Prima condamnare pentru negarea Holocaustului: fost colonel din SRI, 1 an și 1 lună de închisoare cu amânare

4

Prima condamnare pentru negaționism a fost pronunțată în data de 4 februarie 2021, de către Judecătoria Sectorului 3: Vasile Zărnescu, fost colonel în Serviciul Român de Informații, a fost condamnat la un an și o lună de închisoare, cu amânarea executării, pentru că a negat Holocaustul într-o carte publicată în 2016.

Lansarea volumului «Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de „bani de holocaust”» a fost programată pentru 8 aprilie 2016 la Librăria Mihai Eminescu, dar a fost contramandată datorită unui denunț penal și al cercetării de către procurori militari.

Condamnarea lui Zărănescu este o premieră în materie, fiind pentru prima dată când o persoană este condamnată în România pentru negaționism.

Zărnescu a fost trimis în judecată abia în 2020, iar sentința pronunțată în 4 februarie nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

Negarea Holocaustului este incriminată în România prin Ordonanța de Urgență 31/2002.

Articolul 6 al OUG 31/2002 prevede:
„(1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Deși reglementarea datează din 2002, acesta este însă primul proces în care o persoană este condamnată.

Instanța a decis că inculpatul are de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare, dar a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În aceşti 2 ani, fostul ofițer SRI are următoarele obligaţii:
a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c. să anunţe, în prealabil, modificarea adresei locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d. să comunice modificarea locului de muncă;e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În 2016, Vasile Zărnescu a declarat la RFI că OUG 31/2002 este „neconstituțională” și „criminală”.

În 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cazul Pastors contra Germania că negarea Holocaustului nu este protejată de libertatea de exprimare, constituind în fapt o incitare la ură.

Adevărul istoric apărat cu legea

„Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiția o trece, în sfârșit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de parchete, s-au finalizat fără rezultat. Este, în același timp, un semnal de alarmă important către instituțiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent și că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituționale existente”, a declarat Alexandru Muraru reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și a Xenofobie, un adept al apărării adevărului istoric, nu prin documentare și cercetare, ci cu ajutorul legii.

În 2009, Curtea Constituțională a Spaniei a scos de sub incidența legii penale negarea sau revizionismul asupra holocaustului, susținând că, „încalcă libertatea de exprimare”. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a Spaniei a stabilit că discuțiile despre holocaust trebuie să fie libere, dar fără a se ajunge la instigări, întrucât acestea sunt fapte penale.

Ce scrie Vasile Zărnescu?

Dar ce spune fostul colonel al SRI în cartea sa? Instigă la violență? Promovează ura? Nu! Doar pune sub semnul îndoielii versiunea oficială, recunoscută asupra unor evenimente.

Iată un fragment:

Gogoriţa „holocaustului celor 6.000.000”, impusă tot mai vehement după Procesul de la Nürnberg – început în 1946 şi supranumit „al învingătorilor” tocmai pentru a-i sublinia părtinirea, injustiţia dovedită în timpul deliberărilor şi în pronunţarea sentinţelor -, fusese scoasă din pălărie de către rabinii sionişti încă de pe la 1900 – deci cu circa o jumătate de secol înainte să înceapă mult invocatul Proces de la Nürnberg. Unul dintre aceşti rabini a fost însuşi Stephen S. Wise, care avea să ajungă preşedintele Congresului American Jidănesc şi, totodată, preşedintele Congresului Mondial Jidănesc [cf. episodul „Înşelăciunea secolului XX (14)“]. Ca atare, a devenit un lobby-ist cu un rol extrem de important în migrarea jidanilor din Polonia în S.U.A. ca pretinşi „refugiaţi” spre a beneficia de intrarea liberă în S.U.A. şi de substanţialele subvenţii aferente ca „ajutoare de instalare” – migrare denunţată ca ilegală în „Raportul” său de consilierul Senatului S.U.A., George Meader, „Raport” care, a fost, „însă, îngropat în urma ‘formidabilei presiuni a Casei Albe, a Departamentelor de Stat, de Război, a senatorului Vandenberg şi a generalului Clay, care ameninţa cu demisia’. Raportul Meader nu a fost adus la cunoştinţa publicului” [cf. episodul „Înşelăciunea secolului XX (37)“]. A fost muşamalizat în stil „democratic” american, aşa cum avea să fie muşamalizat, peste circa două decenii, atacul criminal al aviaţiei izraelite asupra navei LIBERTY, din 8 iunie 1967, aviaţie care trăsese şi asupra marinarilor aflaţi în apă sau în bărcile de salvare! Adică piloţii izraelieni erau, efectiv, asasinii americanilor care le dădeau imense ajutoare în bani şi în armament de ultimă oră! Guvernul Israelului a zis „Pardon, scuzaţi, bonsoar! Am confundat nava LIBERTY cu un cargou egiptean care transporta cai”, iar guvernul S.U.A. a tăcut mîlc.

James Bamford s-a documentat 20 de ani şi, apoi, a scris cartea THE PUZZLE PALACE, în care descrie atacarea criminală a navei LIBERTY de către prietenii izraelieni. După încă 20 de ani de documentare pe aceeaşi temă, a mai publicat cartea BODY of SECRET, în care a dezvăluit că, în timpul torpilării navei-spion LIBERTY de către aviaţia militară a Israelului, un avion american AWACS a înregistrat toate convorbirile radiofonice ale conducerii Armatei Israelului, convorbiri din care reieşea clar că izraelienii cunoşteau sigur rolul navei-spion LIBERTY şi au bombardat-o deliberat, ca să nu se afle cum duc izraelienii războiul şi, în special, că atacaseră, tot deliberat, o coloană a trupelor O.N.U., provocîndu-le, tot „din greşeală”, mari pierderi. Chestia cu „cargoul egiptean care transporta cai” era, fireşte, doar praf în ochii proştilor din guvernul american. Guvernul S.U.A. a aflat în timp real, din transmisiile imediate ale avionului de supraveghere AWACS, ce crime comite armata Israelului contra navei LIBERTY, precum şi a altora, dar s-a făcut că nu a aflat niciodată.

De ce acoperă conducerea S.U.A. asasinarea cetăţenilor săi de către Israel?! Iată un motiv, dintre multe altele: încă de la prima sa întîlnire cu Ben Gurion, la Hotel Waldorf Astoria din New York, în primăvara anului 1961, preşedintele John F. Kennedy îi spune: „Ştiu că am fost ales graţie voturilor evreilor americani. Le datorez alegerea mea. Spuneţi-mi ce trebuie să fac pentru poporul evreu” (Edward Tivnan, The Lobby: Jewish political power and American foreign policy, Ed. Simon and Shuster, 1987, pag. 56).

Rămăşiţele echipajul navei-spion LIBERTY – unii dintre ei mutilaţi grav, iar alţii rămaşi definitiv în spitalele de nebuni! – protestează şi azi, după cinci decenii, contra atacării lor criminale de către prietenii izraelieni, dar guvernul S.U.A. tace la fel de mîlc, fiindcă, pe de o parte, e vorba de un secret de stat, iar, pe de altă parte, guvernul S.U.A. este condus de jidani, cum spusese, încă în 1961, Benjamin Freedman, şi cum susţin, şi acum, John J. Mearsheimer şi Stephen M. Walt în cartea lor Lobby-ul izraelian şi politica externă a Statelor Unite (Editura Antet, 2008).

Dar propaganda acerbă şi dezagreabilă privind pretinsul holocaust suferit de jidanii europeni din cauza fasciştilor în etapa interbelică şi în vremea ultimului război mondial a provocat un efect de bumerang: reacţia celor incriminaţi şi aflaţi în legitimă apărare. În mod firesc, reacţia lor a dus la descoperirea – după septembrie 2003, cînd Arthur Robert Butz şi-a tipărit ultima ediţie a celebrei sale cărţi THE HOAX OF THE TWENTIETH CENTURY. The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry (MISTIFICAREA SECOLULUI XX. Pledoaria contra presupusei exterminări a jidănimii europene) – descoperirea, ziceam, a adevărului că pretinsul holocaust „unic” din Al Doilea Război Mondial clamat incontinent fusese născocit cu circa un SECOL ÎNAINTE (!) să se fi produs în „realitate” – „realitate” care este, şi ea, contrafăcută. Iterarea continuă – exact cum preconiza Goebbels – a fost comisă de către sionişti în mii de articole, cărţi şi filme hoollywood-iene, ca în absolut falsul film Auschwitz sau precum în tezistele filme ale lui Steven Spielberg, München (Münich), Lista lui Schindler şi, îndeosebi, The Last Days. Despre acesta ultimul, Eric Hunt a făcut filmul The Last Days Steven Spielberg Documentary Hoax (Ultimele zile ale Documentarului mincinos al lui Steven Spielberg, prin care anunţa documentarul său extins, The Last Days of the Big Lie – Ultimele zile ale marii minciuni, în care, desigur, demolează filmul lui Spielberg, The Last Days).

Într-adevăr, ca justificată reacţie de apărare, a apărut, la început firav, cam după 1960, apoi tot mai viguros, curentul istoric numit „revizionist”, care contestă realitatea holocaustului şi, implicit, numărul rotund şi exact – nici mai mult, nici mai puţin – de 6.000.000 de evrei omorîţi în aşa-zisele lagăre de „exterminare” naziste prin camere de gazare, camioane de gazare, crematorii şi alte asemenea snoave de tip horror, introduse în literatura holocaustică de grafomani ca impostorul Elie Wiesel şi alţii aidoma lui.

Debutul revizionismului l-a făcut, în 1950, istoricul Paul Rassinier, fost deţinut în lagărul de la Buchenwald, prin cartea Le Mensonge d’Ulysse, continuînd cu Ulysse trahi par les Siens, Le véritable Procès Eichmann, Le Drame des Juifs européens etc.

Fantasmagoria „camerelor de gazare”, diseminată cu deşănţare de escrocheria holocautică a determinat opinia publică occidentală să ceară anchete şi expertize care să ateste existenţa lor reală şi nu să se rămînă la nivelul declaraţiilor şi mărturiilor teatrale, una mai fantastică şi mai aberantă decît alta. Între 1988 şi 1995, trei rapoarte de expertiză tehnică au spulberat definitiv născocirea camerelor de gazare de la Auschwitz: 1) expertiza tehnică semnată de inginerul-arhitect Fred Leuchter, american, constructor de camere de gazare în faimoasele închisori din Statele Unite; 2) contraexpertiza poloneză, sub egida Universităţii din Cracovia; 3) contra-contraexpertiza chimistului german Germar Rudolf, doctor al Institutului Max Plank din Stuttgart (vezi The Rudolf Report: Expert Report on Chemical and Technical Aspects (Holocaust Handbooks Series, 2)). Concluzia comună a acestor trei expertize tehnice: clădirile şi instalaţiile actuale de la Auschwitz, prezentate drept camere de gazare, care ar fi servit la gazarea industrială a milioane şi milioane de oameni, s-au dovedit incompatibile din punct de vedere tehnic cu o astfel de destinaţie. Dar popularizarea acestor constatări a fost boicotată de organizaţiile angajate în menţinerea şi exacerbarea propagandei holocaustice. Mai mult, Germar Rudolf a fost anchetat, arestat şi băgat la puşcărie. Fred Leuchter a fost, la fel, hăituit de vectorii sionişti ai holocaustului – în special de către  Anti-Defamation League, înfiinţată în 1913 de loja masonică The Independent Order of B’nai B’rith, considerată de F.B.I. a doua organizaţie teroristă din S.U.A. şi pe care, în 2013, a investigat-o pentru spionaj -, iar firma lui de construcţie a fost boicotată, ca în anii de după 1933, de aceleaşi organizaţii şi aproape falimentată.

Mergînd pe urmele „revizioniştilor”, unii au adîncit cercetările şi au ajuns la concluzia etalată în cele de mai jos: gogoriţa „Holocaustului“ – cu H mare – împănat cu făcătura celor „şase milioane” de jidani pe cale de a fi exterminaţi se lansase încă din 1900. Ulterior, s-au mai descoperit şi alte apariţii ale acestor două expresii terifiante, dar absolut false! Astfel, un împătimit al căutării adevărului a făcut o listă cu citate referitoare la cuvîntul „holocaust” şi la numărul „6.000.000”, postată la 7 octombrie 2011, sub chiar titlul „6.000.000”.

Urmărind această enumerare, un „alt însetat după dreptate” – cum se spune în a 4-a Fericire a lui Iisus Hristos (Matei, 5, 6) – a publicat articolul 140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began: 140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numărului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să fi început! Aceste texte explicative sunt extrase din cartea lui Don Heddeshmeier The First Holocaust, tipărită în S.U.A., la Chicago, în octombrie 2003.

Don Heddesheimer: THE FIRST HOLOCAUST – Jewish Fund Raising Campaigns With Holocaust Claims

During And After World War One

PRIMUL HOLOCAUST. Campaniile evreieşti de strîngere de fonduri în numele Holocaustului, în timpul şi după Primul Război Mondial

Cartea PRIMUL HOLOCAUST cuprinde o uimitoare colecţie de decupaje şi articole de propagandă de la sfîrşitul secolului al 19-lea şi pînă în 1945, în care se susţine – de 50 de ani! – iminenţa suferinţelor şi exterminărilor la care vor fi supuşi evreii din Europa. Din aceste articole aflăm că evreii au invocat de zeci, de sute de ori, în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, că numărul 6.000.000 – din punct de vedere cabalistic – reprezintă numărul evreilor care vor fi distruşi şi vor muri în nenumăratele conflicte din Europa şi Rusia, după interpretarea – evident, fantasmagorică şi tendenţioasă – a unor rabini.

Cei mai mulţi cred că aproximativ „şase milioane” de evrei au fost ucişi de Germania Naţional-Socialistă în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, în cursul evenimentelor care au fost denumite – de către perfida propagandă sionistă – „Holocaust” sau, mai recent, „Shoah”. Dar de cînd ştim noi, opinia publică, despre acest număr, „şase milioane”? Cel mai răspîndit răspuns este că numărul de „şase milioane” s-a stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Procesului de la Nürnberg. Deşi este adevărat faptul că numărul de şase milioane este numărul care reprezintă fără nici un fel de tăgadă adevărul – aşa cum a susţinut Tribunalul de la Nürnberg -, cifra aceasta este mult mai veche, după cum dezvăluie, în cartea sa, Don Heddesheimer.

De exemplu, declaraţia „Şase milioane de evrei în Polonia şi Rusia ameninţaţi de un holocaust iminent” a apărut pe anumite surse, cum ar fi The New York Times, încă în anul 1919!

Documentele de după Primul Război Mondial cuprinse în cartea Primul Holocaust a lui Don Heddesheimer conţineau idei propagandistice potrivit cărora jidanii din Europa de Est erau pe cale de a fi anihilaţi, invocîndu-se cuvinte cu care suntem obişnuiţi, deja, astăzi, cum ar fi „exterminare”, „holocaust”, dar şi numărul de acum faimos şi aproape magic de „şase milioane”. Aici găsim detalii referitoare la cum acţiona propaganda în epoca de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a crea agitaţie cu privire la drepturile minorităţilor jidăneşti din Polonia şi la sionism şi bolşevism în Polonia şi Rusia. Astfel s-a demonstrat cum, prin acţiunile fundaţiilor jidăneşti de strîngere de fonduri din America, s-au acumulat sume imense de bani în numele hrănirii evreilor polonezi şi ruşi, sume canalizate, apoi, către acţiunile sioniştilor şi comuniştilor – inclusiv bănci, sindicate şi kibuţuri -, dar niciodată către evreii care, realmente, ar fi fost înfometaţi.

Cartea PRIMUL HOLOCAUST include şi mărturii ale unor diplomaţi şi ataşaţi militari americani, staţionaţi în Polonia şi Rusia, care contrazic plîngerile jidanilor cu privire la persecuţii în etapa dintre cele două războaie mondiale. Această carte reflectă înşelăciunea deliberată indusă de campanile sioniste şi de mass media – cu mult înainte ca Hitler să devină Cancelar al Germaniei în 1933 -, campanii care urmăreau să atragă simpatia publicului şi suportul financiar pentru ambiţiile politice ale jidanilor, cum ar fi sionismul şi comunismul.

Invocarea în mod obsesiv şi insistent a mitului cabalistic potrivit căruia „6.000.000 de evrei vor muri”, care circula frecvent, în presa occidentală, îndeosebi britanică şi americană – cu cel puţin patru decenii înaintea evenimentelor din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial -, a determinat şi a indus ideea că 6.000.000 de evrei au pierit, efectiv, în anii 1939-1945, aşa cum au susţinut jidanii. A fost, de la început,  o fantasmagorie şi este la fel şi acum!

Primul Holocaust de Don Heddesheimer este o lucrare critică asupra încercărilor continue ale jidanilor de a invoca cifra magică de „6.000.000“ şi cuvîntul „Holocaust” înainte şi după Primul Război Mondial. Desigur, aceşti propagandişti inteligenţi şi-au realizat obiectivul de stabilire a mitului „holocaustului evreiesc” în conştiinţa publică după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În mare parte din cauza filmelor de ficţiune de la Hollywood, precum Lista lui Schindlera celebrului Steven Spielberg, dar şi a pletorei de cărţi dedicate propagandei holocaustice.

Aşa cum este documentat în cartea PRIMUL HOLOCAUST, sioniştii au încercat isteric să demonstreze că şase milioane de evrei erau morţi, pe moarte sau în mare pericol în Europa sau Rusia încă de pe la anul 1800. Oricînd existau tulburări în Europa, deşi dezordinea era adesea provocată de jidani, personalităţi proeminente sioniste şi organe de presă la nivel mondial controlate de jidani au lansat tot felul de poveşti false pentru a determina oamenii să se simtă întristaţi şi să doneze bani asociaţiilor caritabile jidăneşti.

Se pare că această cifra mitică de 6.000.000, de mult timp discreditată de revizionişti, vine de la un mit religios al Talmudului evreiesc, care spune că „vă veţi întoarce fără şase milioane” sau „te vei întoarce în ţara lui Israel cu şase milioane mai puţini” şi, desigur, cel de-Al Doilea Război Mondial a favorizat apariţia statului modern Israel, care a fost înfiinţat în 1948. Jidanii şi-au scuzat adesea genocidul sistematic contra palestinienilor şi furtul teritoriilor palestiniene prin menţionarea aşa-numitului Holocaust din cel de-Al Doilea Război Mondial, pe care orice cercetător serios şi gânditor critic ştie, deja, că este o fraudă de proporţii colosale. Sioniştii au o influenţă atît de mare încît au transformat o profeţie delirantă jidănească în „fapt istoric”.

Marea minciună a sionismului

Alţi truditori anonimi, dar dornici să aducă la cunoştinţa opiniei publice româneşti adevărul – mascat cu grijă de propaganda sionistă cu concursul complice al autorităţilor – au postat pe Internet traducerea articolului „140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began: 140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numărului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să fi început” sub titlul Marea minciună a sionismului.

Originile istorice şi biblice ale numărului „şase milioane”

Profeţiile jidăneşti din Tora (aşa cum a fost ea compilată de rabinii de după secolul al VIII-lea) pretind că 6 milioane de evrei trebuie să „dispară” înainte ca statul Israel să fie format. „Vă veţi întoarce fără şase milioane”. De aceea, în The Seventh Million: The Israelis and the Holocaust, Tom Segev, un istoric izraelian, a declarat că „6 milioane” este o încercare de a transforma povestea Holocaustului în religie de stat. Cele şase milioane de jidani, conform profeţiei, trebuie să dispară în „cuptoare de ardere”. „După modelul promisiunii divine conţinute în Biblie, Genocidul este un element de justificare ideologică pentru crearea statului Israel” (Tom Segev, Le septième million, Ed. Liana Levi, 1993, pag. 558). Ca o chestiune de fapt, Robert B. Goldmann scrie: „…Fără Holocaust nu ar fi nici un stat evreu”. O simplă consecinţă: avînd în vedere cele şase milioane de „evrei” „gazaţi” la Auschwitz, care au sfîrşit în „cuptoare de ardere”, prin urmare profeţiile s-au „împlinit” şi Israelul poate deveni un „stat legitim”. Argumente suplimentare pentru teza „Statul Israel – consecinţa vindicativă a Holocaustului, dar şi stat teocratic condus de atei” aduce Roger Garaudy în cărţile sale, îndeosebi în Miturile fondatoare ale politicii izraeliene (Editura Fronde, 1998, pag. 5, 125-140; vezi şi Les Mithes fondateurs de la politique israelienne).

În ceea ce priveşte numărul „şase milioane”, trebuie să ştiţi următoarele: în textul ebraic al profeţiilor Tora se poate citi „te vei întoarce”. În text, litera „V” sau „VAU” este absentă, deoarece ebraica nu are nici un număr; litera „V” înseamnă numărul 6. Ben Weintraub, un om de ştiinţă religios, a învăţat de la rabini că sensul literei lipsă înseamnă că numărul este „6 milioane”. Nu vi se pare cam abracadabrantă interpretarea?! Ei bine, pe această aberaţie se întemeiază dogma celor „şase milioane”!

Principiul dominoului în demolarea făcăturii „Holocaustului”

Din 1976, cînd a fost prima ediţie a cărţii sale, pînă în la ultima ediţie, completată, din septembrie 2003, Arthur Robert Butz, evident, nu cunoscuse cartea lui Don Heddesheimer referitoare la colecţia de articole de presă din anii 1900-1939. De aceea, el s-a bazat, în demonstrarea falsităţii propagandei holocau$tic€, pe demolarea prezentării cazului Auschwitz ca lagăr de exterminare, prezentare făcută, pe ultima sută, inclusiv de Steven Spielberg în filmul său, pe urmele multor cărţi pe cît de false, pe atît de apologetice pe această temă. Arthur Robert Butz se bazează pe cunoscutul zis „principiu al dominoului”. A plecat de la premisa că, dacă demonstrează făcătura cazului Auschwitz ca lagăr de exterminare, atunci demonstrează fantasmagoria întregii propagande a holocaustului. Şi demonstraţia i-a reuşit cu succes, întrucît, în documentarea sa riguroasă, a analizat inclusiv celelalte lagăre de muncă, de tranzit sau de tratament; de acest ultim tip fusese Birkenau, supranumit, în mod întemeiat, „lagărul morţii” deoarece, acolo fiind o mare concentrare de bolnavi şi bătrîni care erau trataţi ca să trăiască, era normal să se înregistreze cel mai mare număr de decese. Dar toate lagărele de concentrare aveau spitale şi îi tratau pe cei internaţi ca să rămînă în viaţă şi să muncească. Aşa cum arată Butz, conducătorii Germaniei nu aveau nici un interes să îi extermine deliberat pe internaţi – indiferent că erau jidani, ţigani, ruşi sau de alte naţii -, fiindcă aveau imperioasă nevoie de forţă de muncă, elita bărbaţilor germani murind pe cele două fronturi pe care Hitler fusese nevoit să le deschidă. În susţinerea demonstraţiei lui Arthur Butz vine şi expunerea lui Elie Wiesel, din fabulaţia sa Noaptea. Revista Romanian Historical Studies îi face portretul în aqua forte: „Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi până dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedicat pe Elie Wiesel – atunci când se afla internat la spital la Birkenau, în Ianuarie 1945, din cauză că avea o infecţie la un picior, unde tatăl său îi ţinea tovărăşie până la însănătoşire -, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă în Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au analizat bine situaţia şi au cerut să însoţească trupele germane în retragere, în loc să-i aştepte pe eliberatori (Night, p. 93; Noaptea, pag. 90)”. Scena este reamintită de Elie Wiesel în porcăria sa de memorii, All Rivers Run to the Sea, traduse sub titlul Toate fluviile curg în mare (Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, pag. 92). Deci, nemţii i-au tratat pe el şi pe tatăl lui (le-au dat şi cafele!) pînă în ultima clipă de control al lagărului Birkenau – despre care, amintesc, Arthur Butz scrie că era supranumit, întemeiat, „lagărul morţii”, şi, culmea, aceştia doi – Wiesel tatăl şi nătîngul său fiu, Elie – au scăpat vii din lagăr, trataţi de nemţi, şi au ales să de retragă cu odioşii lor temniceri, naziştii, decît să rămînă să fie „eliberaţi” de către Armata Roşie „eliberatoare”. O altă dovadă de „recunoştinţă”, „tipic jidănească” – spre a folosi expresia ironică a lui Marx -, este faptul că maică-sa, atunci când „Sighetul a redevenit Marmorossziget” (adică după Diktatul de la Viena!), „era şi ea mulţumită de schimbarea noastră de naţionalitate. Pentru ea era un fel de întoarcere la copilărie şi trebuia să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru asta” (sic), consemnează el în Toate fluviile… (pag. 33). Adică, pentru intrarea horthyştilor în Ardeal, toanta de mă-sa era mulţumită [cf. Paul Goma are dreptate! (2)]! În treacăt fie zis, tîmpitul de Elie Wiesel, devenit, între timp, membru de onoare al Academiei Române iudaizate, ar fi trebuit să scrie „schimbarea noastră de cetăţenie”, şi nu „naţionalitate”, căci naţionalitatea nu şi-o poate schimba niciodată (…)

Rabinul Stephen S. Wise: tartorul propagandei holocaustice

Ziarul New York Times, din 11 iunie 1900, în pagina 7, publică „Mesajul” rabinului Stephen Samuel Wise (1874-1949). Am văzut că, în toată cartea lui Arthur Rober Butz, numele acestui rabin este prezent, în anii 1940-1945, cu calitatea de preşedinte al Congresului American Jidănesc şi al Congresului Mondial Jidănesc. A fost un individ longeviv căci, evident, este vorba de aceeaşi persoană. Ca şi alţi propagandişti, încă din 1900, Wise scria: „There are 6,000,000 living, bleeding, suffering arguments in favor of Zionism”. „Există 6.000.000 de argumente trăinde, sîngerînde, suferinde pentru Sionism”! Ca tînăr publicist, rabinul Wise foloseşte şi figuri de stil: fantasmagoricul număr „şase milioane de jidani” îl prezintă ca „şase milioane de argumente”. Dar politizează problema: presupuşii „şase milioane” de jidani nu „sîngerează, nu suferă” din cauza vicisitudinilor sorţii, ale istoriei, eventual, din cauza persecuţiilor rasiale etc., ci pentru „Sionism”. Deşi, fireşte, dintre milioanele de jidani din Europa Centrală şi de Est, nu mulţi auziseră de sionism. E-adevărat, în îndoctrinarea făcută oamenilor simpli de către rabinii sionişti, aşa cum relevă Shalom Alehem în scrierile sale, jidanii ajunseseră ca, la despărţirea între ei, să-şi zică, nu ca tot omul, „La revedere!”, ci: „La anul la Ierusalim!”. Adică să emigreze în „ţara lor”, Palestina, deşi neam de neamul lor nu fuseseră la Ierusalim, căci ei nu erau evrei, ci jidani, descendenţi ai khazarilor.

Poziţia de proeminent lobby-st al sionismului pe care o deţinea rabinul Stephen Samuel Wise (născut Weisz!) a fost determinată, evident, de cumulul de funcţii – de preşedinte al Congresului Mondial Jidănesc şi, implicit, al Congresului American Jidănesc – şi de relaţiile sale inextricabile cu marii magnaţi jidani ai finanţelor S.U.A., proprietari ai băncilor „americane”, care constituiau principalele grupuri de presiune asupra guvernului S.U.A. Presiunea acestora a dus la capitularea guvernului S.U.A. şi a Aliaţilor în faţa propagandei insidioase, insistente şi eminamente false a rabinului Stephen S. Wise et comp. privind pretinsul holocaust. Capitularea a fost determinată de lobby-smul sionismului, a fost favorizată inclusiv de incompetenţa Serviciilor Secrete (aflate la începutul funcţionării lor) şi, îndeosebi, de insuficienta supraveghere a propagandei holocau$tice desfăşurate prin mass media. Arthur Robert Butz redă opiniile unor funcţionari ai Departamentului de Stat, care remarcaseră că scornelile debitate de rabinul Wise şi clica lui nu sunt decît repetarea balivernelor utilizate de jidani în propaganda lor din timpul Primului Război Mondial, pe tema holocaustului, dar, din păcate, nu au marşat cu demonstraţia folosind ca argument această constatare. Nu-i mai puţin adevărat că nişte funcţionari ai Departamentului de Stat – oricît ar fi fost ei de competenţi şi/sau de sus puşi, ca Secretarul de Stat adjunct J. Breckenridge Long – care a opus o puternică rezistenţă perfidei propagande holocaustice duse de rabinul Wise – nu puteau rezista unor vectori de presiune ca ministrul Finanţelor Henry Morgenthau, de meserie jidan, sau altora ca el. De altfel, Breckenridge Long i-a făcut rabinului Stephen S. Wise un portret realist: „Wise ia mereu aerul lui fals, mieros, ipocrit şi presărat cu formule din arsenalul personal, pentru a pleda cauza ‘intelectualilor şi sufletelor dârze ale refugiaţilor care fug din faţa torturilor, a dictatorilor’. Bineînţeles, doar o infimă parte dintre refugiaţi aparţine acestei categorii, iar printre ei unii sunt cu siguranţă agenţi germani. (…) Nu fac aluzie la cargoul Navemar, plecat din Lisabona cu destinaţia Havana şi New York. (…) Patru jidani au murit înainte de insulele Bermude, alţi şase au fost spitalizaţi, dintre care unul a murit. Aceştia au fost victimele lăcomiei companiilor de călătorie, nu ale Germaniei, nici ale politicii Statelor Unite. Acest cargou este un pericol şi o ameninţare pentru igiena porturilor în care face escală, o ruşine pentru cupiditatea omenească ce îngăduie astfel de lucruri. În răspunsul meu, nu am făcut, însă, aluzie la Rabinul Wise. (…) Fiecare dintre ei crede că oricine, oricând şi oriunde are dreptul să vină în Statele Unite, în vreme ce eu cred că nimeni, de niciunde, nu are acest drept, dacă Statele Unite nu îl doresc”. Revedeţi, pentru detalii, episodul „Înşelăciunea secolului XX (14)”.

Între timp, aşa cum am mai menţionat în prezentarea introductivă a cărţii, cercetătorii oneşti şi oripilaţi de omniprezenta propagandă sionistă a holocash-ului au relevat că lamentaţiile rabinului Wise pe tema holocaustului fuseseră publicate, în New York Times, încă din 11 iunie 1900 (!) – adică îi devansase cu şase decenii pe escrocii Elie Wiesel şi Leon Poliakov şi cu aproape un secol pe escrocii Radu Ioanid, Braham Randoph, Vladimir Tismăneanu ş.a. După cum se poate vedea, în cadrul bibliografiei folosite de Arthur Butz, cea mai citată publicaţie este New York Times, care, după cum se ştie, aparţine unor jidani şi, ca atare, devenise vectorul principal al propagandei holocaustice.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Vasile Zărnescu nu a avea cum să nege holocaustul, deoarece acesta NU a avut loc! Nici în România și nici prin alte părți, cel puțin nu în varianta celor 4 milioane de evrei exterminați la Auschwitz și ai celor 400 de mii de morți „produși” de România. Omul a fost condamnat pe nedrept, chiar dacă a primit o sentință cu supraveghere, adică fără executare propriu-zisă.
    Prin 1984 Wieslaw Kielar a publicat la o editură scrupulos controlată de evreimea comunistă și condusă de nimeni altul decât Walter Roman, tăticul groparului industriei românești Petre Roman, o carte numită „Anus Mundi: Five Years in Auschwitz” – „Anusul Lumii: 5 ani la Auschwitz”, roman prin intermediul căruia, pe lângă faptul că autorul a specificat foarte clar că Holocaustul NU a avut nici o tangență cu românii, care de altfel s-au abținut alături de Ion Antonescu să ia parte la prigoana declanșată împotriva lor la sfârșitul anilor *30, dar scriitorul a relatat în cuprinsul ei un amănunt foarte important: conducerea lagărului cu pricina deținea, prin regulamentul intern de funcționare, obligația să trimită familiilor decedaților (contra cost, desigur că d-aia-i neamț) cenușa fiecărui defunct în parte. Aceasta înseamna, în primul rând că decesul era comunicat familiei, iar în al doilea rând evidenția ca fiind imposibilă exterminarea prin gazare pe bandă rulantă a sute de mii de deținuți pe zi. Noi, românii, avem o vorbă: „gura păcătosului adevăr grăiește”! Și-mi susțin afirmația prin faptul că opera narativă a polonezului Kielar se dorea a descoperi fața inumană, crudă, a nazismului, sfârșind totuși să descrie un amănunt care ridica imense semne de întrebare în ceea ce privește masacrarea populației evreiești.
    Întâmplarea neplăcută a ofițerului SRI Zărnescu pare să fi fost intuită de către Emil Cioran încă din cadrul unui interviu dat prin *88 unui alt ofițer de securitate (ironia sorții, știu!) și mason de grad 33 pe deasupra Ion Deaconescu, în care inegalabilul filosof atrăgea atenția asupra problemei evreiești din WWII spunând (citez cu aproximație): ” Noi n-am fost barbari, i-am ajutat pe evrei să nu fie executați. Trebuie să scriem cărți și să-i contactăm pe cei care ne calomniază pe acest subiect. Evreii ne sunt datori! Dar nu le cerem nimic, decât să recunoască public adevărul. Dacă se va înțelege corect poziția României din acei ani, vom ține fruntea sus. Dacă nu, vom fi învinuiți mereu, iar efectele vor fi îngrozitoare”. A fost un presentiment al formidabilului însingurat, care a schimbat lumea din temelii, Emil Cioran!!! Tot el spunea (nu mă pot abține să n-o redau, pentru că se potrivește perfect articolului de față), „proștii zidesc lumea, iar deștepții o dărâmă”.
    Una peste alta, după umila mea părere, experiența cu totul neobișnuită a lui Zărnescu se înscrie tot în intenția de-a înjosi România pe plan internațional, de-a-i dezonora eroii (în cazul de față pe Antonescu, pe care inclusiv Stalin și Hitler l-au respectat și admirat) și de-a obliga țara (care recunoaște că a fost părtașă la Holocaust) să-i despăgubească colosal pe supraviețuitori sau pe urmașii acestora. De vreme ce NU se urmărește adevărul istoric și nici descoperirea unor probe concludente, care să evidențieze teoria exterminării evreimii de către români, atunci se dorește STRICT doar jefuirea substanțială a statului român.
    Nu cred că mai este cazul să trec în revistă declarațiile pozitive ale unor evrei autohtoni ce-au fost deportați în Transnistria în timpul WWII, nici faptul că sinagogile, liceele și școlile lor au funcționat neîntrerupt pe timpul conflagrației, ca de altfel și unicul teatru din Europa rămas funcțional în acea vreme, nu mai amintesc nici de presiunile la care a fost supus Antonescu (care a rezistat măreț) în fața lui Hitler de a-i preda pe tovarăși Germaniei naziste, nici cruzimea cu care a fost tratată Armata Română de către evreii din Basarabia, ferocitate care a uimit inclusiv Armata Roșie. E cazul să nu se mai pună accentul doar pe ceea ce le convine trădătorilor de neam, deoarece mulți dintre noi (goyim cum suntem numiți, adică non jewish people) cunoaștem și cealaltă față a monedei, care-i bagă perfect în corzi. Comisia Wiesel să facă bine și să aducă dovezi, să-mi arate statisticile cu evreimea ucisă de români! Fuguța! Până la proba contrarie, impresia mea este că vor doar bani! Și mulți!

  2. Dl George Panait s-a luat după articolele ignobililor Petru Clej și Sabina Fati, care au publicat în RFI (cf. https://www.rfi.ro/politica-129786-verdict-asteptat-cazul-vasile-zarnescu-de-negare-holocaustului ) și, respectiv, în DW ( https://www.dw.com/ro/sunt-rom%C3%A2nii-antisemi%C8%9Bi-cazul-fostului-colonel-sri-care-neag%C4%83-holocaustul/a-56343387; preluat pe https://m.adevarul.ro/news/eveniment/sunt-romanii-antisemiti-1_600fea255163ec4271572a0a/index.html și de alte 5 site-uri), articole în care mă „degradau” la gradul de locotenent-colonel, deși eu nu am semnat nici un articol cu acest grad, ci numai „colonel (r/rtg.), așa cum se vede și în fotografia mea postată pe internet, pe care o puteți accesa de aici: https://www.incorectpolitic.com/colonel-vasile-zarnescu-jidanul-este-antihristul/. Deci, îl rog pe autor să corecteze, în consecință, titlul materialului, într-un comentariu postat aici, la Comentarii.
    De asemenea, este fals – cum preia, în fugă, dl George Panait – că lansarea cărții mele, programată pentru 8 aprile 2016, ar fi fost amînată, ci a avut loc; vedeți aici: https://www.youtube.com/watch?v=zdOkjdNj1GE&ab_channel=MihailGeorgevici; https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2812:holocaustul-gogorita-diabolica-vol-i-extorcarea-de&catid=17&Itemid=124.
    În acest sens, vedeți și replica mea, dată acestor ticăloși denigratori ai României, aici: https://www.incorectpolitic.com/petru-clej-un-ignobil-dezinformator/; și aici: https://www.incorectpolitic.com/corul-calomniei-continua-sabina-fati-despre-procesul-lui-vasile-zarnescu/.
    Pentru argumente suplimentare, vedeți și aici : https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/; https://www.incorectpolitic.com/ziua-infamiei-justitiei-romane-4-februarie-2021-condamnarea-mea-este-condamnarea-romaniei/; https://www.incorectpolitic.com/nu-am-tras-primul-ci-ultimul/.
    Totodată, îi mulțumesc dlui George Panait pentru vastul articol, de aici, în care semnalează ticăloșia propagandei hlocaustiste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.