu» a dat un prim-ministru (George G. Mironescu),  nouă academicieni (Gh. Vrânceanu, C. Moisil, Viorel Barbu, C. Motaș etc.), 15 parlamentari, mai mulți miniștri, cinci generali, zeci de profesori universitari, cercetători și inspectori școlari etc. Sunt mai multe categorii: născuți la Vaslui, educați în acest oraș sau trăitori la Vaslui.

Înainte, însă, de a selecta și prezenta câteva personalități, menționăm că memoria urmașilor a făcut ca numele unora să fie date astăzi unor străzi sau instituții vasluiene. Avem la Vaslui străzi cu numele lui Ștefan cel Mare, Cuza-Vodă, M. Kogălniceanu, Ion Rășcanu, Peneș Curcanul, Mareșal C. Prezan,  Donici, Racoviță și altele. Mai găsim Muzeul «Ștefan cel Mare» și Școala nr. 5 cu același nume, al marelui voievod, patronul spiritual al județului, sau Casa de cultură «Constantin Tănase», Biblioteca «N. Milescu Spătarul». De asemenea, unele instituții școlare au primit nume de personalități vasluiene sau care au avut tangență cu această zonă: Școala nr. 1 «Al.I. Cuza», Școala nr. 3 «Constantin Parfene», Școala nr. 4 «Elena Cuza», Școala nr. 6 «Mihai Eminescu», Școala nr. 7 «Constantin Motaș», Școala nr. 8 «Alexandra Nechita», Școala nr. 9 «Vasile Alecsandri», Liceul «M. Kogălniceanu», Liceul «Emil Racoviță» etc.

În rândurile de mai jos, menționăm câteva personalități reprezentative din zona Vaslui, cu realizări notabile în Panteonul culturii naționale și universale.

Adam Ion

S-a născut în orașul Vaslui la 20 nov. 1875, ca fiu de țărani. După absolvirea cursurilor primare în localitatea natală, urmează școala Normală «Vasile Lupu» din Iași, după care funcționează ca învățător în satul Cursești (comuna Pungești) din fostul județ Vaslui. Acolo înființează prima bibliotecă sătească din județ și, poate, chiar din Vechiul Regat. În același timp, organizează împreună cu alți colegi un ciclu de conferințe pentru culturalizarea țăranilor. După ce susține examene la Liceul Teoretic din Vaslui, învățând singur limbile latină și greacă, Ion Adam urmează cursuri univesitare în țară și în străinătate. Primăria orașului Vaslui, la recomandarea unui alt poporanist, Ion Nădejde, îi acordă o bursă la Bruxelles, unde obține  doctoratul în drept. Revine în țară și este numit mai întâi profesor de română la Constanța, apoi magistrat la Călărași și Tulcea, secretar la Primăria Constanța. Debuteză în literatură la «Adevărul Literar», sub conducerea lui Anton Bacalbașa. Face parte și din colectivul redacțional al revistei literare «Făt -Frumos», apărută la Bârlad în anii 1904-1906. Activitatea literară este strâns legată de curentul de idei din jurul revistei «Semănătorul», făcând parte din redacția acestuia în anii 1903-1905. Temele abordate în operele sale sunt preluate din mediul rural, din Moldova. Dintre lucrările sale, amintim: «Pe lângă vatră», «Flori de câmp», «Leagănul viselor», «Rătăcire», «Syibaris», «Năzuințe», «Sub arșiță», «Voia mării» etc. La moartea sa, în plină activitate creatoare, în 1911, N. Iorga scria că „literatura românească pierde una dintre cele mai originale naturi de artist”.

Georgică Alexandrache

S-a născut la 1februarie 1933, în satul Puntișeni, comuna Costești, și a murit la 16 noiembrie 1999, la Vaslui. A fost profesor, publicist, om politic. Tatăl său era învățător, membru marcant al PNL, deputat în Parlamentul României interbelice (1932-1933). Alexandrache a urmat școala Normală «Vasile Lupu» din Iași și apoi Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității «Al.I. Cuza» Iași. A funcționat ca învățător și director în comuna Codăești, director al Liceului «M. Kogălniceanu» Vaslui (1971-1975), director-adjunct la același liceu, în mai multe perioade. După evenimentele din decembrie 1989, îl găsim printre membrii fondatori ai Organizației județene Vaslui FSN. Deputat de Vaslui în anii 1990-1992 și 1994-1996. A fondat gazeta locală «Glasul Cetății» în mai 1990. Autor al unei culegeri de epigrame intitulate «Moara de vânt», inspirată din experiența sa parlamentară.

Constantin Alexandru

S-a născut la 24 iunie 1933, în comuna Solești, unde tatăl său, Costache Alexandru, era învățător. A fost cel mai longeviv director al LMK. Își începe studiile primare la școala din Solești (1940-1944), apoi continuă la Liceul «Mihail Kogălniceanu» din Vaslui (1944-1951). Printre profesorii prestigioși, care i-au trezit interesul pentru cunoaștere, îi menționăm pe: Eugen Simiuc (biologie), Elena Simiuc (română), Octav Mărculescu (istorie), Gheorghe Popa (matematică), Ștefan Chesim (geografie). A urmat Facultatea de filosofie a Universității din București (1951-1955), cu specializare în psiho-pedagogie (1956-1957), având ca profesori mari personalități ale științei românești: academicienii Mihail Ralea (psihologie), Athanase Joja (logică), Emil Condurachi (istorie universală). Încă din facultate, manifestă o deosebită atracție pentru psihologie și pedagogie. A fost 10 ani director la LMK, inspector școlar general (1968-1975), director la Școala pentru surzi Vaslui (1975-1990) și președinte al Consiliului Județean Vaslui (1992-1996). Este autorul a numeroase studii, articole, comunicări și referate de psiho-pedagogie specială, publicate în reviste de specialitate sau prezentate la simpozioane cu caracter național.

General Constantin Antip

S-a născut la 27 septembrie 1925, în satul Uncești, com Telejna (azi, Zăpodeni), unde urmează cursurile primare. Studiile secundare le continuă în Vaslui, la Școala Normală «Ștefan cel Mare» și la Liceul «Mihail Kogălniceanu», în anii 1942-1945 fiind și președintele Societății literare din școală. Studiile universitare le face la București. Devine membru al tineretului PSD, apoi al PCR, al Biroului Comitetului Județean Vaslui și a funcționat ca redactor al săptămânalul din localitate, «Vreme nouă» (1946). A avut o bogată activitate publicistică, făcând parte din colectivele de redacție la diferite reviste, ca redactor șef la periodicele: Apărarea Patriei, Presa noastră și Magazin istoric (1967-1968) S-a consacrat învățământului ziaristic, predând istoria presei. Doctor în istorie. Director al Muzeului Militar Central din București din 1975. A deținut funcția de secretar adjunct al Consiliului Politic Superior al Armatei. Istoric militar și publicist, specialist în istoria contemporamă a României. Are contribuții notabile la istoria presei și a României în anii celui de-al doilea război mondial. A participat la numeroase colocvii, simpozioane, sesiuni și conferințe internaționale în problemele privind istoria politică și militară a României. A făcut parte din Comisia de coordonare a lucrării «România în războiul de independență, 1877-1878» (Editura Militară, București, 1977). A colaborat la lucrarea «România și Tratatul de la Varșovia», București – 2005, sub redacția generalului C. Olteanu. Ca pensionar, continuă să facă cercetări și să publice.

Spicuim câteva dintre reflecțiile sale despre liceul de adinioară: „A venit și examenul de bacalaureat, programat între 10 și 15 iulie pentru toți absolvenții moldoveni reveniți din refugiu. împreună cu noi dădeau bacalaureatul și elevi din alte orașe învecinate, cred că Huși și Tecuci. Președintele comisiei de bacalaureat era profesorul universitar Ștefan Procopiu, originar din Bârlad, adică tot din părțile noastre, o somitate de nivel mondial în domeniul studiilor despre electricitate. Înainte de bacalaureat, profesorul de geografie Chesim mă întrebase ce vreau să mă fac după ce-mi voi termina studiile. I-am răspuns: notar la Cotnari. Erau de față și două profesoare tinere – n-aveau nici 30 de ani – profesoara de italiană și cea de științe naturale, care au început să râdă amuzate. Nu m-am făcut notar și n-am locuit niciodată la Cotnari. încă în ultima clasă de liceu, începusem să colaborez la ziarul Vreme nouă, care publica, între altele, informații despre societatea Ștefan cel Mare. Ziarul fusese înființat și era condus de profesorul și noul meu prieten, Isidor Cremer. După bacalaureat m-a angajat redactor la ziar, iar în 1946 mi-a predat funcția de redactor-șef. Aveam să rămân toată viața în gazetărie, o profesiune pentru care am început, poate, să mă pregătesc, fără să știu, încă din primii ani de școală, când tata mă trimitea duminica la gară la Buhăiești să cumpăr câteva ziare aduse de un vânzător ambulant care venea cu trenul de la Vaslui. În timpul săptămânii, tata îl oprea pe factor, care ducea ziare la abonați, învățătorul și preotul din sat, și le citea în timp ce factorul își bea paharul de vin sau de țuică. De când mă știu, ziarele au fost la mare cinste la noi în casă. în anii liceului, mi-am făcut obiceiul de a cumpăra un ziar sau două pe săptămână și de a răsfoi zilnic alte două-trei la debitul din cartier. îmi amintesc că, o dată, gazda mea, madam Ungureanu, mi-a cerut să nu cumva să scap o știre despre Papa Pisu Severinu Pantof, fiind vorba, evident despre Papa Pius – Suveranul Pontif. Am lucrat la ziare, am condus și creat ziare și reviste. Am fost redactor-șef al ziarului militar Apărarea Patriei, redactor-șef al revistei Uniunii ziariștilor, Presa noastră, redactor-șef fondator al revistei Magazin istoric, am predat ani îndelungați cursuri de istoria presei la facultățile de ziaristică și încă și acum fac parte din colegiul redacțional al revistei Diplomat Club. LMK a fost școala care mi-a modelat orizontul intelectual, o școală a vieții și chiar prima școală de jurnalism. Dar poate că cea mai importantă influență a educației primite în acest liceu a fost determinată de atitudinea totdeauna atentă, bine intenționată, a profesorilor care m-au îndrumat și m-au ajutat să trec peste momentele de cumpănă. Niciodată, în cele patru decenii în care am deținut funcții de conducere în presă și, de asemenea, la Muzeul Militar Central și la Editura Militară, n-am pedepsit vreun subaltern, n-am folosit un ton aspru, de comandă, am încercat mereu să fiu aproape de toți, să le înțeleg problemele, să-i ajut să se perfecționeze și să progreseze, așa cum m-au ajutat cândva pe mine profesorii Capră, Cruceru, Cremer și ceilalți”.

Ioan Baban

S-a născut la 6 august 1937, în comuna Delești. Profesor, publicist, scriitor. A fost elev la LMK și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității «Al.I. Cuza» Iași. A funcționat ca profesor și director la școlile Laza, nr. 1 Vaslui și profesor la liceele Industrial Vaslui, Liceul «Emil Racoviță», Colegiul «Anghel Rugină» Vaslui și inspector școlar de specialitate în anii 1990-1995. După 1990, a scris numeroase articole în presa locală și centrală, precum și câteva romane apreciate de critica de specialitate: «Tărâmul Interzis», «Anotimpul Imposibilei Iubiri» etc. Este autorul unui interesant «Dicționar cultural și literar vasluian», apărut în anul 2008.

Constantin Baciu

S-a născut la Vaslui, pe 13 iulie 1885. După studiile primare, urmează Gimnaziul Real «Mihail Kogălniceanu» în anii 1886-1900, având ca profesori pe T. Ionescu (română), N. Gâdei (matematică), V. Dumitru (franceză), pr. I. Gotcu (muzică), H. Ibrăileanu (istorie) etc. După absolvirea în mod strălucit a gimnaziului, se înscrie la Conservatorul de Muzică din Iași. În anii 1914-1916 este profesor la Școala Pomârla, apoi la Liceul din  Huși până în 1918, după care se transferă la Școala Normală «Vasile Lupu» Iași. În 1928 pleacă la Paris, unde ia lecții cu Paul Flem. În 1932, revine în țară și continuă să predea la Școala Normală din Iași și la Conservatorul de Muzică, până în 1944. În perioada interbelică a organizat și condus mulți ani corul Societății muzicale «Doina». După război se mută la Craiova, unde funcționează între anii 1948-1953 ca profesor la Conservatorul din localitate. Între 1954-1959 a funcționat ca profesor de teoria solfegiilor și de armonie la «Ansamblul Uniunii Generale a Sindicatelor» București. A colaborat cu articole și lucrări muzicale la «Lumea Copiilor», la revista «Armonia», a profesorilor din Botoșani, etc. Creația compozitorului C. Baciu cuprinde o diversitate de lucrări vocale, simfonice de muzică corală și lucrări didactice.

Florentina Banu

S-a născut în1920, la Vaslui, și a murit în 2010. Conferențiar universitar la Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice Iași, publicist. A urmat Liceul Ortodox de Fete din Vaslui, apoi Facultatea de Istorie Iași. După absolvirea facultății în 1943, funcționează ca profesor la LMK și la Școala medie de Cooperație. Participă alături de prof. univ. dr. Al. Andronic și Ecaterina Neamțu la săpăturile arheologice de la Curțile Domnești Vaslui. A publicat articole și studii pe teme importante ale istoriei naționale și locale, dintre care amintim: «Valorificarea elementelor de istorie locală în educația patriotică a elevilor», «Viața și activitatea lui Al.I. Cuza» etc.

Nicolae Barbu

S-a născut la 18 noiembrie 1924, în satul Stâncășeni, comuna Voinești. Absolvă Școala Normală din Bârlad în 1945, an în toamna căruia, susținând examenele de diferență la LMK Vaslui, i se permite să urmeze cursurile universitare ale Facultății de Geografie. În ultimul an de studenție, este încadrat ca preparator la facultatea pe care o urma. Devine, apoi, asistent și șef de lucrări la catedra de Geografie fizică. Doctor în geografie în 1973, conferențiar în 1975, profesor după 1990. Are peste 100 de lucrări în domenii diverse: Geografie fizică, Geomorfologie, Geografia plantelor, Hidrologie, Climatologie, Zoogeografie, referate științifice, medalioane etc. Membru al Societății de Științe Geografice din România, al Societății internaționale de știința solului.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.