Cât de sărac a plecat regele Mihai din România?

3

O intensă propagandă favorabilă monarhiei se desfășoară în România în ultimii ani ajungându-se până acolo încât însăși televiziunea națională are programe dedicate. Mai mult, situația a devenit ridicolă și absurdă contrazicând cele mai elementare noțiuni de drept constituțional și administrativ: România, „republică”, ca formă de organizare statală consfințită de Legea fundamentală, are o așa zisă „Casă Regală”, recunoscută în mod oficial de către autoritățile aceluiași stat, „republică”. Probabil că de o asemenea prostie – pentru că nu nimic altceva decât o prostie -, numai idioții și de nimic politienii români pot fi capabili…

Propaganda monarhistă din ultimii ani are ca scop remodelarea publicului românesc pentru acceptarea acestei instituții primitive care așează deasupra tuturor, măcar și simbolic, un anumit individ uman, sau o familie, în virtutea a nimic altceva decât nașterea.

Prin natura sa propagandistic-speculativă această campanie valorizează până la paroxism, cu exemple istorice luate din trecut, aceleiași case dinastice sau cele străine, de neprețuit. Se neglijează, bineînțeles, ca în toate aceste cazuri, aspecte esențiale ale existenței acestei instituții, în genere, și în particularitatea istorică românească. Cum ar fi faptul că în monarhiile constituționale occidentale nu mai au de mult niciun rol executiv și prin urmare nu pot fi făcute responsabile și nici gradulate cu înfăptuiri economice.

Monarhia este astăzi în România încă un subiect de diviziune între români, de împărțire în largi tabere care ajung, pe măsura intensificării „dezbaterii”, ireconciliabile.

În acest context, așa-zisa „familie regală” a României este tot mai prezentă, subliniindu-se, printre altele, „meritele istorice deosebite” ale membrilor aflați în viață.

În acest context, circulă o nouă legendă pe internet: regele Mihai a plecat din România sărac lipit pământului şi a muncit ca mecanic (!) să îşi întreţină familia.

Comuniştii, într-adevăr, l-au înfățișat pe fostul rege în culorile cele mai sumbre. În perioada comunistă s-a vorbit mult despre vagoanele pline de bogății cu care a plecat din România „regele Mihai”. Să acceptăm că au fost numai minciuni şi distorsiuni…

Însă mai aproape de zilele noastre Mihai Pelin a făcut o cercetare amănunţită asupra a 42 de tablouri dispărute din colecţia regelui Carol I. Regele Carol I a strâns o colecţie impresionantă de tablouri valoroase pe care le-a lăsat moştenire guvernului României, pentru a fi expuse astfel încât orice român să poată vedea operele unor pictori celebri. Din această colecţie de tablouri a României au dispărut 42 de piese. Cercetările lui Mihai Pelin au identificat traseul a 17 dintre aceste 42 de tablouri: au fost luate (sau furate?) din România de regele Mihai şi apoi vândute în decursul anilor. Cartea lui Mihai Pelin se numeşte «Marele rapt regal».

Fostul rege Mihai a vândut safirul reginei Maria, al doilea safir din lume ca mărime, de 478,68 carate, cumpărat special pentru ceremonia de încoronare de la Alba Iulia. Toate casele regale au avut o piatră preţioasă simbol. Safirul reginei Maria ar fi putut fi piatra preţioasă a Casei Regale a României, strâns legată de momentul realizării României Mari. Doar că fostul rege Mihai a ales să vândă această bijuterie simbol.

 

În anexele volumului sunt prezentate 17 dintre cele 42 de tablouri „dispărute fără urmă” din patrimoniul național, împreună cu declarațiile unor negustori de artă care s-au îmbogățit în urma afacerilor cu Mihai I.

În postfața lucrării, Mihai Pelin concluzionează: „Banii pe care guvernele Năstase și Tăriceanu i-au irosit și îi mai irosesc cu întreținerea pe picior mare a acestei familii falite echivalează cu un atentat la demnitatea și reputația românilor. Un guvern responsabil, de vreme ce fostul Rege Mihai a redobândit cetățenia română, ar regla povestea celor 42 de tablouri de patrimoniu într-un tribunal românesc și ar înceta orice fel de relații cu această ventuză însetată de bani, care parazitează bugetul țării”.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Care rege?! Mihai, conform Constituției din 1923, NU a depus nici un jurământ în Parlamentul Unit al României de atunci pentru a succeda la tronul țării. Prin septembrie 1940 a ținut peltic și bâlbâit un speech de investitură (nicidecum un jurământ) în fața mareșalului Antonescu, a lui G. Lupu- Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Patriarhului Nicodim Munteanu. Pe cale de consecință, răposatul von Hohenzollern nu a fost nici rege, nici ex-rege al României, n-a fost încoronat vreodată, ceea ce indică faptul că toate decretele regale, toate actele, tot ceea ce-a semnat cu mânuța lui (inclusiv biletul de piață al slujnicei) sunt nule de drept, iar toate proprietățile pe care le-a dobândit pe calea retrocedărilor (palate, castele și cabane, precum și mii de hectare de terenuri agricole și păduri) ar trebui să fie recuperate de stat, iar procurorii de la Parchet să cerceteze și să acționeze pentru recuperarea bunurilor din Patrimoniul Național pe care le-a scos din România cu trenul, fostul rege Carol al II-lea și pe care le-a încărcat în 1940 în cele 12 vagoane, întrucât averea strânsă de ipochimenii care s-au perindat pe la tronul României a aparținut „Domeniilor Coroanei” și NU regilor. „Înălțimile” sale, pardon, „Majestățile” sale trădătoare au avut statutul de chiriași! Tot procurorii ar trebui să verifice și legalitatea acelei rente viagere de 10 mii de dolari pe lună, plătită în perioada 1948-1989 de către comuniști, deoarece n-avea nici un drept s-o solicite din moment ce a renunțat la cetățenia română în 1948, exceptând abdicarea sa jenantă și impotentă de față regală din 1947. În baza cărui document LEGAL mă refer, i s-au plătit atâția amar de ani tovarășului Mihai acei 10 mii de dolari lunar, dacă el NU mai era cetățean al acestei țări? Soțioara Ana de Bourbon-Parma, de fapt concubina, pentru că Mihai se căsătorise încă din *39 în România cu o evreică, fostă domnișoară de onoare la Peleș, motiv pentru care în *48 când a încercat legalizarea mariajului cu Ana la Atena, Papa de la Vatican nu i-a oferit vreun consimțământ, n-a fost niciodată pe nicăieri regină, iar titlurile de „Principese” și „Altețe Regale” n-au ABSOLUT nici o acoperire legală. N-am priceput niciodată de ce fiicele sale, născute după ce Mihăiță abdicase și renunțase la cetățenia română, și-au însușit titulaturi și demnități care sunt ilegale din moment ce tăticul n-a fost rege, iar în anul 1940 în conformitate cu un decret dat de regele Carol al II-lea mareșalul Antonescu era numit CU PUTERI DEPLINE la conducerea statului român? O fi mai de…bonton pe la curțile regale scăpătate ale lumii ăsteia, dar ele tot infractoare rămân! Una peste alta, înțelepciunea populară spune că „mielul blând suge la 2 oi, iar cel fricos nici la mama lui”, Mihai a fost remunerat regește și de comuniștii României și de „democrații” de după *89 prin retrocedări, dar și de însuși Iosif Stalin: o altă rentă viageră lunară babană și drept bonus, pentru c-a oferit Basarabia, Bucovina de Nord URSS-ului și pentru că a condus genocidul împotriva poporului român, 2 avioane private pentru familie. Trai neneacă! Dar tot faliți și nemâncați s-au întors! Iar Margareta tot pe banii statului își duce veacul, în deplină neconformitate cu legea, dar… Principesă!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.