Lipsa de încredere macină totul. Autoritățile nu au încredere în oameni și dau toate semnele vizibile pline de aroganță și de dispreț că nu au încredere. Oamenii, la rândul lor, au o scârbă și o furie și o ură la adresa incompetenților și ticăloșilor care s-au nimerit zilele astea la conducerea țării. Nimeni nu are încredere în nimeni. Nimeni nu mai are răbdare. Nimeni nu mai are toleranță și îngăduință. Totul în jur e dușman, merită să fie călcat în picioare. Două tabere lipsite de orice fel de umanitate. Trei tabere. Cinci. Cinci sute. Cinci milioane. Ne atomizăm la nivel de unități ireconciliabile.
Furia și ura sunt o constantă a istoriei omenirii. Nu suntem nici primii, nici ultimii care să sucumbe acestor emoții negative. De altminteri, emoția negativă este cât se poate de pozitivă de fapt, în mobilizarea acțiunii. Oamenii nu ar fi în stare de fapte mari, fie bune, fie rele, dacă nu sunt motorizați de benzina emoției. Istoria e plină de ură și de patimă și de tot soiul de blestemății întreprinse în numele unor mari idei care de fapt au fost niște păcăleli, suport discursiv pentru emoția pură, animalică. Radu Tudor? Cristian Tudor Popescu? Andrei Caramitru? Mirel Palada? Ha. A fost lumea plină de de-alde d-ăștia, de la prima piatră aruncată și de la primul blestem proferat.
Vom trăi în ură și în furie și în scârbă și în dispreț de aici încolo. Nimeni nu are niciun motiv să facă primul pas către celălalt, să spună: în mod paradoxal, deși ești o bestie și o împuțiciune și o jigodie, de fapt ești și tu om. Nimeni nu va face asta. Și e bine să fie așa. Să nu rămână piatră peste piatră. Și să ne urâm unii pe alții până o să ne iasă ficatul pe gură și sufletul pe urechi. Nu merităm altceva. Suntem sortiți să fim plini de scârbă și să ne motivăm furia și ura și neputința. Neputința. Neputința.
Beți încet, că trăiți în cea mai bună dintre lumi. Beți și urâți și consumați-vă încet otrava pe dinăuntru. Altceva n-aveți ce face.
Ghinion.
Autor: Mirel Palada
Probabil așa gândește și simte autorul, demonstrând astfel că nu-L percepe pe Dumnezeu! Ura și scârba nu aparțin adevăraților creștini, celor cu suflet luminat care cred cu toată ființa lor în Duhul Sfânt. Nu poți, n-ai tăria să porți în suflet sentimente de dușmănie dacă, repet, îți păstrezi cugetul curat și credința adevărată. Bine ar fi să facă afirmații în nume propriu atunci când scrie, pentru că e departe de adevăr! Foarte departe! Aș zice că oamenii simt tristețe, se simt trădați pentru că vreme de 31 de ani au tot sperat să fie bine, să se îndrepte lucrurile și să-și ducă existența demn într-o țară liberă cu adevărat, în care domnia legii să se facă simțită incontestabil, în care politicul să nu fie subjugat băncilor și economicului, în care resursele țării lor să rămână strict ale lor și eventual să-i ajute în dezvoltare, în care să funcționeze corect, just, un sistem de protecție socială și așa mai departe. Câtă vreme românii au devenit moneda ieftină de schimb în negocierile sclaviei din agricultura unor state pricopsite din UE spre exemplu, cât timp se simt ținta rușilor prin poziționarea unui scut pe care nu l-a solicitat nimeni, se simt disperați, umiliți, poate unii dintre noi resemnați. Dar ură, acea ură pură care-i amintită, descrisă, disecată în rândurile de mai sus, omul de rând, acela care se zbate să supraviețuiască, care muncește cinstit pe bani care de abia-i ajung de la o lună la alta, care mai are grijă și de părinții care i-au dat viață pe lângă propria familie, care postește și merge la Sfânta Liturghie, care se spovedește și se împărtășește primindu-L pe Hristos în inima lui, acel om NU poate să urască. Împăratul Ezechia admitea: „Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu NU este autorul suferințelor noastre, însă El le poate folosi într-un sens răscumpărător, pentru refacerea și recuperarea noastră, pentru mântuirea noastră. Doar unul singur a purtat durerea lumii, iar acela și-a iertat dușmanii. Acei care sunt devotați Lui, care-și leagă speranța de El știu că au un refugiu pentru orice vreme de restriște și o casă veșnică la capătul peregrinării lor prin valea umbrelor. Toți învățăm de la viață încontinuu, toți ne transformăm în buni sau răi de-a lungul efemerei noastre existențe depinde care parte o hrănim mai mult, dar de aici și până la furie, ură și neputință e cale lungă! Îi recomand să mai reflecteze la contribuția sa în vederea îmbunătățirii vieții conaționalilor săi câtă vreme a fost în guvernul Ponta, înainte de-a redacta o asemenea inepție! Am observat că mulți care au avut pâinea și cuțitul în mână, care au fost în administrația acestei țări cu diverse funcții, își dau cu părerea despre ce-o să se întâmple cu România, despre zilele cumplite care se întrevăd la orizont ca fiind aduse de guvernarea Cîțu sau de alta, oricare ar fi aceea, despre ceea ce ar trebui sau n-ar trebui să simtă oamenii, să gândească etc. etc. Dar nimeni, dar ABSOLUT, nimeni nu și-a lăsat „amprenta” într-o manieră pozitivă care se întemeiază pe experiență, pe fapte și pe realități asupra binelui comun! În schimb, sfaturile curg! La fel și impresiile/părerile lor artistice! Dar ei n-au mișcat un deget pentru schimbarea în bine, n-au reparat nimic, n-au susținut și n-au aplicat nici o lege care să înlocuiască răul precedenților lor, din contră, au rămas aceiași indivizi fără coloană vertebrală în fața stăpânilor occidentali. Au perpetuat același suflet de slugă, au rămas înțepeniți în aceeași atitudine: niște clopoței banali și executanți în mâna care-i sună. Și-atunci, cu ce drept vorbesc? Dar ei cum vor dăinui dacă totul se duce de râpă? Nu-i așa că afacerile lor prosperă, în timp ce îndemnurile, povețele și constatările nu mai contenesc? Așa este, dacă au trecut pe la conducerea României au făcut-o STRICT pentru ei și buzunarul lor!!! În atare situație, n-au nici un drept să-și expună elucubrațiile!