„A doua Ecaterina Teodoroiu” Mina Hociotă, călugărița care a devenit a doua femeie ofițer din Armata Română

0

Marina Hociotă, (de asemenea cunoscută sub numele de Mina Hociotă; născută la 19 august 1896, la Săliște, și decedată la 7 iulie 1977, la Mănăstirea Nămăești) a fost o călugăriță română care a servit ca asistentă pe front în timpul Primului Război Mondial.

Marina s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște (pe atunci parte a Austro-Ungariei).

Pe când era copil s-a remarcat pentru rezultate bune la învățătură, dar era recunoscută și pentru curajul ei neobișnuit, călărind încă de la 10 ani.

Decesul tatălui ei, care a murit de gută înainte ca ea să împlinească 12 ani, și introducerea obligatorie a limbii maghiare în școlile românești din Ungaria, pusă în aplicare în 1907 prin noile legi ale educației (cunoscute ca „Legile Apponyi”), a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec în România, devenind călugăriță la vârstă de 18 ani și luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei Maica Melania Cruțiu.

Ea a împărtășit durerea plecării de acasă într-o scrisoare către biograful ei, preotul Grigorie Popescu: „Am plecat la mănăstire din cauza prigoanei ungurilor, care ne-au lipsit de libertatea de a vorbi limba mamei în școală, unde numai în limba ungurească învățăm lecțiile”.

„A doua Ecaterina Teodoroiu”: Mina Hociotă, călugărița care a devenit a doua femeie ofițer din Armata Română

În timpul primei conflagrații mondiale, slujitorii Bisericii Ortodoxe Române s-au alăturat efortului de război, în condițiile în care ei constituiau repere spirituale pentru cei aflați pe câmpul de luptă, dar și pentru cei rămași pe frontul de acasă. În județul Neamț, Mănăstirea Văratec a dat o eroină puțin cunoscută, care și-a pus toată energia și priceperea în slujba cauzei pentru care luptau românii.

Maica Mina Hociotă, originară din Ardeal, a ajuns la acest așezământ monahal în iarna anului 1914, făcându-și ucenicia la maica Melania Cruțiu, sora mamei sale. În primăvara anului 1916, la Văratec, s-au organizat cursuri pentru Crucea Roșie de Război, la care maica Mina se înscrisese, notează muzeograful Renata Buzău.

Numită de mulți „a doua Ecaterina Teodoroiu”, în ciuda vârstei de doar 20 de ani, nu s-a dezis de a pleca pe frontul de la Mărășești, unde fusese mobilizată. În calitate de infirmieră aducea răniții din tranșee și de pe câmpurile de bătălie, îi transporta la spitalele din Iași sau Vaslui, iar o perioadă chiar a rămas la spitalul din capitala Moldovei pentru a-i ajuta pe cei de acolo, în condițiile în care izbucnise epidemia de tifos exantematic.

Unele mărturii iconografice ne-o prezintă în haine de ostaș, ceea ce atestă faptul că nu a fost doar o simplă infirmieră. De altfel, pentru actele ei de bravură a primit gradul de sublocotenent, fiind a doua femeie ofițer din Armata Română, după Ecaterina Teodoroiu. A primit, de asemenea, de două ori distincția «Crucea Comemorativă». Ca o dovadă a faptului că se mândrea cu originile sale ardelenești, de fiecare dată când a primit această distincție își prindea la medalie o pânză tricoloră pe care scria „Ardeal”.

Izbucnirea războiului și intrarea României alături de Antantă, în 1916, a găsit-o pe Mâna cu entuziasm patriotic pe care îl exprima fățiș. „Vă puteți închipui ce bucurie am putut simți când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri care ne-au eliberat de sub jugul strein unguresc”, mărturisea într-o scrisoare inserată în volumul «Preoțimea română și întregirea Neamului» apărut în 1940.

În vara anului 1917 a participat la bătăliile din „triunghiul morții” culegând răniții de pe câmpul de luptă și din tranșee, fapt care a dus la rănirea sa gravă, fiind chiar în pericolul de a-i fi amputat piciorul

În anul 1918, după încheierea Marelui Război, maica Mina s-a întors la Văratec, declarând mai târziu următoarele:

„Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment Sfânt, să le ajutăm suferința. Ne-am îndeplinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ‘ascultarea’ până la capăt, la terminarea războiului”.

Va lupta din nou pentru țară în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind repartizată la spitalul de la Câmpulung – Muscel, iar în 1968 a participat la ceremoniile de la Mărășești la aniversarea a 50 de ani de la încheierea războiului. A murit în anonimat, în iulie 1977, dar a lăsat peste timp ca învățătură celor ce vor veni următoarele cuvinte „Aș dori să se gândească cititorul la tagma noastră călugărească, la acei ostași ai Domnului, cari și-au împlinit ascultarea patriei cu zel și abnegație și s-au întors la metania lor, la sărăcia din mănăstiri în care viețuiesc și desigur că se va încredința că aceste ființe – călugări și călugărițe – merită mai multă atențiune din partea statului și a noastră a tuturor, mai mult respect și recunoștință”.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.