Trăim o infantilizare în masă, menită a ne impiedica să deschidem larg ochii

2

Tanarul si lumeaÎn contemporaneitate, suntem permanent bombardați cu îndemnul mefistofelic de a prinde clipa, de a fi oameni „întregi”, care nu hoinăresc să adune știință.

Sub tirania imperativului de a „prinde” clipa, ne plasăm într-o buclă repetabilă, în care ne pierdem percepția timpului, deposedați fiind de amintirea a ceea ce am trăit și visat în ultimii ani și blocați în privința idealurilor și planurilor de viitor. Devenim, treptat, oameni ai prezentului continuu, adolescenți care, crezându-se nepieritori și pretinzând că sunt adulți, vor totul și vor acum. Trăim o infantilizare în masa, menită a ne impiedica să deschidem larg ochii la ceea ce achiziționam*, dar și o alienare dintre cele mai grave din istoria umanității – în lipsa memoriei și a idealurilor, o parte consistentă a sufletului omului, la nivel individual și la nivel colectiv, deopotrivă, se pierde, în modalitate faustiană.

Fără proprietate, băltind într-o iluzorie libertate și o butaforică egalitate de șanse, dependent de stat sau de structuri private, fără o centură de siguranță reprezentată de economii, fără o plasă de siguranță socială reprezentată de reglementarea supra-îndatorării în vederea reducerii poverii sau a ștergerii acesteia pentru imposibilitate de plată, omul prezentului continuu este încurajat să se îndatoreze, să achiziționeze, să își satisfacă toate dorințele ne-naturale, răsfățul și viciile, mai ales pe datorie. Reclamele și celelalte capcane comerciale folosite cu titlu de persuasiune îl îndeamnă să își trăiască visul/basmul acum, căci viitorul este irelevant.

Omul prezentului continuu nu mai vede nimic rău în faptul că își transformă în sclav eul viitor, cel care va munci următorii 25-30 de ani pentru a rambursa creditele făcute acum. Doar pentru că vrea acum şi aici lucruri (care nu îi sunt neapărat utile, dar care pot fi afişate, pentru a se vedea că are, pentru a-și putea face un selfie şi a-l pune pe Instagram, ca îl vadă „prietenii” şi să îl invidieze), își amanetează viitorul, uitând să fie el însuși, golindu-se pe dinăuntru pentru a face loc sosiei sale, albina-lucrătoare a stupului, captivă ţelului de a achita creditul la bancă. Atunci când se împrumută pe 25-30 de ani pentru orice, omul prezentului continuu se joacă de-a călătoria în timp, aducându-și în prezent veniturile viitoare pentru a fi grevate (uneori în proporţie de 100%), în favoarea creditorului financiar, care îşi va vrea înapoi „banii” creaţi din nimic, chiar și prin executare silită. Sub cuvânt că îi feresc de acest risc, profesionistul persuasiunii îl va determina să se golească de el însuşi şi să se umple cu fantomele creditorilor. Nimic nu distinge lumea financiarizată, pusă la picioarele bancherilor, de lumea digitalizată, aseptică, distanțată social, a Big Tech și Big Pharma. Totul este „pentru siguranța” omului prezentului continuu. Chiar și tentativele de segregare socială pe criterii sanitare sau de avere.

Din această continuă și fără scăpare manipulare, care transformă omul prezentului continuu într-un captiv, nu câștigă nimeni decât temporar, la fel ca Faust sau ca spectatorii magiei performate de Woland și asistenții săi, din Maestrul și Margareta, de Bulgakov.

Deşi este posibil ca mulţi să îşi să îşi tatueze pe corp mesaje mobilizatoare emoţionale, ca cele pe care şi le afişează starurile de cinema sau sportivii de performanţă, ceea ce realmente contează pentru omul prezentului continuu este bunăstarea, care poate fi obţinută chiar și folosind sau exploatând alţi oameni (în aparenţă liberi, dar legaţi cu tot felul de lanţuri juridice de cei care deţin resursele şi avuţia) și sănătatea, care poate fi menținută chiar și obligându-i pe alții la tratamente preventive sau segregare socială pe criterii sanitare.

Omul prezentului continuu este „ultimul om” din scrierile lui Friedrich Nietzsche (Aşa grăit-a Zarathustra) sau Francis Fukuyama (Sfârşitul istoriei şi Ultimul om). Deviza lui este: să bem și să mâncăm, căci în viitor oricum vom muri**.

*Caveat emptor, un principiu juridic antic, înseamnă, în traducere liberă, „cumpărătorul să deschidă larg ochii”

** Parafrază a lui Emmanuel Carrere, dupa 1 Corinteni, 15. A se vedea Împărăția cerurilor, ediția în limba română la editura Trei, București, 2016

Autor: Gheorghe Piperea

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Nu trăim în nici o lume și nu ne împiedică nimeni să deschidem ochii! Criza omului vine din faptul că am fost supuși unui proces extrem de subtil de împietrire a sufletului, de îndepărtare față de Dumnezeu și de poruncile Sale, deoarece indiferent de bani, de poziție socială, de avere și de calitatea traiului actual, superficială ce-i drept, omul fără Dumnezeu e singur. Ocolim iarăși adevărul: misiunea noastră ca națiune se pare c-am pierdut-o, ajungând să fim atrași teribil de ușor de mirajele exagerate ale modernismului. Când bula iluziei se sparge, vidul existențial ne lovește cu putere. Ca formator de opinie, autorul ar fi trebuit să recunoască că, în special după *89, românii n-au știut să-și apere sufletul. S-au revoltat din lipsuri materiale, dar au tăcut și s-au supus atunci când sufletul le-a fost atacat și distrus. Tot ceea ce trăim în momentul de față are în primul rând o cauză spirituală, altfel n-am sta paralizați într-un haos al incertitudinilor și-ntr-un mediu condiționat, limitat și variabil. Când voi vedea înțelese aceste lucruri de fiecare dintre noi, atunci consider că încă mai avem o șansă și nu suntem pierduți pentru totdeauna. Deocamdată nici măcar cei care demonstrează că mai gândesc câte ceva nu-și pun astfel problema. Ușurătatea asta și lipsa de profunzime în raționamentele noastre dovedesc limpede că rezistența este și va fi minimă în fața loviturilor prezentului și viitorului. Fără Dumnezeu nu există destin! În rest, putem să vorbim până la sfârșitul veacurilor și să-ntoarcem problema pe toate fețele, să rotim aceleași vorbe fără să spunem nimic! Aceeași partitură „cântată” de toți ăștia de se consideră patrioți, vizionari și cu inteligență peste medie. De fapt, sunt seci pe dinăuntrul lor! De aceea „macină” aceleași subiecte fără noimă, dar fără finalitate și fără mesaj, fără țintă precisă. Într-adevăr, în temnițele Anei Pauker, între anii *47 și *52 (nu le pot numi comuniste, deoarece comuniștii NU au construit în România nici un penitenciar, toate le-am moștenit de pe vremea monarhiei), au fost eliminați cei mai valoroși intelectuali ai României, acei oameni care ar fi reprezentat viitorul și soarta țării. Acesta-i motivul principal pentru care astăzi „defilăm” cu rebuturile.

  2. Totusi bolșevicii, rudele Anei Pauker si pupinkuriștii ei, ca Șora, au inventat lagarele de munca fortata/exterminare – Canal, unde au trimis elita gandirii romanești chiar fara a fi condamnata, macar formal, de vre-un tribunal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.