Întâlnirea dintre două universuri paralele în Elveția…

1

Întrevederea lui Vladimir Putin cu Joe Biden nu s-a desfășurat sub auspicii prea bune, deși nu m-așteptam la progrese și semnale liniștitoare de la un asemenea summit. Cu siguranță, un lucru rău ar fi fost ca cei doi protagoniști să nu se intersecteze deloc, deoarece, într-un astfel de caz, s-ar fi auzit răsunând din ce în ce mai puternic tobele războiului. Și dacă ar fi să luăm în considerare vorbele legendarului ministru de externe sovietic, Andrei Gromîko, „zece ani de negocieri sunt mai buni decât o zi de război”, atunci înseamnă că cel puțin nu există semnale că s-ar pregăti vreun război.

Pe de altă parte, însă, un conflict real ar putea izbucni în orice moment, de când Biden, alături de agenda sa extremist-liberală din Marea Resetare, i-au smuls președinția de la Trump; practic, toate aceste aspecte dovedind că riscul a crescut dramatic.

Rusia și SUA, sau mai bine zis, Rusia lui Putin și SUA lui Biden, au opinii contrare despre aproape orice. Și cel mai important, ei văd ordinea mondială atât de diferit, încât unul îl exclude pe celălalt.

Pentru liderul de la Kremlin prioritatea necondiționată și absolută este suveranitatea reală, deplină și completă a Rusiei, iar acest lucru ar deveni posibil doar într-o lume multipolară, în care Federația Rusă ar fi un centru liber și autosuficient de luare a deciziilor, împreună cu ceilalți poli, a căror existență și ale căror suveranități sunt, de asemenea, recunoscute, dar a căror libertate este limitată doar de posibilitatea de a acționa după propria voință a celorlalți poli – adică prin echilibrul brut al puterilor.

Pentru Biden întâietatea viziunii sale politice nu este reprezentată de SUA, ci de crearea unui stat mondial condus de un guvern mondial. Or, o astfel de lume nu poate fi decât unipolară, cu o singură ideologie, care să domnească peste tot: liberalismul, modelul LGBTQ+, ecologia profundă, democrația minorităților și rasismul compensator (conform teoriei critice rasiale, acceptate acum în America, rasele oprimate din trecut îi pot asupri pe foștii lor exploatatori cu impunitate). Cu alte cuvinte, nimeni n-ar trebui să aibă nicio suveranitate, întrucât se plasează împotriva ideologiei „drepturilor omului” stabilită, explicată și interpretată de elita neoliberală.

Așadar, pentru Biden, Rusia lui Putin este un dușman, un dușman absolut. Aceasta nu înseamnă că Federația Rusă se poziționează ca rivală a Americii, fiindcă, dacă priviți Washingtonul ca pe un pol al unei lumi multipolare, ceea ce ar fi fost (probabil) posibil sub un Trump devenit naționalist, atunci orice problemă controversată ar fi fost rezolvată, cel puțin teoretic. Mai ales dacă desemnăm domenii de responsabilitate reciprocă, într-un mod realist: Eurasia- pentru eurasiatici, America- pentru americani, și Europa – pentru europeni. Am putea continua această enumerare multipolară cu Africa – pentru africani, cu Asia – pentru asiatici, cu lumea islamică – pentru musulmani etc. Dar această imagine ar putea fi adevărată dacă și numai dacă Biroul Oval al Casei Albe ar fi ocupat de un președinte obiectiv și independent de intrigile și aranjamentele necinstite ale „statului profund”. Numai într-o atare situație, o întâlnire între cei doi lideri, al SUA și al Rusiei, ar putea fi catalogată drept semnificativă și constructivă. Biden, fiind liberal și globalist, insistă asupra faptului ca toată lumea să-i împărtășească agenda, punctul de vedere, și să-i respecte regulile. Pentru un globalist, numai oamenii identici în concepții pot fi prietenii săi, sau doar niște instrumente puse la dispoziția sa, pe care să le poată folosi oricând se ivește oportunitatea de-a obține ceva în beneficiul personal. Oricine insistă asupra suveranității și multipolarității devine automat adversar.

Putin, pe de altă parte, se gândește la arhitectura lumii ca la un acord între mai multe state suverane, cu suveranitatea ca atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii în interiorul hotarelor sale și în raport de independență totală față de alte națiuni. Prin urmare, atunci când se întâlnește cu Biden, o face cu un egal, nicidecum din poziția de supus. Or, Biden îl consideră pe președintele rus ca fiind doar un subordonat rebel, scăpat de sub control, care ar trebui pedepsit cu sancțiuni și, în cele din urmă, sedus cu ajutorul banilor. De aici și disonanța cognitivă a summitului Putin – Biden.
De fapt, nici nu a avut loc așa ceva, pentru că subiectele abordate nu s-au concretizat în nimic, tocmai fiindcă aparțin unor lumi paralele, iar polarizarea acestor lumi crește cu rapiditate. Se pot materializa în ceva pozitiv, doar dacă una dintre părți acceptă regulile celeilalte. Vă puteți imagina un Biden care ar respinge globalismul? Sigur că nu! Dar un Putin care ar renunța la suveranitate? Absolut nu! Așadar, nu se poate realiza în mod pragmatic niciun fel de dialog, ci doar se poate ajunge la un consens, în cadrul unor detalii nesemnificative, ce nu contează deloc în geopolitica mondială.

În ceea ce privește relațiile Rusia – SUA, numai dispariția uneia dintre părți va rezolva totul. Și atunci, care va fi prima, ce se va prăbuși? Iar dacă niciuna nu se va prăbuși, atunci nu-i greu deloc de imaginat următorul scenariu…

Concluzia? Nu a fost nimic de câștigat la Geneva! Victoria s-a văzut și constatat luna trecută, când armata lui Valeri Gherasimov a adunat peste o sută de mii de oameni, vehicule de luptă și armament de ultimă generație la granița cu Ucraina, determinându-l pe Biden să respingă sancțiunile pentru Nord Stream 2 și să solicite retragerea marinei americane din Marea Neagră, aceleași trupe militare rusești care l-au convins pe Biden și pe NATO să abandoneze planul nebunesc al lui Zelenski (președintele ucrainean) de a începe un război în Donbass (Republicile Donețk și Lugansk) și în Crimeea. Totul s-a materializat în marea victorie pentru Federația Rusă și totul s-a făcut fără niciun glonț tras.
Este limpede că aceste evenimente au influențat întâlnirea dintre cei doi președinți, iar pentru a-i sublinia impactul, generalul Valeri Gherasimov a fost figura principală a grupului de discuție extins de la Geneva. De remarcat că omologul șefului Statului Major Rus dinspre partea americană n-a fost prezent la dezbateri, iar aici mă refer la generalul Mark Milley. Dacă Biden și-a evidențiat „aliații” prin intermediul NATO și al țărilor din grupul G7 (care, de altfel, i-au oferit coloana vertebrală pentru a ajunge la Geneva), Rusia – prin Putin, Lavrov și Gherasimov – a demonstrat că aceștia au fost suficienți pentru a sublinia și accentua puterea rusă. N-au avut nevoie de alianțe, de grupuri economice, sau de parade de vasali, pentru a le reliefa profesionalismul și puterea. Cam aceasta-i diferența dintre „excepționalii” planetei, conduși de președintele ales „democratic” al națiunii numărul unu (1), exemplul unipolar al tuturor lucrurilor „binecuvântate și bune”, și un lider rus care a avut curajul să tragă cortina și să demonstreze că împăratul e gol, nu are haine.
Nu, cu siguranță, nu a existat nimic de pierdut sau de câștigat și nici nimic constructiv de realizat în urma întrevederii dintre Vladimir Putin și Joe Biden! Toate fuseseră înfăptuite cu săptămâni mai devreme. Doar Biden și americanii nu aflaseră – încă – acest lucru!

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Pentru a înțelege și mai bine diferențele uriașe de gândire specifică și structură politică dintre cei doi președinți, ar trebui să ne întoarcem puțin în timp până când ajungem la începutul anilor 1950, atunci când India nou devenită independentă și China nou devenită socialistă stabileau modul în care se cuvenea să-și conducă cel mai bine relațiile. În 1953, dacă-mi amintesc bine, în timpul negocierii unui acord bilateral cu privire la această chestiune, Zhou Enlai, premierul cult, subtil, perspicace și lucid al lui Mao, a evidențiat pentru prima dată cele 5 principii ale sale, mai precis codul etic prin care Republica Populară Chineză își va conduce relațiile cu toate națiunile. Acestea au fost încorporate în Acordul sino-indian din 1954 și au fost bine cunoscute din acel moment:
    1. Respectul reciproc al integrității și suveranității teritoriale;
    2. Neamestecul în treburile interne ale altor națiuni;
    3. Egalitatea și beneficiul reciproc între națiuni;
    4. Neagresiunea reciprocă;
    5. Coexistență pașnică.
    Aceste principii au fost rapid însușite și respectate de întreaga lume non-vestică, inclusiv de Rusia. Cred că toată lumea își mai amintește de cuvintele rostite la fiecare congres al PCR de către Nicolae Ceaușescu. Erau identice.
    SUA n-au avut niciodată timp să le asimileze și să țină seama de ele. Le-au respins cu stilul lor arogant și autosuficient „noi – sau cei poziționați împotriva noastră”, nu au respectat nici măcar unul dintre principiile lui Zhou în nici un an, ba din contră, au abuzat întotdeauna de toate cinci. Prin urmare, mulți dintre noi s-ar putea să-l admire sau să-l deteste pe Vladimir Putin, dar, chiar și-n ciuda rusofobiei unora, trebuie să se recunoască faptul că, stăpânește incontestabil o înțelegere excelentă a istoriei, așa cum atestă multe dintre discursurile sale. Neîndoielnic, principiile lui Zhou s-au aflat pe masă la întâlnirea cu Biden. Numai că doar dintr-o parte, dinspre aceea a Rusiei. De aici, enormul decalaj dintre cele 2 națiuni.
    Cu siguranță, Geneva va marca începutul unui proces lung, deloc conciliant, în care s-a demonstrat pe îndelete conturarea unei atitudini pe care Rusia și China au adoptat-o față de cele 2 greșeli catastrofale ale Americii: prima făcută de Biden atunci când l-a numit pe Putin „criminal”, iar cea de-a II-a făcută de Blinken, atunci când s-a întâlnit în Alaska cu înaltul oficial chinez Yang Jiechi și cu ministrul de externe Wang Yi, cărora le-a ținut speech-uri „moralizatoare” despre inexistența drepturilor omului și absența democrației în China. De atunci, Beijingul și Moscova și-au înăsprit și mai mult atitudinea față de SUA, oferindu-le americanilor aceleași „scheme” verbale (în cadrul dialogurilor), cu care Washingtonul îi bate în mod obișnuit pe alții. Principiile lui Zhou au devenit norme în relațiile internaționale. Dacă nu există elemente de respect și egalitate la masa negocierilor dintre marile puteri, atunci perspectivele nu pot fi pozitive și vor conduce către o perioadă extrem de dezordonată a istoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.