Dr. Duro Batricevici: „Moștenirea româno-vlahă este, pentru noi, o bogăție culturală cu care ne mândrim”

0

– Istoric din Cetinje, Muntenegru:

În volumul «O enigmă și un miracol istoric: poporul român», marele istoric Gheorghe Brătianu demonstrează cum a fost posibil că, în urmă cu două mii de ani, din Transnistria până în Carpați și de acolo până în Balcani, Pind și Adriatică, să ia naștere același popor, vorbitor al aceleiași limbi: poporul român și limba română. Fără asemănare în istorie, această etnogeneza i-a uimit pe savanții europeni care, negăsind explicația „iederii” românești întinse ca un imperiu pe aproape un milion de kilometri pătrați, s-au mulțumit s-o numească o „enigmă și un miracol”. Decupând din acest imens spațiu Peninsula Balcanică, găsim aici o adevărată „mare” de româno-vlahi.

Până în secolul al VII-lea d.Chr., ei au trăit ferice. A avut loc însă invazia slavă, iar marea edenică a românilor a fost greu tulburată. Sârbii și bulgarii au reușit să distrugă în mare parte țesătură latină a Peninsulei, asimilându-i pe cei mai mulți dintre români/aromâni cu forța sau împingându-i în munți și văi izolate. Astăzi, doar în nordul Greciei se mai pot auzi glasuri „rămânești”; doar zone din Albania și Macedonia, precum și Timocul bulgăresc și sârbesc (fosta Tribalia) mai pot întreține, în ciuda asupririi jandarmerești, flacăra românismului. Deși țările din fosta Iugoslavie au fost întemeiate pe croiala vlahă, doar în Serbia mai există vlahi/români în carne și oase.

În Bosnia, Herțegovina, Muntenegru și Croația, există ceva mai multă bunăvoința pentru elementul latin, deși teoria panslavistă, cum că vlahii erau „sârbi săraci coborați din munți”, stă încă la vedere în cărți și reviste. Chiar dacă în aceste țări nu mai există vlahi recunoscuți că atare, există totuși ceva: legendele lor, bisericile, toponimele și obiceiurile ciobănești, cătunele și cimitirele întemeiate de ei, locurile sacre de rugăciune din munți, amintirea lor încă vie.

Porniți într-o adevărată expediție de antropologie sentimentală, câțiva reporteri ai «Formulei AS» au ajuns în sate, munți și orașe din Bosnia și Muntenegru. Plecând de la îndemnul Prea Sfințitului Daniil, episcop de Varșeț, ne-am lăsat inițiați în trecutul legendar al vlahilor de către un reputat istoric din Cetinje, muntenegreanul Duro Batricevici, coautorul lucrării «Vlahii din Muntenegru». Ignorând teoriile ridicole ale naționaliștilor locali, dr. Batricevici a ales calea adevărului.

„Vlahii erau oamenii locului”

– Cine sunt vlahii, domnule profesor: „sârbii săraci” sau o populație românizată, complet diferită de slăvi?

– Fără nici o îndoială, vlahii sunt populația autohtonă românizată din Peninsula Balcanică, care s-au menținut în aceste ținuturi și după venirea slavilor, în secolul al VII-lea. În documentele domnitorilor sârbi și bosniaci de la începutul secolului al XIII-lea, numele de vlahi este dat și locuitorilor din Croația, în primul rând din Dubrovnic și împrejurimi. Este în afară oricărui dubiu că slavii au învățat oieritul, cărăușia și meșteșugul prelucrării metalelor de la vlahi, fiindcă i-au găsit aici, erau oamenii locului. Pe ei îi numește Sextil Pușcariu „români apuseni”, iar dialectul lor istoric, ca și acela a istroromanilor, era foarte apropiat de limba daco-română și ușor diferit de dialectul aromân.

– Perioada timpurie a vlahilor este destul de puțin cunoscută. Orașul Cetinje deține însă destule mărturii despre vlahii Evului Mediu și ai epocilor mai apropiate de noi. Ce ne puteți povești din acel trecut legendar?

– Legendele despre vlahi sunt tot atât de adevărate ca și documentele. Este ceva special în acest fel de mărturii. Astfel, cel dintâi vlah menționat în Cetinje a fost voievodul Ivan Borojevici (Ioan Boroi) din zona Stări Vlah – un om bogat și înțelept, refugiat din calea turcilor în anul 1430. El a pus bazele civilizației în aceste locuri sălbatice, pierdute printre păduri seculare, deoarece vlahii aveau vocație de buni arhitecți și constructori, pe lângă renumele lor de ciobani. Cel mai important lucru legat de Borojevici este prietenia lui cu Ivan Crnojevici, regele Muntenegrului, pe care l-a convins să mute capitală la Cetinje, oferindu-i pământ pentru construirea palatului regal și a mănăstirii existente și astăzi. Potrivit unei alte legende, voievodul Crnojevici, dorind să-și stabilească reședința și capitală la Cetinje, ar fi găsit locul ocupat de vlahii conduși de legendarul duce Radu Vlahul (Radule Vlah). Un timp, au trăit în bună înțelegere, muntenegreanul i-a dat chiar fiica de soție.

Ducele vlah devenise însă prea bogat și puternic și, într-o iarnă, i-a uluit pe muntenegrenii de la curtea domnească din Cetinje, care l-au văzut venind din Kotor (Cotor), de peste munți, călcând pe suprafața zăpezii, deși aceasta depășea doi metri. Unii au spus că venise să prăde mănăstirea, dar toți se minunau și-și făceau cruce, cum de putuse un om atât de greu și voinic să răzbească prin omătul cât casă! Radu a ras și le-a arătat crple (cârpele), niște încălțări speciale, care te țineau la suprafața zăpezii, inventate chiar de el. Atunci a înțeles Crnojevici cât de puternic și periculos este Vlahul și, drept urmare, a poruncit oamenilor săi să-l ucidă. Rămași fără conducător, vlahii s-au împrăștiat. Potrivit legendei lui Radu, de numele lui se leagă construcția bisericii vlahe, din nuiele și lut, biserica ridicată la 1450 și existentă și astăzi sub numele de Vlaska Crkva (Biserica Vlahilor). Dar, după datele oferite de istoricul vlah Iovan Ivanisevici, biserica vlahilor a fost ridicată de celălalt mare vlah, Ivan Borojevici, iar sub cele două uriașe pietre de la intrare ar fi înmormântați el și soția sa, Jelica.

„Am fi bucuroși să mai avem și azi comunități active de vlahi, așa cum sunt în Timocul sârbesc”

– După părerea unora, însuși voievodul muntenegrean Ivan Crnojevici ar fi fost vlah. Cum comentați?

– Cred că este doar o speculație. În schimb, ieromonahul Macarie, foarte apropiat de regele Crnojevici, proprietarul primei tipografii în Muntenegru și al primei tipografii în Țară Românească, pare a fi fost cu adevărat vlah. La năvălirea turcilor, Crnojevici îl trimite pe Macarie la Târgoviște. Aici se pune întrebarea: de ce l-a trimis Crnojevici tocmai la Târgoviște, la mănăstirea Dealu? De ce nu l-a trimis la Sarajevo, de unde venise? De ce nu l-a trimis la Veneția, unde învățase meseria de tipograf? Fapt e că Macarie (tiparitorul Tetraevanghelierului – n.) a tipărit primele cărți la numai 38 de ani după inventarea tiparului de către Gutenberg, iar stabilirea să într-o țară vorbitoare de limba română nu poate fi întâmplătoare. Nemaivorbind de retragerea să, la bătrânețe, tocmai la mănăstirea Hilandar de la Muntele Sfânt, întreținută cu danii anuale de Petru Rareș.

– Faptul că vlahii au dispărut, asimilați în masă de slavi, lăsând în urmă doar tradiții, toponime, nume de familie, morminte și pietre de altar, mi se pare greu de explicat. Ce reprezintă moștenirea vlaha pentru Muntenegru?

– Moștenirea româno-vlahă este, pentru noi, muntenegrenii, o bogăție culturală cu care ne mândrim. Am fi bucuroși să mai avem și azi comunități active de vlahi, așa cum sunt în Timocul sârbesc și bulgăresc, deoarece ei fac parte din istoria noastră și nu putem să ne dezicem de trecut. Noi nu putem uită sacrificiul vlahilor în bătălia contra turcilor de la Rahovo, din secolul al XIX-lea, și nu întâmplător gardul ce înconjoară Biserica Vlaha din Cetinje a fost făcut de muntenegreni din puștile capturate de vlahi de la dușman. Acest gard este cel mai emoționant monument de mulțumire ridicat eroismului vlah în Muntenegru.

Mulțumiri doamnei Milica Rajkovici, pentru traducerea din limba sârbă.

NIKOLA RAJKOVICI

Istoric din Cetinje

„Slavii n-au găsit aceste pământuri pustii. Le-au găsit ocupate de băștinași, adică de ciobanii vlahi”

La vârsta de 99 de ani, istoricul Nikola Rajkovici se mândrește cu câteva volume publicate și cu o autoritate remarcabilă în rândul universitarilor muntenegreni. În cursul documentărilor sale despre trecutul sârb și muntenegrean, a fost nevoit să țină seama de un „strat” mult mai vechi de populație băștinașă. Așa a ajuns să-i studieze pe vlahi. Prima frază cu care domnul Rajkovici ne-a întâmpinat a fost aceasta: „Slavii n-au găsit aceste pământuri pustii. Le-au găsit ocupate de băștinași, adică de ciobanii vlahi”. Mai departe, Nikola Rajkovici spune: „Tot ce era în jur, la munte, la câmpie și la mare, ba chiar și în insulele din Adriatica, era pământ vlah, organizare vlahă, civilizație vlahă. Practic, Zeta (vechiul nume al Muntenegrului) era locuit de vlahi. Primul lucru pe care l-au făcut muntenegrenii a fost să-i împingă pe vlahi de la mare și de la câmpie, spre interiorul țării, să-i izoleze în munți. Același lucru s-a întâmplat și în Bosnia. Acolo, de frica islamizării, mulți vlahi s-au refugiat în Muntenegru, unde au întemeiat așezări pe care le-au botezat cu numele de acasă. De aceea avem, spre exemplu, câte un sat numit „Farmaci” și unul „Cuce” în ambele țări. De remarcat că, deși oficial vlahii au dispărut demult, sunt înca persoane care se mărturisesc drept vlahi, cum ar fi nora mea, Dușanca”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.