Între „libertatea presei” și „presa liberă”

1

ZiaristNumai presa putea să dobândească privilegiul extravagant de a avea două zile internaționale: 3 mai este „Ziua Internațională a libertății presei”, iar 20 aprilie este „Ziua internațională a presei libere”. Deci una e a libertății ei, iar cealaltă a sa, aflată într-o stare de libertate …Dar cum altfel?!

Această situație ar vrea să transmită că „libertatea presei” și „presa liberă” sunt două noțiuni distincte …Și chiar sunt!

Personal, consider că expresia „libertatea presei” este una dintre cele mai mari prostii care se pot spune (prin dimensiunea implicațiilor).

În primul rând, înainte de toate și orice, ziaristul nu este liber, pentru ceilalți, în raport cu propriul subiectivism, care se traduce prin educație și formare, principii și valori, în cazurile cele mai bune, dar propriile interese, cel mai adesea, în realitatea „brută”. Să-l evaluezi ca „liber” (din perspectiva ta, repet) e semnul nu numai al unei naivități, dar și al unui simț și înțelegeri precare a realităților. El e mereu poziționat, chiar încorsetat și nici n-ar putea fi altfel. Din primul moment în care îți alegi cuvintele pentru a relata asupra unei realități oarecare, intervine interpretarea, proprie, deci subiectivă.

Dar nu trebuie să mergi prea departe, în profunzimi psihologice, pentru a observa că așa stau lucrurile. Ca român, câteva ore petrecute în fața televizorului sunt suficiente: îți dai seama imediat unde se „înclină” Digi Tv sau Realitatea Tv (spre așa zisa „dreaptă”) și Antena 3 sau România Tv (spre așa zisa „stângă”). Și atunci?! Cum să continui să vorbești despre „libertatea presei”?! Dar mulți o fac, și asta pentru că – dacă ar fi să mă ascultați pe mine, si v-ați apucat să o faceți – cea mai mare problemă a lumii întregi nu este prostia, cum spunea cineva, ci ipocrizia, în lipsa căreia prostia ar fi inofensivă. Dar așa, așa cum stau lucrurile, oameni care nu știu și nu înțeleg lucrurile despre care vorbesc, vorbesc, uneori cu o aroganță intelectuală deplină, despre ceea ce nu cunosc și nu înțeleg. Cum ar fi „libertatea presei”…

Idee de independență și obiectivitate absolută, care ar aduce atributul libertății, nu este numai improbabilă, ci practic imposibilă în cazul presei. Ziaristul se raportează din interiorul propriei personalități, iar apoi de la un loc de muncă. Iar atunci când a fost el însuși „prelucrat”…

De aceea o ironie nu prea subtilă face că demn de apreciat este ziaristul care are sinceritatea de a recunoaște, umil și uman, că aparține, unui curent de gândire (indiferent pe ce baze, cel mai adesea materiale, a fost format și e întreținut), decât măgarul nesimțit (!!) care se bate cu pumnul în piept că este liber …și face asta tocmai pentru a induce în eroare într-un sens anume.

Dar cum stau lucrurile în Occidentul cel liber, care a și „inventat” această „libertate a presei”?

În fosta URSS, atunci când redactorul șef al Pravda (Adevărul lor) a spus că războiul din Afganistat este o agresiune sovietică, a fost internat forțat la ospiciu de nebuni. Diferența față de SUA și Vest este că niciun redactor șef al vreunui cotidial principal sau mare agenție de presă din Occident nu a spus vreodată că războaiele din Afganistan, Libia sau Irak au fost agresiuni, deși era evident. Deci, tot după mine, diferența e că omul de presă sovietiv a fost dus la nebuni de către regim forțat, pe când presa mare occidentală era deja acolo demult …liberă.

E vorba despre o presă care poate spune orice, poate prezenta orice nebunie ca adevăr, pentru că este parte a unui sistem, e mereu cointeresată. Așadar, orice nebunie e permisă, dacă e productivă. Ăsta e factorul de coeziune, care nu permite măcar fisuri: „ungerea”, cointeresarea.

Pentru că e curată nebunie să-ți imaginezi că niște oameni mereu în căutare de publicitate și sponsorizări ar putea fi liberi. În realitate, și mai ales în situații de criză, pe care le traversează permanent, această presă își vinde mereu așa zisa „libertate”, iar în cazul cel mai bun pentru ea o ține pe tarabă sau o scoate la licitație.

Așa zisa sa „libertate” nu e altceva decât un non sens, o absurditate, o imposibilitate logică, dar mai ales economică. Într-o asemenea măsură încât te minunezi cum de a putut fi întreținută o asemenea idee, de „libertate a presei”. Răspunsul este însă simplu: tocmai presa a făcut asta, iar celelalte două categorii implicate în această poveste cusută cu ața albă a inocenței și imaculării, politicienii și afaceriștii, predispuși aceluiași gen de corupție morală, au întărit-o, flatându-se reciproc. De exemplu, politicienii care devin vocali, și asta …prin presă, ar vrea mereu să creadă că sunt citați și apreciați de o presă …„liberă” să facă asta. Nu? Pe când subalternii sau acoliții lor fac viramente bancare… Înțelegeți acum cercurile viciilor?

Singurul de la nivelul cel mai înalt care a rupt fortuit acest lanț al ipocriziilor a fost Trump, care a putut astfel spune adevărul: presa mare e coruptă, coruptă, coruptă!! Și din cale afară de mizerabilă. Și nu poate întrece lumea politică întru aceste calități doar pentru că concurența e mult prea puternică.

Iar apoi există, spre exemplu pentru circuitul informațiilor, câteva agenții de presă, de la care se propagă întreaga informație, ceea ce numim „știri internaționale”. Dacă Asociated Press a spus că Trump a făcut o gafă într-un discurs, același lucru l-a spus și Agerpress în România, chiar dacă a fost vorba despre o …interpretare a celei dintâi. Astfel se fabrică „opinia publică internațională” și tot așa s-a fabricat „comunitatea internațională” care a adus războiul (în interesul marilor afaceri din spate) în Irak, pentru că avea „arme de distrugere în masă” sau în Libia, pentru că avea un „odios dictator”.

În realitate, în toată presa mare, care se pretinde „liberă”, o imensă pânză, destul de fină, dar extrem de bine țesută și întreținută, a ipocriziilor și fariseismelor e astăzi, mai mult decât oricând, cea care acoperă totul și face toate jocurile.

Mari organe de presă, cum ar fi CNN, sunt „libere” să se afle în solda plutocrației stângiste internaționaliste. Alții, pentru mult mai puțin, se așează la așa zisa „dreaptă”. Și astfel avem „democrație”…

Ca umil ziarist de provincie cu studii politice și „europene” caut această libertate a presei mari de aproape 20 de ani. Nu am găsit-o nicăieri niciodată, nu am zărit-o măcar. Dar am sesizat, în schimb, această țesătură a fariseismului despre care vorbeam. De aceea am spus, în spiritul aceleeși ironii care brăzdeaza totul, că cea mai liberă presă din lume se găsește în China, din simplu motiv că are un singur stăpân, și anume statul. Dar, și mai mult, pentru că mai poți spera din partea acestei structuri birocratice și impersonale, statul chinez, că poate lucra pentru poporul chinez, să-i aibă în vedere interesele, ceea ce doar nebun trebuie să fii ca să crezi că ar putea fi cazul în ceea ce-i privește pe marii afaceriști și politicieni ai Occidentului „libertății presei”

Doar am spus …liber…

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Din păcate, nu există un Jurământ al lui Hippocrate pentru un jurnalist, adică un adevărat codice moral de care să țină seama atunci când raportează diferite evenimente ce nu pot fi catalogate nici veridice, nici neutre și nici obiective. Iar să-i soliciți unuia să apeleze la propria conștiință, când lipsa banilor îl aduce aproape în pragul disperării, devine chiar inutil! Faptul că mass-media trebuie să diferențieze „produsele” sale de cele ale concurenților limitează, de asemenea, tipurile de povești care pot fi enunțate. Prin urmare, pe lângă cenzura propriu-zisă, jurnaliștii se autocenzurează la rându-le, deoarece există teama de a fi etichetați drept partizani, favorizând un spectru politic sau altul. Apoi, dacă vor să vorbească/să scrie despre o anumită chestiune, una mai sensibilă spre exemplu, ei sunt supuși unei presiuni uriașe din partea editorilor sau producătorilor lor pentru „a ucide” viitoarea expunere, întrucât nu servește „elitelor” în diseminarea falselor lor justificări. Iar ca model de referință pentru susținerea argumentului meu este nici mai mult nici mai puțin decât NBC, nu CNN, care-i doar o trompetă amărâtă a statului paralel american, NBC-ul este deținut de General Electric (unul dintre cei mai mari contractori pe linie de „apărare” din lume), cei care susțin agenda militaristă sau chiar profită în mod direct de război, terorism și haos. Am mai zis-o pe aici: înainte să lovești câinele, uită-te cine-l duce de lesă. De unde deducem că nici presă liberă NU există (și aceea de se consideră astfel reprezintă și apără interesele cuiva până la urmă) iar de libertatea presei nici vorbă!!! Din câte se observă, în ultimii ani cel puțin, se manifestă din ce în ce mai agresiv cenzura și presiunea guvernului asupra presei, de fapt aceea a serviciilor de intelligence pentru a raporta lucrurile într-un anumit fel, pentru a exclude critica vehementă. Iar consecința aservirii jurnalistice este că oamenii au devenit izolați mental, ignoranți aproape, având drept scop facilitarea autorităților de-a convinge cu ușurință populația că o politică dezastruoasă este adecvată. Din nefericire, nevoia stringentă a presei de a-și vinde produsele și mai ales de-a scoate bani din orice face imposibil să fie ceea ce ar trebui să fie. Iar așa-numita presa alternativă a preluat pe undeva modelul MSM. Există site-uri dedicate exclusiv ideologiilor conservatoare, liberale, libertare, pro și anti-război, încălzirii globale și multe altele – toate în încercarea de a atrage cititori, dar toate spunând cu alte cuvinte același lucru, fără noutăți, fără originalitate, ceva de genul învârtitului în jurul cozii. Așadar, nici aici adevărul nu apare. Și-atunci cum îl putem găsi, sau măcar de ce să ne „agățăm”, noi cititorii, ca să putem să-l intuim? A existat cândva, în vremea Feților Frumoși, un mic segment al presei „libere” numit jurnalism de investigație, care acum a dispărut aproape în totalitate. Probabil, că acest lucru s-a întâmplat din cauza dificultății de a scoate informații de la agențiile guvernamentale și de la entitățile corporative. Habar n-am! Singura modalitate de a obține acele informații ascunse este să căutăm site-uri precum a fost WikiLeaks, care răspândea documente-sursă reale, pe care orice cititor le putea judeca autenticitatea. Pentru așa ceva, dark web-ul/deep web-ul devine de-a dreptul prețios, deoarece combate secretul din ce în ce mai mare cu care chiar și presa alternativă trebuie să se lupte. Asta, dacă știi să „vâslești” prin apele-i destul de tulburi și poți separa neghina de grâu!
    Ca o concluzie, în opinia mea, scurgerile de informații și denunțurile sub protecția anonimatului sau nu trebuie încurajate și protejate, dacă adevărul va obține vreodată o schimbare a ieșirii din întunericul secretului insidios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.