Tradiții geto-dacice: Învierea și Renașterile

1

După cum au consemnat autorii eleni și latini, geto-dacii credeau în nemurirea sufletului și în renașterea trupului. Credința în nemurire și în renaștere o propovăduise însuși Zamolxis, iar primul străin ce amintește despre ea este Herodot:

„Iată cum știu să se facă nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis. Unii dintre ei socotesc că acesta (este) Gebeleizis. (…) Zalmoxis acesta (…) a clădit o casă pentru adunările bărbaților, în care (se spune) îi primea și îi punea să benchetuiască pe fruntașii țării, învătându-i că nici el, nici oaspeții săi și niciunul dintre urmașii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un anume loc, unde vor trăi pururi și vor avea parte de toate bunurile. (…)

Cred în nemurire și terizii si crobizii. Ei spun că cei morți pleacă la Zalmoxis și că se vor întoarce. Dintotdeauna ei au crezut că aceste lucruri sunt adevaăate. Aduc jertfe și benchetuiesc ca și cum mortul se va întoarce”.

Platon amintește de „un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori”.

Diodor din Sicilia scrie și el: „La așa-numiții geți, care își închipuie că sunt nemuritori, Zalmoxis pretindea că și lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor”.

Relatând expediția lui Alexandru cel Mare în zona Dunării, Arrian îi pomenește pe „Geții care cred în nemurire”.

În «Viața lui Pythagoras», Iamblichos scrie: „Zalmoxis (…) s-a întors la geți, le-a întocmit legile, cum am arătat la început, și i-a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar și acum, galattii toți și trallii și mulți dintre barbari îi învață pe copiii lor că nu este cu putință ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe, și că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Și pentru că i-a învățat pe geți aceste lucruri și le-a scris legile, este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei”.

Împăratul roman Iulianus Apostatul scrie: „Crezând că nu mor, dar că își schimbă locuința, ei (geții) sunt mai porniți să lupte, decât ar fi înclinați să întreprindă o călătorie”.

Primii creștini au fost acuzați de „păgâni” că s-au inspirat din religia geto-dacilor. Astfel, într-o polemică, Sfântul Origenes scrie: „Apoi fiindcă noi (creștinii – n.) cinstim pe cel prins și mort, cum spune Celsius, el crede că noi am făcut la fel ca geții care îl cinstesc pe Zalmoxis”.

Nu numai străinii au lăsat mărturii despre Înviere, ci și geto-dacii înșiși, în graiul lor. Unele dintre aceste mărturii sunt înscrise pe celebrele tăblițe de la Sinaia. Iată un astfel de text, în traducere românească, despre patimile, moartea și învierea lui Zamolxis:

„Maica Frumoasă și Sfântă plângea că L-au tăiat pe Fiul Ei vrăjmașii. Fiului I-au rănit trupul niște unii, noaptea. Pe Cel Curat, pe deal, cu bâtele L-au chinuit, pe Lună Plină. Nobilii L-au aflat și L-au adus la stână pe Fiul lui Leto. Dihăniile în zi de post (într-o vineri – n.) L-au tăiat.

Au plâns la leșul mutilat și L-au învelit. Sfântul tutore Esiof, împleticindu-se, L-a ridicat ușor de acolo pe Fiu. L-au plâns tare ai Lui. Apoi cu pământ L-au acoperit. Și Cel Tăiat, deodată din morți înviind, S-a înălțat. La ai Lui S-a înapoiat Fiul”.

Iată încă o mărturie, tot de la Sinaia: „Mânioși, cei șase s-au ridicat la luptă. Înțeleptul de Esepo s-a rugat la toți dintre domnii cei întunecați: – Dați-mi Fiul meu Prea Iubit! Zeul ucis, din fericire, a înviat pentru hristoni” (inițiați – n.).

Faptul că în primul text se pomenește de stâna unde a fost adus Zamolxis, după ce a fost ucis, confirmă încă o dată că în «Miorita», cântecul nostru sacru, se povestește chiar de patimile și învierea lui Zamolxis, zeul-păstor. În mai multe variante mioritice, eroul învie:

„Și mama purta,

În traistă ducea

Apa-nvietoare,

Buruieni tămăduitoare

Și mi-l oblojea

Și mi-l descânta,

De mi-l învia.

Mama oasele aduna

Și os cu os lipea,

Mioara din gură-i sufla

Și ciobanul învia.

La mormânt mergea

Și ea mi-l jelea

Și mi-l deștepta.

În brațe că-l lua,

În cucie mi-l punea

Și acasă că mi-l ducea”.

Cu siguranță, «Miorita» este una dintre „Evangheliile” strămoșilor noștri geto-daci.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Este adevărat, că există niște asemănări între religia creștină și așa-numita religie zamolxiană a geto-dacilor: ambele înving moartea prin înviere, însemnând de fapt triumful binelui asupra răului, izbânda luminii asupra întunericului. Isus Hristos mort prin crucificare, va fi înmormântat pentru 3 zile, dar învie în cea de-a patra zi, înglobând treptat toată creația, începând transfigurarea lumii și reprezentând începutul unei vieți veșnice. În cazul lui Zalmoxis, răposarea/veșnicia durează 3 ani, iar revenirea se face în al patrulea. Probabil, astfel de similitudini (inclusiv nemurirea sufletului aceluia care a dus o viață pe pământ demnă de laudă) au ajutat la răspândirea cu ușurință a creștinismului (comparativ cu alte popoare unde s-a făcut cu sabia) la nord de Dunăre, în spațiul geto-dacilor liberi, constituind inclusiv dovezi ale conviețuirii religiei străvechi, păgâne, cu aceea a credinței în învățăturile lui Hristos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.