Axa Iran-China, speranța forțelor oneste antisistem, antiimperialiste și antisioniste din Orientul Mijlociu

0

Sancțiunile Israelului și ale SUA, cu scopul de a pedepsi regimul Ayatollahului Ali Khamenei, au creat o fereastră de oportunitate unică prin intermediul căreia influența Chinei cuprinde nu numai Iranul, dar și întreg Orientul Mijlociu.

În acest sens, obiectivele Tel Avivului și ale partenerilor săi de a forța Teheranul să-și abandoneze ambițiile nucleare și de a răsturna regimul Ayatollahului nu și-au atins ținta, Beijingul devenind astfel beneficiarul-cheie al omisiunilor strategice făcute de administrațiile lui Benjamin Netanyahu și Joe Biden.

Momentul 2010 a reprezentat un an decisiv în istoria conflictului îndreptat împotriva Iranului, deoarece era tehnologiilor cibernetice a început să înlocuiască etapa utilizării active a tipurilor tradiționale de armament. În acest mod, Washington și Tel Aviv au reușit să introducă virusul „Stuxnet” în programul nuclear iranian, grație căruia țările poziționate împotriva înarmării nucleare a iranienilor au putut obține rapid informații cu privire la localizarea centrifugelor nucleare folosite în cadrul procesului, la capacitatea, structura și volumul de lucru al acestora.

Au trecut mai bine de 10 ani de atunci, iar Iranul a reușit, fără îndoială, să câștige războiul cibernetic, în principal datorită Chinei, iar în momentul de față se poate lăuda și cu diferite „gadgeturi” introduse în sistemul informatic global, capabile de extragere online a diferitelor informații secrete, practic, de oriunde în lume, influențând inclusiv diverse procese tehnologice.

De exemplu, în luna mai 2020, Iranul, cu ajutorul unui virus, a reușit să dezactiveze sistemul de alimentare cu apă din mai multe orașe israeliene, fapt ce a provocat o reacție din partea Israelului atacând unul dintre porturile principale ale strâmtorii Hormuz prin care trece aproape jumătate din comerțul maritim al Iranului.

În schimb, începând cu iunie 2020, Republica Islamică a fost zguduită de numeroase incendii și explozii în locuri strategice, inclusiv centrale electrice, rafinării, centre de producere a combustibilului pentru rachete balistice, precum și centrifuge pentru producția de uraniu îmbogățit. Dezastrele au condus la întreruperi de energie în orașe importante din punct de vedere strategic, deoarece acestea dețin mai multe instalații subterane legate de construirea de rachete și de programele nucleare ale Iranului. Totuși, Teheranul nu poate să catalogheze incidentele drept acte de agresiune israeliene, întrucât un regim strict de secretizare împiedică conducerea să dezvăluie informații despre locația instalațiilor militare, chiar și-n cazul unor accidente naturale sau produse din neglijență umană. În plus, ar părea extrem de vulnerabil, dacă ar recunoaște eficacitatea acțiunilor Israelului de a provoca daune direct pe teritoriul Republicii Islamice.

În ciuda faptului că asemenea evenimente „fortuite” indică probleme majore în sistemul de apărare național al Iranului, este demn de remarcat faptul că, atât acțiunile americane, cât și cele israeliene nu sunt capabile nici să înlăture regimul Ayatollahului, nici să elimine ambițiile sale nucleare.

În plus, sub influența sancțiunilor din sistemul politic iranian, în cadrul societății s-a produs o întoarcere clară spre ultraconservatorism, de vreme ce președintele țării, Hassan Rouhani, nu mai deține capacitatea de a oferi o soluție decentă cererilor a peste 75 de milioane de iranieni obișnuiți de a răspunde decisiv din punct de vedere militar atât Washingtonului, cât și Tel Avivului. Având în vedere acest lucru, este evident, că în urma alegerilor prezidențiale din Iran victoria va fi câștigată de un adept al celei mai radicale direcții în politica externă, care nu va ezita atunci când va veni vorba de posibilitatea dezlănțuirii unui război pe cale largă.

Teheranul, în ciuda rezistenței mai multor țări, continuă să intervină activ în treburile interne ale vecinilor săi. Acest lucru este dictat nu numai de dorința de a găsi căi alternative de ieșire din criza profundă, ci și de posibilitatea de a lovi, de câte ori e cu putință, Israelul. Cu alte cuvinte, politica de sancțiuni dusă împotriva Iranului și pusă în aplicare la inițiativa Washingtonului și Tel Aviv-ului s-a dovedit destul de ineficientă și diferită de ceea ce planificaseră organizatorii ei. Iranul nu numai că nu și-a pierdut influența regională, dar a început să se uite atent la China.

Între timp, dacă interesele Teheranului în Orientul Mijlociu provoacă emoții violente în SUA și Israel, atunci interesele Beijingului în zonă provoacă panică reală întregului grup de interese din zonă: SUA, Israel, Emiratele Arabe Unite, Turcia UE și ONU.

Regimul Ayatollahului Khamenei a semnat deja un acord de parteneriat strategic cu China pe 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia. Între timp, Beijingul s-a angajat să investească peste 400 de milioane de dolari în economia iraniană în schimbul a 10 milioane de barili de petrol iranian pe zi. Printre altele, China intenționează să ajute Teheranul în sfera militară, să furnizeze tipuri moderne de armament, dar și în domeniul schimbului de informații. Ajutat de China și Rusia, care se opun cu vehemență politicilor americane, Iranul se transformă ușor-ușor în speranța și sprijinul tuturor forțelor oneste antisistem, antiimperialiste și antisioniste din zonă. Numai că luptând atât de multe decenii, este limpede că această națiune are propriile sale probleme interne de rezolvat, că provocările și tulburările create de SUA și Israel vor fi nelipsite, dar trebuie să se întărească și să dureze asemenea unui bastion pentru rămășițele libertății și normalității regionale și, de ce nu, globale.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.