«Femeia», de Iulia Haşdeu

1

O inimă de Evă, enigmă-n veci profundă!
Din foc divin şi amestec din tina cea imundă;
Protee fără nume, ce logica dezminţi
Deşartă sau prea rece, sau clocot de dorinţi!

Sub vraja frumuseţii, ori dulcea ta zîmbire,
Ascunzi tu suferinţă, ruşine, sau iubire?
În clara ta privire, de visuri încîntată,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plîns vreodată?

Ah, ce perverşi ai ochii, surîsul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeşte s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, făr-de mustrare,
Defectele, şi-n taină, porniri spre desfrînare!

La tine totul este spoială sau mascat:
Ţinuta, vorba, fața şi glasul afectat
Căci tot ce nu-i minciună tu-nfrunţi cu viu răspăr:
Minciuna pentru tine e unic adevăr!

Faţadă-i tot la tine şi prefăcătorie
Şi chiar a ta ştiinţă e doar cochetărie.
Spre a trona mai bine, voind să ne uimească,
Şi-ndeosebi să placă!
E vanitatea-ţi dragă!

Să placi… pentru aceasta ţi-ai da viaţa-ntreagă,
Ţi-ai da averea, pruncii şi cinstea, de se cere,
Şi totul pentru-o biată [şi] ridicolă plăcere!
Cochetăria-ţi este virtutea cea suavă.

Ea în femei se naşte: în tine, doamnă gravă,
În tine ţărăncuţă, cu faţa-mbujorată,
În tine, curtezană, mereu neruşinată.
Femei! – e viaţa voastră şi singura mîndrie;
Voi sufletul vă-nchideţi într-o bijuterie!

Iulia Hasdeu:

Tânără intelectuală româncă supradotată, scriitoare și poetă, inclusiv de limba franceză, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. S-a manifestat și în muzică (cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de soprană, după martorii contemporani) și pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie.

Copil supradotat, vorbea limba franceză la vârsta de 2 ani. La 4 ani începuse să scrie, iar la vârsta de 7 ani crea nuvele. La 8 ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Național «Sfântul Sava», iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București. La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi.
Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, dar fără voia autoarei, opera Iuliei Hasdeu este postumă. Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a ocupat de postumitatea literară (și nu numai) a unicei sale fiice. A scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri.

A ținut și un jurnal, iar bogata corespondență cu tatăl ei rămas la București denotă un fin intelectual, o conștiință a epocii sale, precum și o scriitoare cu talent.

În 1887, pe vremea când Iulia Hasdeu se afla la Sorbona, au apărut primele semne ale tuberculozei. Tânăra, preocupată prea mult de studiu şi prea puţin de starea sănătăţii, a ignorat primele semne ale bolii. „Cât despre renunţarea la continuare studiilor mele şi reîntoarcerea în ţară înainte de a fi cel puţin licenţiată nici nu mă gândesc. Nu o voi face, chiar dacă ar trebui să mor şi nicio putere omenească nu mă va obliga. Nu am muncit toată copilăria şi tinereţea pentru a mă opri chiar când sunt aproape de a ajunge în port. Sunt încă vie şi nu voi renunţa la această muncă atâta timp cât îmi ca rămâne o picătură de sânge în vene şi un suflu de viaţă în piept“, îi scria Iulia, de la Paris, tatălui ei.
La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Tatăl Iuliei nu s-a împăcat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. Foarte afectat, a construit, în memoria ei, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia «Moartea»:

„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,

Că ea este lumină puternică şi caldă,

Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă

– Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume

Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;

Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,

Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte“


Citește și:

Bogdan Petriceicu Haşdeu – unul dintre cele mai uluitoare genii pe care le-a zămislit neamul românesc, şi marea sa tragedie

Viaţa lui Haşdeu avea însă să poarte şi amprenta unei imense tragedii, unica lui fiică, Iulia Haşdeu – un copil genial şi precoce, care la vârsta de doi ani învăţa limba franceză, la cinci ani scria nuvele, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani devenea prima româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona, depăşind legile firii -, un caracter de o profunzime uimitoare, avea să moară la doar 18 ani, în urma unei pneumonii. Vă invităm să urmăriţi, în rândurile care urmează, povestea tatălui şi copilei din familia Haşdeu, ambii geniali, cu uluitoarele lor realizări, sfârşitul tragic al copilei, durerea cumplită dar neresemnată a părintelui său, construirea templului „lumii de dincolo” de la Câmpina şi fenomele stranii care sunt puse pe seama acelui loc (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Am mari rezerve în portretizarea femeii de către geniala Iulia Hașdeu, dar accept poezia pentru frumusețea unităților ritmice! Mai degrabă aș caracteriza-o ca pe o lacrimă deghizată în zâmbet, ca pe o parte frumoasă a suferinței care poate fi câte puțin, dar ABSOLUT din toate: și furtună și trăsnet și zăpadă și soare și miracolul VIEȚII. Cam asta-i femeia!
    Cum astăzi infinitul se înalță spre spațiul nesfârșit al aștrilor special să respire miracolul primăverii, las aici un mic dar muzical: https://www.youtube.com/watch?v=_4VaKOpvZOc – pentru că, așa cum se spune, ochii sunt oglinda sufletului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.