În anii ’60-’70, etologul american John Calhoun a făcut un experiment social remarcabil, cunoscut ca «Universul 25». După ce începuse prin 1958 cu «Universul 1», a ajuns, în final, la o rafinare teribilă a experimentului și la concluzii de-a dreptul înfiorătoare.
ETOLOGIE s. f. 1. Disciplină care are ca obiect studiul moravurilor, al obiceiurilor popoarelor. 2. Ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul, modul de viață al animalelor și plantelor din punctul de vedere al dinamicii lor, urmărind interacțiunile dintre indivizi în cadrul aceleiași specii sau populații. – Din fr. éthologie.
«Universul 25» era un rezervor de formă pătrată cu latura de 2 m și înălțimea de 1.5 m, în care se păstra o temperatură constantă de 20 grade, ideală pentru șoareci. Animalele introduse aici aveau apă și hrană din abundență. Practic acesta era un paradis al rozătoarelor, întrucât nu existau dușmani naturali, totul era septic (se făcea curățenie săptămânal, iar medicii veterinari se asigurau că grupul are o sănătate fizică deplină), bolile erau „eradicate”, iar existența din belșug a hranei elimina lupta pentru supraviețuire. Sistemul de hrănire și de alimentare cu apă era gândit astfel încât aproape zece mii de șoareci s-ar fi putut hrăni concomitent fără să simtă vreun disconfort.
Ei bine, în acest paradis s-a început popularea cu patru perechi perfect sănătoase de rozătoare. Obișnuirea cu spațiul, explorarea acestuia și nașterea primilor pui a fost denumită de Calhoun „Faza A”. Imediat după aceasta a început expansiunea, sau „Faza B” caracterizată printr-o creștere exponențială a populației în condiții apropiate de cele ideale (matematice). Astfel, la fiecare 55 de zile, populația rezervorului se dubla. Această etapă însă a durat până în ziua 315 a experimentului, când s-a constatat o scădere accentuată a ritmului de creștere a populației, care se dubla abia la 145 de zile. Populația rezervorului în acel moment era de aproximativ șase sute de rozătoare.
Se intrase, conform lui Calhoun în „Faza C” a experimentului. În populația de șoareci se făcuseră ierarhii. Datorită condițiilor bune de trai, șoarecii trăiau mai mult, pierzându-și puterile fizice mult mai târziu decât în condiții naturale. Pe acest fond a apărut o nouă categorie socială, cea a „oropsiților”, compusă din exemplare tinere, victime ale agresiunilor șoarecilor în putere care ocupau centrul rezervorului. Așadar, aveam aristocrația formată din membrii maturi și perfect sănătoși și, de cealaltă parte, oropsiții – șoareci tineri, dar insuficient dezvoltați, remarcându-se prin blana mușcată și prin ocuparea unor poziții marginale în societate.
„Oropsiții” au dezvoltat un psihic din ce în ce mai precar. Culmea, într-un univers în care spațiul devenea o problemă, aceștia erau din ce în ce mai puțin agresivi, refuzându-și rolul social de apărători ai femelelor gestante și ai puilor. Astfel apare un stres suplimentar pe femele care compensează printr-o creștere a agresivității pentru a-și apăra progeniturile. Însă, în mod ciudat, agresivitatea nu mai este îndreptată doar spre exterior, ci, culmea, spre interior, adică spre propriii pui. Vârful acestui comportament aberant a fost atins în momentul în care multe femele au început să-și nimicească puii, retrăgându-se în cuiburile superioare și refuzând împerecherea.
Acesta a fost momentul trecerii în „Faza D”, cea a distrugerii. Din grupul „oropsiților” au apărut treptat noi personaje denumite „frumoșii” sau „dichisiții”. Se distingeau de ceilalți întrucât aveau blana impecabilă. Grupul era compus, în principal, din masculi având un comportament absolut necaracteristic. Membrii săi refuzau să lupte pentru teritoriu sau pentru femele, nu se împerecheau și duceau o viață absolut pasivă. Durata medie a vieții unui șoarece din ultima fază era de 776 de zile, cu 200 de zile peste limita reproductivă. De asemenea, pe măsură ce se edifica grupul „frumoșilor” creșteau comportamentele homosexuale, agresivitățile inutile și alte comportamente inexplicabile. Spre exemplu, a apărut și s-a dezvoltat canibalismul, fenomen de-a dreptul aberant pentru o societate în care hrana nu era o problemă. Femelele refuzau să-și mai educe puii. Aceștia, de cele mai multe ori, deveneau victime ale propriilor mame lovite de „instinctul” canibal. În ziua cu numărul 1.780 a murit ultimul locuitor al acestui paradis.
În momentul în care era limpede încotro se îndrepta populația de șoareci, Calhoun a încercat un nou experiment. A extras din rezervor mai multe perechi de șoareci pe care le-a transferat în alte rezervoare, în condiții la fel de ideale, în care nu mai exista „stresul spațiului”. A fost surprins să constate că, spre deosebire de primii șoareci care începuseră să se înmulțească în condiții ideale, aceștia n-au renunțat la comportamentul pasiv, găsindu-și sfârșitul fără să se împerecheze.
Concluziile experimentului lui Calhoun sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Fiecare specie caută să-și găsească și să-și dezvolte condițiile ideale de trai. Spre deosebire de animale, omul chiar este capabil să-și dezvolte universuri similare celui al lui Calhoun. Chiar și lumea în care trăim, lipsită de primejdii, dar din ce în ce mai stresată de lipsa spațiului, poate fi considerată un «Univers Calhoun».
De altfel, rezultatele se văd prin apariția unor teorii aberante care tind să devină norme sociale, prin „robotizarea” individului s.a.m.d. Oamenii lipiți de ecrane și „frumoșii” orașelor noastre par a fi simptomele unei societăți care merge iremediabil spre autodistrugere.
Este limpede că NU există paralele între căderea Universului 25 și unele dintre problemele societății actuale, oricât s-ar încerca înfricoșarea cititorilor! I-aș transmite autorului ciudățeniei de mai sus, că oamenii sunt o specie mai sofisticată decât șoarecii din cadrul experimentului și decât ordinul rozătoarelor în general, pentru că au înțelepciunea și ingeniozitatea de a inversa astfel de tendințe. Ființa umană are rațiune, iar instinctele sunt în plan secund, în ciuda parabolelor sumbre prezentate în observațiile lui Calhoun.
Exemplele de masacrare a rozătoarelor în urma supraaglomerării par să reflecte tulburările sociale ale societății umane din anii *60 și *70, care au coincis cu o extindere urbană fără precedent, având în vedere toate conflictele de atunci care au avut impact asupra lumii: războiul din Vietnam, revoltele rasiale, asasinatele politice, Războiul Rece, Revoluția Culturală a Chinei. Și-atunci publicul s-a temut, la fel cum probabil unii se vor panica în ziua de față, după ce vor citi concluziile cercetărilor lui Calhoun, că asemenea procedee științifice vor indica un curs actual al omenirii. În plus, e la mintea cocoșului că dacă studiem cu atenție articolul, Universul 25 nu era un habitat natural, deoarece era alimentat cu o mulțime de alimente și lux și era păstrat fără prădători și boli. În secolul XXI, NU mai este cazul să ne temem că omenirea ar putea să se îndrepte spre o soartă similară cu aceea a șoriceilor din cadrul experimentului, dacă orașele ar deveni supraaglomerate și populația ar crește dincolo de capacitatea pieței muncii și n-ar mai avea surse de subzistență. La ora actuală unt explorate diferite forme de progres uman, cum ar fi conceptul de colonizare spațială. Pare SF, dar dacă citim cât mai multe materiale în domeniu și-ncercăm să ne gândim la perspective fără să fim încorsetați de neputințe spirituale și mentalități reacționare, atunci vom observa oportunitățile. Că nu vom ajunge toți în acest stadiu, pentru că suntem eliminați prin viruși, foamete și războaie, acestea fac obiectul altor preocupări și nu strict al punctului de vedere exprimat de Calhoun. Apoi, consider că proiectarea orașelor este parțial responsabilă pentru modul în care locuitorii interacționează între ei, iar pașii ar trebui luați în tandem cu dezvoltarea menținerii unei comunicări pozitive între oameni. Exact ceea ce trata un articol de zilele trecute, echilibrul necesar între pozitivism și negativism. Până la urmă, specialiștii din consiliile de urbanism ce păzesc? Pentru ce sunt remunerați regește?
Oameni buni, au trecut mai mult de 4 decenii de când Calhoun și-a condus experimentul Universul 25! Practic, se încearcă prin toate mijloacele să se inoculeze în mintea noastră că suntem prea mulți, că distrugem ecosistemul natural, că nu vom mai avea surse de hrană, de adăpost etc. Pentru cabala mondială, cea mai presantă este problema populației umane, care la nivel global ar putea depăși 9,6 miliarde până în 2050 dacă ne menținem pe cursul actual. Băieții vor exterminarea pe motive climatice, de biotop și de alte asemenea aberații. Și-atunci, vin și oferă vaccinuri, pandemii false, venituri unice universale, centre majore de detenție pentru „nesupuși”. Numai că noi n-avem creierul neted și raționăm și ne punem întrebări: dacă majoritatea locurilor de muncă sunt depășite de tehnologie, ce va susține economia? Cum se vor mai îmbogăți ăia din vârful ierarhiei? Oare secțiunile mari ale populației vor deveni sărace sau clasa miliardară va sprijini pe toată lumea? Vedeți voi vreunul cu conturile burdușite, vreun trăitor în fast, eleganță și somptuozitate care-i excesiv de mărinimos, de altruist, încât să-și împartă averile cu sărăcimea? Cum vor funcționa oamenii și vor interacționa unii cu alții într-o lume în care aproape nimeni nu lucrează? Poate un individ să-și dezvolte abilități interpersonale, atunci când nu-și profesează meseria în lumea exterioară? Măcar șoarecii și bărbații par destul de asemănători, atunci când cercetarea lui Calhoun este comparată cu civilizația modernă, dar femeile nu-și găsesc locul, menirea, deoarece nici nu prestează vreo muncă, nici nu vor să se reproducă, nici nu intenționează educarea propriilor plozi, par inutile și canibale pe deasupra. Adică, atenție mare, întrucât rolul patriarhatului capătă importanță nebănuită, iar matricea continuă de dezvoltare a societății este întreruptă prin eliminarea rolului femeii.
O opinie sinceră? Bazaconia experimentală a lui Calhoun este o UTOPIE, un proiect imaginar și aiuristic.
Lumea trebuieste condusa deoarece democratia o inteleg o parte dupa propia educatie, libertatea trebuieste sa aibe limite ca sa ne respectem si sa nu ne deranjsem si sa avem loc toti in spatiul comun, societatea trebuie sa aibe un drum care nu este intotdeauna la fel dar trebuieste ales, adoptat si urmat daca esti educat si ai un nivel pe care vrei sa il menti. De obicei statele puternice stiu ce vor iar cele sarace cad in plasa nevoilor neputand sa isi rezerve un viitoe la nivelul dorit. Istoria este dovada adevarului. In multe cazuri democratia este paravanul anarhiei si poate fi folosta la popoarele care din lipsa de susces isi pierd drumul. Popoarele care au succes au o majoritate confortabila care stiu sa isi aleaga drumul si mentin un set de valori in comun.