Mărie dragă, ştiu că stai cu grijă,
Că nu mai ştii nimic de patru luni.
În brațul stâng m-a nimerit o schijă
Şi-ți scriu din casa unor oameni buni
Ce m-au descoperit din întâmplare
Pe-un câmp întins pe unde ne-am luptat.
Acum sunt bine, nici nu mă mai doare
Şi stau mai toată ziua-ntins în pat.
De tine-i greu căci ai rămas cu treabă
Şi cu un bou bolnav când am plecat.
De unde să mai poți? Eşti şi tu slabă,
Iar câmpul trebuie din timp arat.
Mi-e dor de Nicu. L-am lăsat la poartă
Uitându-se cum mă îndepărtez.
O viață liniştită, altă soartă
Să aibă el cândva. Asta visez.
Mi-e dor, Mărie, de a ta privire,
Albastră cum e ceru-n luna mai,
Şi când scrisorii îi vei da citire,
Te rog, lângă măicuța mea să stai
Să-i spui că n-am uitat a ei povață
De-a fi atent să nu fiu împuşcat.
Mă bucur mult acum că sunt în viață
Şi-o să mă-ntorc acasă mai bărbat.
Te-mbrățişez, Maria mea frumoasă,
Căci schija nu mai e în brațul meu.
O să mă-ntorc curând la noi acasă,
Aşa să îmi ajute Dumnezeu!
Lidia Iustina Terecoasă
Poezie inspirată din povestirile bunicii mele, Lina Petrache
