După peste 30 de ani de la răsturnarea regimului totalitar, guvernarea și opoziția au ajuns pe mâna unor politicieni care au probleme serioase legate de școlarizare, din categoria Elena Ceaușescu, Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ana Mureșan și Alexandrina Găinușe, înalți nomenclaturiști comuniști care l-au dus la pierzanie pe președintele dictator Nicolae Ceaușescu și au făcut mult rău romanilor și României.
Cum a aplicat președintele Iohannis programul „România educată”
După ce a devenit președintele României în 2014, ne așteptam că fostul profesor Klaus Iohannis să nu mai mențină și să nu mai promoveze în funcții cheie de demnitate publică personaje cu studii precare sau dubioase, unele la limita analfabetismului funcțional, mai ales după ce a a lansat cu mare tam-tam programul intitulat cu grandilocvență «România educată».
Actualul președinte i-a menținut însă mulți ani în funcție pe contestații, inclusiv sub aspectul studiilor, șefi ai serviciilor secrete promovați de predecesorul său Traian Băsescu. Astfel, l-a menținut pe generalul repetent Florian Coldea, ca șef operativ al SRI, până în ianuarie 2017, eliberându-l din funcție datorită dezvăluirilor compromițătoare ale fostului deputat PSD, Sebastian Ghiță. Pe generalul codaș Silviu Predoiu l-a menținut sef operativ al SIE până în august 2018, când acesta a ieșit la pensie. Iar pe generalul agramat Lucian Pahonțu l-a păstrat șef al SPP până în prezent, acesta devenind se pare un cadru de nedejde de neînlocuit în manipularea paltonului prezidențial.
Până unde merge neşcolirea politicienilor şi demnitarilor din România (I)
Pe de altă parte, președintele Iohannis a acceptat în guvernele sale o serie de miniștri contestați sub aspectul competentei și a pregătirii profesionale. În toamna anului 2015 l-a acceptat că ministru al Sănătății în guvernul Cioloș pe Vlad Voiculescu, deși presa și unele ONG-uri semnalaseră că acesta nu avea experiență în domeniu și că studiile sale superioare sunt incerte sau dubioase. Mai mult, l-a acceptat că ministru al Sănătății și în guvernul Cîțu, cu toate că în ministeriatul anterior dovedise că a fost cel mai habarnist ministru de resort din perioada postdecembristă. Reinvestirea să la Sănătate în aceste condiții dă apă la moară speculațiilor că Voiculescu, membru fidel și radical al partidului lui Dacian Cioloș, PLUS, ar fi fost impus de fiecare dată la acest minister de lobbiștii marilor companii farmaceutice străine, printre care se află și celebrul său unchi Nick Voiculescu, stabilit la Viena, referitor la care există suspiciuni că ar fi fost cel puțin colaborator al DIE, serviciul de spionaj al Securității. Unchiul Nick s-ar afla, se pare, în spatele studiilor și promovării politice ale ministrului Voiculescu. Celebrul unchi nu este singura să conexiune cu Securitatea, fiind de notorietate faptul că tatăl său a fost colaborator dovedit al Securității.
În spațiul public au apărut acuzații că lui Vlad Voiculescu i-ar lipsi studiile superioare. De abia în cursul lunii februarie a.c., fostul și actualul ministru al Sănătății a prezentat o diploma de licență obținută la Facultatea de Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Economie și Afaceri din Viena, pe care susține că a urmat-o după absolvirea liceului din Pucioasa, Dâmbovița, începând din 2001. Voiculescu nu a precizat în CV-ul sau în ce perioada a urmat cursurile universității din Viena, dar s-a aflat că durata studiilor sale superioare a fost de 10 ani, obținând diploma de licență în 2011. Interesant este și faptul că această diplomă i-a fost echivalată în Romania în 2015 ca diplomă de masterat.
Un ministru universal ca Gheorghe Cioară
Actualul locatar de la Palatul Cotroceni a acceptat și investirea electricianului cățărător Lucian Bode, cu studii dubioase de electrotehnică la o facultate obscură din Oradea, ca ministru al Transporturilor în guvernul Orban și ca ministru al Administrației și Internelor în guvernul Cîțu. Ștersul și obedientul lider al PDL și mai nou al PNL Salaj (sper să nu se supere foștii săi amici și consilieri Silviu Mănăstire și Radu Cristescu pentru aceste epitete), aflat în această funcție din 2005, a devenit un ministru universal, bun la toate și peste tot, ca demnitarul comunist Gheorghe Cioara (triplu ministru și primar general al Capitalei sub Dej și sub Ceaușescu), el deținând, așa cum am arătat în prima parte a articolului, și portofoliul Economiei în guvernul MRU. Logic, ar trebui să urmeze investirea în funcția de prim-ministru, nefiind exclus ca păpușarii săi Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda s.a. să-și satisfacă și acest hatâr.
Bode și-a dat examenul pentru perioada în care a fost ministrul Transporturilor, declarând, când șeful Guvernului le-a solicitat tuturor miniștrilor să vină la serviciu cu mijloace nepoluante, că a călătorit prima oară cu metroul, deși a fost peste un an ministru de resort și este de 13 ani deputat în Parlamentul României.
Conform unor surse din Ministerul Administrației și Internelor, Lucian Bode este considerat cel mai habarnist ministru de interne de la Emil Bobu încoace, respectiv după anii 70. După trei luni de ministeriat, Bode nu a demarat nicio reformă și nu a operat nicio schimbare importantă în minister, deși în această perioadă au abundat scandalurile generate de neștiință, neputință sau abuzurile polițiștilor și pompierilor îndeosebi. Nu și-a constituit încă propria echipa, menținându-l în funcția de prim-adjunct al său și șef al Departamentului de Ordine Publică, cu rang de secretar de stat, pe controversatul și saltimbancul chestor Bogdan Despescu, despe care se spune că ar controla și conduce în realitate ministerul. Datorită habarnismului, a început să fie poreclit „ministrul Dovleac”, la această poreclă contribuind și faptul că se înroșește rapid și frecvent, probabil și din cauza pălincii de Zalău și a libidoului crescut de lipsa îndelungată de acasă.
Cireașă de pe tortul României educate: premierul Cîțu
Apogeul programului «România educată» este desemnarea de către președintele Klaus Iohannis, după alegerile parlamentare din decembrie 2020, în funcția de prim-ministru al guvernului României a lui Vasile Florin Cîțu, pe care l-a acceptat anterior că ministru al Finanțelor în guvernul Orban, în pofida dezvăluirilor din presa privind precaritatea studiilor sale.
Conform acestor dezvăluiri, Catu s-a înscris în 1986 la Liceul Energetic din Râmnicu-Vălcea, un liceu industrial de mâna a doua, dar a căzut examenul pentru treapta a doua în 1988, cu media 4, astfel că a trebuit să se înscrie la școala profesională din aceeași unitate de învățământ. În urma intervenției părinților săi, care n-au acceptat sub nicio formă ca odrasla lor să devină electrician (ca Lucian Bode), și cu bunavoința directorului Liceului Energetic, a fost mutat la liceu, pe care l-a absolvit cu greu în 1990. După absolvire, tânărul Vasile a dat doi ani consecutiv, în 1990 și în 1991, examen de admitere la Academia de Științe Economice din București, dar a căzut de fiecare dată.
În 1992 iubitorii săi părinți l-au înscris la Grinnell College din Statele Unite ale Americii, un colegiu universitar de mâna a doua din Iowa, unde un an de studii costă 40.000 de dolari. A absolvit acest colegiu în 1996, obținând o licență în științe economice, cu care a făcut mare paradă în tară. În 1999 s-a înscris la doctorat, dar nu a reușit să-l termine până astăzi, deși au trecut peste 20 de ani.
Mulți români ar vrea să știe cine i-a finanțat studiile universitare și șederea în Statele Unite, pornind de la faptul că numai valoarea taxelor de studii s-a ridicat la 160.000 dolari, o sumă care nu este la îndemăna oricui. În campusul american a prins din zbor niște idei neoliberale și libertariene cu priză în perioada respectivă, în care cartea «Sfârșitul istoriei și ultimul om» a lui Francis Fukujama devenise un fel de Biblie liberală, cu care a încercat și încearcă să pozeze într-un liberal fără mamă și fără tată pe meleagurile mioritice.
Mai nou, al doilea premier Vasile din istoria postdecembristă a României încearcă să o imite, în relațiile cu opoziția, cu sindicatele, inclusiv cu minerii și cu polițiștii, dar și cu protestatarii antiausteritate și antirestricții (pe care a avut neinspirația și nesăbuința să-i eticheteze teroriști, precum a făcut Ceaușescu cu protestatarii de la Timișoara din decembrie 1989) pe intransigenta și inflexibila Margareth Thatcher, premierul Marii Britanii în anii 80-90 ai secolului trecut, perioadă de resurecție a neoliberalismului, a cărei glorie a cam apus între timp în Occident, după marea criză economică din 2008-2010. S-a găsit premierul Catu să fie în contratimp, sfidând lumea, inclusiv prin atitudinea să de rocker întârziat de Vălcea și morga de mormon din Iowa.
Colac peste pupăză, președintele Iohannis s-a găsit să o propulseze vicepremier în guvernul Orban și ministru al Muncii în guvernul Cîțu pe docila, insipida și silfida sa concitadină Raluca Turcan, deputat PDL, respectiv PNL, din 2004, care a dobândit în ultima vreme un statut de pupilă prezidențială.
Țurcan nu are pregătirea și competența necesară pentru astfel de demnități executive. După absolvirea unui liceu din Botoșani, a urmat Facultatea de limbă și literatură rusă din cadrul Institutului Pușkin din Moscova în perioada 1996-1999, când tinerii români au început să asalteze universitățile din Vest. O problemă a pupilei Țurcan este că, în urma studiilor moscovite, a dobândit reflexe de funcționar cu mânecuțe precum anumite personaje din operele lui Gogol.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Valer Marian
Citește și:
Până unde merge neșcolirea politicienilor și demnitarilor din România (II)
Cazul cel mai grav de impostură e al lui Horia Georgescu, beizadea de la poalele Tâmpei, ce a a devenit secretar general al Agenției Naționale de Integritate în 2008 și președinte în 2012, beneficiind de sprijinul neprecupetit al ex-președintelui Traian Băsescu și fostului ministru de justiție Monica Macovei. Culmea ironiei e că, după câțiva ani, grație funcțiilor și aurei justițiare câștigate la ANI prin falsuri, șarlatanii, favoritisme și abuzuri, impostorul era cât pe ce să ajungă comisar european pe justiție sau ministru de justiție (Citește mai departe…)
Suntem în mocirla cu acești conducători!!!!