Ca un fel de jurnalist care-mi sunt (pentru că, după mine, nu există profesionism în meseria asta, dar e o altă „istorie”…), m-am confruntat adesea cu reproșul: „Voi scrieți și subliniați numai negativul!”. Și e perfect rezon aici, dar am răspuns mereu: „Pentru că voi căutați numai negativul”. Și știu ce vorbesc!…
Au făcut americanii, universitățile americane un studiu și au arătat că, până la vârsta de 17 ani, unui copil îi sunt adresați 150.000 de „Nu” și doar 5.000 de „Da”. Ce face acest „Nu” e să creeze și dezvolte un blocaj mental, pentru că, potrivit aceluiași studiu, până la vârsta de 4 ani, majoritatea copiilor se comportă și „funcționează la nivelului unor genii”, cum spun autorii. De ce? Pentru că până la această vârstă copiii sunt încurajați să cerceteze, să descopere, să imite comportamente considerate „pozitive” de către cei care îi au în grijă, mai ales părinți sau bunici. De la această vârstă încep …restricțiile, adică perioada lui „Nu”, în care copilului i se spune, câteodată categoric, ce nu trebuie să facă. Cu alte cuvinte, de la această vârstă copilul pătrunde în societate, în societatea lui „Nu”. „Nu fă asta!”, „Nu spune asta”, „Nu e corect”, „Nu ai dreptate”. În loc de „Nu”, autorii propuneau „Da, ai făcut/spus asta, dar poate era mai bine așa…”. Dar nu se întâmplă asta, iar copilul e copleșit, inhibat și blocat mental de o societate care, practic, îl reprimă și „îl pune la locul lui”, cum s-ar spune la noi.
Așa se face că, la 17 ani, când i s-au adresat, cum scriam mai sus, 150.000 de „Nu” și numai 5.000 de „Da”, după același studiu, procentul copiilor care „funcționează la nivelul unor genii” ajuge să scadă sub 50%, iar adulții de 30 de ani funcționează ca niște geniii, după criteriile studiuliu, într-o proporție de sub 10%.
Astfel copilul genial ajunge perfect încadrat într-o societate negativistă, care îl cultivă pe „Nu”, după cum putem constata, inclusiv în mass-media. Orice subiect e tratat prin prisma lui „Nu”, iar paroxismul l-ați putut observa pe Facebook, când în dreptul unui articol care vorbește despre vreun premiat sau o persoană care a realizat o performanță, un fapt „pozitiv”, autorul scrie „Să vedem” sau „Sunt sigur că puțini vor distribui acest articol”. Deci chiar cei care își propun să promoveze ceea ce consideră „pozitiv” se văd obligați să îl îmbărțișeze pe „Nu” în acest scop.
Și e un cerc vicios aici, pentru că, dacă avem în vedere din nou presa și „negativismul” său e destul să spun atât, în cunoștință de cauză: un articol despre o persoană merituoasă (să spunem un elev premiant sau o personalitate remarcabilă) primește o mie de like-uri și are 100 de cititori, pe când o crimă are 100 de reacții și o mie de cititori. Presa lucrează cu multă ipocrizie (cât despre corupție, nu întrece politicul doar pentru că concurența e prea acerbă), însă publicul, o mare parte a sa, trăiește în ipocrizie…
Astea-s tușe care definesc mai degrabă profesia de psiholog, decât de jurnalist! Sau se-ncadrează perfect într-o gazetărie de subtilitate și de ingeniozitate. Ridicați multe mingi la fileu printr-un asemenea subiect, așa că încerc un răspuns, fără a-l considera extrem de avizat în domeniu.
Când unii dintre semenii noștri își cresc și-și educă urmașii în lipsa unui fundament solid de valori, doar inoculându-le goana după bani, sex și neprevăzut în toate formele lui, adică niște senzații stimulate psihologic (inclusiv prin folosirea în exces a tehnologiei) care n-ar trebui să existe la vârste atât de fragede, atunci nu-i cazul să mai facem ochii cât cepele pentru că negativismul unui adult se manifestă inclusiv prin atracția către senzaționalul morbid, spre exemplu, pentru că în rest sunt metamorfozați în niște brute în care valoarea estetică, armonia interioară, trăirile prin emoții (care-s de foarte multe tipuri, au o plajă destul de largă de acțiune), într-un cuvânt pozitivism, nu se regăsesc deloc sau aproape deloc. Ne mai întrebăm de ce fug de acasă sau de ce sunt depresivi? Nu-s nici psiholog de profesie, nici părinte! Doar constat că-n jurul meu mulți socotesc vinovată societatea, ori dau vina pe anturaj, pe școală, pe timpurile pe care le parcurgem, pe orice altceva decât pe ei, ca părinți. Pentru creșterea deviantă a copiilor, întotdeauna, dar absolut întotdeauna, părinții sunt primii care se abat de la acest ansamblu al facultăților sufletești și spirituale. Copiii învață reproducând modelele comportamentale din proxima lor vecinătate, adoptă mentalitatea care le este insuflată, arătată. Dacă văd abuzuri sau cresc abuzați de-a dreptul, atunci cu siguranță și ca adulți se exprimă prin comportare, atitudine și gândire specifică la fel. Infuzia de optimism pe tot parcursul creșterii și educării odraslelor, alături de o ierarhizare a unor dezirabile precum empatia, onestitatea (mai ales cinstea / corectitudinea), bunătatea, compasiunea conduc la creșterea respectului de sine precum și la o atitudinea de-a privi cu încredere viitorul și viața însăși. Stările de moment ca supărările, ori indispozițiile nu sunt subordonate celorlalte valori pe care le-am enumerat, ele sunt situații determinate de condițiile exterioare, care apar si dispar așa cum au venit. Repet, NU sunt psiholog! Pot greși în raționamentele mele! Dar sunt de părere că transmiterea unor seturi de valori universale, ca și apropierea de Dumnezeu și de preceptele religioase conduc la ceea ce numim un om demn, de autoritate morală, care are puterea de a chibzui și de a discerne, care are capacitatea de a-și concepe viața ca pe o campanie și de a-și făuri strategia acesteia înainte de orice mișcare decisivă, care este capabil să NU respingă sistematic elementele pozitive pe care le prezintă cineva, sau pe care le întâlnește în decursul existenței lui. Copilăria este, inevitabil, vârsta durării temeliei de viață. Dacă se clădește fundamentul din granit, atunci toate cele de mai sus devin formula unei cristalizări fără precedent, știut fiind faptul că granitul este o rocă vulcanică dură. Dacă-l clădim pe mămăligă, atunci avem ce se vede și ce constatați și dumneavoastră!
Mai știu că puterile oamenilor nu sunt egale (iar aici nu mă refer la forța fizică, ci la capacitatea de-a gândi, de-a raționa a fiecăruia), din mai multe motive, dar nu în ultimul rând pentru că unii pur și simplu și le irosesc. Nu toți pot la fel de mult, dar fiecare trebuie să facă tot ceea ce-i stă lui în puteri pentru ca toate împrejurările vieții să fie întoarse spre eul propriu intens și drept, ca un proiector care sfredelește și „poza” și „fardul” și „compoziția” (”aluatul” din care-i plămădit) și toate cele 1000 de piei pe care soarta i le-a așezat una peste alta, pentru ca să-și trezească acel juriu în fața căruia întrebările cad perpendicular exact pe ce îl doare, fără nici un anestezic: CONȘTIINȚA. Când sentimentul responsabilității morale este activat, atunci știe să-și potrivească balanța de maniera încât să nu atingă nici una dintre extreme, nici ale negativismului, dar nici ale pozitivismului. Zic și eu, în fond omul se mai șlefuiește și pe parcurs, dacă baza o are bună de acasă! De mai contează, observ că expunerea de față are ramificații destul de numeroase, atinge multe laturi ale tendințelor actuale, deoarece pe măsură ce dezvolt un subiect în legătură cu ideea și mesajul desprinse din context, întrevăd alte posibilități care vin să le completeze. Un soi de… coadă de pește, adică interpretări multiple! Excelent! Aprob total!
Îmi cer mii de scuze pentru off topic, dar este extrem de important mesajul din videoclip:
„eficacitatea în luptă a celor mai noi rachete rusești depășește cu mult cea a vechiului „Tomahawks” american. Deci, progresul în decursul a 10 ani este cu adevărat revoluționar. Și cine a spus că vrem să ne oprim aici” – acesta-i mesajul Federației Ruse!
https://www.youtube.com/watch?v=y7GiSA2ULNs&t=21s
În plus, submarinele rusești nu foarte recente ale proiectului 877 „Paltus” au fost modernizate: Varshavyankas” și „Ladas”, „Antheuses” și „Shchukas”.
Atenție la imagine și la subtitrarea în engleză: ZM-54 Kalibr sunt de fapt 3M-54, litera chirilică „3” are corespondentul în latină „Z”. În rest, nici o greșeală! Cine mai are impresia, că SUA sunt excepționalii lumii cu armata și tehnica cea mai puternică și mai în pas cu progresul științei se înșală amarnic!
Mno, „America a revenit. Diplomația americană a revenit”, spune Biden pe la sfârșitul lunii trecute, iar apoi a început să dea cu bombe prin Siria, să amenințe și să încerce să intimideze în stânga și în dreapta, ruși, chinezi. America nu a revenit, pentru că nu va mai fi niciodată ce a fost, s-a terminat. Știți ce imagine am eu: America e ca bătăușul gras al clasei de la gimnaziu, care însă a trecut la liceu, la gimnaziu avea supremația pentru că obez fiind avea o dublă masă corporală față de ceilalți, la liceu nu mai contează atât de mult, pentru că, după cum poate ați observat, în liceu „șmecheria” începe să țină mai mult de inteligență și jocurile minții 🙂 Iar America e tăntălăul clasei. Pe scurt – deși aș putea continua descrierea asta, care mi se pare potrivită – SUA devine tot mai penibilă, și nu va mai trece mult până când va fi văzută ca atare de tot mai mulți, care nu vor mai fi afectați de „vise”. Eu mă bucur că se va întâmpla așa – o văd deja – pentru că ipocrizia și parșivenia lor foarte colorată nu mă mai revoltă de mult, doar mă scârbesc și plictisesc îngrozitor 🙂 La români – tot pe scurt – renunțarea la visele americane se va traduce prin refuzul „dreptului” de a fi furați, bulversați și înșelați cu lozinci frumoase, repetate papagalicește de cei pe care eu îi consider niște simpli colaboraționiști ai unui regim de ocupație .
:)) Hmmm, „la gimnaziu aveau supremația” – să vă citez pe dumneavoastră – ȘI (adică, pe lângă altele) pentru că naziștii protejați de americani au fost folosiți împotriva Rusiei. Știu, pare complicat, pare și ireal pe deasupra, dar este adevărat ceea ce afirm! Rezistența antinazistă cu care americanii au început să se confrunte în timpul WWII devenise mult prea puternică și conținea multe elemente socialiste și comuniste, împiedicându-i de fapt să controleze Eurasia. Aceeași Eurasie care servește, inclusiv în momentul de față în concepția Washingtonului, ca tablou de șah geopolitic decisiv pentru slăbirea Rusiei și pentru a controla aproape automat Orientul Mijlociu și Africa. Arhitecții financiari ai nazismului tot în SUA și-au făcut veacul, sub protecția lui Prescott Bush (patriarhul a 2 președinți americani), ceea ce explică numeroasele aspecte legate de politica yankeilor în special după WWII care frizează patologicul și care sunt la baza asasinatelor, loviturilor de stat, operațiunilor false flag și războaielor ilegale. Pe lângă obținerea unor sume exorbitante din droguri și spălări de bani în cazinourile (inclusiv ale lui Trump) din Nevada (Las Vegas) și California (Los Angeles), au la activ multe matrapazlâcuri, domnule Pătrașcu! Multe bănci (Barclays Bank, Manhattan Bank, J.P Morgan, Guaranty Trust Co. din New York, Bank of the City din New York etc) au fost finanțate NUMAI de naziști și folosite și-n ziua de azi în spălarea banilor pentru teroriștii ISIS, rebelilor hutu din Rwanda etc. La fel cum în primele etape ale Războiului Rece, cadrele naziste au fost încorporate în CIA, un exemplu fiind generalul Reinhard Gehlen care a condus activități secrete de spionaj împotriva Uniunii Sovietice împreună cu sute de foști ofițeri ai Wehrmacht-ului și de informații SS, toți aflați sub comanda sa, toți cu asigurare americană. Recomand cartea scrisă de Annie Jacobsen numită „Operation Paperclip: The Secret Intelligence Program That Brought Nazi Scientists to America: https://www.amazon.com/Operation-Paperclip-Intelligence-Program-Scientists-ebook/dp/B00BAXFBI2 în care veți descoperi că SUA au fost conduse de frică și de ură în toate demersurile lor raportate la Federația Rusă.
Cât despre români și renunțarea la american dream, aveți perfectă dreptate! Important este să-l abandoneze cât încă mai avem o Românie! Chiar și așa…sărăcită și umilită, dar e a noastră!
Vă mulțumesc pentru dialog!