Eroii de lângă noi

0

„Numele: Rotaru. Prenumele: Petru. Fiul lui Toader și al Olimpia. Născut în anul 1925; luna iulie; ziua 25; în Comuna Vaslui”.

Așa începe „Fișa matricolă penală” a unui cetățean care își duce cu demnitate pe străzile orașului vârsta de 87 de ani. Documentul, care în partea dreaptă poartă ștampila „deținut politic”, a fost întocmit de călăii zorilor sălbatici ai comunismului românesc, care, imediat după părăsirea țării de către ultimul stâlp al democrației, regele Mihai I, s-au dezlănțuit într-o teroare neegalată în istoria României.

Nicolae IONESCU

Sute de mii de intelectuali, foști proprietari mai mari sau mai mici, ofițeri și subofițeri ai vechii armate, poliții sau jandarmerii, gospodari ai satelor și simpli muritori fără avere au luat calea sinistrelor pușcării comuniste sau a așa-ziselor „colonii de muncă”, foarte mulți dintre ei nebeneficiind nici măcar de minimul de asistență juridică sau, mai grav, nici de un proces de stabilire a vinovăției, ci fiind arestați în miez de noapte și trimiși direct la moarte sau pentru câțiva ani la o viață de câine numai în baza unor procese verbale.

Reținerea „inculpatului” Petru Rotaru (fratele preotului Rotaru, care a slujit o viață la Biserica «Sfânta Parascheva» din Vaslui) s-a produs încă din anul 1948, la 1 iulie, când a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru „uneltire conform articolului 208 Cod Penal”. Acuzația principală ce i s-a adus a fost aceea de a fi făcut parte din «Mișcarea legionară», la fel ca mulți alți vasluieni grupați pe atunci în vestitele «Frății de Cruce» și care militau cu fervoare contra regimului opresiv ce se prefigura la orizont, precum și pentru curățenia spirituală a unei generații ce se anunța a fi atroce și neîndurătoare cu proprii semeni.

La data arestării, Petru Rotaru era student în anul II al Facultății de Drept din Iași. După cum se va vedea, după liberare nu și-a putut urma vocația, fiindu-i interzis accesul la această facultate, fapt care l-a determinat să aleagă continuarea studiilor universitare la Institutul agronomic din București, unde a și intrat în posesia diplomei de inginer.

Privindu-și pozele din perioada de elev la Liceul «Mihail Kogălniceanu» Vaslui, își aduce aminte, din anii aceia, de colegii săi de clasă, Bogos Constantin, Dănilă Constantin, Botez Octav, Cezar Alexa, Ene Mauriciu, Ovidiu Juverdeanu, Chelmu Constantin, Târnoveanu Mircea etc, apoi de Frăția de Cruce (FDC): „În cadrul acesteia exista o perioadă de ‘pregătire prietenească’, apoi, după ce căpătai încredere în camarad, îi dădeai să citească lucrări naționaliste, dar și comuniste, așa cum era, spre exemplu, ‹Cărțulia roșie›, unde erau relevate și ridicate-n slăvi reperele regimului de stânga chinez, apoi ‹Cămașa lui Hristos› sau cărți despre pescari, de dezvoltare a curajului și, după ce vedeai că este pe drumul cel bun și într-un moment favorabil, de intensă trăire emoțională, îi propuneai să facă parte din Mișcarea Legionară. După aceea, îi dădeai ‹Cărticica șefului de Cuib› sau cărți despre filosofia legionară ale lui Nae Ionescu”.

Petru Rotaru mai spune că Nae Ionescu a fost omorât de Moruzov (1887-1940; fost șef al Serviciilor secrete românești). El a fost și omul regelui Carol al II-lea, dar acesta nu a vrut să fie implicat direct, ci numai din umbră. Regele a vizitat Anglia, Franța și Germania lui Hitler, dar a plecat cu coada între picioare de la Fuhrer și, din trenul ce îl ducea spre București, a ordonat decapitarea mișcării legionare prin executarea celor 13 lideri, în frunte cu „Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu.

Execuția celor 33 de legionari…

La 21 septembrie 1939, un grup legionar l-a asasinat pe premierul Armand Călinescu, în plină zi. Drept pedeapsă, au fost executați câte trei legionari în fiecare capitală de județ, iar în Constanța chiar patru. La Vaslui, nu se știe de ce, au fost executați 33, cât vârsta Mântuitorului. Locația: Lutărie, vizavi de închisoare, în fosta clădire a școlii Normale «Ștefan cel Mare».

„Pe un legionar, Volocaru, l-au luat jandarmii de la Muntenii de Jos. L-au împușcat pe șesul râului Vasluieț și l-au târât până la bariera Hușului. Noaptea s-a pornit o ploaie mocănească. A spălat sângele, așa că, privindu-l, aveai impresia că doarme. Tatăl său, în vârstă de peste 75 de ani, cu pletele albe și capul între mâini, îl plângea cu un chip de sfânt. Pe noi, elevii, ne-au adus cu școala, pentru că se suspendaseră cursurile, să-i vedem. Am văzut atunci că a vorbit, probabil, prefectul județului Vaslui, pentru că nu cunoșteam somitățile. Sigur nu era generalul Rășcanu, pentru că era în acea vreme primarul orașului. Acesta își încheia discursul cu cuvintele amenințătoare: ‘Așa vor păți dușmanii poporului’. Ne-au dus în coloană, apoi ne-au împrăștiat. Am vorbit cu alți colegi și am auzit că la Podul Hușului mai era unul executat. Am plecat acolo și l-am văzut pe Volocaru pus pe o foaie de cort, cel amintit mai înainte. A fost o imagine plină de durere, care mă marchează și azi. Am auzit că ar mai fi fost un cadavru și în altă parte, fără să îl văd”, spune cu amărăciune Rotaru.

Sângeroasa întâlnire cu torționarul Eugen Țurcanu

„De ce ați fost închis și unde ați petrecut anii de detenție? L-ați cunoscut pe torționarul Eugen Țurcanu?”

„Nu știam de ce am fost arestați. Pe mine, un evreu, Gilbert, m-a luat de acasă, de la Bustea. Am fost dus la Siguranța din Vaslui. Apoi am mers la Iași cu trenul, fiind însoțit de acest evreu. Am ajuns la ora 9.30. El a zis că merge să-și vadă rudele pentru că aveam tren la Suceava, seara, pe la 19.30. Eu nu m-am mișcat de pe peron și Gilbert acolo m-a găsit, fiind impresionat de corectitudinea mea. Am auzit atunci că legionarii mergeau la Aiud, studenții la Pitești, iar muncitorii la Gherla. Eu am stat puțin la închisoarea Suceava. Apoi am fost dus la Pitești. Închisoarea de la Pitești a fost construită de generalul Ion Antonescu, căruia i se spunea ‘câinele roșu’, pentru spiritul său milităros. Pe 6 decembrie 1949, a fost adus un grup de deținuți, în frunte cu Eugen Țurcanu. El a intrat în Mișcare în 1940 și, după 1945, a trecut la stânga. Văzând zelul lui în cadrul UTC-ului, l-au trimis la o școală comunistă. Îl pregăteau pentru a fi ambasador, fiind student în anul III. Comuniștii, când i-au văzut autobiografia în care nu era menționat trecutul său legionar, l-au arestat din nou. Atunci, la Suceava, a căutat să-și arate zelul comunist și, împreună cu Bogadanovici, au început constrângerea fizică a deținuților, reeducarea elementelor legionare. Firav, procesul a început la Suceava și apoi, furibund, la închisoarea Pitești. Ideile de constrângere fizică ajung la Nicolski, ministru adjunct de interne, care vine la Pitești și îl folosește în procesul de reeducare pe Țurcanu. Ajunsese la așa mare putere, încât avea toate cheile celulelor. În dimineața zilei de 6 decembrie, el adună pe deținuți și le spune că un grup condus de el vrea să facă reeducarea pentru a deveni folositori societății din acea vreme. După discursul său, un student în anul VI la Medicină, Angelescu, l-a întrebat: ‘Cine ești tu, banditule?’. Atunci, grupul lui Țurcanu a trecut la o bătaie groznică asupra tuturor deținuților. S-au vărsat tinetele, podeaua s-a umplut de sânge, unul a spart geamul și a vrut să sară afară. Tot el a bătut la camera gardianului, având ca rezultat sosirea urgentă a directorului, ce era însoțit de toți zbirii angajați ca paznici. Ne-au scos afară din celule și pe câte unul ne înșfăcau, apoi ne băteau cum bați la sacul cu fasole, după care responsabilul închisorii, numit de către comuniști, ne-a spus să ne băgăm mințile în cap. După aceea, am rămas cu Țurcanu, care ne-a spus să ne facem reeducarea. Cel mai mult a fost bătut Alexandru Bogdanovici, care a fost umplut de sânge și a murit peste câteva zile. Tot în bătaie a murit și Angelescu”, povestește fostul deținut politic.

Viețuirea prin alte pușcării

„Așa a fost la Pitești. După aceea, am fost la Poarta Albă, dar eram costelivi la început și nu eram buni de muncă. Am stat la Canalul Dunăre – Marea Neagră până în 1953. Apoi am fos dus la Gherla, din iunie 1953 până în 1954. Era o închisoare construită de Maria Tereza, unde munca era organizată pe ateliere. Am fost eliberat după un an și m-am trezit ca un pui al nimănui. Eram total dezorientat și apoi am ajuns la Vaslui. Traseul închisorilor mele a fost: Suceava, Pitești, Canal și Gherla. S-a încercat să se facă reeducarea și la Aiud, dar, datorită protestului lui I. Simionescu, s-a inflamat Occidentul. La Aiud a fost și Mircea Vulcănescu, care la început a fost legionar și apoi țărănist. A fost în guvernarea Antonescu. La Aiud a și murit”, mai spune Rotaru.

Ce a fost „după”?

„Desigur, nu puteam rămâne numai cu un liceu și cu studiile de drept neterminate, așa că am început să tatonez terenul pentru a-mi face un rost în viață și m-am înscris la Cluj, la medicină, dar n-am fost aprobat. La îndemnul prietenului meu Mircea Târnoveanu, am dat admitere la Agronomie, cu examene la matematică, chimie, naturale și română, unde am avut ca subiect ‘Țăranul în literatura română’. La examen l-am întâlnit pe fostul meu profesor de la Liceul ‹Mihail Kogălniceanu› Vaslui, Stere Rădoi. Am intrat la facultate cu bursă. În anul IV am fost exmatriculat pentru detenție politică, acuzat de luptă contra siguranței statului. Am fost dat afară în 1958 și până în 1966 am făcut numeroase memorii la Ministerul Învățământului”, spune venerabilul opozant.

I s-a aprobat reînmatricularea în 1966, la București, la Institutul Agronomic – Facultatea de agronomie generală. N-a fost deloc ușor, deoarece a fost silit să dea peste 20 de examene de diferențe și apoi alte serii de examene. În sfârșit, a venit și examenul de absolvire, dar când să-l susțină, nu i s-a aprobat, inițial, lucrarea fiindu-i considerată plagiat. Președintele comisiei era academicianul Zamfirescu, profesor de fitotehnie, fost și rector, plecat de la Iași. Studentul în an terminal nu s-a dat bătut în fața acestor adevărate mizerii, spunând: „Sunt candidatul Rotaru Petru și susțin că nu este plagiat!”.

„Lucrarea fusese concepută sub conducerea conf. univ. Negrilă. Mergeam din două în două săptămâni la dânsul și îi spuneam evoluția cercetării. Am fost acceptat la sugestia lui Zamfirescu. Am susținut examenul oral cu trei subiecte la care m-am descurcat, fiind felicitat de Zamfirescu și de colegi. Am fost notat doar cu opt, chiar dacă lucrarea a fost considerată o veritabilă teză de doctorat”, mai spune Petru Rotaru.

Cu precizarea că „subiectul” nostru a făcut parte dintr-o familie cu 14 copii, din care mai trăiesc 12, încheiem această scurtă incursiune în tumultuoasa existență a unui adevărat erou în viață.ună pe deținuți și le spune că un grup condus de el vrea să facă reeducarea pentru a deveni folositori societății.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.