Elevul virtual: Însinguratul manipulabil, lipsit de repere, aplatizat emoțional, lipsit (parțial) de identitate, un cyborg perfect

1

Psihanalistul Ioana Scoruș a discutat despre efectele expunerii copilului la device-uri, indiferent în ce scop ar fi folosite, în cadrul emisiunii «PsihoPedia» de la «Humanitas Junior».

Ioana Scoruș a explicat, printre altele, cum arată profilul psihologic al elevului virtual.

„Cum să arate? Eu îl văd așa: profilul însinguratului manipulabil, lipsit de repere, aplatizat emoțional, lipsit măcar parțial de identitate, un cyborg perfect. Este profilul celui care devine dependent de senzații tari. Copiii astăzi cresc cu device-uri, iar părinții le oferă, din păcate, de foarte, foarte devreme aceste device-uri și ei învață foarte rapid să se bucure de ele”.

Specialistul a arătat apoi cum se schimbă copiii din cauza jocurilor pe calculator. Aceștia devin „roboți perfecți”.
„Ce anume fac ele de fapt? Jocurile suscită emoțional foarte tare. […] Ei, bine, viața de zi cu zi nu suscită atât de mult emoționalul. Fiecare organism caută o homeostazie, dar toate aceste trăiri puternice și adrenalina care se pune în mișcare plac tuturor și pentru ei a devenit o constantă a vieții lor. […] Apoi pe de altă parte, în urma contactului constant și de-a lungul unei perioade din ce în ce mai lungi de timp, survine necesitatea de mai mult și de mai mult și de mai mult. Este adicția de plăcere sau de emoțiile pe care jocul respectiv le stârnește.

Când spui adicție te referi la o patologie. Ok, ea nu se naște de pe o zi pe alta, dar fi sigur că cu fiecare zi care trece și cu fiecare zi în care copilul mai adaugă 15 minute și încă 15 minute etc. ajungând să se joace multe ore pe zi, tu singur, ca părinte, îl împingi către această patologie. Și pentru că viața reală nu este atât de colorată și nu suscită emoționalul atât de mult, viața este încet-încet dezinvestită. Relațiile cu celălalt sunt dezinvestite. Nimic din ceea ce îl înconjoară nu îi dă trăirile pe care le obține virtual. Și atunci nu cumva îmi produc o plăcere mai mare retrăgându-mă în lumea virtuală decât în contactul cu realitatea în care: ‘Ia uite ce nasol, mă ceartă mama, mă ceartă tata, e nevoie să fac lecții, mă pune la treabă, nasol!’.

Păi după ani de zile de hrănit o viitoare adicție, de ce cerți copilul că ajunge în clasa a 11-a, a 12-a și începi să îl bați la cap cu ‘Vine bacul, vine bacul și tu nu știi pe ce lume ești’… Dar tu, părinte, ai fost acolo lângă el, ai lăsat să se petreacă aceste comportamente. Ba chiar le-ai facilitat de la vârste foarte mici. Există un preț de plătit pentru toate acestea.

Și atunci care ar fi profilul? Dependentul de plăcere. Robotul perfect, manipulabilul perfect, a-emoționalul. Vedeți, cum spuneați mai devreme: copii s-au obișnuit online, nu mai vor la școală.

Mie mi se pare bizar: vin părinți de copii foarte mici și spun ‘nu mă mai descurc cu el, toată ziua pe device’ etc. Păi, numai un pic, copilul acela are 6-7 ani. Cum adică, de la această vârstă nu te mai descurci cu el? Adică: ce anume te face să crezi că nu te mai descurci? Cu siguranță te descurci… numai că poate încă n-ai aflat-o despre tine” – Ioana Scoruș.

Impactul copilului cu ecranul este foarte dur, iar părinții ar fi necesar să fie conștienți de acest aspect pentru viitorul copilului lor.

„Apar structuri neuronale noi, nu le-am văzut până acum 6-7 ani. […] Cu siguranță au apărut noile patologii psihologice legate de această interacțiune, dar mai durează până când ele să intre în manualele de specialitate. Și noi ce vom face în viitor? Vom inventa tratamente psihiatrice pentru patologii produse de interacțiunea cu computerul?

Mi se pare atât de grav cele ce se petrec încât nu prididesc să urmăresc să explic fiecărui părinte nou care îmi intră în cabinet cât de nociv este aspectul ăsta”, a continuat psihanalistul.

În ceea ce privește școala online, Ioana Scoruș consideră că nu are niciun aspect bun:
„Singurul beneficiu major eu, personal, îl conotez în termeni destul de nefavorabili: copilul care crește astfel va fi un copil al generației sale. Chiar dacă asta presupune din perspectiva noastră o parte nefastă, cu tot ceea ce v-am spus aici. În asta constă beneficiul: că nu se va simți bizar, ciudat, exclus pentru că este altfel. Dar dacă luăm în considerare ceea ce am spus mai devreme, nu văd beneficii. Desigur, va fi un angajat productiv pentru că stăpânește tehnologiile generației sale, de acord. Dar la pachet vin multe altele.

Ceea ce se pierde se va adăuga celor ce se vor pierde cu următoarele generații care vor veni. Și atunci ce va mai rămâne din noi cei care mai avem un suflet și mai avem o minte dotată cu un aparat critic care a fost învățat să judece? Dacă totul va fi înmânat dispozitivelor noi, cu ce ne vom ocupa? Cu plăcerile și atât? Sau spre ce se va îndrepta drumul unei deveniri? Nevoia interioară de a evolua… spre ce? Dacă cultura nu mai contează, dacă nimic nu mai contează și totul se petrece pe platforme, care mai este sensul nostru?”.

Psihanalistul spune că există studii că expunerea prelungită a copiilor la tehnologie duce la reducerea creierului cu 40%.

„Sau să presupunem că totul se va muta din ce în ce mai mult în virtual. Care mai este, aș întreba eu, satisfacția unei vieți trăite astfel? Ce facem cu umanul din noi dacă plăcerile, interesele ni le satisfacem prin intermediari? Ce altceva mai avem de învățat?

Eu o văd ca pe o DESTRUCTURARE A NOASTRĂ, fapt care începe cu mintea, evident, după cum vorbeam mai devreme despre mecanismele de apărare. Inconștiente, silențioase, care se maturizează foarte greu și fără de care nimeni nu poate exista. Contactul à la longue cu tehnologia (mai ales a copiilor) înseamnă lenta destructurare a acestor mecanisme de apărare.

Sunt studii făcute, nu cer nimănui să mă creadă pe mine. Există studii suficient de longitudinale care au arătat că acest contact pe termen lung, în ani și pe perioade lungi zilnice de timp poate duce la micșorarea cu până la 40% a creierului. Nici nu îmi pot imagina ce înseamnă asta.

Nu înțeleg cum pe atât de puțini părinți îi sperie, ca și cum nu am vorbi despre niște realități. Deci prețul este enorm!”.

 

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. I-a dat maimuței briciul….pardon device-ul… își reduce creierul cu 40%!
    În următorii ani, nici nu-i nevoie de mai mult! Cu Artificial intelligence (AI) care-i programată prin algoritmi sofisticați să imite inteligența umană precum și capacitățile cognitive, care riscă să configureze însăși ordinea la nivel global, prefigurându-se deja zorii unui autoritarism digital, oamenii vor fi fără îndoială din ce în ce mai limitați și din ce în ce mai inutili. Cer scuze dacă sună cinic, dar e realitatea! AI a devenit rapid o resursă-n medicină, în zona militară, în cea industrială, în cea bancară, în agricultură, fără să se țină cont de pericolele evidente pe care le presupune dezvoltarea ei excesivă: amenințarea speciei umane. Cu ani în urmă, în cadrul unui interviu la BBC renumitul astrofizician Stephen Hawking avertiza asupra utilizării armamentului construit pe bază de Inteligență Artificială, care scăpat de sub control (și cu siguranță se va întâmpla asta, deoarece AI învață, își îmbunătățește parametrii și se dezvoltă apoi de una singură tot timpul) ar putea conduce la eliminarea oamenilor ce nu vor putea să facă față unei asemenea optimizări. Până la urmă, coșmarurile unor demenți devin realitatea obișnuită, inclusiv prin amplificarea inteligenței umane cu ajutorul celei artificiale. Cum destul de mulți dintre români și-au manifestat entuziasmul față de dispozitivele medicale implantabile, care au rolul să mărească inteligența, o indică statisticile, atunci demersul psihanaliștilor de-a atrage atenția asupra pericolelor utilizării în exces a tehnologiei încep a fi de prisos.
    Părinții sunt principalii vinovați de apariția cyborgi-lor, pentru că în loc de-a le pune cartea-n brațe și de-a le insufla pasiunea cititului, a răsfoitului filelor de hârtie, preferă să-i îndrume către laptop, tabletă etc. Pe vremurile copilăriei noastre erau diferite activități extrașcolare, funcție de înclinațiile și aptitudinile fiecăruia, inclusiv practicarea unui sport sau studierea unui instrument muzical, care dezvoltau abilitățile de memorie, sociale, fizice, dar și atenția, disciplina, răbdarea. Nu se mai practică așa ceva, probabil, nu mai sunt considerate cool and trendy, habar n-am! Tot în acele timpuri, profesorii (în special pentru sfârșitul de săptămână) ne recomandau, în afara temelor uzuale, studiul individual. Acum nu se mai folosește didactica tradițională nici măcar acasă, dar se plâng în schimb că nu învață, că-s absenți, că nu știu să socializeze, că
    sunt lipsiți de repere, retardați și-nsigurați. Fraților, ce creșteți, aia aveți! Nu știu dacă-i bună compasiunea, subtilitatea verbală în fața prostiei! Sigur, n-o estompează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.