Consimțământul de fabricație

1

Ziarist platitiÎn «Consimțământul de fabricație. Economia politică a mass-media», publicată în 1988, Noam Chomsky și Edward Herman explică modul în care principalele mass-media (radio, televiziune și presă scrisă) participă acum activ la propaganda elitei politice și economice de care au devenit în mare măsură dependenți.

Demonstrația autorilor se bazează în principal pe analiza mediatizării mișcărilor de protest interne, precum și a războaielor purtate de Statele Unite în a doua jumătate a secolului XX.secol. Acestea arată dependența tot mai mare a jurnaliștilor de sursele guvernamentale care le ușurează munca (comunicate de presă, expedieri, dosare documentare etc.) și incapacitatea lor de a se angaja în investigații reale, care sunt întotdeauna lungi și costisitoare.

Ei subliniază, de asemenea, că mass-media și-au pierdut treptat independența financiară. Pe de o parte, mulți aparțin acum unor mari grupuri industriale și/sau miliardari sau, altfel, supraviețuiesc doar datorită reclamelor pe care aceste grupuri le plătesc. Pe de altă parte, primesc subvenții guvernamentale semnificative.

În această dublă dependență, mass-media a pierdut toată capacitatea de a reprezenta o „a patra proprietate”. Ei sunt, dimpotrivă, structural sub influența puterilor economice și politice, a căror viziune despre lume și interese le transmit de facto.

În cele din urmă, Herman și Chomsky studiază modul în care acționează această producție de informații și această diseminare a mesajelor destinate populației. Acestea arată că, dacă mecanismul de bază este controlul diseminării informațiilor destinate jurnaliștilor, o altă dimensiune majoră constă în controlul și utilizarea unei serii întregi de „experți” fals independenți, indiferent dacă sunt simpli „consultanți”, jurnaliști specializați, animatori de grupuri de reflecție sau chiar cadre universitare a căror cercetare este finanțată în altă parte de guvern sau industrie. Acești „experți” se comportă atunci ca „influențatori”, așa cum spunem în zilele noastre.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Mass-media n-a avut vreodată independență financiară câtă vreme banii le vin din publicitate sau mai nou de la guverne. Presa nu poate supraviețui din banii rezultați din vânzările ziarelor propriu-zise, iar când o publicație există doar pentru că face reclamă unei firme anume, atunci nici nu poate să destăinuie mare lucru referitor la activitatea infracțională a respectivei societăți. E un exemplu simplist, dar presa nu s-a născut din plăcerea/utilitatea de a oferi accesul la informație publicului larg, ci din năzuința de a-l controla. Prin urmare, nu există o mass-medie liberă, nici una care să se poată autofinanța, ci devine un instrument fie în mâinile unor indivizi malefici, fie servesc interesele politico-economice ale celor care fac jocurile celor care folosesc simboluri, secrete și jurăminte, adică masoneriei.
    În cartea „Manifest. Cartea neagra a României” Mihai Șerban spune, citez (cu aproximație): „atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, li se va permite să producă materiale antinaționale, anticreștine, antiromânești, deformând și defăimând, ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă naționalistă, românească, antiimperialistă”. Raționamentul lui Mihai Șerban e valabil oriunde în lume.
    Cât despre freelanceri autorul are dreptate! Știu câte puțin din toate și nimic, n-au o specializare anume pentru că încearcă diverse proiecte să-și umple timpul, dar care nu produc valoare si nici rezultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.