Cele 10 porunci ale românilor de pretutindeni. Ziua Românilor de Pretutindeni

0

Cele zece porunci pe care Ion Raţiu le-a citit la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfăşurat la Geneva, în anul 1984.

  1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
  2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
  3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.
  4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
  5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.
  6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.
  7. Nu aduce nicio critică, nici măcar „constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.
  8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
  9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.
  10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.

Începând cu anul 2015, Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai.
Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătoreşte această zi.

Iniţiatorul acestei modificări legislative este deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care, la 23 aprilie 2015, susţinea, într-un comunicat de presă: „În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari iniţiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susţinut de încă 42 de colegi deputaţi şi senatori, care, iată, în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015, în Camera Deputaţilor, a fost votat de către 299 din deputaţii prezenţi. Modificarea adusă de această iniţiativă legislativă prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai”.
În expunerea de motive, se precizează că această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităţilor de români din afara graniţelor statului român.

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat opţiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar şi Ziua Europei sau Ziua Independenţei de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităţilor culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României, având ca scop menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase. Între anii 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulţi români.

În anul 2016, Institutul Cultural Român, Institutul «’Eudoxiu Hurmuzachi» şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au organizat un program comun pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Evenimentele s-au desfăşurat în zilele de 28 şi 29 mai 2016 şi au reunit, la Bucureşti, reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din vecinătatea României şi din Balcani (meşteri, interpreţi şi instrumentişti populari) şi figuri remarcabile ale diasporei române, care promovează imaginea României în lume.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.