Viața ca escrocherie

1

Americanii au creat un gen de comedie trăsnită, în care thrillere erotice, de mister sau de spionaj se îmbină cu horrorul și absurdul, realismul cu surrealismul, o rețea de intrigi amorală, inventată, care nu ar avea succes dacă nu ar fi marcată de mari vedete, care par că se joacă, improvizând ad hoc tot felul de relații bizare. Tot efortul este de a face din anormal și absurd, ceva firesc, să pară că așa e viața, mereu pe dos. E un experiment de forme insolite.

Să ne gândim la un film de acțiune, la o aventură cu doi hoți de bijuterii, care devine ceva firesc într-o rețea de spionaj internațional, așa cum vedem în filmul «Entrapment», în care joacă Catherine Zeta-Jones și Sean Connery, pe care l-ai privi la infinit, fiindcă actorii dețin secretul unor astfel de filme: jocul de-a convenția. În poveste sunt introduse într-un mod cât mai original elemente de distanțare și mult umor. Într-o acțiune de mare suspans, care te ține cu sufletul la gură, este plasată câte o replică bufă sau de mahala, care ne indică faptul simplu că tot ce vedem este o convenție, un joc de-a hoții și vardiștii.

Așa sunt și filmele lui Tarantino, inclusiv «Kill Bill», unde experimentul atinge libertatea totală. În formula clasică, bazată pe story, apare atipicul, cubismul și dadaismul, așa cum a revoluționat un Picasso arta clasică, renunțând la relief, transferând iluzia tridimensionalității în plan. Se petrece o metamorfoză, unde grosierul se îmbină neașteptat cu ceremonialul. Se mimează cu mult umor misterul.

De obicei, subiectul unor astfel de filme este alimentat din lumea hoților în frac, a borfașilor selecți, a lumii high life în care se amestecă impostorii. Acest mariaj dintre elită și impostori constituie tot miezul comic al filmelor.

Arta filmului, în fond, nu a inventat nimic nou, acest stil de comic a fost inventat de commedia dell’arte, unde un aventurier se infiltra în lumea celor cu stare și, prin flirtul dintre tineri, se creează încurcăturile comice. Aici, în arta filmului, apare ceva nou, crima, pistolul. E o lume obișnuită cu crima. De altfel, America s-a făcut cu pistolul într-o mână și cu Biblia în cealaltă mână, dar adesea în Biblie, în cartea ca o cutie, se afla ascuns pistolul. Iar uneori, mai teribil decât pistolul este femeia. Regula succesului a devenit pistolul și femeia care se dezbracă.

Un astfel de film trăsnit este și «The Con is On» (Vin britanicii -2018), în regia lui James Oakley, cvasi necunoscut, ceea ce dovedește resursele infinite ale filmului american, care are mii de regizori ce își așteaptă consacrarea. Subiectul aproape că nici nu mai contează, povestea e banală: „Un cuplu excentric de escroci britanici fuge la Los Angeles din calea unui gangster. Acolo, cei doi vor încerca să fure bijuterii, dar planul lor se lasă cu complicații neprevăzute, consecințe mortale și rezultate extrem de comice”. Subiectul este un pretext, totul este axat pe performanțele actorilor, să-i vezi ce minuni fac. Sunt unul și unul: Uma Thurman, Tim Roth, Maggie Q, Parker Posey, Alice Eve, Sofia Vergara, Crispin Glover, Stephne Fry, Melissa Sue.

Ce nebunie să vezi cinci femei super-frumoase care se bat pe un singur bărbat, care e cam strâmb, dar e regizor, și le-a promis fiecăreia că o ia de nevastă și-i dă și rolul principal într-un film! Totul este neverosimil, desigur, dar acesta este fondul, ca nimic să nu fie logic. Cu cât o situație este mai fără sens, cu atât gagul are mai mare savoare. Cum este bătălia cu urmăriri pentru inelul lui Jackie (Alice Eve), dăruit ei de către regizor, o comicărie cum nici Portia lui Shakespeare nu a visat. Contrastul este între o cauză de nimic și un efect colosal. Aceasta este sursa umorului. Ca la Caragiale. Un număr răsturnat la o poartă și ce furtună sentimentală, ce amor cu omor! Sau pierderea unui bilețel de amor, care schimbă radical rezultatul alegerilor într-o urbe națională.

Cum am spus, succesul este femeia și pistolul. Aici sunt femei frumoase cu pistolul în mână, care nu se joacă și uneori ochesc la țină în fruntea figruației sau a celor fără de noroc. Sigur, încurcăturile inventate vin simultan, tăieturile de montaj le plasează abolind regula de spațiu și timp. Nimic nu este motivat, orice pare un pretext, pentru a sugera că ceva important se întâmplă, dacă îl vedem pe Peter (Tim Roth) că bea pahar după pahar, sticlă după sticlă, de oriunde ar fi. E spaima lui, tipică borfașului, de a rămâne pe gol, de a nu mai avea ce bea. Toate faptele sunt redundant, în fond, un pretext, fac parte din convenționalismul cinematografic. Nu trebuie luat nimic în serios. Viața oamenilor nu e tragică, dacă niște încurcături cu bani și bijuterii sunt înlocuite ușor cu altele, nimeni nu pune nimic la suflet, dacă torturile sunt comice și mereu ratate, dacă personajele se droghează sau se îmbată continuu și tot ce fac fără sens le aduce fericire. Viciile fac din crimă ceva neimportant, o faptă printre altele. Important este să recuperezi un inel prețios sau banii pe care ți i-a furat partenerul.

Sau ce cascadă de gaguri se petrece când apare în poveste un cățel Chiuaua, iar Harry (Uma Thurman) este confundată cu un dresor care înțelege limba câinilor. Și în relație cu celelalte personaje, pe care le dirijează cum vrea ea, traduce ce spune sau gândește Chuaua. Cățelul își joacă rolul ca un înțelept. Scopul este furul inelului de la mâna lui Jackie. În toată această aventură a escrocilor britanici, Harry și Peter, ceea ce contează sunt gagurile. Peter bea continuu, dar are rezistență, fiindcă e lucid când trebuie. El pare să dirijeze tot carnavalul. Există o sarabandă de gaguri, cât mai trăsnite, cât mai nefirești, cât mai incredibile.

Escrocii sunt universali. Ei nu au ce pierde. Când pierd tot, nu le pasă, fiindcă acel „tot” nu era al lor, și o iau de la capăt. Așa și cu cei doi britanici care pierd tot, marele inel furat se dovedește un fals, dar în avionul cu care se îndreaptă spre o țintă necunoscută, ochii lor țintesc colierul de la gâtul unei doamne din high life. Și bănuim că viața lor fără rost intră într-o nouă aventură.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Grid Modorcea, Dr. în arte

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Ficțiunea vizuală devine realitate în mințile unora crescuți și educați cu nutrețul mediatic de peste ocean. A șaptea artă în industria americană ne propune nu numai râsete ieftine (te și avertizează când s-o faci, ceea ce mi se pare o inepție de proporții), dar, în ultimul timp, se observă clar că pe lângă tendințele sataniste sunt încercări disperate de schimbare a istoriei și de minimalizare a religiei creștine. Alături de abundența de simboluri diavolești, regizori precum Stanley Kubrick, spre exemplu, (decedat la ora actuală) au expus în cadrul creațiilor cinematografice personale o mulțime de activități oculte malefice, alături de frânturi de liturghii românești inversate, transformate în ritualuri drăcești, astfel încât, atunci când se derulează în sens invers serviciul divin ortodox, în cadrul căruia are loc săvârșirea Sfintelor Taine, se aud foarte clar cuvintele în limba română. Patriarhia Română a luat poziție împotriva acelui fragment de liturghie folosit în coloana sonoră a filmului respectiv, dar nu s-a rezolvat nimic. În schimb, a soluționat-o Dumnezeu: Kubrick moare exact cu 666 (număr cu încărcătură teribilă) de zile înainte de luna ianuarie 2001, iar actorii care au jucat rolul personajelor principale în pelicula de proastă calitate, Nicole Kidman și Tom Cruise, au divorțat după destul de mulți ani de căsnicie. Nici soția lui Roman Polanski (deși era însărcinată) n-a scăpat pedepsei divine, deoarece a fost ucisă de un satanist. De altfel, Sfântul Apostol Pavel a avertizat în ”Epistola către Galateni”: ”Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu se lasă batjocorit, pentru că ce va semăna omul, aceea va și secera”. Consider cinematografia de la Hollywood una dintre cele mai importante metode de manipulare îndreptate spre influențarea minților oamenilor, producătorii reprezentând practic marii preoți ai unei noi religii, care va fi apanajul Noii Ordini Mondiale. Orice idee aberantă, pe care elitele intenționează s-o inoculeze în conștiința maselor, devine scenariu de film de ”succes”, iar o dată ce-a căpătat Oscarul (precum pelicula prin care erau elogiate homosexualitatea și pedofilia, premiată ca având cel mai bun scenariu) mesajul sluțit, denaturat, se transformă ușorul cu ușorul într-o realitate acceptată.
    La ani lumină de Hollywood se află arta cinematografică din Rusia. În mentalitatea regizorilor ruși, totul capătă conotații profunde, inclusiv prin abordarea spirituală adâncă a unor subiecte simpliste în esența lor, iar rezultatul a fost întotdeauna unul impresionant. Pelicule de calitate excepțională precum ”Zboară Cocorii”, ”Călăuza”, „Siberiada”, „Andrei Rubliov”, „Moscova nu crede în lacrimi” au îmbrăcat în dimensiuni uriașe toate formele trăirilor umane: bucurie nemărginită, dezamăgire, extaz, agonie, iubire, resemnare, totul la superlativul absolut în dulcele stil rusesc.
    https://www.rbth.com/arts/331456-best-soviet-movies
    https://www.rbth.com/lifestyle/331412-best-russian-movies-2000s
    https://www.rbth.com/arts/331370-7-latest-must-see-russian-historical
    https://www.rbth.com/arts/329707-top-100-russian-soviet-movies

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.