Poate mulţi dintre Dumneavoastră aţi privit în câteva seri pe diferite posturi de televiziune o situaţie penibilă. Aţi văzut un om, care coborâse atât de jos pe scara morală, încât se cutremura şi cel mai puţin familiarizat cu principiile morale. Conştiinţa fiecăruia dintre noi se revoltă la vederea acelor fapte oribile, scârboase, pe care acel individ le săvârşea împreună cu alţii. Omul acela era din Italia, din Roma. Poate aţi răsuflat uşuraţi, numai că, din păcate, omul acela era român şi, mai mult, era preot. Eu însumi am simţit un fel de uşurare de moment, când patriarhia de la Bucureşti a declarat public că nu-l cunoaşte, iar el a precizat că nu este sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române, ci a unei alte patriarhii.
Omul acela apărea la televizor şi avea neruşinarea să-şi susţină viciile scârboase, care-i erau prezentate pe fond. Conştiinţa lui era atât de adormită, încât îşi apăra cu ardoare păcatul. Te îngrozeai de liniştea şi seninătatea lui sufletească, de revolta lui că noi nu-l înţelegem. Reieşea din argumentaţia lui că noi, românii de acasă, suntem înapoiaţi, tributari unor idei învechite şi nu ştim ce este libertatea, civilizaţia şi moravurile europene. Dumnezeule! Aceea era Europa!? Adevărate vremuri de sfârşit de lume şi de veac, adevărate vremuri apocaliptice, când fiara umblă pe stradă fără teamă şi fără jenă, arătându-şi părţile cele mai urâte şi vulgare!
În urmă cu patruzeci de ani, ca elev la seminar, ascultam câte un profesor care-şi făcuse studiile în străinătate spunându-ne: „- Măi, copii, măi, voi sunteţi nişte îngeri, mă, faţă de ce am văzut eu în Apus. Nu vă spun amănunte, ca să nu vă dau idei!”. De multe ori mi-am amintit această afirmaţie, dar n-am înţeles-o. Abia acum încep s-o înţeleg. Parcă lumea s-a răsturnat de n-o mai poţi înţelege! Cum ne mai poate răbda, oare, Dumnezeu pe noi, cei ce-am transformat Pământul întreg, planeta noastră în adevărată Gomoră şi Sodomă de altădată!
Oare de ce nu avem toţi cei ce ne-am născut români şi purtăm acest nume toată viaţa noastră demnitatea de a nu ne profana cu faptele noastre icoana ţării, indiferent pe unde ne-ar duce paşii în lume! Ţara este ca o mamă. În lume sunt multe femei, milioane de femei, dar numai una îţi este mamă. Poate aceea este mai puţin învăţată, poate mai puţin frumoasă, poate nu miroase a parfumuri scumpe şi nu are coafuri savante, poate miroase a bălegar, fiindcă a rânit la vacile din grajd, poate are hainele rupte, dar, cu toate acestea, îţi este mamă. Nimeni şi nimic pe lume nu o poate înlocui pentru tine.
Pe femeia aceea, ai datoria, în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu, s-o respecţi, s-o iubeşti şi să n-o împroşti cu noroiul faptelor rele, urâte, imorale. Ai şi o altă mamă spirituală, care te-a înfiat prin Botez, care este Biserica, aşa cum spune Mihai Eminescu. Nici pe aceasta n-ai dreptul s-o batjocoreşti după bunul tău plac. Ascultaţi ştirile şi vă va fi ruşine că sunteţi fraţi de neam şi de credinţă cu tot felul de criminali oribili, de oameni imorali, de oameni care şi-au pierdut busola în viaţă, de oameni bolnavi de nedumnezeire.
Doamne, Doamne, îndură-Te de neamul acesta şi nu ne mai da prilejul vreodată să vedem fapte precum cele la care am făcut referire. Simţim tot mai mult nevoia să ne speli sufletele de mizeria în care ne afundăm zi de zi, simţim nevoia să ne regăsim pe noi înşine şi să Te regăsim pe Tine![1].
Preluare: art-emis.ro Autor: Pr. Prof. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda
Foarte frumos gândit! Astfel de materiale, chiar le parcurg cu o deosebită încântare!
Din păcate, în absența unei culturi tradiționale, clasice, solide, numiți-o cum doriți, nu vor exista decât niște imitații palide pentru orice ieșire sănătoasă din infernul decadenței occidentale, din această nebunie a degringoladei cultural-morale. Ne aflăm, în momentul de față, exact în situația acelui călugăr novice, care își începe noviciatul, care se străduiește să pășească pe drumul drept (dar extraordinar de anevoios) al mântuirii, dar e surprins în timpul liber ascultând muzică rock. Pe de altă parte, Părintele Arsenie Boca spunea: „nu toți cei din lume se prăpădesc, și nu toți din mănăstire se mântuiesc”, ceea ce înseamnă că o mai mare importanță are în viață modul cum te angajezi după voia lui Dumnezeu. Iar preotul respectiv, care-și apăra cu ardoare păcatul homosexualității, nu putea fi un om superior nici în viața obișnuită, darămite în cea de prezbiter! Este lumea hâdă, slută în care trăim și căreia e necesar să-i facem față opunându-ne cu ajutorul educației și-a secesiunii culturale. Dacă ne gândim cum au supraviețuit comunitățile Amish, atunci nu-i greu să pricepem, că numai prin instituirea unui protecționism cultural-spiritual în viața noastră de zi cu zi asaltată de influxul decadenței urbane putem să supraviețuim nelegiuirilor Apusului. O altă variantă, pe care m-aș fi așteptat s-o declare părintele, dar n-a făcut-o deoarece intuiesc o cunoaștere în profunzime a firii românilor, pentru ca Dumnezeu să ne apere de tot răul ce se-ntrevede și de toată umilința, scârba și neputințele pe care le vom traversa în zilele ce vor veni, ar fi metoda celor din Ninive, modul cum s-au întors ninivitenii cu fața către Dumnezeu. Apoi Sfânta Taină a Spovedaniei este parte a parcursului îndreptării. De fapt, ea urmează gândului că am greșit și premerge părerea de rău sau căința profundă pentru păcatele săvârșite. Iertarea păcatelor se face prin lucrarea Sfântului Duh, întrucât restabilind relația cu Dumnezeu prin puterea Sa, putem să simțim firescul răspunsului nostru dat pentru veșnicie.
Big like la articol!!!