Trădarea lui De Gaulle

4

Am urmărit un serial foarte neobișnuit pe TV 5 Monde, «De Gaulle, l’éclat et le secret», un film istoric produs de francezi în …2020, pentru că francezii încă mai produc filme istorice în 2020. Ăsta a fost primul lucru surprinzător pentru mine. Al doilea, de-a dreptul șocant!, a fost faptul că toți actorii din film sunt albi, nu apare niciun negru sau arab, zău!, și chiar De Gaulle, nu știu cum a făcut, dar a scăpat …alb. De ce spun asta? E un lucru total suprinzător, pentru că contrastează puternic cu trendurile progresiste ale cimematografiei occidentale, care are acum tendința de a înfățișa societatea multiculturală, pe care o idealizează, ca și cum ar fi existat în Europa de când lumea. De exemplu, am găsit un film pe Netflix în care societatea aristocratică europeană era plină de metiși și negri… La fel de suprinzătore a fost constatarea că în Franța astăzi încă se mai găsesc destui actori albi, francezi încât să încapă într-un întreg serial…

Dar de-a dreptul fabulos este de abia modul în care a fost trădat fondatorul celei de-a cincea republici franceze, eroul francez al celui de-Al Doilea Război Mondial, de către succesorii săi. Deși nu știu cine a învins în Al Doilea Război Mondial. A învins Marea Britanie, Londra? Dar acum Londra nu mai este un oraș european, alb, nu numai britanicii sunt o minoritate, dar chiar albii, europenii. A învins Franța, Parisul? Dar acum cel mai des întâlnit nume la nou-născuți în Franța este Mahomed, iar prognozele spun că în câteva decenii Franța nu va mai fi franceză, albă, europeană.

Hitler spunea că „Africa începe de la Paris”, dar era un rasist. De Gaulle nu era însă un rasist, dimpotrivă și în urmă cu 50 de ani el spunea: „Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci? Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi Colombey-le-Deux-Eglises (Colombey – Două Biserici), ci Colombey – Două Moschei!”.

De Gaulle a fost ultimul președinte al Franței și lider european major care nu s-a ferit de cuvinte. A fost un patriot și apoi un politician, dar unul neideologizat. Ce a urmat după el la conducerea statului în regimul prezidențial care este Franța? Infractori. Politicieni ușurateci, parveniți care s-au ascuns în spatele unor ideologii, pe care le-au trădat, și pe acelelea… Și nu e câtuși de puțin un termen gratuit. Nicolas Sarkozy era reţinut de poliţie, prin martie 2020, într-un scandal al finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2007, după mai mulți ani de procese. A primit bani din partea fostului lider libian Muammar Gaddafi 50 milioane de euro. Înaintea sa, Jacques Chirac, care a fost și primar al Parisului și prim-ministru, a fost condamnat în 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru „conflict de interese”, „deturnare de fonduri publice” și „abuz de încredere”, într-un dosar privind angajări fictive la Primăria Parisului. Lista poate să continue, cu importanta precizare că aceștia sunt doar cei care au fost „prinși”. Primii-miniștri și miniștrii „penali” abundă.

Ei sunt cei care au decis destinul Franței, împotriva dorinței eroului războiului De Gaulle de a rămâne franceză. Politicieni limitați, mizerabili, corupți, oportuniști, egoiști și carieriști. Și infractori. Pentru că, așa cum spunea Petre Țuțea, democrația nu are criterii de selecție a elitei.

Iar francezii au știut, au perceput mereu acest lucru. De exemplu, un sondaj numit „Franţa 2013: noile fracturi” arăta că 82% dintre francezi credeau că „oamenii politici acţionează în principal în interesul lor personal”, 62% că „majoritatea politicienilor sunt corupţi”, 72% că „sisitemul democratic funcţionează prost în Franţa”, 72% că „jurnaliştii nu vorbesc despre adevăratele probleme ale populaţiei”, 73% că „jurnaliştii nu sunt deloc independenţi, cedează la presiunile politicului” și 50% că „declinul Franței este inevitabil”. În 2013, 63% dintre francezi credeau că „cultura franceză a regresat în ultimii ani”, 60% că „mondializarea este o ameninţare pentru Franţa”, iar 87% credeau că „ţara are nevoie de un şef de stat puternic, care să reinstaureze ordinea”. 70% declarau că „în ţara sunt prea mulţi străini” și 62% „nu mă simt la fel de acasă cum mă simţeam înainte”.

Acești politicieni meschini, cum îi caracterizează propriul popor, care nu au avut, în realitate, niciodată încrederea francezilor, ca și în România, sunt cei care au trădat Franța lui De Gaulle.

Dar anul viitor vor fi alegeri prezidențiale în Franța. Va candida, probabil pentru ultima oară, Marine Le Pen, președinta Adunării Naționale, un politician excepțional, cu o agendă națională, și-l va avea ca adversar, cel mai probabil, pe Macron, cu o agendă „europeană”, adică globalistă, un individ controlat de bancheri, pentru care a și lucrat direct (și continuă să o facă). E un an crucial nu numai pentru Franța, ci pentru întreaga Europă. După părerea mea, e ultima șansă e Europei, pe care, tot după părerea mea, nici măcar nu o merită. Dacă Marine Le Pen va pierde …e calea deschisă mondializării, și în marile săli de operă ale Europei se va asculta rap, sau hip-hop, sau alte ritmuri cu accente africane sau orientale, pentru „adaptare” și „incluziune socială”. Și pentru că e „cool”. Apropo, știți cât de mult se mai ascultă muzică sinfonică în Europa? Cât de mult se mai ascultă Bach, Mozart, Chopin, Wagner? Exista o statistică. Mai puțin decât în Japonia. Astăzi alții apreciază cultura europeană mai mult decât noi. Nu vobim despre români, românii nu-și ascultă folclorul, ultimul folclor păstrat în forme autentice din Europa, ei ascultă manele…

Piere o civilizație. Și cine a făcut asta. I-am enumerat mai sus. Infractorii. Politicieni, ideologizați, precum Iohannis, Cioloș, Cîțu în țara noastră.

Ăsta e viitorul. De Gaulle, eroul, a luptat pentru o Franță a francezilor și o Europă a europenilor. Eroul De Gaulle a fost trădat. De niște haimanale oarecare, niște demagogi, niște oportuniști, niște infractori. Uitați-vă bine, îi veți recunoaște și la noi: toți pătați, toți mizerabili, dublicitari, ipocriți, o „spumă înveninată”, „niște răi și niște fameni”, „i-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni”, în vorbele poetului național. Sunt cei care fac „politică” și contribuie, distrug împreună o lume, o civilizație, în numele unor așa-zise „valori europene” care permit corporațiilor care îi finanțează să aibă mereu forță de muncă ieftină, să ne controleze viața și mai ales lor să fie „lideri politici” într-o tragi-comedie, care e viața noastră… Pe o „scenă politică” în care 30% dintre români participă la alegeri, iar ei mai au îndrăzneala și nesimțirea să numească asta „democrație”. Uitați-vă bine la ei, pentru că sunt cei care nu le vor permite copiilor voștri să fie ei înșiși!

 

 

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Nu politicienii meschini au fost cei care au trădat Franța lui De Gaulle, autorul/autoarea dezinformează, ci forțele militare de elită ale țării din anii *60! Fără știrea sau consimțământul președintelui John F. Kennedy, Allen Dulles a orchestrat eforturile generalilor francezi retrași, francezii de dreapta și simpatizanții naziști pentru a-l răsturna pe Charles de Gaulle, care dorea să-i acorde Algeriei independența. Dulles și colaboratorii săi se temeau că Algeria independentă va deveni comunistă, oferind sovieticilor o bază în Africa. Și a mai existat un alt motiv al americanilor de a se agăța de Algeria: resursele sale naturale. Potrivit Administrației SUA pentru Informații Energetice (o altă ramură înființată în cadrul CIA, care trebuia să ofere informații DOAR președintelui SUA, dar nu s-a grăbit s-o facă în acele momente) Algeria era primul producător de gaze naturale din Africa, al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale către Europa și se număra printre primii trei producători de petrol din Africa. Începe „să sune” cunoscut, nu-i așa? Practicile SUA nu se dezmint!
    Pe de altă parte, s-a constatat că genul de persoane implicate în complotul pentru doborârea lui Charles De Gaulle, apoi rolul lui Allen Dulles și motivul din spatele acestuia – toate au o asemănare stranie cu circumstanțele din jurul asasinării lui John F. Kennedy. Dar asta este cu totul altă poveste, extrem de deșteaptă aș zice pentru ce care au citit și s-ar încumeta să realizeze paralelismul, însă care nu face subiectul expunerii de mai sus.
    Obiectivul lui Dulles a fost să deturneze guvernul SUA pentru a aduce beneficii celor bogați, iar „acoperirea” sa s-a extins profund în guvernul Franței, inclusiv mulți ani după ce De Gaulle n-a mai deținut funcția.
    De reținut un alt aspect: după ce De Gaulle a fost ales președinte în 1958, dacă-mi amintesc bine, a încercat să curețe guvernul francez de elementele sale aflate în strânsă legătură cu CIA. Dulles a făcut o incursiune extrem de îngreunată de această „curățenie” în cercurile politice, culturale și de informații ale Franței în anii postbelici. Știrea că lovitura de stat a fost condusă de admiratul pe scară largă Maurice Challe, fost șef al forțelor aeriene și comandant al forțelor franceze din Algeria, a uluit clasa politică de la Paris. De ce? Pentru că Challe, un erou din WWII, păruse un gaullist loial. Numai că războiul din Algeria îl afectase profund și-l vulnerabilizase la convingerile ofițerilor francezi mai zeloși. El le-a promis coloniștilor francezi din Algeria și musulmanilor pro-francezi că nu vor fi abandonați, simțind o mare responsabilitate în a-și susține jurământul inclusiv față de memoria soldaților francezi care și-au pierdut viața în război. Una peste alta, Maurice Challe a fost liderul loviturii de stat, ceea ce demonstrează că democrația din Franța la începutul anilor 1960 a fost clătinată inclusiv de prezența unui război subteran dur pe care bătrânul general francez De Gaulle era dispus să-l lupte cu o ferocitate egală cu aceea a opozanților săi.
    Subiectul este deosebit de frumos ca dezbatere scrisă, dar aflându-mă în mare grabă timpul nu-mi mai permite să adaug decât că pe seama măsurilor severe de securitate pe care le-a luat, Charles de Gaulle a supraviețuit președinției sale tumultuoase. A murit de infarct la un an după ce a părăsit funcția, la scurt timp după ce a împlinit 80 de ani, căzând liniștit în fotoliu după ce urmărise știrile de seară. De Gaulle a început să se opună loviturii de stat prin denunțarea generalilor rebeli. Națiunea fusese trădată tocmai de acei oameni a căror datorie, onoare și rațiune era să slujească și să se supună. Exact ca și la noi! Acum era datoria fiecărui cetățean francez să protejeze națiunea de acei trădători militari. Iar populația a făcut-o! Ultimele cuvinte ale lui De Gaulle au fost un strigăt de luptă: „Francaises, Francais! Aidez moi!” Și în toată Franța, milioane de oameni s-au grăbit în ajutorul națiunii lor. A doua zi, a fost organizată o grevă generală pentru a protesta împotriva putch-ului. Condusă în primul rând de stânga, inclusiv sindicatele și Partidul Comunist, protestul în masă a câștigat un sprijin politic larg. Iată deci, că NU politicienii corupți și ticăloși au fost în prim-planul loviturii de stat franceze.
    Big like la articol!

    • Mă contraziceți și nu mă contraziceți! În final tot politicienii și, din rândul lor, vârfurile clasei politice, președinții, sunt cei care l-au trădat. Unele lucruri nu le cunoșteam și vă mulțumesc. Paralela cu Kennedy e cel puțin interesantă. Cum s-a putut să i se spună poporului american că a fost împușcat de un trăgător izolat pt mine rămâne uluitor, „blowminding”, cum spun americanii. Dar, precum în cazul Trump, vine din când în când un timp, când, fortuit, păpușarii își aruncă mănușile și își suflecă mânecile, operând fără menajamente, iar apoi lucrările le sunt reacoperite de cele mai fantasmagorice povești. Oricum nu contează. Câți sunt cei care mai gândesc, independent, și câți cei care cred orice este făcut să le convină. Subiectul e vast, eu unul nu am vrut și nici putut să intru în detalii. Așa zisa „democrație” a fost mereu terenul imens al sfotăriilor și jocurilor subterane sub privirile maselor ignorante. Canaliile cu aplecări naturale spre intrigi și parvenire se simt cel mai bine, cei onești nu rezistă și sunt eliminați și le este ștearsă și amintirea, deși sunt păstrați totuși undeva, în vreo vitrină, pentru a se testa adeziunea la ce reprezintă. Multumesc pentru comentariu!

      • Nu v-am contrazis cu răutate pentru că nici n-am știut cine a scris articolul! Obișnuită fiind să apară individualizarea autorului la finalul expunerii, iar eu grăbindu-mă tare (vin dintr-o delegație și plec în alta, tocmai de aceea n-am mai avut posibilitatea să mai arunc un ochi pe secțiunea dvs și să-mi scriu părerea) chiar n-am fost atentă la numele persoanei care l-a creat. Acum, v-aș ruga să considerați c-am remarcat inadvertența din pură simpatie și mult drag! Iar astea le spun fără nici cea mai mică intenție de glumă, ori ironie! Așa se stinge diferendul și mergem mai departe, pentru că nu vă numărați printre cei neinițiați/neștiutori cu privire la părerea mea sinceră și directă în ceea ce vă privește. Știți că vă stimez enorm și că vă admir ascuțimea minții, dăruirea și munca! Așa că, vă rog nu vă bosumflați, pentru că n-am criticat cu rea intenție!

        Încă o dată, politicienii n-au avut o mare însemnătate, nici mare greutate în puciul cu De Gaulle! Știu că leii sunt puțintel încăpățânați (doar sunt unul dintre ei), dar vă rog domnule Pătrașcu să ascultați bine ce spun! Nu vă lăsați ademenit cu mâncare de pisici, c-ar fi păcat!
        În primul rând, Cuba a fost cea care a creat prima fractură între Kennedy și lanțul său de comandă al securității naționale. Dar, în timp ce Golful Porcilor domina încă primele pagini al întregii mass-media, CIA și-a croit drumul într-o altă criză internațională care a necesitat atenția urgentă a președintelui. Invazia din Cuba a șters aproape din istorie această a doua criză. Dar evenimentele ciudate care au avut loc la Paris în aprilie 1961 au întărit sentimentul tulburător că președintele Kennedy nu deține controlul asupra propriului său guvern. Parisul era în frământări. În dimineața zilei de 22 aprilie, un grup de generali francezi pensionari au preluat puterea în Algeria pentru a-l bloca pe președintele Charles de Gaulle să stabilească lungul și sângerosul război pentru independența țării. Îmi amintesc amănunte citite cu ani în urmă, pentru că mi-ați ridicat mingea la fileu! De obicei, NU mă contrazic dacă nu-s sigură că știu!
        Amenințarea la adresa democrației franceze a fost chiar mai imediată decât se temea bătrânul general, astfel că 2 unități de parașutiști, în total undeva la peste 2000 de oameni, s-au înghesuit în Pădurea Orleans și Pădurea Rambouillet aflate în apropierea Parisului. Parașutiștii rebeli au fost pregătiți pentru comanda finală, aceea de a se alătura unităților de tancuri din Rambouillet și a converge spre capitală, cu scopul de a pune mâna pe Palatul Elysee și alte posturi cheie ale guvernului. Iar faptul că Maurice Challe a condus lovitura de stat l-a stârnit puternic pe De Gaulle, deoarece a ajuns rapid la concluzia că Challe trebuia să fi acționat cu sprijinul serviciilor secrete americane, întrucât înainte de-a demisiona din armata franceză, Challe a ocupat funcția de comandant șef al NATO, dezvoltând relații strânse cu un număr de ofițeri americani de rang înalt, aflați în sediul Fontainebleau al alianței militare. Stâlpul încăpățânat, pe atunci în vârstă de 70 de ani al naționalismului francez generalul De Gaulle, a fost privit ca un obstacol în calea ambițiilor SUA pentru NATO, deoarece a refuzat să încorporeze trupe franceze sub comanda aliaților și a insistat să construiască o forță nucleară separată, care să nu poată fi controlată de Washington. CIA NU a acționat prin politicieni, ci STRICT prin ofițerii de rang înalt, asta am încercat să spun, contrazicându-vă într-un fel. Oricum ar fi fost, pârghiile de acțiune au fost activate prin armată și nu prin intermediul politicului care s-a aflat probabil în plan secund, dar nu principal. Sper că acum am clarificat ceea ce am dorit să exprim.

  2. AdaAna are perfecta dreptate, pana si astazi CIA care lucreaza pentru Marile Finante, nu pentru, guvernul american, nu isi pierde timpul cu idiotii de politicieni romani. CIA lucreaza cu generalii fortelor militare si cei ai serviciilor secrete, iar acestia au toate parghiile sa-i constranga/santajeze pe politicieni asa cum incearca sa controleze total si justitia.
    CIA controleaza doar parghiile nu si agentii de executie, controlul intern/politic il fac ei intre ei unde sunt indemnati si incurajati sa promoveze pe prosti si obedienti/lasi la varfurile vizibile ale puterii.
    Cand te uiti mai atent la profilurile politicienilor nostri recunosti usor profilul robot desemnat de CIA, la comanda Marilor Finante Globaliste.
    Nu uitati ca Frica face din prosti buni executanti, si nu trebuie sa na amagim ca acestia or sa dea vreodata dovada de curaj si patriotism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.