Marele război al lui Vlad Țepeș care lipsește din manualele școlare

2

Mitul lui Dracula și aureola de domnitor-războinic a lui Vlad Tepeș stârnesc, în continuare, mare interes.

O echipă de istorici din Germania, care se ocupă de 10 ani de studierea domnitorului muntean, a descoperit într-o arhivă din Mantova, Italia, că Țepeș a purtat un mare război la sud de Dunăre în perioada martie-aprilie 1462, când Mahomed a invadat Țara Românească.

Între iarna lui 1461 și luna mai 1462 nu se știe nimic despre domnitorul Vlad Țepeș, care a domnit la Târgoviște, în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Nu se știe dacă și-a demobilizat armata sau nu, dar descoperirile istoricilor nemți arată că în perioada lipsă din cărțile de istorie a avut loc un război important.

„Informațiile provin din scrisoarea unui anume Cezar din Florența către Lodovico Gonzaga. Scrisoarea a fost descoperită de curând în Arhivele Statului din Mantova de către un grup de cercetători germani din care fac parte Albert Weber, vorbitor de limbă română, și Adrian Gheorghe, cercetător român stabilit în Germania”, spune istoricul târgoviștean Vasile Lupasc, cel care a adus în țară un manuscris vechi legat de viața lui Vlad Țepeș, care era dosit în bibliotecile din Vatican.

Mantova este capitala provinciei cu același nume, în regiunea Lombardia din nordul Italiei. Mantova a fost unul din centrele importante ale renașterii, fiind condus, timp de aproximativ 400 de ani, de puternica familie Gonzaga.

În 2008, împreună cu micul oraș Sabbioneta, a fost trecut în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Corpus Draculianum”  

Scrisoarea cu pricina se pare că nu este una oficială, de cancelarie regală sau domnească, și, pe lângă multe detalii de natură culinară, documentul vorbește despre 50 de vase turcești sosite pe Dunăre, corăbii care au fost distruse de către oastea Țării Românești în frunte cu Vlad Țepeș.

Vasele cărau cherestea necesară flotei și „industriei” de război otomane.

„Având în vedere numărul mare de vase atacate și arse de către Vlad Draculea, putem deduce că desfășurarea de forțe a fost una impresionantă. De asemenea, există motive întemeiate să credem că au existat și alte acțiuni militare românești menite să consolideze victoriile obținute în iarna dintre anii 1461-1462 și să slăbească capacitatea de acțiune a lui Mahomed în zona graniței cu Valahia”, mai spune Vasile Lupașc.

Istoricii nemți au publicat în limba germană o impresionantă lucrare, intitulată «Corpus Draculianum», lucrare editată în trei volume, ce și-a propus să adune toate documentele cunoscute până acum despre Vlad Draculea.

„Despre document am aflat chiar de la cei care l-au descoperit. În vizita dumnealor în România din 2017, ne-am întâlnit și am discutat mai multe aspecte legate de viața și domniile lui Vlad Draculea. Lucrarea își propune să adune toate documentele cunoscute până acum despre Vlad Draculea. Sperăm că această extrem de utilă și de elaborată lucrare să fie publicată și în limba română. Nu există un motiv ascuns pentru care nu s-a vorbit până acum despre acest episod. Istoria ne oferă mereu surprize și acest episod este unul recent descoperit. Probabil că va fi menționat și în manualele de istorie cât de curând”, crede Vasile Lupașc.

Tradusă în 76 de limbi  

Lucrarea a fost structurată pe trei capitole mari. Fiecare ediție a fost tradusă în 76 limbi, printre care turcă veche, arabă, persana, greacă, latină, italiană, spaniolă, engleză, franceză, poloneză, cehă, maghiară, sârbă, rusă, veche slavonă.

Istoricul târgoviștean va introduce această „filă din istorie” într-o ediție aniversară a trilogiei scrisă de el – «Răstignit între cruci».

„Este un episod care vine să contureze și mai bine geniul militar al voievodului de la Târgoviște. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când am publicat primul volum al trilogiei Răstignit între cruci. Pregătim o ediție aniversară care cuprinde și capitole noi, nepublicate până acum. Bineînțeles că episodul menționat mai sus, atât de ofertant din punct de vedere literar, se va regăsi în aceasta ediție aniversară”, mai precizează acesta.

Cine a fost Vlad Țepeș?   

Vlad Țepeș Draculea (1431-1476) este una dintre cele mai cunoscute figuri de domnitori din Europa de Sud-Est medievală târzie. El a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476. Contele „Dracula” a devenit faimos în 1897, în urma apariției romanului lui Bram Stoker. Voievodul Țării Românești a încercat să stabilească regimul autoritar după model oriental și să conducă o cruciadă împotriva Imperiului Otoman. Un alt aspect care i-a atras faima în întreaga Europă a fost metoda prin care îi executa pe trădătorii de neam sau pe dușmani.

Despre mormântul său nu se știe nimic sigur  

O teorie lansată de italieni și estonieni în 2014 arată că mormântul lui Vlad Țepeș nu se află în România, ci în Italia. Ei au cerut autorităților din peninsulă să deschidă mormântul aflat într-o mănăstire din Napoli pentru a verifica ipoteza caracterizată de istoricii români drept hazardată și nerealistă.

Lespedea de pe mormântul lui Matteo Ferrillo, un nobil local considerat ginerele lui Vlad Țepeș, reprezintă un uriaș dragon, flancat de două steme. O imagine bizară, care i-a condus pe câțiva oameni de știință italieni și estonieni la ideea că acolo ar putea fi înmormântat Vlad Țepeș. Istoricii români sunt însă mult mai rezervați și spun că stema de pe mormântul din Napoli era des întâlnită în Europa.

Asta nu îi determină pe arheologii din Târgoviște să excludă varianta ca, la un moment dat, să dea peste mormântul lui Vlad Țepeș în Curtea Domnească.

„E o supoziție cum că mormântul lui Vlad Țepeș se află la Comana, dar nu a fost descoperit niciun mormânt al său până acum. Sperăm să îl descoperim la Târgoviște. Ar exista o posibilitate să se afle sub Turnul Chindiei, la Biserica Paraclis, sau la Mănăstirea Dealu, acolo a existat o biserică foarte veche, cea de dinaintea lui Radu cel Mare. E posibil orice”, ne-a spus Flori Petrică, istoric în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte.

Preluare: adevarul.ro / Autor: Corina Slămnoiu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

2 COMENTARII

  1. Cum adică, citez, „Între iarna lui 1461 și luna mai 1462 nu se știe nimic despre domnitorul Vlad Țepeș”???
    Avem aici 5 minute care merită să fie vizionate și-n care aflăm, documentat, că domnitorul Țării Românești a purtat războaie și pe apă, nu numai pe uscat:
    https://www.youtube.com/watch?v=1IeQvVVu6uE&feature=emb_title
    Iar una peste alta, cu mormânt sau fără, în fond nimeni nu s-a apucat să sape sub locația mănăstirii Comana care, de altfel, reprezintă ctitoria voievodului, Vlad Țepeș a avut însușirea REMARCABILĂ să-l fi urcat pe tron pe cel mai mare conducător al tuturor românilor, pe cel mai bun strateg al tuturor timpurilor, Ștefan cel Mare!
    În opinia mea, numai prin faptul că a instaurat moralitatea necondiționată, făcând abstracție de celelalte fapte de vitejie și de înscăunarea lui Ștefan, Vlad Țepeș reprezintă liderul ABSOLUT fără de care, să-l parafrazez pe simpatia mea nemărginită Petre Țuțea, „istoria României ar fi fost doar o pajiște cu miei”!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.