Doctul de febeu e atunci când el știe. Numai el. Tu ești prost. Varză ești, ca marea majoritate. Proști, nene. Lemne. El e singurul luminat de adevărurile cele mai penetrante, cu tot cu gama completă a rafinamentelor în interpretarea numitelor adevăruri. El știe ce e important. Și ce nu. Pătrunde fenomenele. Aici e șpilu: numai el le pătrunde. Ce-a apucat el să zică o dată, dar mai ales ce-a apucat el să simtă o dată e inexpugnabil. Inexorabil. De necontrazis. Căci doctul de febeu nu crede. Știe. Tot. Nu ca tine. Care nu te prea pricepi. Bine, nici nu te-a prea interesat, că fiecare are problemele lui – știe doctul de febeu. Tocmai de-asta există el. Să te învețe.
Avantajul faptului că doctul de febeu e doct pe febeu stă în aceea că virtualu îți salvează nasturii de la sacou, palton, pardesiu etc. Pe care, spre deosebire de doctul de febeu, doctul în viu are bunul obicei să ți-i învârtească atunci când te prinde pe stradă și îți explică el cum stă treaba. Tu nu știi și riști să mori prost. El nu te poate lăsa așa. Are suflet bun, de aceea te învață și pe tine foarte puțin din tot ce știe el. Ceea ce e foarte mult. Deoarece știe. Totul. Pe lung. Și explică. Meticulos. Cu insistență. Și răbdare.
Când pățesc atac doct la nasturi, eu evadez spectaculos cu replica: „Îmi pare rău că trebuie să plec deoarece vă pute gura”. Scap de fiecare dată luând un binemeritat și multsperat unfriend, de regulă pe viață, de la atacatorul doct al nasturelui asupra căruia se insista cu învârtitul. Căci e vorba numai de unu. Nasturele atacat explicativ e numai unu. Unu și același, fixat din ochii doctului și învârtit ușor, cu mici apăsări la sublinierea aspectelor de fond.
Replica e imbatabilă. Recomand și garantez succes. Poate fi și adaptată cu același succes la alte contexte. Pe pildă, unui manelist care la o coadă mă scotea din minți cu schelălăiturile din telefonu-i i-am zis că-i pute muzica. A rămas niciunde cam două secunde și jumate, apoi s-a dus bombănind de tot ce putea să-mi ureze dă bul, dă peleu, dă morocar samd. Perfect!
Vă zic. Funcționează.
Dar cum procedăm cu doctul de febeu? Cum procedăm cu el?
Preluare: Gandeste.org / Autor: Sorin Faur
Adevărul e cam altul, în expunerea „doctă-n cap” de mai sus! Pe lângă faptul că oamenii nu mai vor (vina aruncată pe lipsa de timp, job plictisitor, „familie mare și remunerație mică, după buget, Coane Fănică”- vorba lui Caragiale, toate sunt minciuni sfruntate) să prețuiască interacțiunile din viața reală și că facebook-ul (ca și celelalte rețele de socializare) a fost realizat cu scopul exploatării unei vulnerabilități a fiecărui utilizator în parte, pe lângă toate acestea, repet, întâlnirile față-n față au INCLUSIV rolul de-a înlătura măștile multiple, „tencuiala” și cosmetica aplicate engros din spatele monitorului. Mai precis: unul / una sărac/ă (și) cu duhul (cu un IQ subunitar, uneori chiar negativ), obez/ă, știrb/ă, violent/ă, grobian/ă, agramat/ă, manelist/ă, certat/ă cu sportul, igiena și codul bunelor maniere, total lipsit/ă de comprehensiune, imaginație și simțul umorului, cu bagaj lexical minimalist (nivel conversațional vecin cu nivelul mării), cu PH-ul mare (Prost/proastă da* Hotărât/ă), însumând toate caracteristicile specimenelor prezentate în cadrul ,,Atlasului de mitocănie urbană” pe facebook este cel puțin James Sidis sau Albert Einstein – ca inteligență și Miss/Mister Univers/World, orice, – ca frumusețe fizică vorbind. Pe scurt, ascuns de un calculator ești creme de la creme din toate punctele de vedere, pe când întrevederea cu alții evidențiază exact ceea ce ești cu adevărat. Mica doză de dopamină obținută cu ajutorul butonului „like” te validează și-ți dă prestanță mai ceva ca experimentul celor 2 fante! Demonstrația fiind însuși limbajul folosit pentru a te „apăra” de „omniscienții” virtualului. Autorul nu îndeamnă la eliminarea conturilor sau nu propovăduiește legarea amicițiilor/prieteniilor față-n față, ci trece direct la împotriviri, ceea ce indică deja o modificare a mentalului, profitând de aceleași slăbiciuni psihologice care creează recompensele variabile. Ca în cazul jocurilor de noroc. Ai gânduri, dar NU voluntare. Pentru cineva din afara cercului, care nu folosește rețeaua socială, comportamentele și raționamentele deviante sunt vizibile de departe. Cu siguranță, designul produselor digitale trebuie regândit, altfel se ajunge la o distopie informațională și mai mare, decât este la ora actuală.
Prin urmare, consider deschisă cutia Pandorei, iar tăvălugul deja s-a pornit! Scapă cine poate și doar dacă are minte, pentru că mila lui Dumnezeu e mare, El dă, dar nu bagă și-n traistă!