Războiul informațional – scenariu de război modern sau apogeul tehnologiei de comunicații, informartică și război electronic, cu aplicații în domeniul militar
Există un aflux de lucrări de specialitate, poziţii, opinii şi documentare recent publicate în ţară şi străinătate, care se întrec efectiv în a prezenta, uneori cu lux de amănunte, explicaţii şi detalii pline de interes, precum şi noutăţi din sfera tehnologiilor militare din domeniul Comunicaţiilor, Informaticii şi Războiului Electronic. Mai mult decât atât, unele lucrări nu se mărginesc la a descrie noutăţile tehnologice, concepţiile, studiile şi cercetările recente în domeniu, ci ajung la limita deconspirării secretelor privind tehnicile, tacticile şi principiile folosite în implementarea lor în contextul războiului modern. Din acest motiv îmi este greu să sintetizez şi să prezint succint dar clar actualul nivel de dezvoltare, dar şi perspectivele domeniului electronicii şi informaticii moderne cu aplicabilitate în domeniul militar.
Cercetări aprofundate legate de aplicabilitatea acestor discipline extrem de important pentru domeniul militar se fac în toate armatele ţărilor cu pretenţii geopolitice, iar sfera de acoperire este nelimitată, cuprinzând atât spaţiul terestru, cât şi pe cel extraterestru. Mai mult, principiul acţiunii şi reacţiunii se aplică în domeniului electronicii şi informaticii cu aplicabilitate în domeniul militar cu aceiaşi intensitate ca şi în celelalte domenii ale luptei armate. Aceasta însemnă că orice progres în acest domeniu este urmat la scurt timp de dezvoltarea unei tehnologii menite să-i anihileze efectele. Este o altfel de cursă a înarmărilor în care partea care realizează un salt tehnologic major în domeniul implementării tehnologiilor informatice moderne (fie în algoritmii inteligentei artificiale, a manipulării psihologice a maselor sau a conectării creierului uman cu un computer prin diferite tipuri de interfeţe neuronale), poate deveni dominantă global. Pentru a înţelege mai bine impactul tehnologiei cibernetice în domeniul militar putem să analizăm efectul pe care l-a avut implementarea cunoştinţelor din domeniul fisiunii nucleare în domeniul militar: apariţia bombei nucleare a conferit S.U.A. o autoritate globala eliminând practic orice posibil opozant.
Această situaţie a durat din 1945 până în anul 1949 când U.R.S.S. a reuşit să-şi dezvolte propria armă nucleară. În prezent inovaţia ştiinţifică este mult mai rapidă şi mai sofisticată, deoarece omul a învăţat să folosească inteligenţa artificială în favoarea sa. Astăzi, dacă o putere militară va construi o armă care să-i confere un avantaj tehnologic major nu va mai aştepta 5 ani până ce adversarul va construi o contra-armă care să diminueze sau chiar să anihileze avansul iniţial. Marja de timp în care factorii de decizie politico-militară ai ţării aflată în poziţia de putere militară incontestabilă vor trebui să hotărască ce acţiune să întreprindă este foarte mică. Pericolul unei decizii eronate va creşte exponenţial.
Din punct de vedere al similitudinii acţiunilor de luptă, este recunoscut faptul că două conflicte militare de anvergură geopolitică nu pot fi tratate cu aceleaşi unităţi de apreciere, doar pe principiul asemănării. Aşadar este imposibil să acceptăm scenarii militare aidoma, aplicate în vremuri şi zone de acţiune diferite. Circumstanţele sunt cu totul diferite iar tehnologia militară este într-o continuă schimbare în funcţie de evoluţiile rapide specifice câmpului de luptă modern. Fără nicio îndoială, războiul viitorului va fi un război al câmpului de luptă cibernetizat, performant, cu dominanţe în elemente de război electronic şi comunicaţii de ultimă generaţie, cu sisteme informatice complexe care să folosească capacităţi de procesare a datelor foarte mari, senzori tereştrii şi extratereştrii complecşi şi ultrasensibili, etc.
Aparatura radio de tip digital, televiziunea în spaţii largi, informatica, constelaţiile de sateliţii militari specializaţi în obţinerea informaţiilor ce pot fi prelucrate şi diseminate aproape în timp real, sunt deja o realitate folosită cu succes în conflicte militare recente. Deci, războiul viitorului va fi cu certitudine un război al informaţiilor şi a supremaţiei electronicii în utilizarea tehnologiei militare.
Ne aflăm într-o adevărată eră a revoluţiei în informatică şi comunicaţii, pe toate palierele de dezvoltare civilă şi militară, care se repercutează în tot ce ţine de arta războiului modern, cu termeni şi concepţii noi, ca de exemplu: războiul informatic (Information Warfare), războiul softurilor (Soft Warfare), războiul cibernetic (CYBER Warfare), războiul reţelelor informatice (Network-Centric Warfare), războiul de comandă şi control (C2W Comand and contro Warfare), războiul electronic (Electronic Warfare), etc.[1].
Scopul principal este acela de a permite comandanţilor militari să exercite actul de comandă şi control rapid, continuu, proactiv şi decisiv, fundamentat pe informaţii exacte primite din surse multiple şi să asigure circulaţia sigură a informaţiilor la toate nivelele ierarhice. Este de la sine înţeles aşadar că cine va poseda şi va utiliza primul un bagaj de cunoştinţe mai mare, cu procesare în timp cât mai scurt şi cu decizii luate corect, îşi va adjudeca victoria.
Extinderea securităţii şi în afara spaţiului euro-atlantic, prin relaţii de cooperare extinse, prin parteneriate şi chiar prin lărgirea Alianţei, constituie un obiectiv de actualitate asumat de către NATO. Chiar dacă o ameninţare posibilă la adresa teritoriului statelor membre NATO s-a diminuat, riscuri şi provocări de natură diversă (instabilitatea statală, extremism, rivalităţi etnice, terorism, proliferarea şi ameninţarea cu folosirea armelor de nimicire în masă, război hibrid, etc.) apar continuu. Această stare conflictuală ce se agravează pe fondul crizei economice, pandemiei generate de virusul Covid-19, presiunilor de schimbare a actualei ordini internaţionale şi, în ultimă instanţă, a luptei dintre marile puteri geopolitice, a generat schimbări conceptuale de ducere a luptei. Cu siguranţa războiul secolului al XXI-lea va fi total diferit de cel al secolului al XX-lea atât în privinţa sistemelor de armamente, spaţiului, desfăşurării acţiunilor de luptă, a forţelor angrenate în luptă şi a letalităţii. Este de aşteptat ca războiul să devină mai impersonal, iar conducerea probabil că se va exercita mai mult din cosmos decât de pe Pământ.
Cum altfel putem concepe înzestrarea, dotarea cu tehnică militară adecvată a acestor noi structuri militare, decât cu ce este modern, eficient şi pretabil motivaţiilor pentru care forţele sunt destinate şi pregătite astfel încât acestea să fie uşor dislocabile, disponibile a fi folosite în cele mai complexe situaţii de conflict şi la orice distanţă faţă de bazele de dislocare în care se află. Dată fiind atât complexitatea acestor acţiuni, cât şi diversitatea categoriilor de forţe a statelor membre NATO, interoperabilitatea acestora este o condiţie esenţială. În acest sens, subliniez asumarea angajamentelor individuale specifice pentru îmbunătăţirea capabilităţilor naţionale, în cel mai scurt timp, începând cu angajamentul de la Praga privind Capabilităţile P.C.C. (noiembrie 2002), care priveşte patru domenii operaţionale principale pentru tot spectrul de operaţii ale Alianţei. Dintre acestea, asigurarea comenzii, comunicaţiilor, superiorităţii în domeniul Comunicaţiilor şi în domeniul Informaţiilor, constituie o cerinţă fundamentală, alături de apărarea împotriva atacurilor cibernetice, chimice, biologice, radiologice şi nucleare, îmbunătăţirea inter-operaționalizării forţelor dislocate, asigurarea dislocării rapide şi a sustenabilităţii forţelor luptătoare.
Multe obiective noi au fost menţionate succesiv în ultimii ani cu ocazia summit-urilor, acordurilor, etc. Merită menţionat Procesul de Planificare a Apărării al NATO pe termen lung, care include domeniul comandă, control, comunicaţii, computere şi informaţii (C4I2), dezvoltat apoi cu alte componente din acest domeniu. Pe fond, interconectarea planului politic şi al celui militar face aproape imposibilă detectarea unui atac informaţional concret, ca de altfel şi certitudinea unei păci durabile. Istoria nu a murit şi ca atare nici războiul nu a dispărut din setul de activităţi specifice comportamentului uman.
Sunt tot mai vizibile atacurile folosind noile tehnologii în câmpul informaţional. Pirateria electronică (hacking-ul) este acum folosită curent, aceleaşi tehnologii sunt folosite de actorii statali şi nonstatali care doresc să transmită mesaje de dezinformare. „Numitorul comun al tuturor acestora este, însă, faptul că acţionează profitând de anumite vulnerabilităţi din structura internă”[2] a sistemelor analizate. Consolidarea securităţii sistemelor proprii, pentru a nu fi atacate, destabilizate, anihilate etc. este din ce în ce mai greu de realizat, dată fiind viteza în care evoluează tehnologia surselor perturbatoare; prevenţia deţine rolul principal, care trebuie să se actualizeze şi să se îmbunătăţească în permanenţă, rapid, maximizat. Tandemul prevenţie-securitate, deşi nu este infailibil, constituie totuşi cea mai sigură cale de luptă împotriva agresiunii cibernetice.
Arta războiului este, în sine, proprie fiecărei naţiuni, prin specificul militar tradiţional consacrat al fiecăreia dintre acestea, având la bază istoria arealului respectiv, experienţa, oamenii în sine, motiv pentru care nu se poate stereotipiza.
Să considerăm că armata secolului al XXI-lea va fi cibernetizată? Robotizată? Că luptătorul uman va fi înlocuit de cyborgi şi computere sofisticate? Ca sistemele de armamente vor fi autonome şi nu vor mai avea nevoie de intervenţia omului? Că homosapiens va deveni un subvenţionat al lui homodeus? Vom trăi şi vom vedea !
General. mr. (r) Dragoș-Adrain Bantaș este specialist în coordonare, conducere, management structuri de planificare militară, supraveghere, consiliere, coordonare și control domeniu tehnic și organizatoric pe linie de specialitate (comunicatii,informatica razboi electronic), conducere eșaloane superioare în situații de pace, criză și război. Învatamant superior militar/ civil.
Text republicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei «Dincolo de orizonturi», Anul 5, nr.10/niembrie 2020
Bibliografie:
– Arnett, Peter (trimis special la Bagdad al CNN – 1991), Live from the Battlefield: From Vietnam to Baghdad : 35 Years in the World’s War Zones, Simon & Schuster, 1994;
– Bantaş, Dragoş-Adrian, Între frică şi siguranţă: societăţile umane în căutarea securităţii, Editura CTEA, Bucureşti, 2019;
– Colston, John, Asigurarea unei corespondenţe depline între capabilităţi şi angajamente, www.nato.int, 1994;
– Mihai, Daniel, Impactul noilor tehnologii asupra gestionarii şi conflictelor militare, în Revista Criteriul Naţional, iulie 2015.
General. mr. (r) Dragoș-Adrain Bantaș
Preluare: art-emis.ro / Autor: Dragoș Adrain Bantaș
