Până la urmă, ce trebuie să facă un om? Să se trezească, să se spele, să se închine, să-și hrănească copilul și apoi să muncească. Dacă se poate, măcar să respecte trei din cele 10 porunci. Dacă te uiți la lista de reguli și la cea de datorii, vei vedea că pe prima ai „dreptul să înveți, dreptul la informare”, iar pe a doua ai „obligația să înveți, datoria să te informezi”. Despre o astfel de iubire de țară vorbesc. Nu despre aceea declarată la televizor de cei care se simt responsabili să ne învețe, să ne educe, doar pentru că declară public că își iubesc țara mai mult.
Orice mașina te încarcerează într-o bucată de metal, ceea ce te separă cu bună știință de ceilalți ca să ajungi mai repede și mai curat decât ceilalți. Apar o seamă de beneficii fictive sau cel mult temporare. Așa cu internetul, care e doar o sculă, atât și nimic mai mult. Faptul că se abuzează de el nu e anormal. Omul trăiește într-un abuz permanent, într-o forma de deșănțare. Și asta e un eufemism de a numi nerușinarea.
Noi suntem un fel de spectatori ai vieții, uneori și ai vieții noastre și a propriilor noștri copii. Nu cred că e așa. Ei se văd, se ating, au iubite, au iubiți, au greutăți, au vacanțe în comun, neajunsuri, neputințe, le împărtășesc. Iată, de fapt, unde duce ideea de chibiț al vieții. Faptul ca noi chibițăm viața ne dă o falsă libertate de a comenta și problematiza tot, având toți un punct comun: suntem în tribune.
În tribune ești liber sa faci ce vrei pentru că de fapt nu faci nimic. Când cobori în arenă și încerci să-l salvezi sau să dai mâna cu el, atunci poate că e murdar și transpirat, și atunci termenii se schimbă fundamental.
Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost să vorbim despre ea pentru că suntem afundați cu toții, omenirea, în subsolul subsolului închisorii non-libertății. Înotam într-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificială care e plină de dependență, sclavie și aservire. Eu cred că sunt mai degrabă un om preocupat de spirit. Asta e singura zonă liberă, și, dacă vreți, e o dublă libertate: libertatea de a medita la asta și libertatea dobândită prin puterea exemplului.
Eu am libertatea de a alege și aceasta formă supremă de voință bună e cam totul pentru mine. Din asta m-am născut și pe asta se bizuie ultimii 20 de ani din viața mea. Libertatea de a alege e ceva ce produce emoție, produce mult bine în jur, nu așteaptă nici un fel de răsplată sau răspuns. E ca un izvor care nu se gândește unde va ajunge. El a luat decizia să curgă, fie că ajunge în deșert, în gura unui leu sau într-o chiuvetă.
Marcel Iureș
Citește și:
Noi toţi ne uităm la cei care îşi caută rădăcinile cu un tip de curiozitate oarecum rece. Nu suntem români rătăcitori. Dacă am plecat, am plecat în bejenie, să ne salvăm – uneori chiar în propria ţară -, dar nu să ne căutăm rădăcinile. Ele sunt aici (Citește mai departe…)
Surprinde perfect stările generale de mare confuzie, de deznădejde și învălmășeală pe care le parcurgem! Foarte bine gândit! Populația, bombardată fără întrerupere numai de știri negative, agresată și înnebunită de creșterea prețurilor, de facturile imense la utilități, de pandemii mortale, de spitale care ard, de morți și vaiete, de lipsa locurilor de muncă și atâtea alte griji cotidiene, rămâne prizoniera crizei prezentului, incapabilă de discernământ și de acțiune.
Documentul ”Silent weapons for quiet wars” – http://www.syti.net/GB/SilentWeaponsGB.html – pe care-l redau aici în totalitatea sa (conștientă fiind că-i suficient de cunoscut de către publicul cititor) este aplicat literă cu literă și punct cu punct la nivel de mase, deoarece arma silențioasă, tăcută, provoacă daune ireparabile la nivel de subconștient, motiv pentru care (pe lângă faptul că lumea n-o „percepe” și n-o „înțelege”) indivizii obișnuiți nu vor ști să solicite ajutor, nici să se unească, să se grupeze împreună cu alții pentru o apărare organizată, colectivă împotriva unor astfel de atacuri. Cei dispuși să citească și se documenteze temeinic și conștiincios vor pricepe că o astfel de „unealtă” reprezintă armament biologic de război și de ucidere în masă, care atacă nu numai vitalitatea omului (mereu auzim sau citim despre „mămăliga neexplodată”, făcându-se referire la românii lipsiți de inițiativă, care nu vor să inițieze o nouă revoluție pentru a-și depăși statutul de iobag, slugă, într-o țară colonizată și pentru a se elibera de sub ocupație străină- la așa ceva se raportează), dar și opțiunile (inclusiv pe cele religioase) precum și capacitatea de mișcare a oamenilor, manipulând și atacând sursele de energie, puterile și/sau slăbiciunile fizice, mentale și emoționale. Este, practic, infernală, oameni buni! Cu atât mai mult cu cât deținătorul unei asemenea „jucării” poate fi sigur de obținerea victoriei, în vreme ce societatea este înfrântă, pierdută, fără nici o speranță de salvare. Acesta fiind și unul dintre motivele care mă determină să nu-mi insult compatrioții, să mă abțin de la a-i batjocori și a-i dezonora, de la a-i considera proști și leneși. Când studiezi fenomenul și înțelegi ce se întâmplă, nu-ți rămâne decât să iei atitudine împotriva impostorilor de tot felul, care nu știu să-și lege bine șireturile la bocanci, dar își permit să beștelească o națiune!!!
Marcel Iureș are dreptate: omul, în esența sa, rămâne liber doar în spirit, deoarece instinctiv alege să fie condus de iubire- cu toate nuanțele ei, de frumos (prin artă, muzică și cultură) și de creativitate. Toate acestea netezesc calea către toate aspectele semnificative ale vieții, ne indică propria noastră valoare, importanța comunicării cu ceilalți, ne ajută să privim deschis către nenumăratele posibilități de transformare a noastră de-a lungul propriei existențe, ca-ntr-un final, să avem posibilitatea de-a ne descătușa mintea către minunata expansiune a conștiinței. Mi-a plăcut expunerea! O suită de nenumărate trăiri, consolidate de inteligență, impresie personală, convingere.
Off topic: Pentru toți cei aflați la volan și nu numai, muzica reprezintă balsamul sufletului: https://orpheusradio.ru