Capitalistul nostru, stăpânul nostru, nu?

1

Capital-ismOccidentul e în plină degringoladă. Practic, nu știe ce să mai facă în cazul pandemiei. Problema lui e ideologia, transformată în dogmă. Este incapabil să ia decizii care contravin dogmei, având la îndemână tot ce îi trebuie: capacitate de inovare, cercetare-dezvoltare, infrastructuri, mijloace umane, materiale, financiare. Dogma? Cea a pieței libere! Care rezolvă problemele, fără intervenția statului.

De un an și ceva țările UE n-au investit în creșterea locurilor de la ATI! Pentru că, nu-i așa, ar face concurență neloială sistemului privat, a cărei contribuție la rezolvarea crizei este zero. Sistemul privat s-a ocupat de chestiile bănoase, care implică doar costuri minime! De exemplu analizele, testele, etc. Un laborator de analize contaminat nu este, practic, o pierdere. Un spital contaminat, da, e o problemă de costuri!

Deciziile puterilor publice, în toate țările, au sleit visteriile sistemului public de sănătate, au distrus, practic, spitalele publice, unde nu a fost angajat personal suplimentar. Toată lumea dă din umeri, în timp ce țări mult mai sărace, dar cu o viziune solidă despre ce au de făcut, gestionează criza mai bine, cu costuri mult mai mici.

Dacă iese smotocit din criza asta, vinovat va fi ghinionul, nu liderii de doi bani care-l conduc. Și atunci, de ce s-ar întrebuința în interesul cetățeanului? Capitalistul nostru, stăpânul nostru, nu?

Autor: Constatin Gheorghe

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. De ce nu enumeră autorul acele țări „sărace” care au gestionat mai bine criza? Ticăloșia asta n-o suport eu la cei care apar în public cu fel și fel de… „semnale de alarmă”! Ori spui lucrurilor pe nume, d-le politician/fost politician/consilier al PSD-ului pe vremea infamului Iliescu sau prin ce zonă gri a societății ăsteia te situezi, ori te lași de insinuări și purcezi la cultivat varză! Ultima variantă pare mult mai rezonabilă pentru unul care n-a făcut nimic pentru națiunea asta din poziția avută, dar care-și permite să învârtă vorbele după cum crede că „sună” bine și după direcția în care trebuie conduse propaganda și îndoctrinarea în războiul informațional actual.
    Națiunile „sărace” care au administrat mult mai bine falsa epidemie au fost acelea comuniste!!! Nu-i așa că nu dă formidabil forma asta de guvernământ în fața publicului cititor, care-i musai să rămână cu democrația-n cap și-n suflet și după ce amărâta asta de Românie n-o mai exista pe harta lumii???
    Tot dintre liderii ăia de 2 bani ați făcut și dvs parte, stimabile, dar peste lipsa contribuției personale treceți cu ușurință mare, că vorba aceea… nici usturoi n-ați mâncat….
    Miza e alta, în nici un caz lipsa de investiții la ATI! Se dorește privatizarea acelor spitale care au făcut performanță, ca acestea să fie preluate de către multinaționalele din afara țării. Oamenii simpli, care n-aveau venituri pentru tratamente medicale în sistemul privat, puteau fi tratați la stat, unele dintre instituții fiind foarte bine echipate și modernizate. Nu toată suflarea din țărișoara asta își permite Akh Viena, Charite – University Medicine Berlin sau Medipol Turcia (spitalul lui Ponta, dacă-mi amintesc bine). Scandalurile cu morții de prin spitalele românești, cu lipsa de investiții la unele (pentru că altele NU au această problemă, totul fiind în funcție de calitatea profesională ȘI umană a managerului), toată această degringoladă de la noi care NU are nici o legătură cu capitalismul din UE, din America și din Cosmos (tocmai ce am dat niște exemple, puține ce-i drept, că timpul nu-i la dispoziția mea, ci invers, de instituții spitalicești capitaliste care funcționează fără cusur) aș considera-o ca fiind execuția, lucrătura, unuia/unora din sistem care a/au pornit reflectoarele pe adepții neoliberalismului din guvernarea României (ăștia de la USR, inclusiv Câțu sprijinit de guvernatorul BNR care s-a înduioșat de „deșteptăciunea” pupilului și i-a plătit studiile alea „înalte” prin SUA, precum și alții pe care-i cunoaștem cu toții) și care ÎNCĂ se mai opune planului de distrugere definitivă a sistemului nostru medical. Că băieții din sistem s-au opus pentru că nu le iese pasiența lor în ceea ce privește interesul personal, acela de prin off-shore, sau că-i altceva la mijloc, asta n-o mai știu! N-am abonament la dosarele masonilor de prin intelligence și nici nu-mi dau mie notele/rapoartele informative!
    În rest, mulți dintre „caligrafii mănăstirii” extrem de prolifici în spațiul virtual se apucă să lovească într-un sistem politico-ideologic din care chiar ei s-au înfruptat! Bravos, națiune! Halal să-ți fie, vorba lui nenea Iancu Caragiale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.