Grigore T. Popa este vasluianul născut la 1 mai 1892 care a dat numele Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Era vasluian din satul Șurănești, comuna Dănești, cu studii la Facultatea de Medicină din Iași, urmate de o specializare în embriologie, neuroanatomie și anatomie comparată, la Universitatea din Chicago din Statele Unite ale Americii și alta în anatomie, antropologie și biologie în Anglia, la Londra. Întors în țară, are o carieră fulgurantă: în 1929 este numit profesor de anatomie la Universitatea din Iași, de unde se mută în 1942 la Universitatea din București; a fost, alături de M. Sadoveanu, G. Topârceanu și M. Codreanu, fondatorul revistei «Însemnări ieșene», dar și președinte al Societății de Medici și Naturaliști din Iași și membru corespondent al Academiei Române.
Grigore T. Popa a fost al 11-lea copil al unei familii modeste de răzeși din localitatea Șurănești, comuna Dănești, județul Vaslui. Născut pe 1 mai 1892, micul Grigore a manifestat din copilărie semnele unui intelect precoce. Familia sa, în ciuda unei situații materiale precare, i-a oferit posibilitatea de merge la școală chiar dacă acest lucru a presupus, la un moment dat, sacrificiul de a vinde o parte din pământul pe care îl deținea, unicul ei mijloc de subzistență. Vorbind despre Grigore T. Popa, istoricul Lucian Boia afirma că ascensiunea acestuia de la o origine modestă până la o carieră strălucită în medicină este dovada mobilității sociale care era posibilă în regatul românesc de dinainte de 1944.
Primul gest intelectual semnificativ al tânărului Grigore T. Popa este consemnat în anul 1907, când acesta traduce în limba română cartea lui Ernst Haeckel, General Morphology, obținând și permisiunea autorului de a o publica în România. Mai târziu, el avea să traducă, de asemenea, celebra Gray’s Anatomy a lui Henry Gray.
A urmat și absolvit Colegiul Național la Iași și s-a înscris apoi la Facultatea de Științe Naturale a Universității ieșene. Părinții săi nu au mai reușit însă să acopere costurile de școlarizare, iar la Facultatea de Științe nu erau disponibile burse de studiu. Pentru a obține o bursă care să-i permite să-și continue studiile, tânărul Grigore T. Popa s-a văzut nevoit să se transfere la Facultatea de Medicină, chiar dacă la acea vreme domeniul medical nu prezinta niciun interes pentru el.
Cariera sa medicală nu a început sub cele mai bune auspicii: la prima disecție de cadavru studentul Popa a leșinat, fiind resuscitat destul de greu de unul dintre colegii săi. Nu a renunțat însă și și-a continuat studiile, bucurându-se de apreciarea și ajutorul a doi dintre profesorii săi – Nicolae Hortolomei și Francisc Rainer. După terminarea studiilor, Grigore T. Popa a rămas lângă profesorul său preferat, Francisc Rainer, căruia i-a devenit asistent.
În timpul primului război mondial, Grigore T. Popa a tratat răniți la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iași, cu o pricepere și abnegație care i-au adus titlul de cavaler al Ordinului Coroanei. În mai 1918, după retragerea țării noastre din război, Grigore T. Popa a revenit la poziția de asistent al profesorului Rainer, de această data la București, efectuând împreună cu acesta chirurgie experimentală pe pacienți proveniți din rândul soldaților răniți pe front.
În luna iulie a aceluiasi s-a căsătorit cu Florica Cernătescu, o fostă colegă de la Universitate născută la Huși. Un fapt interesant: bunicul dinspre mamă al Floricăi Cernătescu era nimeni altul decât eminentul chemist Petru Poni. Tânăra soție a celui care avea să dea, peste ani, numele Universității de Medicină din Iași era la rândul său una dintre elevele profesorului Francisc Rainer. La fel ca soțul său, Florica Cernătescu a fost decorată pentru activitatea sa de medic desfășurată în timpul primului război mondial și a urmat o carieră academică în cadrul catedrei de Histologie a Universității din București, devenind în timp una din cele mai apropiate colaboratoare ale soțului său.
Anul 1920 l-a găsit pe Grigore T. Popa tot alături de profesorul său preferat, de această dată Francisc Rainer fiind îndrumătorul său de doctorat la Facultatea de Medicină a Universității din București. Subiectul lucrării de doctorat a fost structura funcțională a dura mater.
A fost unul dintre puţinii exponenţi de marcă ai generaţiei sale care a avut parte de experienţa unei şederi prelungite în Statele Unite ale Americii, într-un sistem politic pe care Grigore T. Popa l-a numit “o democraţie ghidată” şi l-a documentat asiduu, în detaliu, în jurnalele sale. Primul an l-a petrecut la Chicago, iar în al doilea an a studiat Marine Biological Laboratory în Woods Hole. Ultima parte a experienţei americane, anii 1927 – 1928, a petrecut-o studiind anatomia şi embriologia la University College Hospital Medical School cu profesorul Grafton Elliot Smith.
În afară de cercetările asupra dura mater, activitatea ştiinţifică a tânărului “Grigore T. Popa” cuprindea acum trei domenii: axa hipotalamo-pituitară-adrenală, fiziologia mișcărilor spontane (motilitatea) în spermatozoizi şi, nu în ultimul rând, reforma învățământului medical la nivel de universitate.
În ceea ce privește primul domeniu de interes, Grigore T. Popa a lucrat la Londra, alături de australianul Una Fielding, împreună cu care a descoperit legătura vasculară dintre hipotalamus și glanda pituitară. Au publicat concluziile lor cu privire la sistemul portal hipofizar în importante reviste medicale ale vremii, între anii 1930 și 1935. De asemenea, cei doi şi-au prezentat descoperirile în faţa celebrei Royal Medical Society, în 1935. În aceeaşi perioadă, Grigore T. Popa a lucrat în paralel cu colegul său român Eugen Lucinescu, alături de care s-a întors la domeniul său de cercetare preferat – anatomia, cu un studiu privind „mecanostructura” pericardului.
În 1928, Grigore T. Popa devene profesor de anatomie la Iași, oraşul rivalilor săi politici. Timp de mai mulți ani a predat histologie, anatomie patologică şi medicină legală; a fost, de asemenea, curator al Spitalului “Sfântu Spiridon” şi conducător al Societăţii Medicilor şi Naturaliştilor.
În plan politic, Grigore T. Popa a dus la un nou nivel mai vechea sa confruntare cu reprezentanţii extremei drepte. Astfel, la sfârșitul anului 1929, el a prezidat o comisie însărcinată cu investigarea unei revolte studenţeşti, cu motivaţii rasiale, care a izbucnit la Facultatea de Medicină din Iași. Cu această ocazie, Grigore T. Popa a descoperit că studenții evrei și români erau separaţi pe criterii etnice în timpul orelor, aceasta fiind identificată a fi principala cauză a revoltei. Nu au putut fi însă identificaţi şi traşi la răspundere iniţiatorii şi organizatorii revoltei.
În plan public, Grigore T. Popa şi-a câştigat în timp notorietatea, devenind cunoscut ca un promotor al modernizării şi al progresului ştiinţific vest-european. În 1931, el a susţinut o prelegere cu titlul “Situaţia trecută şi actuală a oraşului Iaşi” în care semnala decăderea, materială şi culturală, a oraşului în raport cu anul 1866. De vină pentru acest declin, în viziunea lui “Grigore T. Popa” erau în principal factori de ordin psihologic, Iaşul fiind considerat de autor a fi un oraş cu “locuitori deprimaţi, dezinteresaţi şi cu o igienă precară”. Alte cauze identificate de autor erau clientelismul şi o centralizare excesivă a puterii decizionale la Bucureşti.
În 1932 şi în anii care au urmat, Grigore T. Popa a accentuat şi mai mult pe modelul de succes, din punct de vedere ştiinţific, al lumii anglo-saxone, vorbind adesea de “spiritul ştiinţific” care guvernează aceste regiuni ale lumii şi evidenţiind permanent calitatea sistemului educaţional britanic. A fost, de altfel, membru al echipelor de cercetători de la Universitatea Cambridge în anii 1927 – 1930, 1932 şi 1935 şi singurul reprezentant al României la centenarul Universităţii din Londra.
Din 1936, Grigore T. Popa devine membru corespondent al Academiei Române, iar vreme de doi ani, între 1938 – 1940, decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi.
A lucrat în acest oraș până în 1942, când s-a transferat la București, fiind ales decan al Facultății de Medicină în anul 1945.
A intrat în dizgrația regimului politic instaurat în 1946, fiind considerat un potențial adversar, a fost demis de la decanat și în 1948 i-a fost retrasă și calitatea de membru corespondent al Academiei Române.
A încetat din viață la 18 iulie 1948, în apartamentul de la Facultatea de Medicină din București, la vârsta de 56 de ani.
