SUA nu mai pot mânui sabia lui Damocles a revoluțiilor colorate

2

Nu cu mult timp în urmă, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a trecut o linie roșie în timp ce a comentat cu privire la cea de-a 32-a aniversare a evenimentelor din 4 iunie 1989 de la Beijing (încercând din toate puterile să provoace o nouă revoluție colorată în China), descriind inexact, nepunctual, evenimentele care s-au întâmplat în acea zi fatidică.

Cu siguranță, consumatorul obișnuit de știri occidentale a fost indus în eroare crezând că „baia de sânge” din Piața Tiananmen a aparținut activiștilor „pașnici” pro-democrație, când în realitate a fost o încercare de schimbare a regimului extrem de violentă, încurajată și finanțată extern de către americani, care a fost oprită cu ajutorul autorităților printr-o intervenție responsabilă și în timp util.

Motivele care au stat la baza acelor evenimente au fost nenumărate, dar mare parte au fost legate de campania manipulativă a războiului informațional pe care CIA a purtat-o în interiorul Chinei la acea vreme. Contextul global a fost de așa natură, încât țările comuniste din fostul Pact de la Varșovia al Uniunii Sovietice s-au confruntat cu neliniști și „revoluții” similare, provocate aproape în paralel cu faptele de mare însemnătate declanșate în China în acel timp, la care se adaugă și acțiunile „agenților străini” (de fapt ofițeri ai serviciilor de informații din SUA) care-și desfășurau activitatea în Republica Populară Chineză sub acoperire diplomatică sau de altă natură, cum ar fi cea umanitară. Aceștia au avut drept sarcină replicarea scenariilor din China pe continentul european.

Toate întâmplările ce s-au desfășurat atunci s-au dovedit a fi erori grave de judecată din partea Washingtonului, deoarece acei oameni s-au comportat exact ca niște pioni ai unor comploturi, ce au avut ca țintă schimbările de regim menite să deschidă dominația completă a Occidentului asupra națiunilor satelit ale URSS-ului precum și asupra relațiilor internaționale din ultimii ani.

Urmările acelui incident au determinat Partidul Comunist din China (PCC) să acorde prioritate securizării țării față de amenințările războiului hibrid desfășurat de americani, pericole care, la rândul lor, au condus la promulgarea unor politici decisive legate atât de reglementările mass-mediei, cât și de acelea ale organizațiilor străine ce activau pe teritoriul chinez.

Concomitent cu acele politici centrate pe securitate, PCC s-a concentrat pe îmbunătățirea vieții cetățenilor săi, asigurându-se ca, pe lângă construirea unei țări socialiste moderne, nimeni să nu se simtă neglijat și vulnerabil în a ceda influențelor străine.

Rezultatul acestor politici prudente s-a coagulat într-o economie de top și într-o strategie de perspectivă, deoarece China, la ora actuală, își asistă nenumărații parteneri din întreaga lume în replicarea modelului său de creștere prin investițiile sale din cadrul inițiativei Belt & Road (BRI).

De asemenea, în ultimii ani, Beijingul a încercat să contracareze pragmatic influențele culturale străine, care s-au dovedit a avea consecințe periculoase pentru securitatea internă ori de câte ori s-au răspândit necontrolat. Acordând prioritate atributelor de civilizație unică ale Chinei ca, de altfel, și educarea patriotică a cetățenilor săi, au creat un paravan social împotriva amenințărilor de război hibrid în continuă evoluție, fără a izola națiunea de restul lumii, așa cum au procedat alte state în încercarea lor de a se apăra de asemenea tehnici conflictuale.

Luând în considerare aceste realizări socio-economice și de securitate impresionante, China a demonstrat, clar și concis, că nu mai există posibilități de reușită vreodată ca SUA să mai provoace o nouă revoluție colorată pe teritoriul Republicii Populare. Iar acest aspect esențial este dovedit de evenimentele recente din Regiunea Autonomă Hong Kong, atunci când încercarea Americii, de a-și exporta „tehnologia” sa de ultimă oră (revoluții colorate) în acest oraș, a eșuat dramatic, reprezentând un obstacol major pentru planurile sale strategice. De fapt, a fost o lovitură imensă aplicată Washingtonului, deoarece restul lumii știe acum că încercările de schimbare a regimului pot fi oprite.

Este limpede că, în momentele actuale, SUA nu mai pot mânui sabia lui Damocles, aceea a revoluțiilor colorate, asupra șefilor statelor suverane, la fel cum obișnuiau cu ani în urmă, întrucât popoarele nu mai pot fi înspăimântate precum în trecut de asemenea practici și scenarii, mai ales după ce China a arătat recent că pot fi contracarate.

Pe măsură ce acest instrument de război hibrid al politicii americane devine din ce în ce mai irelevant, scade și apetitul țării pentru intervenții militare convenționale, deoarece începe să-și îndrepte atenția către rezolvarea numărului tot mai mare de crize interne, ceea ce ar presupune apariția unei noi ere, mult mai pașnice, a relațiilor internaționale.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. De fapt, actualul „război comercial” desfășurat între China și SUA își are originea în revoluția colorată eșuată a yankeilor din Piața Tiananmen, convingând în modul acesta autoritățile chineze că nu se poate avea încredere în „aliații” americani, inspirând astfel PCC să folosească propriile reguli comerciale internaționale îndreptate împotriva erei emergente a globalizării promovată de Washington. Din păcate, evenimentele din Piața Tiananmen sunt descrise în Occident ca o „revoltă democratică condusă de studenți curajoși”, care a fost „suprimată brutal” de „tiranul regim comunist chinez”, ordonând armatei să „omoare cu sălbăticie toți manifestanții”, deoarece autoritățile chineze s-au simțit amenințate de provocarea venită din partea tinerilor din universități.
    Fotografia infamă a unui protestatar singuratic care stătea în fața unei coloane de tancuri a mitificat această versiune a evenimentelor, numai că povestea, luată ca atare la nivel mondial, nu este deloc adevărată. Nu există nici o îndoială că au avut loc demonstrații masive conduse de studenți la Beijing în prima parte a anului 1989, dar în 2011 Wikileaks a lansat versiunea oficială a întâmplărilor de atunci, versiune obținută în urma examinării unor documente scurse pe canalele diplomatice americane, prin care se dovedește că NU Armata Republicii Populare Chineze a fost promotoarea masacrului manifestanților, așa cum restul lumii a fost înșelată să creadă. De asemenea, sursele au dezvăluit cum un diplomat chilian a confirmat că majoritatea forțelor militare care au intervenit în piață nu erau de fapt înarmate cu arme de foc, fiind echipate cu echipament anti-revoltă standard, cum ar fi bastoane și bâte de lemn. Unii oameni au fost într-adevăr uciși în timpul ciocnirilor, dar aceștia erau teroriști care au atacat forțele armate și chiar i-au ucis pe unii soldați, morțile acelor teroriști fiind exagerate în mod deliberat de către Occident, transformând întreaga narațiune în „uciderea în masă a studenților de către militari”. De aici se înțelege clar și concis, că participanții au fost pașnici și bine-intenționați, doar că mișcările lor politice au fost exploatate de americani în scopul schimbării regimului de la Beijing prin utilizarea unor provocări violente, SUA reușind, în aproape fiecare dintre încercările sale în alte țări, să răstoarne guvernele socialiste din interior prin intermediul aceastei strategii de război hibrid de ultimă generație, cu excepția, desigur, a Chinei. Se observă asemănările extrem de mari cu „revoluția” noastră din decembrie *89, fără dubiu!
    Pe de altă parte, scindarea sino-sovietică a fost realizată cu măiestrie, în cel mai puternic sens geostrategic, de Kissinger, după ce Nixon a convins China să se alieze cu SUA împotriva Uniunii Sovietice în epoca târzie a Războiului Rece. Procedând astfel, China a primit investiții americane de miliarde de dolari pentru modernizarea economiei sale, care, combinată cu gestionarea responsabilă a resurselor de către Partidul Comunist, a devenit cel mai rapid program de reducere a sărăciei din lume.
    Prin urmare, chinezii s-au simțit trădați de încercarea pusă la cale de SUA împotriva lor, decizându-se până la urmă să folosească regulile comerciale internaționale împotriva Americii exact în era emergentă a globalizării, care a dus treptat la dezechilibrul economic dintre cele 2 mari puteri, inspirând în cele din urmă războiul comercial actual. Dacă SUA nu ar fi sacrificat China, atunci ar fi fost foarte posibil ca cele două să fi cooperat la conducerea lumii după sfârșitul Războiului Rece, dar acest lucru a ajuns imposibil după revoluția colorată din Piața Tiananmen, deoarece Partidul Comunist nu mai avea încredere în autoritățile americane. Asigurându-se că nu va mai fi trădată niciodată, China a început să profite de globalizare și să se pregătească pentru ceea ce va fi ulterior Inițiativa Belt & Road (BRI), revoluționând relațiile internaționale prin a pune umărul la crearea lumii multipolare (inclusiv prin legătura simbiotică pe care o are cu Federația Rusă), în vederea înlocuirii lumii unipolare reprezentată de SUA după destrămarea URSS. În acest proces continuu, SUA încearcă să saboteze cele 2 națiuni (Rusia și China) prin toate mijloacele posibile, fără să priceapă că n-ar fi fost nevoie să se ocupe de această problemă colosală dacă n-ar fi trădat China și dacă n-ar fi „dinamitat” Uniunea Sovietică precum și regimurile socialiste din Europa.

  2. Autorul acestui articol,anonim sau nu,spune numai jumatate de adevăr, luând partea chinezilor.Realitstea este că între cele trei puteri mondiale,SUA, CHINA si RUSIA se poarta un război pe viață și pe moarte pentru supremație, război în care victimele colaterale nici nu se mai iau în calculul.Conclizia că vom trăi vremuri mai liniștite pentru că SUA a fost înfrântă,este total greșită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.