E de mirare că în al treilea deceniu al secolului al XXI-lea cei mai mulți dintre creștini par să creadă cu sinceritate în ideea că „motorul” tehnologiei moderne este o viziune pur (?!) „materială”, „seculară” asupra vieții[1], care se opune religiei ori spiritualității la fel de clar cum se opune apa uleiului, cum se opune Greta încălzirii globale, cum se opune conspiraționistul la vaccinare.
Însă ce fel de „materialism”, ce fel de „secularism” (ne) împărtășesc (mulți dintre) creatorii de tehnologie reiese (chiar și parțial) din lunga (dar departe de a fi suficientă) înșiruire de vorbe de… duh de mai jos. Le redau pe câteva dintre cele mai strălucite, fără prea multe comentarii. Pentru cei interesați, vor gasi explicații suplimentare, și sute de alte exemple, în cărțile-sursă.
O bănuială: intuiesc că această idee – după cum vom vedea nefondată – persistă dintr-un motiv simplu: pentru că ne oferă un anume confort. E seducător de comod să „lupți” cu un adversar înfășurat bine într-o etichetă, ca un sac de box atârnând greoi și bleg în propria husă. Poziționarea aceasta oferă șansa de a vorbi în termeni de „noi” vs. „ei” fără a te mai împotmoli în nuanțe. Alimentează himera că focurile se trag mereu, previzibil, din aceeași direcție. Și, mai ales, permite iluzia călduță că adversarul e întotdeauna în afara ta, că nimic din el nu se află în tine, că nimic din tine nu se află în el. Cu alte cuvinte, că alteritatea lui e perfectă, că nu semănați în niciun aspect – că, deci, nu ar exista strategii comune ori breșe pe care și celălalt să le poată exploata la rându-i.
Nu în ultimul rând, în fața unui asemenea adversar, poți cădea foarte ușor pradă ideii că lupta e doar fățișă și fair-play – fără trucuri, fără lovituri sub centură, fără tactici diversioniste. Este, cred, o naivitate care, în anumite condiții, ar putea duce la o înfrângere zdrobitoare și ridicolă.
*
Să începem promisa trecere în revistă. Respectul pentru meritocrație ne obligă să dăm mai întâi cuvântul celui care a devenit recent cel mai bogat om din lume – Elon Musk. Acum câțiva ani, Musk afirma: „La ritmul actual de creștere tehnologică, omenirea este pe cale să devină precum Dumnezeu în capabilitățile sale”. [2] Nu știm exact cum și de către cine a fost Musk desemnat să vorbească în numele întregii omeniri, dar cu asemenea formulări, ar fi fost și ridicol să rămână sărac. El nu este totuși foarte original, întrucât un alt pionier al tehnologiei auto, Henry Ford, ne anunțase de mai bine de un secol că va aduce „o lume nouă, un cer nou și un pământ nou” – aluzie directă la primul verset al capitolului 21 al Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul.
Găsim expresii ale acestei viziuni înălțătoare în cam orice domeniu tehnologic. Din motive de spațiu, le-am ales pe cele mai scurte – atât de scurte încât pot fi luate drept citate motivaționale sau măcar materie primă pentru meme. De exemplu:
În medicină:
Friedrich Dessauer (1881-1963) – pionier al cercetării razelor X și catolic devotat – declara: „participarea (prin tehnologie) la creație… este cea mai înaltă experiență pământească a muritorilor”.[3]
Nu l-ar contrazice Craig Venter, geneticianul care a creat prima schiță a genomului uman: „Viața este o mașinărie [life is machinery]. Viața devine o formă de tehnologie pe măsură ce învățăm să o manipulăm și să o reproducem”. [4]
În tehnologia militară:
Primul test al bombei atomice (iulie 1945) s-a numit, deloc întâmplător, Trinity Test (Testul Treimii). După această explozie atomică, Robert Oppenheimer, lider al personalului implicat, cel care „botezase” acest test, afirmă, citează din Bhagavad Gita: „Am devenit moarte, nimicitor al lumilor”. Chimistul George Kistiakowski, cel care a pregătit explozibilul, a spus: „În ultima milisecundă a existenței pământului, ultimul om va vedea ceva foarte asemănător cu ceea ce am văzut noi”. William Laurence, de la The New York Times, reporter militar oficial, (ca ecou la o mie de ani de așteptări milenariste ale elitei) a comparat opera omului cu opera lui Dumnezeu, exultând: „Supersoarele care răsărea îmi părea să fie simbolul răsăritului unei noi ere […] Te simți ca și cum ai avea privilegiul de a asista la nașterea unei Noi Lumi”. Iar generalul Thomas Farrell a accentuat această conexiune, remarcând că Testul Treimii a dezlănțuit forțe „până acum rezervate Atotputernicului”.[5]
În tehnologia spațială:
Eric Anderson, președintele fondator al companiei Planetary Resources, care plănuiește să extragă metale prețioase din asteroizii spațiali (aparent acolo nu există militanți ai „Salvați Roșia Montană”), spunea: „Vedem viitorul Pământului ca pe o Gradină a Raiului”.[6] Spre deosebire de versiunea mai veche a Grădinii Raiului, cea nouă nu ar conține șerpi, arbori suspecți și, în general, efecte adverse.
Istoricul David F. Noble relatează ca la momentul încheierii programelor spațiale NASA – Apollo și Skylab, 90% dintre astronauți erau creștini practicanți, iar dintre aceștia, 85% erau protestanți. Deși Neil Armstrong, comandantul primei misiuni cu aselenizare (Apollo 11, 1969) a fost crescut în Biserica Evanghelică, aceasta nu se considera o persoană prea religioasă, spre deosebire de colegul său de echipaj, Edwin Aldrin, care era mai-mare al unei biserici prezbiteriene și profesor la școala de duminică.
Înainte de zbor, Aldrin s-a împărtășit cu pastorul său care i-a spus, după declarațiile ulterioare ale lui Aldrin, că el și colegii săi vor „privi pământul dintr-o poziție de transcendență fizică” si, prin efortul lor, „omenirea va fi trezită încă o dată la dimensiunile mitice ale omului”. După ce modulul de aterizare s-a așezat în Mare Tranquillitatis, la scurt timp după aselenizare, înainte ca Armstrong și Aldrin să pășească pe suprafața lunară, Aldrin a cerut Controlului Misiunii un moment de liniște la radio. Apoi și-a desfăcut un mic pachet oferit de pastorul său care conținea un flacon cu vin, puțină anafură și un mic potir și s-a împărtășit, citind din Ioan 15:5.
El a spus mai târziu: „e interesant să te gândești că primul lichid care a luat contact cu Luna și prima hrană consumată acolo au fost elementele împărtășaniei”. După aceea, deschizând stația radio, a citit din Psalmul 8. Douăzeci de ani mai târziu, Thomas Jones, membru al echipajului Shuttle, se împărtășea în timpul zborului. Iar despre nava sa spațială, Jones spune că este „cea mai grandioasă catedrală în care poți sluji”.[7] Nu știm dacă ar fi adoptat sloganul celebru „vrem spitale, nu catedrale”; înclin să cred că nu.
În tehnologia informației:
William A. Stahl relatează că între 1979 și 1989, în 36% dintre cele 175 de articole despre computer din revista TIME s-au folosit în mod explicit termeni magici sau religioși cu privire la computere și la programatori și utilizatori. În aceste articole se vorbește despre „copii care trăiesc în comuniune cu mașinile lor”, „computerele portabile care sunt adevărate evanghelii pentru utilizatori”, despre „drumul către paradisul hi tech”, despre „a doua venire a lui Steve Jobs”[8], văzut ca un vizionar a cărui „credință oarbă ar fi stârnit invidia primilor martiri creștini”[9].
Tot din revista TIME cităm declarația unui utilizator: „Iubesc aceste mașini. Am toată această putere în vârful degetelor. Fără computere, nu știu ce aș putea fi. Cu ele, sunt cineva” și „În mâinile unui profesor care chiar crede, se pare că computerele pot face miracole”.[10] În treacăt fie spus, după 30 de ani, vedem cum, în cadrul școlii online, lucrurile stau tot așa, numai că exact invers: în „mâinile” unui computer, profesorii nu pot face mai nimic. Dar iubirea de computere persistă și, vorba reclamei, asta e tot ce contează.
Michael Heim, consultant în industria computerelor și filosof: „Atunci când suntem on-line, ne rupem de existența noastră corporală”, de „existența noastră pământească, atât de pământească” și emulăm perspectiva lui Dumnezeu, viseo dei, instantaneitatea cunoașterii divine”.[11]
În același registru, o altă declarație superbă: „Cu puțin efort, mă pot identifica, de asemenea, cu obiectele. Pot vedea obiectele care mă înconjoară strălucind de lumina interioară”. O atare frază nu îi aparține vreunui guru new-age, nici vreunei persoane aflate sub tratament psihiatric. Cel care afirmă aceasta este un om dedicat raționalității, calculului – un matematician și un computer scientist, președinte al Societății Americane a Inginerilor și al Academiei Mecanice Americane, Daniel Drucker.[12]
Mark Pesce, inginer, futurist, profesor și scriitor tehnopăgân, a afirmat și el: „deopotrivă spațiul virtual și spatiul magic se manifestă în imaginație. Ambele spații sunt în întregime construite de gândurile și credințele tale. […] Cred că computerele pot fi la fel de sacre ca și noi, pentru că ele pot întrupa comunicarea noastră cu ceilalți și cu entitățile – părțile divine din noi – pe care le invocăm în spațiul respectiv”.[13]
Tom Furness, cercetător la Universitatea din Washington, Laboratorul Tehnologic de Interfață Umană, nu vede lucrurile prea diferit: „De partea cealaltă a mănușilor noastre cu senzori, noi devenim creaturi mișcătoare de lumină colorată, pulsând în sclipiri aurii… Vom deveni cu toții îngeri, pentru eternitate… Cyberspațiul va fi ca Paradisul… un spațiu al restaurării colective a stării de perfecțiune”.[14]
Nici jocurile video nu scapă neatinse de această aromă spiritualistă, designerul video Brian Moriarty rezumându-și astfel fișa postului: „treaba noastră [our business] sunt experiențele spirituale”.[15]
Michael Benedikt, președinte al Mental Tech. Inc., o companie de design de software din Austin, Texas: „cyberspațiul este echivalentul electronic al tărâmurilor spirituale ale religiei”. […] „Cyberspațiul este dimensiunea în care plutește o nouă imagine a Cetății lui Dumnezeu, Noul Ierusalim al Cărții Apocalipsei. Răsare din rai precum un palat plin de podoabe, fără greutate… un loc în care putem reintra în grațiile lui Dumnezeu… un loc precum o splendidă ecuație”.[16]
De remarcat ca niciunul dintre cei menționați mai sus nu face referire sub nicio formă la existența vreunui iad opus, măcar de formă, Paradisului tehnologic schițat cu atâta fervoare. Sau poate că iadul e doar un mit al unor minți neevoluate îndeajuns, deci to hell with hell!
În tehnologia inteligenței artificiale:
„Dacă poți face o mașină care conține întregul conținut (contains the contents) al minții tale, atunci acea mașină ești tu. La naiba cu restul corpului tău fizic, nu e prea interesant. Acum, mașina poate dura etern. […] Toți vrem să fim nemuritori..”[17] spune Gerald Jay Sussman, profesor la MIT și candidat la nemurire.
Expertul în inteligență artificială Earl Cox plusează: „Ne vom downloada mintea în recipiente create de copiii noștri roboți și, împreuna cu ei, vom explora universul… Eliberați de forma noastră biologică fragilă, inteligențele uman-artificiale vor călători prin univers. Un astfel de sistem combinat de minți, reprezentând triumful suprem al științei și tehnologiei, va transcende conceptele timide asupra zeităților și divinității ale teologilor de astăzi”. [18]
Am lăsat la finalul acestui festin un mic desert răcoritor. Cea care l-a pregătit este Carolyn C. Porco, cercetător planetar și profesor la Universitatea din Arizona.
„În esența oricărei cercetări științifice se află o căutare spirituală profundă. […] Aceeași împlinire spirituală și aceeași conectare (oferite de religii – n.) pot fi găsite în revelațiile științei. De la energie la materie, de la particulele elementare la ADN, de la microbi la Homo Sapiens, de la singuralitatea Big Bangului la imensitatea universului… povestea noastră este povestea cea mai minunată care s-a spus vreodată. Noi, oamenii de știință, avem piesa, subiectul, icoanele, lentilele, „minunile”, măreția și chiar efectele speciale.
Și nu avem doar un zeu, avem mulți. Găsim zei în nucleul fiecărui atom, în structura spațio-temporală, în mecanismele contraintuitive ale electromagnetismului. Ce bogăție! Ce frumusețe desăvârșită!” […] „Dacă ne-am apropria meșteșugul, măiestria, metodele religiei formale pentru a duce mesajul mai departe? Imaginați-vă Martorii lui Einstein mergând din ușă în ușă sau evangheliștii TV declamând pasional frumusețea evoluției. Imaginați-vă o Biserică a Oamenilor de Știință de Ziua a Șaptea, unde credincioșii s-ar putea aduna.
Imaginați-vă congregații ridicându-și glasul pentru a slăvi gravitația, forța care ne leagă pe toți de pământ, pe pământ de soare, și pe soare de Calea Lactee. Sau slăvind forța nucleară care face să existe lumina stelei noastre și lumina de stele a sorilor îndepărtați. Puteți chiar auzi imnurile cântate vârstei universului, legilor sale statornice, și Raiului de deasupra pe care noi cu toții îl vom locui împreună, amestecați, risipiți ca o nebuloasă pe cerul de diamant?”.
Și pentru cei încă neconvinși de această viziune înălțătoare, autoarea încheie astfel:
„Într-o bună zi, cele mai sacre locuri vor fi observatoarele astronomice, acceleratoarele de particule, instalațiile de cercetare universitare, și alte laboratoare unde înalții preoți ai științei – biologi, fizicieni, astronomi, chimiști – se angajează în nobila îndeletnicire a descoperirii lucrărilor naturii. […] „Aleluia!”, vor striga ei. „Forța fie cu voi!””[19]
*
No comment. Apropos, cine zicea că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc? O clipă, să caut pe Google…
Silviu Man: Pe diplomele mele scrie că sunt licențiat în Drept (Universitatea din București), master în Antropologie (SNSPA), dar, în ciuda diplomelor, activez ca actor independent de teatru & performance non-verbal la Compania9 din București. Sunt interesat de filosofia tehnologiei, ecologie media, antropologie corporală, agricultură sustenabilă și alte tărâmuri. În 2016 am tradus în românește celebra lucrare de ecologie media a lui Neil Postman – Amusing Ourselves to Death («Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului», editura Anacronic).
