România trăiește sub o triplă ocupație: a UE, a SUA și a corporațiilor

1

Uniunea Europeana - Romania - EuroRomânia este un stat eșuat. Nimic nu mai funcționează, capacitatea administrativă a statului a ajuns la zero, sistemul legal și instituțional este fărâmițat, fiecare aplică legea cum îi tună lui. Justiția a intrat în conflict cu puterile Executivă și Legislativă, aplică legea cum vrea ea, mai mult, creează lege și judecă după ea! Statul român este o ficțiune, nu mai poate lua nicio decizie în mod autonom. De fapt, s-a privatizat! Nu mai funcționează pentru cetățeni, ci doar pentru grupurile de interese economice ce l-au capturat.

România trăiește sub o triplă ocupație: a UE, a SUA și a corporațiilor. Plătim taxă de protecție americanilor, suntem jefuiți de europeni, care au început să-și impună, printr-un simulacru de democrație, oamenii în fruntea marilor entități urbane, cele cu bugetele cele mai mari, cu servicii publice care pot aduce profituri generoase prin privatizare. Corporațiile exploatează mâna de lucru ieftină și își ascund profiturile în paradisuri fiscale.

Pentru viitorul nostru aderarea la NATO și la UE se dovedește a fi o catastrofă. În prostia noastră ne-am ales ocupanții. Prin alegeri libere și democrate, care se dovedesc a fi o farsă sinistră! Și am ales sclavia!

Proiectul Marii Uniri este mort. Și nu avem cu ce anume l-am putea înlocui. Supraviețuirea nu e proiect, este doar simulacru de proiect. Nu mai avem dreptul la istorie, nu mai avem pe ce construi. Dispariția statului român este o chestiune de timp. Nu mult timp.

Nu ne rămâne, practic, nimic din proiectul unionist. Ura de noi ne-a adus aici. Am preferat să fim conduși de alții. Fără să vedem care sunt costurile acestei opțiuni. Acum vedem: nu mai existăm! RIP, România!

Autor: Constantin Gheorghe

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Probabil, că-i mai benefică expresia RIP România, decât târâtul în genunchi și pupatul de conduri străini! Nu avem pentru ce să ne mai lamentăm, ne luptăm cu o necesitate invincibilă: aceea de a-i iubi mai mult pe alții, de origini diferite față de nația noastră, decât pe noi înșine ca popor. Când prevalează astfel de tendințe, puterea raționamentului nu ne mai poate elibera, devenind zadarnică o conciliere între tendință și gândire proprie, fiindcă sub pretextul înlăturării divergențelor, una dintre ele este sacrificată. Și, ca de obicei, în asemenea cazuri, argumentele logice sunt jertfite pe altarul „vrem o țară ca afară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.