Marea Britanie, o putere în declin care încearcă să ducă un război global

4

Mai toată lumea știe, că miercuri au fost trase focuri de avertizare asupra lui HMS Defender (distrugător ce aparține Marinei Regale britanice), care a încălcat apele teritoriale ale Rusiei lângă Crimeea. Pe cursul navei, în deplină conformitate atât cu dreptul internațional, cât și cu legea frontierei de stat din Rusia, au fost lansate de pe un Su-24 două bombe de aviație OFAB-250 (bombă explozivă puternică care, odată detonată, eliberează rapid energia chimică pentru un efect maxim. Detonarea este distinctă, în comparație cu deflagrația, prin faptul că reacția chimică se propagă mai repede decât viteza sunetului).

https://www.youtube.com/watch?v=lwbpt43GV7g

La rândul său, Londra a negat că s-ar fi tras astfel de focuri de avertizare și a insistat că va lua măsuri în conformitate cu normele internaționale. Moscova a răspuns imediat acuzând Marea Britanie de minciună, ceea ce reprezintă interpretarea cea mai exactă a realității, întrucât corespondentul BBC de la bordul HMS Defender a confirmat atât tragerile cu instalațiile de artilerie, cât și bombardamentele aviației. De altfel, atașatul naval al Marii Britanii la Moscova și-a exprimat poziția prin…tăcere, ținând cont că asemenea lucruri sunt rareori făcute publice: https://www.youtube.com/watch?v=ez4Kd6uKNdc&t=52s 

Marea Britanie nu recunoaște însă reunificarea democratică a Crimeii cu Rusia, de aici susținând că modul cum a procedat a fost „legal”. Evident, această observație sugerează indubitabil, că a încercat absolut deliberat să provoace un incident de securitate internațională cu Rusia, ceea ce ridică întrebarea ce a determinat-o să facă acest lucru?!

Una dintre explicații ar fi din punct de vedere militar; iar problema nu constă în faptul că Federația Rusă poate scufunda cu ușurință ceva, acel ceva care ar decide să-i încalce frontiera maritimă, ci în ideea că, fără a deveni nucleară, are capacitatea de-a „aranja” preistoricul monument Stonehenge chiar la Londra în așa fel încât cei din Ministerul Britanic al Apărării, care vor supraviețui, vor trebui să-și găsească o clădire nouă, adecvată pentru prestarea activității la locul de muncă. De fapt, a vedea Marea Britanie, cu o capacitate militară efectivă aproape de zero și cu un PIB real mai mic decât cel al Indoneziei, ca o putere secundară a SUA, încercând să joace în liga profesionistă a țărilor puternice din punct de vedere economic și militar, este destul de amuzant, dar devine  periculos cu timpul, iar gesturile Royal Navy pot conduce la provocare, incitare care ar determina-o, în caz de forță majoră, să solicite sprijinul NATO precum și pe cel al americanilor. În cazul în care Londra ar fi dezlănțuit conflictul, atribuindu-și rolul de instigator, Marea Britanie înceta să mai existe ca țară în doar 20-30 de minute. Cândva, britanicii erau foarte buni la evaluarea forțelor, evident că nu mai sunt, întrucât nu realizează că în cazul unui război cu Rusia, Statele Unite nu vor avea capacitatea să le acorde sprijinul, nici măcar în domeniul informațiilor militare ale serviciilor de intelligence. Neîndoielnic, cineva știe asta la Londra! La urma urmei, Rusia nu este tocmai Argentina și chiar și acolo, în Insulele Falkland, Marina Regală a ieșit șifonată destul de rău.

Ce-a de-a doua explicație ar cuprinde domeniul politic. Dacă ar exista o apropiere complementară între Rusia și UE, atunci ar putea crește izolarea strategică post-Brexit a Regatului Unit, posibilitate pe care incidentul din Marea Neagră o evidențiază destul de clar, deoarece a avut loc cu doar câteva ore înainte să apară rapoartele conform cărora președintele francez Macron și cancelarul german Merkel iau în considerare invitarea președintelui Putin la un summit al liderilor europeni într-un viitor apropiat.

Cititorii ar trebui să-și amintească că Marea Britanie a purtat un război hibrid dur împotriva Rusiei în ultimii doi ani, că este posibil ca tot britanicii să se afle în spatele deciziei-surpriză a Cehiei de a expulza diplomații ruși. De altfel, nu există nicio îndoială că SUA a încurajat Cehia să conceapă ultimul scandal cu spionajul rusesc, dar investigațiile Federației Ruse au condus către rolul de susținere pe care informațiile britanice l-au jucat în evenimentele de atunci. În fond, n-ar trebui să se uite că oriunde există o amprentă americană de informații în Europa, probabil că există și una britanică, nu cu mult în urma celei dintâi.

Aceștia, la fel ca frații lor mari, americanii, au dorința de a diviza și de a conduce Rusia și UE pentru a-și extinde propria influență, pentru a-și asigura intersecțiile economice și în special pe cele din sferele strategice. Așadar, singurele servicii (îndreptate către ego-ul lor puternic umflat) pe care le poate oferi Marea Britanie sunt fie în serviciul mafiei globaliste care infestează Washingtonul și Londra, fie jucând un joc pretențios în care își poate dezvolta propria politică externă coerentă. Cu siguranță poate dezvolta o astfel de politică, dar nu va fi ordonată și armonioasă din cauza incapacității „elitelor” londoneze de a gândi în termeni adecvați, deoarece excepționalismul britanic este chiar mai profund înrădăcinat decât cel american.

Londra a investit mult în extinderea capabilităților sale hibride în Europa Centrală și de Est, în special în Letonia, de unde conduce o rețea regională de dezinformare. Fostul agent MI6 Christopher Steele a dezvăluit că scandalul „Russiagate” (care se referă la interferența Rusiei în alegerile americane din 2016) ar sugera relația strânsă dintre serviciile secrete britanice și fracțiunea antirusă a „statului profund” american. Prin urmare, nu ar fi deloc surprinzător dacă Marea Britanie ar continua să acționeze la ordinele SUA în Europa. Acest lucru ar explica motivul pentru care tocmai a încercat, într-un mod periculos, să provoace un incident de securitate între cele două mari puteri nucleare.

Așadar, Marea Britanie poate continua să interpreteze roluri de forță principală conducătoare, dar, așa cum se întâmplă întotdeauna cu puterile secundare sau terțiare, acestea se întind inevitabil și apoi se prăbușesc. De fapt, istoria britanică a secolului al XX-lea este exact exemplul elocvent al unei puteri în declin, care încearcă să ducă un război global și care apoi recunoaște că a rămas fără resurse. Așa s-a întâmplat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, Regatul Unit nu este nici pe departe proporțional economic și militar cu perioada de timp din 1939, fiind o națiune a cărei armată întreagă poate fi cuprinsă în noul stadion Wembley și a cărei marină încă mai crede că poate lupta într-un război serios și mai ales că poate supraviețui. În momentul de față, Londra trebuie să se confrunte cu o realitate aspră, aceea că vremurile bune au dispărut de mult și că Rusia este capabilă să-i distrugă marina și armata în câteva minute, în timp ce Marea Britanie nu poate face același lucru cu Rusia; este prea al naibii de puternică și „joacă” într-o ligă complet diferită de aceea a britanicilor.

 

 

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. În continuare, neghiobii din Downing Street 10 și Whitehall continuă să nege că s-ar fi întâmplat ceva. Fără să-i ducă mintea, că suntem totuși în 2021 și că rușii au camere, care evidențiază sistemele de gestionare ale luptelor de pe propriile nave, practic dețin modalități de documentare de la toți senzorii. Cât de prost să fii?! încât să negi ceea ce este evident, că asupra distrugătorului HMS Defender n-au fost trase focuri de avertizare, din moment ce grănicerii FSB din Rusia au lansat un videoclip exact cu procedura tradițională de atenționare (5 mii de metri distanță în spatele pupa, apoi 5 mii de metri distanță înainte de porțiunile curbe ale bordajului la prova navei) trase de nava Gărzii de Coastă din Rusia.
    Totuși, din videoclip observ condițiile oarecum diferite (britanicii n-au vrut să reacționeze la somațiile rușilor, se înțelege clar și fără dubiu din filmuleț) de aceea Rusia avea mai multe avioane de atac în aer.

    https://www.youtube.com/watch?v=Jum1oq4uzSU&t=42s

    Oricum ar fi, întreaga afacere arată vizibil și deslușit că nu poți negocia nimic cu anglo-saxonii neguvernabili și disfuncționali, ceea ce demonstrează că nu sunt altceva decât o compilație de grupuri de interese, care luptă pentru putere și incapabili să producă vreo coerență politică ori militară. O copie palidă și amărâtă a americanilor! De aici deducem, că proverbiala viclenie diplomatică britanică precum și experiența intrigilor internaționale, atât de prezente în istoria lor, sunt simple blufuri. S-au dovedit a fi la fel de idioți și-n cazul Skripal și-n dosarul Christopher Steele și-n povestea de proastă factură a otrăvirii cu poloniu a fostului ofițer KGB (actualul FSB), Aleksandr Litvinenko.
    Cred că și vârful de informații militare din Cuca Măcăii ar fi performat mai bine și ar fi venit cu un bullshit mai credibil decât britanicii! Jenantă lipsă de profesionalism! Inclusiv atunci când vorbim despre mass-media britanică, care urmează modelul nazistului Joseph Goebbels în propaganda lor.

  2. Rostislav Ișcenko are o viziune inteligentă asupra incidentului cu HMS Defender și a oricăror alte încercări viitoare de provocare în Marea Neagră, ale anglo-saxonilor sau ale americanilor, sau în Golful Petru cel Mare din Extremul Orient Rus, unde americanii au cochetat cu moartea cu câteva luni în urmă.

    https://ukraina.ru/opinion/20210625/1031718539.html

    Voi încerca să traduc pasajele care mi se par reprezentative:
    „Acum nu mai contează dacă scopul provocării britanice ar fi fost o simplă demonstrație de nerecunoaștere a statutului rus al Crimeii, sau doar o încercare prostească de a organiza o ciocnire armată lângă coasta Rusiei în scopul perpetuării conflictului dintre Rusia și Occident și, eventual, pentru a-l acutiza în unele zone, deoarece dacă trucul se repetă (fiind avertizați deja că va fi folosit armamentul împotriva oricărei agresiuni), atunci britanicilor le va fi mult mai dificil să le explice aliaților lor din Europa și chiar din Statele Unite motivele pentru care au stârnit incidentele, deși au fost preveniți să n-o facă”.

    „În același timp, nu este nevoie să fie scufundată într-un mod nemilos nava, chiar și în cazul repetării provocării. E de ajuns să se deschidă focul prin 30 mm-AK-630”.
    (AK-630 este un sistem naval de armament bazat pe un tun rotativ cu șase țevi de 30 mm)

    „Rezultatul final al incidentului, cu nava marinei britanice, este că Rusia a deschis și a extins fereastra oportunității de a răspunde provocărilor din apropierea granițelor sale prin utilizarea tehnicii de luptă, ceea ce are drept consecință restrângerea substanțială a spațiului de manevră al „partenerilor” occidentali. În viitor, americanii vor trebui, de asemenea, să ia în considerare posibilele consecințe ale incidentului cu HMS Defender, atunci când își vor planifica acțiunile de instigare și intimidare în Golful Petru cel Mare. Și ceva îmi spune, că ar fi mai bine să nu riște, iar ei știu asta foarte clar acum.”

    „Nimeni nu a înecat și nu a ucis pe nimeni, obținându-se astfel un rezultat politic bun- așa se întâmplă când profesioniștii lucrează. Nu e nevoie să ne grăbim, fiindcă dacă destinul nostru este să luptăm, atunci nu vom scăpa de soartă, ci doar nu trebuie să-i iuțim mersul cu propriile noastre mofturi. Și mulțumesc lui Dumnezeu, n-am făcut-o!”

    „Cu cât durează mai mult pacea, cu atât suntem mai puternici și cu atât mai slabi sunt dușmanii noștri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.