Victoria neo-marxismului în America?

2

„Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”. (Citat atribuit Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria) anii ’30, sec. XX-lea)

Fără a avea pretenția acoperirii tuturor resorturilor, care au stat în spatele evenimentelor violente, pe fondul cărora s-a desfășurat lovitura de stat, prin care a fost înlăturat președintele Donald Trump, haideți să privim situația din SUA și dintr-o altă perspecivă, mai puțin sau aproape deloc abordată. Perspectiva propusă de mine aici, are ca punct de interes legătura dintre ideologia și formația doctrinară a principalilor doi actori politici, Barack Obama și Hillary Clinton – care, din umbră, foarte multe indicii o arată, au fost implicați în revoltele deloc spontane din America – și părintele ideologic al radicalismului de stânga american, Saul Alinsky.

Cam tot ce vedem că s-a petrecut în ultimul an Statele Unite ale Americii sub aspectul lanțului de evenimente al căror deznodământ a dus la înlăturarea de la Casa Albă a președintelui Donald Trump, toate venind pe fondul prăbușirii economice accelerate și a crizei sociale cauzate de o pandemie izbucnită foarte oportun exact în ultimul său an de mandat – de la violențele de stradă până la fraudarea masivă și grosolană a votului din 3 noiembrie și culminând cu înscenarea asediului Congresului din ziua în care în clădirea Capitoliului trebuia decisă soarta alegerilor – își are aproape în întregime originea într-o conjurație de dimensiuni inimaginabile concepută în timpul președinției lui Barack Obama.

Din ea fac parte, nu neapărat în ordinea asta: Partidul Democrat și sistemul tentacular mafiot creat în timpul adminstrației primului președinte de culoare american, sistem format din rețele de ONG-uri și mii de organizații „civice” de extremă stângă, care au împânzit America în timpul celor opt ani în care Obama a fost președintele țării; interesele sistemului bancar corporatist și al unor finanțiști megalomani cu agendă globalistă și/sau neo-marxistă, cel mai cunoscut, influent și la vedere fiind George Soros; intelectuali din mediul universitar american penetrat și impânzit de discipoli și urmașii ideologilor neo-marxiști ai „Școlii de la Frankfurt” refugiați în SUA în anii ’30 după ascensiunea lui Hitler la putere în Germania, ideologi a căror „operă” revoluționară a dat lumii conceptul de „marxism cultural” gândit ca o revanșă la eșecul în epocă al revoluției internaționale comuniste, neo-marxism care de aproape un secol se face vinovat de îndoctrinarea și radicalizarea noilor generații educate de tineri americani; puternicele trusturi media asociate stângii liberale; marile corporații cu întindere globală devenite mai puternice decât multe state cărora le-au subminat suveranitatea; servicii secrete corupte de putere, ele însele stat în stat și, desigur nelipsitul și atotputernicul complex militar-industrial, căruia fostele administrații cu agendă agresiv globalistă, culminând cu cea a lui Obama, i-au servit interesele de expansiune și putere. Adică pe scurt: Deep State.

Câștigarea fotoliului de președinte al Statelor Unite în urmă cu patru ani de către Donald Trump, un outsider absolut venit din afara sistemului de putere de la Washington a aruncat în aer acest establishment extrem de corupt, care a cotropit în primul rând America și pe americani și care s-a întins cu agresivitate pe tot globul, transformând în sensul cel mai rău posibil lumea noastră de azi.

Dar haideți să facem un recurs la memoria mediului online, care ne oferă nenumărte surse deschise, pentru a creiona un tablou mai larg de la care, cine vrea să extindă cercetările poate avea un punct de pornire. Ce aflăm de aici? Că Barack Husein Obama în tinerețe a fost șeful unei celule studențești „comunitare”, luând lumină de gândire politică de la nimeni altul decât de la părintele și ideologul mișcărilor comunitare americane, Saul Alinsky (1909-1972), născut la Chicago din părinți imigranți ruși, un marxist radical, autorul cărții «Rules for Radicals: A Pragmatic Primer for Realistic Radicals», apărută în 1971 și considerată a fi manualul fondator al organizării moderne a comunităților marginale și un clasic al teoriei de agitație și propagandă radicală de stânga. Este, dacă vreți, cartea de căpătâi care l-a însoțit și îl însoțește motivându-i acțiunile anarhice și de putere, pe Barack Husein Obama.

Barack Obama telefonDe fapt, pentru a înțelege și mai bine ce resorturi ideologice mână în luptă cuplul Barack Obama-Hillary Clinton, trebuie să-l înțelegem mai întâi pe Saul Alinsky, pentru că amândoi, atât Obama, cât și Hillary Clinton își trag seva gâdirii politice din ideile întemeietorului organizării mișcărilor comunităților marginale și a radicalismului de stânga din America.

Într-o prezentare din 2008, fostul senator Barack Obama se descria pe sine, validându-se, dacă vreți, prin asociere cu marele ideolog anarhist, ca „un bun organizator comunitar și un foarte reușit construct al lui Saul Alinsky”, amintindu-și despre perioada cât a fost „ucenic” al școlii de gândire a părintelui comunitarismului american, ca fiind „cea mai bună educație pe care a primit-o vreodată”. Mike Kruglik, un discipol al lui Alinsky în mediul căruia și-a format tânărul absolvent Obama convingerile radicale și l-a amintit pe președintele de mai târziu Obama, ca fiind „cel mai bun student pe care l-a avut vreodată, un maestru natural și incontestabil al agitației”. De fapt motto-ul după care președintele Barack Obama și-a construit strategiile luptei pentru putere a fost inspirat de regula nr. 13 din „manualul pentru radicali” al lui Alinsky: „Alegeți ținta, fixați-o, personalizați-o și polarizați-o”. Adică ce a făcut Obama din funcția de președinte, când a făcut din dreapta conservatoare americană și din clasa de mijloc și muncitoare a Americii (bazinul electoral republican), țapul ispășitor pentru toate bolile societății americane, împotriva cărora a polarizat revoltele mișcărilor de tipul „Occupy Wall Street”, care au cuprins America și parte din capitalele europe occidentale începând cu septembrie 2011, sub sloganul „Occupy”.

Alinsky, în cartea lui, «Reguli pentru radicali», în capitolul intitulat «Tactica» împarte electoratul în grupuri „demografice” minoritare (concept regăsit în politica identitară de astăzi), grupuri ușor de instigat, manipulat și controlat, despre care spunea că: „organizatorul acestora trebuie să știe să instige cu cruzime resentimentele acestor oameni”. În strategia lui, Alinsky vorbește despre divizare, demonizare și cucerire pentru a lua puterea prin presiunea și forța străzii. Cu zeci de ani în urmă, Alinsky îi mărturisea unui jurnalist: „Acum trebuie să întețim nemulțumirile acestor oameni, cât sunt incipiene și să le dinamizăm pentru o schimbare radicală a societăți”. Și foarte relevant, modelul de reușită revoluționară pentru Alinsky a fost nimeni altul decât Lucifer, despre care zicea: „Lucifer a fost primul radical cunoscut al omenirii, radical care s-a revoltat împotriva Creatorului său și a făcut-o atât de eficient, încât și-a câștigat propriul său regat”.

Sub acest crez au pornit la transformarea Americii și a lumii, Barack Hussein Obama și cea desemntă să-i ducă mai departe „opera”, Hillary Rodhman Clinton, întrerupți pentru puțin timp de apariția providențială, dar meteorică a lui Donald Trump. Desigur, astfel de tactici pot „câștiga” alegeri, dar rezultatul final este dezastruos pentru țesutul social și coeziunea națională a oricărei țări în care au pătruns agenții revoluției neo-marxiste. După opt ani în care cuplul Obama-Clinton a dictat politica la vârf a Statelor Unite și alți patru în care din culise au continuat să conspire împotriva Americii, instigând grupuri radicale de presiune împotriva lui Donald Trump, societatea americană și prin extensie cea din țările unde aceștia și-au pus amprenta sunt mai divizate și pline de resentimente ca niciodată.

Dar să revenim la prezentul nostru și să conexăm informațiile despre trecutul de ideolog revoluționar al lui Barak Obama, cu evenimentele care au devastat o bună parte din orașele americane în vara lui 2020. După ce în ianuarie 2017 Barack Obama și-a încheiat al doilea mandat la Casa Albă, nu s-a mulțumit cu statutul de fost președinte, ca ceilalți președinți americani, care, conform cutumei de la Washington, după ce au atins cel mai înalt vârf al puterii politice, la final de carieră se retrag discret din prim-planul politicii active, continuându-și activitatea prin turnee în care sunt invitați de diverse organizații, contra unor sume indecente, pentru a ține speech-uri și conferințe în mediul academic și universități, la summituri politice și forumuri economice, în general la întruniri ale unei elite mondiale foarte subțiri, la care bifează cu prezența, pentru menținerea prestigiului Statelor Unite și desigur al lor personal, pe lângă cecul substanțial încasat, ca parte a cutumei care le asigură foștilor președinți un trai mai mult decât confortabil și un statut de membrii ai unui club de „reflecție” extrem de exclusivist.

Dar nu, fostul președinte cu porniri revoluționare Barack Obama și-a stabilit cartierul general într-un conac la doar câțiva kilometri de Casa Albă, de unde, din spatele zidurilor fortificate, nu a încetat în anii care au urmat mandatelor sale să imagineze și să lucreze pentru un guvern din umbră, care nu doar să-i apere moștenirea politică amenințată de reformele lui Trump, dar să și saboteze administrația succesorului său. „Este bine ca toată lumea să se simtă stresată, tristă, descurajată…”, a spus Obama într-un mesaj adresat forțelor sale loiale din toată țara, cerând o mobilizare absolută pentru un război total cu administrația Trump, „…ca să apăr ceea ce am realizat până acum”, a întărit fostul președinte. Drept urmare, s-a pus în mișcare „celula de criză”, pentru sabotarea programului politic al noului președinte ales și înlăturarea lui din funcție sau ca ultimă soluție (criza sanitară încă nu apăruse), aruncarea în haos a țării și prăbușirea în încrederea electoratului, astfel încât realegerea lui pentru un al doilea mandat să devină nu doar improbabilă, dar și imposibilă.

Ce a urmat alegerii lui Trump, începând chiar cu a doua zi de după votul din 8 noiembrie 2016 este de acum istorie. Reacția Deep State a fost imediată și a imbrăcat aproape toate formele de împotrivire ale sistemului la schimbarea anunțată de noul președinte ales, rezistență exersată și perfecționată în anii din urmă pe mai multe meridiane ale lumii. După cum scria într-un articol apărut în 14 noiembrie 2015 în cotidianul «New York Post» editorialistul Paul Sperry, vrând să atragă atenția asupra legăturii nevăzute dintre evenimentele violente care apăreau „spontan” de nicăieri în multe locuri din SUA, „președintele Obama controlează protestele violente care s-au aprins în timpul mandatelor sale aparent inexplicabil în mai multe orașe și centre universitare (cunoscute încă din anii ’60 ca pepiniere de radicalism neo-marxist – n.a.), proteste exersate ca parte a strategiei învățate la școala mentorului său Alinsky”. Practic Obama punea în practică, în vederea viitoarelor bătălii, lecțiile învățate la școala lui Alinsky, recrutând din timp și antrenând în acțiuni violente o armată de „justițiari sociali” formată din agitatori, huligani și bătăuși, pregătiți să continue post mandat revoluția „transformării fundamentale a Americii”. Și a făcut acest lucru printr-un grup prea puțin cunoscut dar bine finanțat, numit Organizing for Action (OFA), organizație afiliată Partidului Democrat, care se finanțează prin donații substanțiale venite din zona de sprijin a oligarhilor de stânga, care au susținut și continuă să sprijine revenirea democraților la Casa Albă.

OFA – fost „Obama for America”, în timpul campaniei de realegere a lui Obama pentru al doilea mandat, a antrenat într-o primă fază peste 10.000 de radicali de stânga, care la rândul lor au atras și pregătit peste două milioane de tineri în tacticile de luptă de stradă, după metodele patentate de Alinsky. Deloc întâmplător și în paranteză fie spus, păstrând desigur proporțiile, scenariul pus în scenă în SUA seamănă în mare parte cu programul „Restart România” implementat începând cu 2012 în țara noastră de ambasada Statelor Unite la București, în mandatul lui Mark Gitenstein. În cadrul acestui program, un număr impresionant de 140.000 de tineri au fost selecționați de ambasada SUA și alte ambasade occidentale, pentru a fi instruiți ca „agenți ai schimbării” în România. O forță de șoc impresionantă, la care se adaugă, pe lângă nenumărtele ONG-uri cu finanțări externe oculte, ele nefiind altceva decât tentacule ale unor puteri străine, comandourile formate din studenți și absolvenți de Drept, cum sunt și membrii organizației internaționaliste ELSA, racolați de servicii și plasați ca agenți acoperiți în statele occidentale și chemați la ordin acasă pentru a pune bazele USR, organizația politică subversivă cu agendă clar neo-marxistă.

În fond, o puternică și bine susținută „coloană a V-a” echipată, instruită și finanțată, ca să acționeze în teritoriul țintă, în intersul exclusiv al puterilor de ocupație. Adică fenomenul „#rezist tefelist” care, cu complicitatea și implicarea directă a serviciilor de informații așa-zis românești, s-a manifestat prin tulburări și violențe extreme de stradă, sabotând și zdruncinând din temelii guvernările legitime ale României, pentru „simplul” fapt că nu corespundeau planurilor hegemonilor și nu răspundeau în întregime, întocmai și la timp, comenzilor externe dictate de stăpânii de facto ai coloniei care a devenit România.

Dar să revenim la SUA și la grupul radical de stânga, „Obama for America” (OFA), transformat ulterior, pentru contiunarea agendei lui Obama și după terminarea celui de al doilea mandat, în „Organizing for Action”.

Înregistrată în anul 2015 ca un ONG non-profit, care putea primi donații și contribuții nelimitate, OFA era cureaua de transmisie cu organizațiile radicale de stânga, foarte influete în campusurile universitare, unde marxismul cultural inspirat de ideologii „Școlii de la Frankfurt” cu 90 de ani în urmă și-a atins apogeul îndoctrinării tinerelor generații în timpul administrației Obama.

„Prin intermediul rețelelor de socializare și a mediei de stânga, aceștia se mobilizează în flash-uri, împotriva polițiștilor pe care ii acuză de ‘discriminare în favoarea unei elite albe conservatoare’, împotriva ‘negaționiștilor schimbărilor climatice’, a ‘rechinilor de pe Wall Street’, a ‘dușmanilor conservatori’ care se opun căsătoriilor homosexuale, drepturilor LGBT, avortului, amnistiei pentru imigranții ilegali, și în general, a tuturor celor considerați din perspectiva lor și a presei care îi sprijină, ‘extremiști de dreapta’. […] În plus, organizația lui Obama a instruit sute de mii de agitatori juniori prin AmeriCorps, un program pentru tineret ințiat de Hillary Clinton, pe care l-a extins prin intermediul ‹My Brother’s Keeper›, o inițiativă pentru ‘justiție rasială’”, lansată în 2012 în urma morții în Florida, a adolescentului de culoare Trayvon Martin” (Paul Sperry, 14 noiembrie 2015, «New York Post»).

Toate aceste acțiuni subversiv-anarhiste au fost sponsorizate la nivel federal și preluate pe agenda mișcărilor Black Lives Matter, Occupy, «ANTIFA» ș.a. fiind îmbrățișate și încurajate în mod public în timpul revoltelor care au aprins America în vara lui 2020, când oamenii erau uciși în plină anarhie revărsată pe străzile și orașele americane, de însăși Barack Obama, liderul spiritual declarat al rebeliunii stângii extreme americane. Și cum altfel, aceste organizații anarhice, fiind copiii lui de suflet.

„Suntem de partea voastră” le-a dat asigurări președintele neo-marxist al Statelor Unite, organizațiilor «Black Lives Matter» (B.L.M.) și «Occupy Wall Street», și în 2011 în timpul protestelor care au cuprins America (și Europa occidentală), încurajări reiterate public și în timpul întâlnirii din 2014 cu Patrisse Cullors, cofondatoarea «Black Lives Matter», primită la începutul anului 2015 de Prima Doamnă, Michelle Obama, la Casa Albă. În paranteză fiind spus, Patrisse Collours, cofondoatoare și ideolog BLM recunoaște, în cartea sa «When They Call You a Terrorist: A Black Lives Matter Memoir», publicată în ianuarie 2018, că i-a studiat pe Marx, Lenin și Mao, devenind astfel „o marxistă convinsă și foarte bine instruită”. „Președinte a încurajat non-stop tulburările civile care au epuizat națiunea în timpul mandatului său” (Paul Speary, «New York Post», noiembrie 2015).

„Iritarea socială cronică poate aduce prejudicii incalculabile țesăturii unei națiuni. Acuzând în mod constant și fals oamenii de rasism, sexism, homofobie sau islamofobie – sau orice alt -ism sau fobie pe care o aduc pe agenda publică – acești agitatori creează reacții de furie și ură din partea oamenilor, la care înainte nu existau. Dar poate acesta și este obiectivul, după cum recomandau Alinsky, Obama și alți radicali: ‘un organizator revoluționar trebuie să zguduie din temeli tiparele predominante – să agite și să creeze dezamăgire și nemulțumire oamenilor față de valorile în care cred, până când masele ajung la punctul însușirii deziluziei induse față de modul de viață din trecut […] atunci timpul va fi deja pregătit pentru Revoluție’” și-a încheiat Paul Speary articolul premonitoriu din perspectiva rebeliunii care a cuprins în 2020 America, articol apărut, repet, în noiembrie 2015 în «New York Times».

Obama studentul a devenit Obama Maestrul… Întunericului.

Absolut edificator, dacă suprapunem aceste imagini peste celelalte evenimentele pe fondul cărora președintele Donald Trump a fost îndepărtat de la Casa Albă în urma unei lovituri de stat foarte elaborate, ale cărei ramificații încă neelucidate depășesc cu mult granițele americane.

Hillary Rodham Clinton

Hillary Clinton, al cărei nume de fată pe vremea studenției la «Wellesley College» era Rodham, în anul 1969 a scris o teză laudativă de 92 de pagini, despre nimeni altul, decât Saul Alinsky. „Dacă idealurile soților Alinsky ar fi actualizate, rezultatul ar fi o revoluție socială”, scria Clinton în teza sa, disponibilă online.

„Hillary Rodham, la fel ca mulți tineri americani, a intrat în facultate cu o educație conservatoare fermă, dar a ieșit un socialist înfiorător”, spune despre ea Trevor Loudon, autorul a două filme documentare apărute pe DVD și streaming online, în care sunt evocate, legat de doamna. Clinton, ideile periculoase ale lui Alinsky: ‹Rules for Radicals› și ‹The Enemies Within›, ultimul bazat chiar pe cartea lui Loudon, ‹The Enemies Within: Communists, Socialists and Progressives in the U.S. Congress›. Și pentru o parte din această transformare, se arată în documentar, răspunzător este în mod clar mentorul ei politic, radicalul marxist din Chicago, Saul Alinsky”.

Un alt amănunt deloc de neglijat pentru parcursul îndoctrinării tinerei absolvente Hillary Clinton a fost stagiul pe care aceasta l-a petrecut în anul 1971 ca intern la cabinetul de avocatură din San Francisco al avocaților Robert Treuhaft și Doris Brin „Dobby” Walker Roberson, amândoi membri ai partidului comunist american și ai Asociației Internaționala Democrată, controlată în epocă de Uniunea Sovietică. Poate fără nicio legătură directă sau cunoscută cu trecutul ei legat de cercurile radicale neo-marxiste este și faptul că, din poziția sa de secretar de stat în cabinetul Obama, prin intermediul Fundației Clinton deținută de soțului său Bill Clinton, Hillary Clinton a înlesnit cumpărarea de către Rusia a grupului minier canadian «Uranium One Inc», de către societatea rusă «Rosatom». Această vânzare care s-a făcut prin mai multe donații către Fundația Clinton a fostul președinte Bill Clinton, a diminuat cu 20% stocurile americane de uraniu, care au intrat astfel în posesia «Rosatom». Coincidență? Intâmplare? O, daa… sigur că da…

Un alt capitol deloc de neglijat care arată și o altă dimensiune ce ține de siguranța națională a Statelor Unite este și legătura foarte puternică a doamnei secretar de stat Hillary Clinton cu asistenta ei personală, Huma Abedin, un personaj cu puternice legături în lumea islamică. Huba Mahmood Abedin, fost vicepreședinte al campaniei prezidențiale pentru Casa Albă din 2016 al candidatei Hillary Clinton, a fost din 2009 până în 2013 și adjunct al șefului de personal al secretarului de stat al S.U.A., Hillary Clinton. În timpul mandatului lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat și în campania ei prezidențială, Abedin i-a devenit unul dintre cei mai apropiați și influenți asistenți.

În privința asta, cu adevărat interesante sunt alegațiile mai multor congresmani republicani, dar și mărturiile unor ofițeri CIA cum că membri ai familiei lui Huba Abedin au legături cu organizații radicale islamice, ceea ce contravine protocoalelor de siguranță națională ale SUA, doar că acest lucru nu a determinat-o pe Hillary Clinton să o îndepărteze din imediata ei apropiere, ba dimpotrivă.

Clare Cortez, fost ofițer de operațiuni CIA, declara într-un interviu pentru filmul documentar «The Enemies Within» că, „în perioada în care la Departamentul de Stat a fost Hillary Clinton, întreaga politică externă a Statelor Unite a fost în întregime bulversată. Nu s-a mai continuat urmărirea și capturarea jihadiștilor, iar în Libia au ajutat prin complicitate cu milițiile jihadiste ale Al Qaeda la răsturnarea guvernului legitim condus de Gadaffi, care în ultimii ani – afirmă Cortez – colabora în secret cu guvernul american, devenind un aliat în regiune al SUA”.

Acesta e doar un exemplu din multe altele care s-au întâmplat în timpul cât doamna Clinton a fost secretar de stat pentru politica externă și Abedin sfătuitoarea ei cea mai apropiată”, a mai spus fostul ofițer CIA, Cortez.

Huba Abedin a venit la Departamentul de Stat cu tot bagajul său de relații și legături pe care famiia ei le avea cu Frăția Musulmană. Guvernul saudit a înființat un institut al afacerilor minorităților musulmane, la conducerea căruia l-a numit pe tatăl celei mai apropiate și de încredere asistentă a secretarul de stat al Statelor Unite. Institutul la conducerea căruia se afla tatăl Hubei Abedin a publicat revista «Jurnal – Afaceri și Minorități Musulmane», al cărei redactor șef a fost tatăl, apoi mama asistentei doamnei Clinton, Huba Abedin însăși fiind prezentă în consiliul de redacție. Este evident un conlict de interese, care poate fi privit și ca o cale de a-i fi răsplătite anumite servicii doamnei Abedin, dacă nu cumva institutul respectiv era și o curea de transmisie subterană directă între guvernul saudit și secretarul de stat Hillary Clinton.

De asemenea, continuă ofițerul CIA – Cortez, în cadrul acelui consiliu editorial era prezent și un anume Abdullah Omar Nassif, un saudit care înființase înainte de 11.09.2001 «Rubby Trust», o companie care se ocupa de consultanță financiară, cu scopul explicit de a plasa bani în fonduri de investiții pentru Osama Bin Laden și Al Qaeda. Legăturile doamnei Clinton cu organizațiile radicale islamice sunt mult mai complexe și adânci declară și Phill Haney, retras din activitate din Departamentul pentru Securitate Homeland, în același film care documentează și activitatea secretarului de stat Hillary Clinton. „În calitate de ofițer de informații, am depus un jurământ, să apăr această țară inclusiv în fața amenințărilor interne. Și Hillary Clinton este o amenințare internă” (Phill Haney, Department of Homeland Security, retired).

De ce arată lumea în care trăim așa cum arată după cele două mandate ale lui Obama cu Hillary la Departamentul de Stat, nu cred că ar mai trebui să mire pe nimeni care e într-o oarecare care măsură informat sau are un minimum interes să afle.

Ce urmează de aici mai departe?

Epilog

În timp ce președintele Donald Trump, cel mai pacifist președinte american, omul care a stins sau a pus pe pauză războaiele demente ale Americii, singurul președinte de stat care a înțeles ce pericol reprezintă pentru lumea liberă expansiunea Chinei cu modelul său politic și social, acest om, care și-a dorit o revenire a Statelor Unite la tradiții și valori conservatoare, este pus la stâlpul infamiei și lapidat în piața publică în fața poporului său și a lumii întregi, pentru vina de a-și fi iubit țara pe care a pus-o înaintea oricărui alt interes, Obama, antiteza totală a lui Donald Trump, președintele neo-marxist american, „cel mai bun construct al lui Saul Alinsky”, cum se lăuda chiar el, care a antagonizat ca nimeni altul prin politici progresiste societatea americană, a răvășit statele din nordul Africii și a distrus țări ca Ucraina, Siria, Libia, s.a.m.d. lăsând în urmă milioane de victime, morți și răniți, provocând cea mai mare migrație de refugiați de după Al Doilea Război Mondial, a primit premiul Nobel pentru Pace (chiar la începutul primului său mandatâ, imediat după ce a suplimentat efectivul trupelor americane în Afganistan – n.r.) și se bucură astăzi, alături de ceilalți doi președinți americani complici la demolarea lumii – Bill Clinton și George Bush jr., prezenți și ei la depunerea jurământului de învestire a fostului vicepreședinte, de toate onorurile învingătorilor. Să nu urlii la stele pentru nedreptățile acestea? Cum va arăta lumea după victoria rebeliunii neo-marxiste și instalarea printr-o fraudă colosală la Casa Albă a unui Cabinet din care nu lipsesc nume de rezonanță din fosta administrație Obama/Clinton, începând chiar cu al 46-lea președinte american – Joe Robinette Biden?

Să ne uităm numai la vicepreședintele Kamala Harris, cea care în cazul (foarte probabil) în care președintele Biden nu-și va mai putea continua mandatul îl va înlocui în Biroul Oval. Radicală de extremă stânga, provenită și educată într-o familie de intelectuali (tatăl, Donald Harris, economist jamaican și mama, Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului), amândoi părinții cu afinități comuniste și activism în Asociaţia Afro-Americane din Berkeley, în mijlocul căreia în 1966 se puneau bazele Partidului Black Panther, de ideologie maoistă, modelul mişcării de azi, mult mai „de succes”, «Black Lives Matter», Kamala Harris ajunsă la Casa Albă, într-adevăr reprezintă o amenințare majoră pentru lumea liberă.

Coincidență sau mai degrabă nu, liderul din anii ’60 al Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley, Donald Warden (cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept – Harvard. Se poate spune acum, privind la modul în care aceste pesonaje și-au împletit destinele și și-au sincronizat pașii în vederea continuării și finalizării celui mai ambițios proiect al „Școlii de la Frankfurt” început cu aproape un secol în urmă – transformarea profundă a Americii din liderul mondial al lumii libere în liderul mondial al revoluției neo-marxiste, că Noua Stângă Globalistă, echivalentul peste timp al Internaționalei Comuniste, a câștigat… Ce urmează de aici? Nici nu mai contează, de fapt, oricum China este marea câștigătoare a trădării din interior a Americii.

Și, în sfârșit acum, neo-marxismul „occidental” visat de Lukacs, Marcuse, Horkheimer, Gramsci și ceilalți strategi ai istoricei revanșe a marxismului cultural gândit în laboratoarele Școlii de la Frankfurt, după o gestație de aproape un secol în universitățile americane de unde s-a răspândit otrăvind noi și noi generații de americani ajunși astăzi în poziții cheie în establishmentul politic de peste ocean, va face o strălucită joncțiune cu modelul de comunism asiatic, al „vieții pe credite” supravegheată de I.A. visul postumanist al geriatricilor cu sex incert de la Davos.

Imaginile ireale transmise din capitala americană, cu un oraș pustiu și în stare de asediu, cu zeci de mii de soldați înarmați, garduri de sârmă ghimpată și blindate care blochează accesul către Capitoliu, pe esplanada căruia, locul zecilor de mii de americani entuziaști care de obicei asistă la spectacolul ceremoniei depunerii jurământului noului președine al Americii a fost luat de 200.000 de stegulețe (probabil made in China), arată în realitate că uzurpatorii puterii politice de la Washington știu prea bine că farsa lor nu a prins la poporul american și se tem.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Petre Caluian

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Nu cred că-n SUA se statornicește neo-marxismul, ci mai degrabă se remarcă, mult mai pregnant decât până acum, ravagiile relației extrem de cultivată dintre imperialism și capitalism, creându-se astfel confuzii destul de semnificative între acestea. Există două probleme majore în modul în care aceste două concepte sunt adesea înțelese și utilizate în literatură. În tradiția liberală a științei politice, proiecția puterii imperiale și dinamica asociată sunt, în general, deconectate de capitalism și de dinamica sa economică, reducând imperialismul la o căutare a dominației mondiale bazată pe pofta de putere sau pe considerente pur geopolitice, de către gardienii interesului național în cele mai puternice țări. Recunoaștem aici, în cadrul acestui model, tendințele din ce în ce mai expansioniste ale americanilor din ultimii ani. Ele au fost dintotdeauna, să nu înțelegem greșit, doar că manifestarea lor a devenit din ce în ce mai clară, mai vizibilă, mai evidentă. Pe de altă parte, în tradiția marxistă a economiei politice, printre teoreticienii sistemului mondial ai noului imperialism se poate găsi tendința opusă, în care specificitatea instituțională a statului ca instrument al puterii de clasă este ignorată, iar imperialismul este redus la o dinamică pur economică, confundând în esență imperialismul cu capitalismul. Ele de fapt sunt strâns legate, dar angajează dinamici distincte în geoeconomie și geopolitica capitalului. Din perspectiva marxistă, imperialismul este înțeles, în ceea ce privește conexiunea sa cu capitalismul, ca proiecția puterii de stat în asigurarea condițiilor necesare acumulării de capital. Ori în SUA NU statul oferă garanția concentrării bunurilor economice destinate profitului, ci sistemul corporatist-financiar. Sunt niște termeni (după cum bine se observă) mai puțin adaptați limbajului cotidian și de aceea se pot confunda cu ușurință.
    În opinia mea, la Washington în momentul de față, arhitecții Patriot Act și ai războiului împotriva terorismului extern (eșuat, de altfel, întrucât a condus la războaie de uzură care au sabotat economia americană și-au distrus clasa de mijloc) s-au axat acum pe spațiul american în sine. Haosul de la ei nu prea poate fi ușor catalogat în protest spontan, revoltă sau insurecție, nu știm dacă au existat provocatori și, dacă da, au fost Antifa, BLM, polițiști și / sau federali?! Ca de obicei, toți analiștii cred că știu răspunsul în decurs de 10 minute. Din păcate, acest lucru duce doar la răspândirea unor teorii nefondate, multe bazate doar pe speculații și emoții. În timp ce publicul dezbate povești nemuritoare, Complexul Militar Industrial American anticipează, în Administrația Biden-Harris, o oportunitate de a extinde războiul împotriva terorii interne. Imediat după „asaltul Capitolului”, experții mass-media, comunitatea de informații și politicienii au căutat aprobarea legislației privind terorismul intern, considerând cea mai mare amenințare la adresa securității naționale ca fiind divizarea internă. În timp ce „războiul împotriva terorii”, lansat de administrația George W. Bush, s-a concentrat asupra dușmanilor imaginari din Irak, Afganistan, Libia, Iran, Siria și din alte părți, a existat de asemenea un impuls constant pentru îndreptarea atenției către populația americană. În primii ani ai administrației Obama s-a observat apariția mișcării „Tea Party”, mișcarea progresiștilor liberali care s-au opus mașinii de război, supravegherii și militarizării poliției.
    Prin urmare, se urmărește ca o astfel de legislație (a terorismului intern) să fie aplicată vecinilor, familiei, prietenilor prin intermediul unui popor american dezbinat, hăituit și înnebunit, inundat de temerile unui posibil război civil, de alegeri furate, de dezinformare acerbă și de epuizare generală cu măsurile aberante ale pandemiei de COVID-19. Este, aș zice, un moment critic, în care SUA încearcă să se decidă dacă doresc înclinarea balanța către libertate, adevăr și exprimarea liberă, sau către tiranie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.