28 iunie 1940 în destinul românilor din actuala regiune Cernăuţi

0
Monumentul Unirii din Cernăuți, inaugurat la 11 noiembrie 1924

În ianuarie 1941, comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei va primi numeroase informaţii din partea diverselor structuri ale organelor staliniste, existente în ţinutul „eliberat”. Aceste informaţii vor cuprinde date referitoare la munca depusă de către structurile în cauză în direcţia instaurării şi consolidării puterii sovietice. Fiecare structură bolşevică se va strădui să aducă la cunoştinţa „scumpului partid leninist” acele „realizări considerabile”, obţinute pe parcursul celor şase luni de „activitate intensă şi rodnică”, sub „nemuritoarea conducere comunistă”.

Prima informaţie a pornit de la Secţia regională a învăţământului public. Funcţionarii stalinişti raportau comitetului regional de partid că în „ziua instaurării puterii sovietice, în Bucovina de Nord” existau 503 şcoli primare. În ele, timp de două decenii, căpătau cunoştinţele necesare 69.056 de elevi. Totodată, funcţionau 13 gimnazii, în cadrul cărora studiau 2.583 de gimnazişti, şi 14 licee, unde sorbeau din izvorul nesecat al cunoştinţelor 8.037 tineri. În ţinut se aflau „3 seminare pedagogice”, cu un număr de 972 de studenţi. Toate aceste aşezăminte de învăţământ, „purtând amprenta unei orânduiri burgheze”, trebuiau supuse unei reorganizări esenţiale. În urma „reformelor staliniste”, efectuate în vara anului 1940, s-a ajuns la 371 de şcoli primare, în care erau 48.903 elevi, 138 de şcoli medii incomplete, cu 45.715 elevi şi 27 de şcoli medii, unde aveau posibilitate să studieze 13.952 de adolescenţi. În total, cele 536 de şcoli sovietice erau frecventate de 108.570 de elevi. Vor fi înfiinţate 406 şcoli cu limba ucraineană de predare, 10 şcoli cu limba rusă de predare, 8 şcoli evreieşti şi o şcoală cu limba poloneză de predare. Pentru copiii băştinaşilor de origine română, după cum s-a menţionat în materialele precedente, vor fi deschise 114 şcoli cu limba „moldovenească” de predare. Fostele 3 seminare pedagogice, care au existat în perioada interbelică, sunt transformate în 2 şcoli pedagogice pentru 380 de studenţi.

În informaţie se relata că la 1 ianuarie 1941, în sistemul de învăţământ sovietic activau 3.115 pedagogi, dintre care 1.226 de învăţători erau aduşi din estul Ucrainei, iar 1.889 de specialişti vor fi angajaţi din rândul foştilor profesori şcolari, concediaţi de puterea stalinistă. În ţinut a fost deschis Institutul de perfecţionare a cadrelor didactice, care a organizat cursuri de pregătire a inspectorilor şcolari şi cursuri pentru directorii şcolilor primare. În raioanele din regiune iau fiinţă „cabinetele pedagogice raionale” şi 83 de „cercuri metodice”, care vor fi organizate pe lângă şcolile medii şi medii incomplete din centrele raionale. Se menţiona faptul că până la 16 septembrie 1940, când a început primul an şcolar în instituţiile de învăţământ sovietice, au fost reparate toate cele 612 aşezăminte şcolare, care se găseau în ţinut. Totodată, la dispoziţia şcolilor sunt puse suplimentar 409 „castele ale foştilor boieri”. În toate şcolile din regiune vor fi organizate biblioteci şcolare. Concomitent, se semnala lipsa manualelor în şcolile cu limba „moldovenească” de predare.

Informaţia conţinea date referitoare la munca depusă în domeniul lichidării analfabetismului. Se sublinia că în această direcţie s-au alcătuit listele băştinaşilor care nu ştiau carte. La 1 ianuarie 1941, în regiune se aflau 83.239 de analfabeţi. Pentru instruirea lor, conform hotărârii din 23 decembrie 1940 a biroului comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, vor fi deschise suplimentar 19 şcoli sovietice.

Pe data de 12 ianuarie 1941, în actuala regiune Cernăuţi s-au desfăşurat primele alegeri staliniste în Sovietul Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pentru organizarea lor, în toamna anului 1940, au fost create 13 circumscripţii electorale (nr. 392, 393, 394, 395, 396, 397, 398, 399, 400, 624, 625, 626, 638). Primele nouă circumscripţii erau menite pentru alegerile în Sovietul Suprem al R.S.S. Ucrainene, iar ultimele patru – pentru alegerile în Sovietul Suprem al Uniunii R.S.S. (trei – pentru Sovietul Naţionalităţilor şi a patra – pentru Sovietul Uniunii). În cadrul acestor circumscripţii vor fi organizate 611 sectoare de votare pentru cei 534.794 de alegători, existenţi în ţinutul „eliberat”, la 1 ianuarie 1941. În fiecare circumscripţie electorală figura doar un singur candidat în deputaţi, înaintat de către dictatura sovietică. Băştinaşii meleagurilor voievodale pentru prima dată s-au confruntat cu o astfel de procedură de votare. Ei erau nevoiţi că voteze pentru acela, care figura pe lista candidaţilor în deputaţi, fără alternativă. Mai bine zis, „alegeri fără alegeri”. Fiecare candidat în deputaţi ştia că va deveni deputat chiar din ziua înaintării sale în calitatea de candidat în deputaţi, fiindcă în Uniunea Sovietică, unde era un singur partid, alegerile purtau un caracter formal, ele fiind desfăşurate cu mare pompă, având menirea să demonstreze lumii întregi că este o unitate de nezdruncinat între conducerea comunistă a fostului imperiu bolşevic şi masele largi de oameni ai muncii. Această metodă de „democraţie sovietică” a existat în ţinutul mioritic pe parcursul a 50 de ani de dominaţie socialistă.

După încheierea alegerilor, comisia electorală regională informa comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei că la alegeri au participat 532.142 de persoane. Pentru candidaţii în deputaţi, conform informaţiei în cauză, „şi-au dat votul 523.166 de alegători, ce constituie 98,31%”. Mai târziu, la prima conferinţă regională a partidului, care a avut loc în luna februarie 1941, se sublinia că „alegerile în Sovietele Supreme ale U.R.S.S. şi R.S.S.U. au constituit un serios examen pentru întreaga organizaţie de partid”. Ele „au arătat că organizaţia de partid regională a dus la bun sfârşit această muncă complicată şi de mare răspundere”. La conferinţă se menţiona că „în procesul de pregătire a alegerilor au fost antrenaţi peste 24 mii de activişti locali, inclusiv 14 mii de agitatori”. Trimişii partidului au organizat 168 de adunări, în timpul cărora „alegătorii au făcut cunoştinţă cu principiile de bază ale legislaţiei electorale sovietice”. Totodată, în decurs de două luni (12 noiembrie 1940 – 12 ianuarie 1941), în regiune au fost realizate 78.950 de exemplare ale „Constituţiei U.R.S.S.”, 49.640 de exemplare ale „Constituţiei R.S.S.U.”, 99 mii de exemplare ale „Tezelor fundamentale pentru alegerile în Sovietul Suprem al U.R.S.S.” şi 63.600 de exemplare ale „Tezelor fundamentale pentru alegerile în Sovietul Suprem al R.S.S.U.”. Concomitent, vor fi răspândite 77.500 de afişe, conţinând biografiile candidaţilor în deputaţi. Măsurile efectuate „au jucat un rol important în procesul de desfăşurare a campaniei electorale”. Datorită lor, „alegătorii s-au prezentat la urnele de votare, fiind pătrunşi de marele crez că ei îşi vor da votul pentru cei mai buni reprezentanţi ai clasei truditoare”.

În timpul conferinţei s-a relatat cu mândrie că „oamenii muncii din Bucovina de Nord s-au folosit de marele drept de a alege şi de a fi aleşi în organele locale şi supreme ale puterii de stat”. Toţi candidaţii în deputaţi din „blocul comuniştilor şi celor fără de partid” au fost aleşi deputaţi în  forurile legislative superioare. În „acest bloc” figurau „cei mai buni reprezentanţi ai clasei truditoare”: generalii Jukov, comandantul Districtului Militar Special Kiev, şi Galanin, comandantul Corpului 16 de Armată, dislocat pe teritoriul ţinutului; Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, şi o întreagă cohortă de foşti ilegalişti. Niciun „obidit” din Ţinutul Herţei nu s-a învrednicit de această mare şi părintească încredere a puterii staliniste.

Următoarea informaţie despre dezvoltarea economiei ţinutului se referea la situaţia în domeniul agriculturii. În ea se menţiona că „sub conducerea organizaţiei de partid, poporul eliberat al Bucovinei Sovietice făureşte viaţa sa fericită”, fiindcă „bravii ostaşi ai invincibilei Armate Roşii au adus libertatea pentru poporul bucovinean, iar puterea sovietică l-a înzestrat cu bunurile materiale”. Trebuie de amintit că „libertatea”, adusă de „bravii ostaşi” sovietici pe vârful baionetelor staliniste, a nimicit 1.499 de băştinaşi de diferite naţionalităţi, vârste şi profesii, în cele şase luni de dictatură bolşevică ale anului 1940, şi zeci de mii de suflete nevinovate, în prima jumătate a lui 1941. Osemintele martirilor îşi dorm somnul de veci în miile de gropi comune din veşnic îngheţatul pământ al Siberiei şi din stepele pustii ale Kazahstanului, fără cruce la căpătâi. Poeta Leonida Lari scria: „Din colţul acesta de lume şi până în Siberia se umflase ţărâna de morţi, colcăiau izvoarele de sânge, se crispau pădurile de oase”.

„Bunurile materiale”, la care face referinţă puterea sovietică, se găseau aici, pe întinsul gliei străbune. De la Moscova „eliberatorii” au adus lacrimi şi durere. Înspăimântaţi de urgia bolşevică, numeroşi proprietari au apucat calea refugiului, părăsind 49.819 hectare de terenuri însămânţate. Ei au lăsat în urma lor 1.177 capete de vite cornute, 790 cai, 5.394 oi şi sute de case, ridicate în ţinut. De la „asupritori” au rămas 1.574 de iazuri, pline cu peşte, care cuprindeau o suprafaţă de 1.233 hectare. Avutul foştilor moşieri a intrat în mâinile statului socialist, devenind proprietatea sovhozurilor, organizate în 1940.

Totodată, „bunurile” ţinutului „eliberat” sunt descoperite de organele administrative ale dictaturii staliniste în timpul efectuării lucrărilor de inventariere a întregului pământ naţionalizat, precum şi a averilor aflate în gospodăriile ţărăneşti. Conform informaţiei date, la 1 ianuarie 1941, în actuala regiune Cernăuţi se găseau 752.700 hectare de pământ. Livezile ocupau 41.650 hectare, terenurile arabile – 371.847 hectare, fânaţurile – 66.445 hectare, păşunile – 60.643 hectare, pădurile – 184.308 hectare, iar 27.807 hectare de pământ erau în rezervă.

În ţinut se aflau 175.559 de gospodării ţărăneşti, care deţineau 543.154 hectare de pământ. În cadrul gospodăriilor ţărăneşti erau 85.507 cai, 211.197 capete de vite cornute, în numărul cărora intrau 112.610 vaci, 2.404 boi, 94.776 viţei şi viţele, 1.407 tauri. Aceste gospodării, temeinic consolidate în perioada interbelică,  conţineau 131.846 porci, 265.909 oi, 31.471 stupi de albine, 891.660 păsări de casă. 59.862 de gospodării aveau până la un hectar de pământ, 45.851 – până la 2 hectare, 26.365 – până la 3 hectare, 17.170 – până la 4 hectare, 10.145 – până la 5 hectare, 9.019 – până la 7 hectare, 3.789 – până la 10 hectare şi 3.358 de gospodării ţărăneşti posedau mai mult de 10 hectare de pământ. Reise că toate cele 175.559 de gospodării ţărăneşti, existente în regiune la acea vreme, nu duceau lipsă de pământ. Se iscă întrebarea: unde-s „obidiţii herţeni”, care doreau a „eliberatorilor” venire?

Conform informaţiei în cauză, în regiune activau 110 agronomi şi 30 zootehnicieni. Sunt deschise 14 spitale veterinare raionale, 14 sectoare veterinare în localităţile săteşti, un spital veterinar orăşenesc, în cadrul căruia lucrau 28 de medici veterinari şi 50 de felceri, vor fi organizate 4 farmacii veterinare. Raportorii informau că roada de pe câmpuri a fost culeasă în mod organizat până la data de 25 noiembrie 1940. Ţăranii au adunat recolta de cereale de pe o suprafaţă de 256 mii de hectare, recolta de floarea-soarelui – de pe 21 mii de hectare, recolta sfeclei de zahăr – de pe 9 mii de hectare, recolta de cartofi – de pe 36 mii de hectare, recolta de soia – de pe 10 mii de hectare. E necesar de a menţiona că toate aceste terenuri au fost însămânţate până la 28 iunie 1940, ziua „eliberării ţinutului de sub jugul asupririi sociale”. Noua conducere a plaiurilor mioritice a luat sub controlul său nemijlocit lucrările de cultivare a terenurilor arabile. Până la 5 noiembrie 1940 au fost însămânţate cu culturi de toamnă 116.324 hectare, aflate în gospodăriile ţărăneşti, şi 1.860 hectare, incluse în componenţa sovhozurilor.

După strângerea roadei, a început procesul de predare către stat a cotelor obligatorii de cereale. În 1940 statul sovietic a primit din partea regiunii Cernăuţi 22.035 tone de grâu, 6.823 tone de seminţe de floarea-soarelui, 2.904 tone de soia. Se semnala faptul că raionul Herţa n-a îndeplinit planul de livrare statului cantitatea necesară de cereale. Partidul cerea aplicarea măsurilor drastice pentru lichidarea acestui neajuns. A pornit marea jăcmăneală a populaţiei herţene. Pentru îndeplinirea planului stabilit de puterea sovietică, activiştii locali au scos din poduri ultimul grăunte. Atunci au văzut „cei obidiţi” în ce constă „dragostea” bolşevicului.

Pe data de 10 februarie 1941, la Cernăuţi şi-a desfăşurat lucrările conferinţa regională a Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. În rezoluţia adoptată la această conferinţă se menţiona: „Ziua de 28 iunie 1940 a deschis o nouă pagină în istoria eliberării truditorilor din robia capitalistă. Poporul Bucovinei, care timp de decenii s-a aflat în robia capitalistă, a primit libertate, pământ, fabrici, şcoli, dreptul la muncă, învăţătură, odihnă. Perioada celor şapte luni de instaurare şi consolidare a puterii sovietice a demonstrat că organizaţia de partid a regiunii Cernăuţi, împreună cu truditorii, a efectuat o amplă activitate. Au fost create organele puterii sovietice, naţionalizate marile fabrici şi uzine, băncile şi transportul, pământurile moşiereşti şi mănăstireşti. A fost lichidat şomajul”.

În rezoluţia conferinţei se sublinia faptul că dictatura stalinistă a înaintat la posturi de conducere în organele administrative ale regimului totalitar „13.853 de truditori”. Bunăoară, în componenţa comitetelor executive orăşeneşti şi raionale vor fi introduşi 35 de activişti locali, în rândul membrilor consiliilor săteşti – 2.410, iar în structurile comitetului executiv regional Cernăuţi se vor afla scaune pentru 69 de „cozi de topor”. În instituţiile şi organizaţiile de comerţ îşi vor găsi locuri de muncă 6.641 de „persoane de nădejde”, în structurile financiare – 159 de oameni, rândurile lucrătorilor organelor de justiţie se vor completa cu 1.575 de adepţi ai sistemului comunist. 141 de bucovineni vor fi incluşi în componenţa NKVD-ului stalinist, aducându-şi aportul nemijlocit la operaţiunile de reprimare a „duşmanilor poporului”. Cu „eliberatorii” au început să colaboreze 193 de medici. 29 de muncitori au devenit directori ai diverselor întreprinderi industriale naţionalizate, 9 muncitori au ocupat posturile de directori-adjuncţi, 3 – de ingineri-şefi, 33 – de conducători de secţii. Din numărul acelora, care au nimerit în „nomenclatura stalinistă”, făceau parte 897 de femei din ţinut, dornice de a-şi consacra energia lor clocotitoare nobilei cauze leniniste de făurire a socialismului pe meleagurile voievodale.

De la înalta tribună a importantului eveniment regional se aducea la cunoştinţa participanţilor că Direcţia regională de comerţ a îndeplinit cu cinste sarcinile puse în faţa ei de către organele partidului şi în ţinut au fost puse bazele reţelei regionale de comerţ, datorită căreia a devenit posibilă îndeplinirea planului la circulaţia mărfurilor. În regiune, conform raportorilor, funcţiona sistemul comercial de mărfuri, care se vindeau cu amănuntul, activau 8 organizaţii de consum şi întreprinderi de alimentaţie publică, precum şi 16 depozite cu materiale necesare pentru populaţie. S-a accentuat că reţeaua comerţului de stat şi a cooperativelor de consum e în plină creştere.

Noua conducere a ţinutului mioritic a declarat în timpul conferinţei despre „părinteasca” grijă a partidului faţă de omul truditor, subliniind faptul că în baza hotărârii din 15 august 1940 a Consiliului Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din toată Uniunea „Cu privire la salariile şi asigurarea socială de stat a muncitorilor, inginerilor, tehnicienilor şi funcţionarilor întreprinderilor şi organizaţiilor din Basarabia şi Bucovina de Nord”, în actuala regiune Cernăuţi au fost introduse sistemul de retribuire după muncă şi mărimea salariilor muncitorilor, inginerilor, personalului tehnic şi funcţionarilor, pentru care a fost stabilită durata zilei de lucru de opt ore.

În ianuarie 1941, comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei şi-a început activitatea în direcţia colectivizării gospodăriilor ţărăneşti, existente în ţinut. Pentru realizarea acestui scop, puterea stalinistă a creat în diverse localităţi rurale numeroase grupuri de iniţiativă. În componenţa lor sunt antrenaţi foştii ilegalişti şi ţăranii „obidiţi”, cărora regimul totalitar le-a dat în folosinţă temporară câteva prăjini de pământ. Membrii grupurilor create, lucrând sub conducerea nemijlocită a organelor de partid, vor desfăşura în mijlocul oamenilor de la sate o intensă muncă de agitaţie şi propagandă a valorilor orânduirii socialiste, având menirea să-i buimăcescă pe ţărani cu tot felul de momeli şi să nască în inimile şi conştiinţa lor dragostea pentru societatea bolşevică, bazată pe principiul egalităţii şi prieteniei dintre popoare. Agitatorii stalinişti depuneau toate eforturile să le insufle bucovinenilor, basarabenilor şi herţenilor din ţinutul mioritic sentimentul colectivităţii de prelucrare a pământului, promiţându-le viitoare succese fantastice şi bogăţii nemaipomenite, obţinute în cadrul colhozurilor, aducând cu duiumul diferite exemple despre viaţa „fericită” a colhoznicilor din nemărginita Uniune Sovietică, unde, chipurile, fiecare ţăran e stăpân pe roadele muncii sale şi unde „curge lapte şi miere” şi „umblă câinii cu covrigi în coadă”. Acei, care nu dădeau crezare basmelor ieşite din gura trimişilor puterii staliniste, erau incluşi în „lista neagră” a NKVD-ului, fiind destinaţi pentru deportare în Siberia.

Primul colhoz din actuala regiune Cernăuţi a apărut la finele lunii ianuarie, în localitatea Lenkivţi din raionul Chelmenţi. În colhoz au intrat 55 de gospodării ţărăneşti, în care trăiau 193 de membri, şi care dispuneau de 163 hectare de pământ şi 17 cai. Ziarul „Radianska Bukovyna” din 31 ianuarie 1941 scria că ziua de 29 ianuarie, când a fost organizat colhozul, „a devenit pentru mulţi oameni nevoiaşi din satul Lenkivţi, raionul Chelmenţi, o mare sărbătoare”. Organul de presă al partidului sublinia că adunarea sătenilor s-a transformat „într-o adunare istorică, la care ţăranul bucovinean a venit pentru a spune: „Eu voi apuca calea colhozului, fiindcă acolo-i fericirea mea!”. Cei adunaţi au căzut de acord cu cerinţele Statutului gospodăriei colective, fiindcă fiecare punct al acestui Statut conţinea promisiunea sovietică: „colhoznicii vor trăi în bunăstare şi în mod cultural”. Gazeta relata că înscrierea în colhoz s-a făcut pe cale benevolă, conform cererilor depuse de către ţărani. În gospodăria colectivă au fost primiţi numai oamenii, care „erau pentru colhoz cu inima şi sufletul” şi cărora „greu le-a fost destinul în trecut”. În rândul colhoznicilor n-au fost admişi „chiaburii, fiindcă ei, în trecut, i-au exploatat pe ţăranii săraci, care încep o viaţă nouă, fericită”.

Exemplul molipsitor al ţăranilor din Lenkivţi va fi urmat de sătenii din Novoselyţea, acelaşi raion, care au pus bazele gospodăriei colective în localitatea lor, în ziua de 31 ianuarie. Tot în aceeaşi zi, colhozurile au apărut în satele Romancăuţi şi Lomacynţi din raionul Secureni. Pe data de 6 februarie, în istorie au intrat gospodăriile colective din localităţile Komariv, raionul Chelmenţi; Serbiceni şi Bilousivka, raionul Secureni. În aceste 7 colhozuri s-au unit 1.159 de gospodării ţărăneşti, care posedau 2.860 hectare de pământ, 415 cai, 207 pluguri, 243 de grape. Colhozul din localitatea Lomacynţi, raionul Secureni, purta denumirea „28 iunie”, celui din Romancăuţi, acelaşi raion, i s-a atribuit numele mareşalului sovietic Timoşenko, iar cel din localitatea Komariv, raionul Chelmenţi, s-a învrednicit de denumirea „Armata Roşie”.

Peste trei zile, colhozurile au fost organizate în satele Valea Cosminului, fostul raion Cernăuţi; Vitreanka, raionul Secureni; Voronovyţea, raionul Chelmenţi; Stălineşti şi Cristineşti, ambele sate făceau parte din raionul Noua Suliţă. La 17 februarie gospodăriile colective ale ţăranilor s-au ivit în Rarancea şi Zadubrivka, fostul raion Sadagura; Bernove, raionul Chelmenţi; Rukşyn, raionul Hotin. Peste nouă zile, colhozuri vor fi organizate în localităţile Tărăsăuţi, raionul Noua Suliţă; Şyşkivţi, raionul Chiţmani; Revkivţi, fostul raion Sadagura; Cuciurul Mic, raionul Zastavna; şi în centrul raional Zastavna. Astfel, în iarna anului 1941, în actuala regiune Cernăuţi au fost organizate 21 de colhozuri. 18 gospodării colective au apărut în localităţile ucrainene, iar 3 – în cele cu populaţie de origine română.

La începutul primăverii, pe data de 3 martie 1941, colhozuri se vor ivi în satele Anadoly, Dăncăuţi şi Kaplivka, raionul Hotin; Otace-Resteu (Dnistrivka), raionul Chelmenţi; Sloboda-Komarivţi, raionul Storojineţ; Ispas-Dibrova, raionul Vijniţa; Stroieşti şi Şcerbinţi, raionul Noua Suliţă; Jucica Veche şi Toporăuţi, fostul raion Sadagura; Voloşkove, raionul Secureni; Karapciv, fostul raion Vaşcăuţi. Peste două zile, gospodării colective se vor afla în localităţile Neporotove, raionul Secureni; Dubivţi, raionul Chiţmani; Vaslovivţi, fostul raion Sadagura. La 11 martie a fost organizat colhozul în satul Myhalkove, raionul Secureni. Pe data de 13, aceeaşi lună, apar gospodării colective în Şubraneţi, Sloboda şi Boian, fostul raion Sadagura; în centrul raional Chiţmani, în Ataky, raionul Hotin. Peste şapte zile, colhozurile sunt create în satele Băhrineşti, raionul Hliboca; Vaşkivţi şi Buzovyţea, ambele intrau în raionul Chelmenţi; Negrinţi, raionul Noua Suliţă; Ispas, raionul Vijniţa; în centrul raional Noua Suliţă. Pe data de 21 martie se unesc ţăranii din Clişcăuţi, raionul Hotin; Tărăşeni şi Cuciurul Mare, fostul raion Cernăuţi; Stârcea, raionul Hliboca. Tot în aceeaşi zi, românii din Mogoşeşti, raionul Herţa, au hotărât că „grămăjoară viaţa e mai bună”. E necesar de a menţiona că în cele 6 colhozuri, organizate în raionul Hotin, în primul trimestru al anului 1941, au intrat 430 de gospodării ţărăneşti. În posesia lor se aflau 1.142 hectare de pământ.

Activitatea partidului în procesul de creare a colhozurilor a continuat şi în luna următore. La 5 aprilie 1941 apar gospodării colective în localităţile Konovka, Ruski şi Vartykivţi, raionul Chelmenţi; Banyliv, fostul raion Vaşcăuţi; Cormani, raionul Secureni; Tereblecea, raionul Hliboca; Vytylivka, raionul Chiţmani. Peste 12 zile, vor fi organizate colhozuri în satele Jadova Veche, raionul Storojineţ; Volcineţ, raionul Hliboca. Aşadar, către finele lunii aprilie 1941, în actuala regiune Cernăuţi erau 62 de colhozuri, în care s-au unit 4.476 de gospodării ţărăneşti, posedând 15.379 hectare de pământ. Totodată, averea colhozurilor constituia 732 de vite cornute mari, în numărul cărora intrau 336 vaci, 418 porci, 1.142 de oi, 4.872 păsări de casă, 22 stupi de albine. Iazurile gospodăriilor colective se întindeau pe o suprafaţă de 139 hectare.

În informaţia Secţiei regionale de cultură, adresată comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în aprilie 1941, referitor la activitatea instituţiilor şi aşezămintelor culturale, create de către puterea sovietică, se sublinia: „În timpul dominaţiei boierilor români, în Bucovina n-a existat niciun teatru staţionar. Au fost doar unele grupuri ucrainene sau evreieşti de pelerini semiprofesionişti. În locul artei adevărate, au căpătat o creştere înfloritoare cafenelele de şansonetă şi cabaret”.

Funcţionarii stalinişti cu patru clase de la Secţia regională de cultură trebuiau să aibă măcar bunul simţ şi să recunoască adevărul că în toate timpurile, la Cernăuţi, începând cu data inaugurării edificiului teatrului, au existat trupe de actori talentaţi, care au pus în scenă adevărate opere de artă. Activitatea actorilor a avut o însemnătate colosală în procesul de dezvoltare a tradiţiilor culturale ale tuturor naţionalităţilor conlocuitoare pe acest plai de la poalele Carpaţilor, contribuind la consolidarea relaţiilor de prietenie şi colaborare între etniile ţinutului. Însă, promotorii „culturii proletare”, pripăşiţi cu duiumul pe aceste meleaguri pline de bună înţelegere şi respect pentru aproapele, au închis toate aşezămintele de cultură, care au născut şi dezvoltat în inimile băştinaşilor dragostea pentru frumos, timp de decenii, instaurând dictatura statului socialist, bazată pe teroare şi ură între oameni. A fost anulată toată moştenirea culturală, acumulată de numeroase generaţii pe parcursul întregii perioade de existenţă umană pe glorioasa vatră ştefană, moştenire, care se transmitea din strămoşi pentru păstrare şi dezvoltare. În schimb, puterea sovietică a creat o întreagă reţea de, aşa numite, „focare de cultură”, care lucrau sub conducerea partidului lui Lenin şi Stalin, având menirea să răspândească în rândul băştinaşilor ideile dictaturii bolşevice, călăuzindu-se de principiile leniniste referitoare la cultură, care cereau ca cultura să aibă un caracter pronunţat comunist. La 28 iunie 1940, Teatrul Naţional va fi închis, bustul lui Vasile Alecsandri din Piaţa, care purta numele marelui scriitor, va fi distrus, iar foştii actori, rămaşi în oraş, devin „duşmani ai poporului” şi vor porni către gulagurile Siberiei, pentru a fi nimiciţi. Din Harkov, porneşte către Cernăuţi trupa Teatrului Dramatic Ucrainean de Stat, cu un bagaj „valoros” de piese sovietice. Până la 1 mai 1941, conform informaţiei în cauză, au fost susţinute 106 spectacole. La ele au participat 48.885 de spectatori, majoritatea fiind comunişti, comsomolişti, foşti ilegalişti şi activişti locali, prezenţa cărora era obligatorie.

Conform clasamentului, locul doi îi revenea Filarmonicii Regionale de Stat. Ea a organizat 312 concerte, la care au fost prezenţi 120.700 de oameni. În raioanele din regiune s-au desfăşurat 116 întâlniri cu publicul din ţinut. Concertele artiştilor vor fi aplaudate de 46.500 de persoane, care au avut plăcerea şi curajul să asiste la ele, fiindcă toate concertele se terminau cu lozinca: „Trăiască nemuritorul Stalin, părintele tuturor popoarelor şi eliberatorul Bucovinei Sovietice!”. Întreaga lume se avânta în picioare, începeau aplauzele furtunoase şi ovaţiile prelungite în cinstea „marelui conducător”. Fiecare participant se stăruia să bată din palme cât mai puternic şi să ţipe cât mai tare, ca să fie observat de către reprezentanţii NKVD-ului, prezenţi la aceste manifestări de artă bolşevică. Se cunosc destule cazuri când unii oameni cădeau în leşin, îşi pierdeau cunoştinţa, fiindcă nu erau în stare să suporte această grandioasă exaltare. Însă, fiecare nu cuteza să înceteze primul de a-şi exprima nemărginita lui dragoste pentru călăul din Kremlin. Repertoriul artiştilor putea fi sărac, neînsemnat, interpreţii fiind lipsiţi uneori de talentul necesar, dar finalul concertelor era întotdeauna plin de slavă.

Următorul aşezământ de cultură a devenit Casa regională de creaţie populară, unde sunt organizate 280 de cercuri ale artiştilor amatori. În componenţa lor vor fi încadraţi 6.598 de băştinaşi. După conţinut, ele erau împărţite în 89 de cercuri dramatice, 117 cercuri corale, 52 cercuri de muzică, 22 cercuri de dans.

În lista instituţiilor de artă stalinistă vor fi introduse şi două şcoli de muzică. Într-o şcoală activau 39 de pedagogi şi studiau 236 de elevi. Cealaltă avea 55 de pedagogi şi un număr de 325 de elevi.

Raportorii relatau că în regiune existau, la acea vreme, 8 Case raionale de cultură, 6 cluburi raionale, 217 cluburi săteşti, 305 cămine de lectură. În informaţie se sublinia că în localităţile rurale au fost create 123 de cercuri dramatice, în componenţa cărora se aflau 2.202 membri; 144 cercuri corale, cu 3.670 membri; 77 cercuri muzicale, având 593 de membri; 6 cercuri literare, cu 97 de membri; 57 cercuri de dans, în cdrul cărora erau incluşi 1.067 de tineri. Raioanele dispuneau de 6 fanfare, cu un colectiv de 64 de oameni. Totodată, a fost creată o bibliotecă regională, în care lucrau 23 de bibliotecari şi care conţinea un fond de carte de 170 mii de exemplare; două biblioteci orăşeneşti, cu un fond de carte de 16.562 exemplare; 14 biblioteci raionale, cu 58.714 exemplare; 58 de biblioteci săteşti, care activau în cadrul cluburilor şi dispuneau de 6.218 cărţi. În ţinut a apărut biblioteca orăşenească pentru copii, cu 10 mii de cărţi; 187 de biblioteci şcolare, având 33.044 cărţi. Biblioteci existau şi în cadrul altor instituţii şi aşezăminte sovietice. Bunăoară, fondul de carte al Bibliotecii Universităţii de Stat din Cernăuţi număra 603.477 de exemplre. În total, în regiune, până la 1 aprilie 1941, au fost organizate 289 de biblioteci, cu un fond de carte de 948.006 exemplare, în cadrul cărora lucrau 110 bibliotecari. Bibliotecile au fost vizitate de 27.940 de cititori.

În primul trimestru al anului 1941, în cluburile de la sate au fost citite 2 mii de lecţii pe teme politice şi ateiste. În perioada ianuarie-aprilie, acelaşi an, în aceste cluburi au fost organizate 1.100 de concerte ale artiştilor amatori, montate 259 de spectacole ale membrilor cercurilor dramatice. Pe scenele cluburilor se cânta cu însufleţire: „Frunză verde cimbrişor,/ Sufleţelul mi-i uşor./ Cântă cucul în grădină/ Stalin ne-a adus lumină./ Frunză verde poamă albă,/ Viaţa noastră-i tot mai dragă;/ Frunză verde busuioc,/ Viaţa noastră-i cu noroc,/ Căci Partidul ne conduce,/ Bucurii mereu ne-aduce”.

Un alt cântec, care a intrat în repertoriul artiştilor amatori din ţinut, zugrăveşte aspecte ale unui „trecut negru”, schimbat de victoria realităţii socialiste: „Codrule cu frunză lată,/ Chinuiţi am fost odată,/ Căci munceam pe la bogaţi/ Goi-goluţi şi nemâncaţi./ Cât mi-au plâns ochii bătrâni,/ Se umpleau şapte fântâni;/ Cât mi-au mers picioarele,/ Călcam pân’ şi soarele;/ Cât au trudit aste mâini,/ Strângeam nouă munţi de pâini,/ Nouă munţi, şapte coline,/ Căci a fost amar de mine./ M-adăpam cu lăcrimioare/ Şi dormeam tot în picioare,/ Învelit cu supărare./ Codrule cu frunză mică,/ Astăzi lacrimi nu mai pică/ Şi muncesc cu satu-ntreg/ Şi pentru mine culeg;/ Muncesc cu satu-mpreună/ Şi trăiesc cu voie bună./ Codrule, frunză măruntă,/ Viaţa mi se pare nuntă./ Omu-i mire tinerel,/ Fericirea stă cu el,/ Anii i-s  mândri nuntaşi/ Şi Partidul drag e naş”.

Astfel, cântând bucuria vieţii noi, „profesioniştii” din „focarele” sovietice de cultură îşi exprimau recunoştinţa profundă faţă de Stalin şi Partidul Comunist pentru libertate şi fericire. Cu acest tezaur de creaţie proletară, ei ieşeau în faţa publicului din localităţile ţinutului, „mângâind” sufletele pline de zbucium ale băştinaşilor, în primul an de dominaţie bolşevică.

Preluare: aert-emis.ro / Autor: Petru Grior

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.