Nicolae Ionescu
Este a doua ca vechime după Biserica domnească «Sfântul Ioan Botezătorul», ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt în 1490.
Acest lăcaș de cult aflat în centrul orașului și căruia i se mai spune «Uspenia» este atestat documentar printr-un hrisov al domnitorului Miron Barnovschi Movilă, la 30 iulie 1628 (7136 de la facerea lumii).
Inițial, această biserică avea hramul «Sfântul Gheorghe» și era atunci închinată Mănăstirii Zografu, de la Muntele Athos. Mai târziu, biserica a primit numele «Adormirea Maicii Domnului». Este amintită în mai multe hrisoave emise de diferiți domni ai Moldovei: Miron Barnovschi Movilă (30 iulie 1628), Alexandru Coconul (la 2 aprilie 1630) și peste câteva luni, de Moisă Movilă (8 august 1630) care dăruiește bisericii vii, livezi și crame domnești. Ea devine apoi „mitoc” al Mănăstirii Dobrovăț și aceasta, la 9 august 1796, face schimb cu noul proprietar al Vasluiului, hatmanul Costachi Ghica, ce intră în stăpânirea atât a bisericii, cât și a moșiei acesteia.
În anul 1859, mica bisericuță din lemn a fost arsă de focul care a distrus și o bună parte din oraș. În același an, marele boier filantrop vasluian, căminarul Neculai Hagi Chiriac, după ce construise o clopotniță la 1836, începe și ridicarea unui nou lăcaș de cult din piatră, în mijlocul urbei, această biserică devenind astfel Catedrala orașului. Căminarul nu mai ajunge să vadă lucrarea terminată, deoarece moare la 1859, biserica fiind construită un an mai târziu de nepotul său, Dimitrie Castroian, tot cu banii proveniți din averea căminarului. De altminteri, în partea stângă, mai jos de istoricul lăcașului, se află piatra funerară a ctitorului bisericii.
Pisania păstrată în pronaos este sugestivă, în acest sens: „Pe acest loc(aș) a existat o bisericuță de lemn lucrată de credincioșii Ciobanu Onilă și Mihăilă din Vaslui, ce a fost complet mistuită de foc în 1859. În același an binecredinciosul boier creștin, Neculai Chiriac Hagiu din Vaslui începe ridicarea acestui lăcaș cu a sa cheltuială, dar moare. Nepotul său Dimitrie Castroian, continuă lucrarea și o termină în 1860. Din averea moșului său, Sfântul locaș a fost reparat de mai multe ori, iar după marele cutremur de groază, din noaptea de 9/10 noiembrie 1940, a fost consolidat, reparată pictura și eliberat de casele și maghernițele ce-l sufocau. Aceeași lucrare a primit-o și clopotnița. Cheltuiala a fost suportată de creștinii vasluieni și autoritățile locale. Redeschiderea s-a făcut în ziua hramului, la 15 august 1943, aflându-ne în război”.
Cine a fost Neculai Chiriac Hagiul
Documentele existente menționează faptul că Neculai Chiriac Hagiul era grec de origine, născut în Bucovina și a devenit, la Vaslui, un mare filantrop. Împreună cu polcovniceasa Elena Șubin, proprietara târgului, a înființat în 1841 prima școală publică, iar în 1852, împreună cu banul Dimitrie Drăghici, primul spital din oraș. Dumitru Castroian, nepotul lui Neculai Chiriac, a continuat acțiunile de binefacere ale moșului său, donând 50.000 de lei pentru înființarea unui spital la Huși și finalizarea bisericii cu hramul «Adormirea Maicii Domnului». Mai amintim faptul că tot acest binefăcător a mai ctitorit și bisericile din satele Brăhășoaia (comuna Ștefan cel Mare) și Bălteni-deal.
Odoarele de preț ale bisericii
Dintre obiectele deosebite existente în biserică menționăm o Evanghelie tipărită la Mănăstirea Neamț, în 1821, în timpul căimăcămiei mitropolitului Veniamin Costachi, originar din Roșiești, județul Vaslui. Această carte sfântă a fost cumpărată de Gheorghe Botezatu, la 19 ianuarie 1826, de la părintele Luca Neamțu, cu o sută de lei. Evanghelia a rezistat incendiului din 1859. În anul 1866, a fost îmbrăcată în catifea roșie și ferecată în argint curat, pe cheltuiala lui Ion Popovici. Lucrarea a costat 763 de lei și a fost executată de Constantin Argintaru, din Iași.
Se mai păstrează până astăzi și o icoană foarte valoroasă a Maicii Domnului, care o înfățișează plângând la picioarele Mântuitorului nostru, Isus Hristos, răstignit pe Cruce.
Biserica, ctitorită în vremea domnitorului Al. I. Cuza, arhitectul României moderne, este renumită și prin turnul clopotniței, fiind atunci unul dintre punctele de referință ale urbei.
Intervenții la structura lăcașului
În anul 1866, Biserica «Adormirii Maicii Domnului» – Uspenia a fost consolidată de preotul Constantin Maria, împreună cu presbitera Elena, cu Ion Bălașa și Dumitru Aftinoaie, din Vaslui, reparația rezistând timp de 50 de ani, până după primul război mondial. De-a lungul vremii, această biserică a devenit una de referință pentru oraș. Astfel, Primăria orașului Vaslui a comemorat, la hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din 15 august 1940, pe cei 50 de eroi căzuți în războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1918) pentru a da încredere locuitorilor în situația grea prin care trecea țara. Cu acest prilej, se protesta față de răpirile teritoriale din trupul țării – Basarabia și Bucovina, din vara tragică a acelui an.
Biserica a fost construită în stil slavon, neoclasic, în formă de navă, cu influență rusească. Ea a fost împodobită cu o frumoasă pictură bizantină care de-a lungul timpului a suferit mai multe intervenții nesemnificative. Cutremurul din noaptea de 9/10 noiembrie 1940 a avariat-o grav. De altfel, clădirile orașului Vaslui au fost distruse sau afectate în proporție de 65%. Multe din acestea trebuiau reconstruite precum edificiile Prefecturii, Primăriei, Tribunalului și clădirile unor școli. Opera de refacere și sistematizare a orașului Vaslui se făcea de către Serviciul Tehnic al Primăriei, fără a avea directive de la centru.
Donatori de prestigiu
Prin eforturile enoriașilor și autorităților locale, îndeosebi ale primarilor de atunci, generalul de divizie Ion Rășcanu și prof. C. Capră, s-a reușit să se încheie consolidarea bisericii și a clopotniței, în plin război, la 15 august 1943. Atunci a avut loc redeschiderea acesteia, la care au participat oficialitățile urbei. Preot-paroh era Gheorghe Târnoveanu. Pictura a fost realizată cu ajutorul credincioșilor de Sebastian Constantinescu (1936-1940), Constantin Blendea (1980) și Constantin Nițulescu (1990). O pictură reușită de mari dimensiuni este cea care înfățișează «Nunta de la Cana Galileii», aflată pe peretele din dreapta și realizată prin cheltuiala soților Virginia și Constantin Tănase, renumitul actor vasluian de revistă. Tot pe acest perete se află «Predica de pe munte», o pictură făcută pe cheltuiala generalului Ion Rășcanu. Pe peretele din stânga se află două picturi de mari dimensiuni: «Înmulțirea pâinilor» și «Binecuvântarea pruncilor», ultima realizată prin cheltuiala «Societății Femeilor Ortodoxe» din Vaslui.
Acțiuni de restaurare a picturii s-au executat și după cutremurul din 4 martie 1977, în timpul preotului Vasile Ulea, când s-a și resfințit lăcașul, în iunie 1981, de către PS Episcop Eftimie Luca, al Episcopiei Romanului și Hușilor, în prezența unui sobor de preoți și diaconi.
După 1990, prin strădania părintelui protopop Vasile Pârcălabu, s-au inițiat ample lucrări de înfrumusețare, introducându-se încălzire centrală, placându-se pardoseala cu marmură, construind-se și pictându-se o cameră mortuară, punându-se geamuri de termopan cu vitralii, înlocuindu-se acoperișul și pavându-se aleile din curte.
Așadar, Biserica «Adormirea Maicii Domnului» reprezintă un lăcaș de frunte în peisajul vieții spirituale a orașului. Se află foarte aproape de centrul civic și de statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, apărătorul românilor în Evul mediu.
Notă: unele date au fost preluate din lucrarea lui Gheorghe Ghibănescu «Vasluiul, studiu și documente», Iași, «Institutul de Arte Grafice – Viața Românească», 1926, pag. 184-185.
