Prostocraţia în epoca prosterităţii

0

Platon si Aristotel in lyceumCe arată degetul numit arătător? Un personaj shakespearian spune că arată prostia. Adică tu arăţi spre Lună, să zicem, şi unii se uită doar la arătătorul tău, nefiind deloc interesaţi de ceea ce se află la capătul arătării.

Spre ce arată o ţară? Spre un ideal. De dezvoltare. Materială ori spirituală. Şi-şi, dacă se poate. Prostul e acela care se uită doar la arătător. La PIB, de pildă. Ori la consumul de oţel pe cap de locuitor. Ori la reducerile de emisii de carbon. Ori – de ce nu? – la numărul de poeţi mistici. Pentru că dezvoltarea cuprinde şi sănătatea, şi educaţia, şi cultura.

Acum, prostia a fost mai clară ca oricând: mai bine să avem câteva mii de decese non-COVID (nenumărate) decât câteva sute de decese COVID (numărate) – aşa a decretat prostocraţia. Dar culmea „genială” a prostocraţiei ţine de transformarea prosperităţii în prosteritate. Acest curs al lucrurilor a început prin trecerea unui bun cultural-spiritual în subordinea politico-juridicului: educaţia a trecut în subordinea statului după Revoluţia Franceză. Tot ceea ce a mers rău în miezul socialului, după aceea, a fost urmarea faptului că nu s-a mai putut înţelege că esenţială în chestiunea socială este şcolirea, iar în miezul şcolirii esenţa este sănătatea fizică şi mentală. Mai ales la nivel mental, nu mai putem accesa sensul tripartit al societăţilor, care sunt constituite de relaţiile dintre economic, cultural-spiritual şi politico-juridic. De neînţeles a devenit faptul că cei trei constituenţi ai socialului au nevoie de autonomie în relaţiile lor reciproce, la fel cum legislativul, executivul şi judecătorescul au nevoie de autonomie în relaţiile lor de control reciproc. A devenit de neconceput, azi, că şi cei trei constituenţi ai socialului ar avea nevoie de constituţionalizare. Cine mai înţelege acum că fraternité arată către economic, liberté către cultural-spiritual, iar égalité către politico-juridic?

Această neînţelegere generalizată a devenit tragedia şcolirii de după Revoluţia Franceză. Imaginea cea mai ilustrativă a acestei neînţelegeri, cauzată de dominaţia imperială a economicului asupra politico-juridicului şi a politico-juridicului asupra cultural-spiritualului, dar şi imaginea cea mai clar dezastruoasă a ei vin din conceperea prosperităţii materiale ca fiind cel mai înalt ideal al omului. Ceea ce este o adâncă prosteritate. Niciun cuvânt, în şcolirea actuală, despre vreo prosperitate de natură spirituală. La finele Antichităţii, filosofia vorbea numai despre pro-sperările de acest fel. Altfel spus, despre idealuri aflate în speranţa că omul îşi poate găsi echilibrul sufletesc indiferent dacă şi-a găsit ori ba liniştea în relaţia cu cele materiale.

Demonii din prosteritatea conceptului actual de prosperitate nu mai pot fi recunoscuţi fără accesul nostru şcolar la înţelepciunea de la finele Antichităţii greco-latine. Dar acest acces a fost şters cu buretele de statul modern. Pe tabla din clasele noastre, multe sunt scrise alb pe negru, dar niciunele nu mai arată căile către echilibrele sufleteşti.

E adevărat că au apărut discipline care pretind, de o vreme, că arată în acest sens. Dar aceste discipline au apărut abia după ce s-a pierdut orice consens asupra realităţilor pe care le numim suflet.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Buduca

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.