Analistul Petrișor Peiu avertizează, într-un editorial numit sugestiv «La o bere, în așteptarea furtunii perfecte», în legătură cu împrumuturile nesăbuite făcute de actuala coaliție de guvernare, prețul lipsei de echilibru urmând să fie plătit de generațiile viitoare.
„România a intrat într-un sevraj al împrumuturilor care nu mai poate fi controlat”, spune Petrișor Peiu.
„Generațiile viitoare plătesc datoriile generației actuale. Numai că tot acest mecanism poate să funcționeze dacă dobânzile se mențin pe la același nivel. Nimeni nu știe, însă, ce dobânzi va avea de plătit România pentru a se putea împrumuta peste 3 ani, peste 5 ani sau peste 10 ani”, explică Petrișor Peiu.
Potrivit lui, datoria publică a României a crescut cu mai bine de un sfert în doar 15 luni (ianuarie 2020- martie 2021).
„Astăzi, putem să contemplăm ditamai datoria publică de jumătate de PIB sau de vreo 110 miliarde de euro, din care peste 32 de miliarde în ultimul an și jumătate”, scrie Petrișor Peiu.
În plus, România nu a reușit să cheltuiască mai mult de jumătate din suma nerambursabilă de 30 de miliarde de euro pe care a avut-o la dispoziție pentru perioada 2014-2020.
Cu toate acestea, România a anunțat că o să atragă în întregime împrumurile din Mecanismul de Redresare și Reziliență la care are voie, o decizie similară mai fiind luată doar de Italia, la nivelul UE.
„Teoretic, scopul nobil al acestor credite este dezvoltarea infrastructurii. Dar guvernanții vor să se împrumute cu 15 miliarde de euro pentru a face ceea ce nu pot face din banii nerambursabili actuali. Are vreun rost să te împrumuți cu 15 miliarde de euro, dacă tu nu poți cheltui nici banii nerambursabili pe care îi ai la dispoziție?”, întreabă Petrișor Peiu.
Însă, spune Peiu, Românii se vor liniști aflând de la politrucii din coaliția de guvernare că totul e sub control, pe motiv că oricum țara are un nivel de îndatorare mult mai mic decât alții. Da, dar România se împrumută cel mai scump dintre toate statele membre ale Uniunii, subliniază Petrișor Peiu.
„În 2020, statul nostru s-a împrumutat de 148 de miliarde de lei, cu 101 miliarde de lei a acoperit deficitul bugetar și cu 47 de miliarde de lei a plătit datoriile scadente în acel an.
În 2021, ne vom împrumuta cu 131 de miliarde de lei, din care cu aproape 80 de miliarde vom acoperi deficitul bugetar, iar cu aproape 51 de miliarde de lei vom plăti datoriile scadente”, precizează Peiu.
Potrivit lui, aproxomativ 3,5 miliarde de euro plătim anual pentru dobânzile și comisioanele aferente unor împrumuturi pe care nu le returnăm, de fapt, niciodată.
„O națiune înțeleaptă nu va depăși niciodată moderația pentru niște obiective politice facile. Viitorul este la fel de important ca și prezentul, iar generațiile viitoare nu merită să plătească prețul lipsei noastre de echilibru”, avertizează Petrișor Peiu.
Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnică din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Marii Negre (FUMN).
Generațiile viitoare nu vor mai plăti nimic din datoria externă a României, deoarece ceea ce a fost scos în evidență de „pandemia” COVID-19, combinată și cu subdezvoltarea țării din ultimii 32 de ani, este că sistemul politico-economic global din ultimele 5 decenii a eșuat. O nouă arhitectură financiară este obligatorie pentru a salva vieți și a pune civilizația pe traiectoria progresului. Și afirm toate acestea gândind la desfășurarea vieții în condiții normale, adică fără războaie și calamități care au drept scop distrugerea rasei umane. Această nouă arhitectură financiară ar trebui să cuprindă următoarele:
– anularea datoriei externe;
– generare de noi credite pentru creșterea economică;
– investiții masive în dezvoltarea agrară și industrială, în infrastructura de învățământ și sănătate;
– modernizarea semnificativă a sectoarelor de producție și agricole, iar dacă acestea au fost desființate, este necesară reînființarea urgentă a lor.
Unul dintre cele mai flagrante defecte ale globalizării este că România a devenit dependentă de alimentele importate de la mii de kilometri distanță, interpretându-se ca fiind o cale mai ieftină decât producerea alimentelor acasă. Ceea ce nu se spune și nici nu se observă de către populație, este că nu există nici o echivalență între deservirea datoriilor și protejarea vieții umane. Banii chiar nu mai au nici o valoare intrinsecă. Băncile au devenit simple birouri de servicii ale unei economii. Atunci când acordurile de împrumut sau de împrumuturile în sine nu reușesc să aducă vreun beneficiu societății, atunci acestea ar trebui restructurate sau anulate. Astfel de reorganizări financiare au fost realizate de multe ori de-a lungul istoriei.
Creditorii bilaterali oficiali nu mai sunt principala sursă de finanțare a datoriei externe a României, ci sunt creditorii din sectorul privat, inclusiv băncile de investiții și fondurile suverane. Aceștia ar trebui să joace rolul principal în efortul de a salva economia țării, cu un sentiment de solidaritate și responsabilitate comună, ajutând astfel la evitarea haosului suveran pe piață. Numai că nu ne vom bucura de asemenea atitudine câtă vreme Guvernul României împrumută fonduri FĂRĂ să facă dovada unei performanțe economice solide și FĂRĂ realitatea unor programe și traiectorii de dezvoltare promițătoare, bazate INCLUSIV pe dovezi. La noi se acordă împrumuturi vânzând totalitatea bunurilor pe care le-am avut ca națiune: bănci, porturi, resurse, industrie, agricultură. Pe de altă parte, un principiu matematic de bază, precum și politic, încă mai funcționează la ora actuală: datoriile care nu pot fi plătite, pot fi câștigate prin exploatare și prin tranșare teritorială, fără să mai constituim un stat unitar și indivizibil. Nici suveran! Așteptăm să ne liciteze potențiali cumpărători, care, eventual, să ne transforme în ceea ce au nevoie. Că doar ne plac teribil atât occidentalii cât și democrația! Și ambele au nevoie de sclavi!