Sfânta pâine a vlahilor

0

Tablitele de la TartariaPentru vlahii din Serbia, pâinea nu este doar hrană sau pomană dată pentru sufletele celor răposați, ci și un „document” de valoare istorică inestimabilă. În sudul Dunării, pâinea rituală a vlahilor poartă pe ea semne asemănătoare cu cele de pe tăblițele de la Tartaria, Vinca sau Lepenski Vîr. Colacii ce se împart la parastase și la sărbătorile morților nu au însemne creștine, ci simbolurile celei mai vechi scrieri de pe pământ.

Cea mai veche scriere din lume, păstrată în pâinea vlahilor

Marija Gimbutas, celebru arheolog și profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul apărător al ideii că semnele incizate pe tăblițele de lut descoperite în nordul Dunării, la Tartaria, și în sudul Dunării, la Vinca (Lepenski Vîr), reprezintă cea mai veche scriere din lume. Semne despre care se credea că ar avea origini în Mesopotamia s-au dovedit a fi mult mai vechi și aparținând Europei. „România”, susține cercetătoarea americană în lucrarea «Civilizație și cultură», „este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 i. Hr. […] A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizație europeană o precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. […] A fost o perioada de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. […] Trebuie că de acum încolo să recunoaștem importantă spiritualității Vechii Europe, că pe o parte a istoriei noastre”. Câțiva ani mai târziu, o nouă descoperire avea să facă senzație în lumea pasionaților de istorie: sârbul Păun Es. Durlic, etnolog și director al muzeului din Majdanpek, o localitate aflată în sudul Porților de Fier, lansa ipoteza îndrăzneață că o parte din semnele scrierii sistematizate de arheologul Marija Gimbutas se regăsesc pe pâinea rituală a vlahilor din Serbia (colacii noștri, din nordul Dunării) preparată la parastase și la sărbătorile morților.

Comparate între ele, semnele de pe tăblițele de la Tartaria și Vinca sunt aceleași cu cele de pe painile rituale ale vlahilor. Este incontestabil, afirmă Păun Es. Durlic, în lucrarea să, «Limba sfântă a pâinii vlahilor», că spirală, crucea Sfântului Andrei, crucea, luna nouă, soarele sau svastica se regăsesc atât pe tăblițe, cât și în decorația pâinilor. Ele sunt prezente, de altfel, în tot spațiul carpato-danubian, semne similare existând, de pildă, și pe inscripția dacică prezentată de Vasile Lovinescu în lucrarea să, «Dacia Hiperboreană».

Svastica – lumina tainică a eternității

Dintre semnele sistematizate de Marija Gimbutas, cercetătorul sârb Păun Es. Durlic a identificat circa 40 de ideograme, prezente și pe pâinile rituale ale vlahilor. Iar între toate, cel mai mult l-a impresionat svastica.

Simbolurile marcate în tabel și copiate sub chenar au fost descoperite de cercetătorul Păun Es. Durlic, pe painile rituale ale vlahilor.

„Svastica ocupă locul central printre simbolurile tanatice ale vlahilor”, spune el. Există o literatură bogată despre svastica, pentru că reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri, care îl urmărește pe om pe întreagă planetă, timp de mai bine de douăzeci de milenii. Cu toate acestea, știința nu pomenește nimic despre existența ei în cultul morților la vlahi. Aici, nu numai că este simbolul principal, dar este urmată de un șir de alte simboluri independente, care provin tot din ea. Faptul că o parte dintre aceste simboluri apar separate, chiar din cultură Vinca, dovedește că desprinderea din svastică s-a petrecut cu mult înaintea perioadei respective. Cred, în același timp, că materialele etnografice din pâinea vlahilor vor anula, în final, iluzia că svastica ar fi venit de la est! La românii de pe ambele maluri ale Dunării, svastica apare, în decursul timpului, atât în cimitire și biserici, cât și pe pergamente voievodale sau pe broderii naționale, însă prezintă o serie de variații, care au fost observate și înregistrate de Vasile Lovinescu.

În «Dacia preistorică», marele istoric Nicolae Densușianu amintește și el, alături de cerc sau discul soarelui, de crucea Sfântului Andrei, „semnul misterios, însă favorabil, al svasticei”. Considerându-l simbol al divinitățîi supreme a pelasgilor, al lui Jupiter Tonans, „reprezentând fulgerul sau peste tot lumina, viață, sănătatea și averea”, semnul svasticii este identificat de Nicolae Densușianu și pe cusăturile româncelor din Transilvania. Deși a fost abuziv folosită în scopuri politice, în lumea satului autentic, svastica și-a păstrat aureolarea sacră. Pe această tema, există chiar și o anecdotă, povestită de Vasile Lovinescu în «Dacia hiperboreană»: „Un adversar al național-socialiștilor români voia să-l convingă pe un țăran bătrân că svastica este un semn străin, importat”. „Ba nu”, răspunde omul nostru, „îl avem de pe vremea uriașilor”.

Numită și Lusafur (în română, Luceafăr), svastica reprezintă grafic planetă Venus, simbolul principal în cultul morților la vlahi, „lumina personală” pe care cel mort o poartă în mână când trece prin regatul întunericului și merge dincolo. Astfel, vlahul trecut în dimensiunea eternă se află sub protecția svasticii.

Muosul – păstrător al legăturii dintre geto-daci și vlahi

Când firul vieții se rupe, iar vlahul trebuie să pășească în lumea cealaltă, cei rămași pe pământ fac o pâine căreia ii spun Muos. Denumirea muosi se referă la străbuni, aceștia fiind rugați să vină la pomană, să petreacă și să-l ajute pe cel care tocmai a murit să se descurce în lumea de dincolo.

La nordul Dunării, principalele sărbători ce le sunt consacrate strămoșilor morți, precum și pomenile făcute pentru ei, se numesc moși. Deși Biserica Ortodoxă nu recunoaște decât Moșii de vară (din sâmbătă Rusaliilor) și Moșii de iarnă (din sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului de sec de carne), totuși, în «Trilogia vieții», marele folclorist Simion Florea Marian menționează că „pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși”. Pornind de la înțelesul originar de „bătrân, om în vârstă”, termenul de moș este utilizat pe o arie destul de largă, nu doar pentru zilele morților, ci reprezintă numele popular al unor sfinți creștini sărbătoriți iarnă: Moș Crăciun, Moș Nicolae, Moș Andrei.

Provenind din substratul geto-trac al limbii române, cuvântul moș, cu derivatul sau moașă, este, remarcă Dan Oltean în cartea sa «Religia dacilor», „cel mai semnificativ termen păstrat de limba română din vocabularul magico-religios al dacilor”. În același timp, Păun Es. Durlic consideră că moș, unul dintre puținele cuvinte dacice care au supraviețuit românizării, se regăsește în numele celui mai mare zeu al dacilor, Zalmoxis (Zalmas).

Pe pâinea rituală numită Muos, împărțită în sudul Dunării, se află două simboluri străvechi, realizate din aluat: svastica (Lusafur) și crucea cu luna nouă. Crucea cu cele patru semilune (prezentă și pe unele cruci vechi, de piatră, din cimitirele românești) îl reprezintă pe cel care a murit, iar svastica stă pe pieptul lui pentru a-l învia pe lumea cealaltă.

În cultură vlahilor (ca și în alte culturi arhaice), numărul 4 simbolizează zeul suprem. Corelând cu etimologia cuvântului muos (legat de substratul dacic și regăsit de oamenii de știință în baza numelui zeului Zamolxe), este posibil ca în această pâine să fie păstrată ipostaza Marelui Zeu, care, se pare, avea natură duală: solară și htoniană. Natură htoniană a lui Zamolxe reiese și din etimologia susținută de Ovidiu Drimba: în limba tracă, cuvântul „zamol” înseamnă „pământ”.

Izvor al vieții, zeu al vegetației și al reînvierii naturii, Zamolxe era patron al roadelor pământului (deci al grâului și, implicit, al pâinii), însă domnea și asupra împărăției morților.

Chiaia Raiului

Revenind la pâinea numită Muos, pe care vlahii o fac pentru a-i chema pe străbunii adormiți la masa celui plecat de curând, Păun Es. Durlic observă că svastica ocupă locul central pe această pâine și, pe lângă rolul de călăuză și lumină pentru cel care a murit, are rolul de paznic al cheilor și porților de la lumea cealaltă. Svastica este și judecător în lumea morților pentru că, după credințele vlahilor, ea hotărăște dacă cel mort merge în rai sau în iad.

Se crede că cel care a murit fără lumânare nu poate deschide ușa raiului fără cheia pe care o primește la pomană. Secretul facerii pâinii este transmis din generație în generație, iar bătrânele respectă cu sfințenie tradiția preluată de la mamele lor. Așa se explică de ce Chiaia Raiului (Cheia Raiului) seamănă cu vechile chei de la porțile de lemn ale caselor de munte. Vechimea obiceiului de a face pentru cel mort fără lumină o astfel de cheie, care să-i asigure accesul la rai, se regăsește și în folclorul vlahilor sud-dunăreni: „La rai, suflete, la rai,/ Bagă samă cui mi-o dai,/ Că la poarta raiului/ Șede floarea-soarelui/ și mirosul florilor!” – obișnuiesc să-i cânte bătrânele vlahe dalbului călător.

La fel de importantă pentru a proba vechimea acestei pâini este și partea de jos a cheii, care are formă elipsoidală și este împărțită în șapte zone: trimitere clară la cele șapte ceruri din credință românească. Sub formă de pasăre, sufletul are de trecut prin șapte ceruri, care sunt tot mai greu de străpuns, și are de plătit vama, la poartă fiecărui cer.

Deși nu există nicio mențiune scrisă referitoare la cele șapte regiuni cerești, totuși, Dan Oltean («Religia dacilor») deduce pe baza descoperirilor din incinta sacră a Sarmizegetusei, unde există șapte sanctuare și un altar, precum și semicalotele din calcar, ce au pe suprafața lor sculptate orbitele celor șapte planete și pasărea sufletului, că și dacii au avut, la fel că și tracii sudici, grecii sau românii, o concepție similară asupra construcției Universului.

Cifra a cosmosului și a totalității, șapte apare frecvent în pâinile rituale ale vlahilor din sudul Dunării. Astfel, pe pâinea Sapce coturi (Șapte coturi), se pot vedea șapte bucăți de svastică. În formă de S, acestea sunt legate într-un cerc închis, reprezentând toporafia lumii de apoi, despre care se crede că ar fi heptagonală. Pâinea Șapce coturi se dă paznicului raiului, cu rugămintea de a-l caută pe cel adormit în cele șapte colțuri ale lumii de apoi, să-l scoată de acolo și să-l lase să vină acasă, la pomană.

Aripi de pâine pentru lumea de apoi

Jumătatea de svastică se întâlnește și în pâinea numită Arpiuara (Aripioară), unde ocupă locul central. În unele zone locuite de vlahi, există și astăzi credință (care se pare că a fost general răspândită), că cel care moare pleacă pe lumea cealaltă ca Zburător. „Al muort să fase înjir și zbuară!” – consemnează în cartea sa Păun Es. Durlic. Pentru că cel care părăsește această lume să poată zbura, nu i se acoperă tălpile. Sufletul, prefăcut în pasăre, se va odihni în pomul fructifer pe care rudele îl vor planta la capul mormântului.

La vlahii estici (zona Vinca), pomana, care se aranjează pe o masă, în formă de om, fiind dublul celui mort, nu se închide la picioare, pentru că să poată, și ea, merge. O așteaptă drum lung, până va ajunge la cel care a murit.

Ospățul nemuririi

În pâinea numită Voinisesc, svastica, ale cărei patru elemente reprezintă cele patru poziții anuale ale constelației Ursa minor, așa cum a fost ea văzută, după teoria polară, de vechii indo-arieni, are încă un braț. Bătrânele de la Crna Reka cred că svastica se preschimbă și capătă atribute bărbătești și un nou rol. Nu e lumină, nici ghid, nici cheie, ci paznic al mesei celui plecat. Spre deosebire de pomana care se împarte cu vecinii și cu familia celui mort, pomana de pe „masă” se pune într-un loc diferit (într-o altă cameră) și este dedicată exclusiv celui care a murit.

În lucrarea sa, «Limba sfânta a pâinii vlahilor», Păun Es. Durlic observă că această pomană arată „ca o sfântă masă la care stă cel care a murit de parcă, chiar în acest moment, ar fi încoronat ca rege sau zeu, pregătit fiind să-și primească oaspeții din cealaltă lume, care sunt importanți pentru noul său statut”. Luminat cu lumina svasticii triple și însoțit de aceste ființe veșnice, cel mort vede împlinindu-se cel mai vechi vis pe care îl are omul de când este pe pământ, acela de a fi nemuritor și de a trăi etern în rai. După învățătura bătrânilor vlahi, drumul spre nemurire îl poate afla oricine. Cu o condiție: să cunoască magia pâinii și limba sfântă a simbolurilor ei.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.