„Mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge”

1

Acum câțiva ani mă duceam în America și avionul s-a oprit pentru o escala în Timișoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, înfofolite, legate, grase, cu papornițe, de parcă mergeau cu rata. În sinea mea, am gândit stânjenit că așa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România.

După ce am trecut Atlanticul și ne apropiam de destinație, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm niște formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teza la limba română. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuțe lângă mine, care mi-au spus cinstit: „Scrie-ne și nouă, maică, aici, că noi nu știm nimic!”.

Și astfel, eu le întrebam din chestionar și ele îmi răspundeau din inimă:

– Când te-ai născut, mamă?

– 1877.

– Cîți copii ai?

– 11.

Și-așa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independența României.

A început să se clatine avionul. Avionul se clătina și la toți ne-a fost frică, inclusiv mie, ăsta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat și ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine și se sprijineau de partea de sus, ca și cum ar fi mers cu rata.

Zic:

– Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbușim. Nu ți-e frică?

– Lasă, mamă, răspunde băbuța, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insiști. Ajunge.

În siguranța ei stăteau două mii de ani de creștinism. Iar eu, pe lângă băbuță, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Băbuța m-a reîncreștinat într-o fracțiune de secundă și, astfel, am văzut din nou Omul Frumos.

Fragment din eseul «Despre Omul Frumos», de Dan Puric

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Potrivit lui Aristotel, nu toți oamenii își pot ridica mintea la Dumnezeu. Nu pot s-o facă aceia care se ocupă de lucrurile exterioare ( a se lua în considerare, pentru a înțelege exact la ceea ce mă refer, observația autorului: „babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Cacoyanis, înfofolite, legate, grase, cu papornițe, de parcă mergeau cu rata”) sau de lucrurile corporale, ci doar acele persoane care se îngrijesc de lucrurile sufletești, care știu că activitatea cea mai bună este cea a gândirii și că practicarea ei calmă reprezintă fericirea omenească, reprezintă infinitul spiritual dincolo de noțiunea de țară ori de importanța României în lume. Lucrurile NU trebuie amestecate în virtutea unui element comun al creștinismului, care unește contemplația cu vederea principiilor întemeietoare, ca supremă facultate de cunoaștere a lui Dumnezeu. De aici și inutilitatea insistenței către Dumnezeu prin mai multe consacrări ale Sfintei Cruci. Isus spunea: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia îl vor vedea pe Dumnezeu”, ceea ce denotă că învățătura lui Hristos NU are nevoie de suflete care gândesc în mod pragmatic, materialist dacă vreți, ci de suflete care văd. Mintea, cu toate facultățile sale de cunoaștere, NU poate epuiza întâlnirea cu Dumnezeu, e necesar ca omul să-și deschidă aripile dorinței și iubirea inimii pentru a-l întâlni pe Creator.
    Am remarcat că mulți autori nu cunosc esența filosofică a creștinismului ortodox, n-au abc-ul credinței adevărate, profunde și amestecă lucrurile. Nu-i suficient doar să participăm duminică de duminică la Sfânta Liturghie, ori în fiecare miercuri la Sfântul Maslu, ori să postim, să facem milostenie, să ne spovedim și să luăm Sfânta Împărtășanie fără să pricepem DE CE parcurgem acești pași, fără să-i oferim sufletului merindele necesare, fără să reînvățăm să ridicăm privirea spre înălțimile metafizice, să îmbrățișăm viața spirituală în alianță cu cea intelectuală. Dacă nu există o ARMONIE între credință și rațiune, nici nu simțim Divinitatea în rugăciunile noastre, nici între zidurile Sfintei Sale Case, nici în viața noastră. Citiți mult și învățați să folosiți „ochii spiritului”, ca să pătrundeți chintesența desăvârșită a ortodoxiei și să înțelegeți (inclusiv) devotamentul față de România, pe lângă faptul că Dumnezeu ne-a milostivit cu UNICITATEA DREPTEI CREDINȚE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.