„Fiecare dintre noi se compromite atunci când încearcă să facă dintr-un act personal viciat moral, unul public mascat în virtute”

0

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, își exprimă poziția față de „Bucharest Pride”, „Parada Diversității” sau „Marșul LGBT” cum a fost denumită manifestarea care a avut loc sâmbătă, 14 august 2021, de pe Calea Victoriei din București:

Cei ce țin să-și exhibe chiar în mijlocul străzii, zgomotos și victimar, orientarea sexuală demult dezincriminată, în răspăr cu legea nescrisă a bunului-simț, dar și cu cea tipărită a Stării de Alertă, lăudându-se cu nefirescul unor intime, desigur, libere opțiuni, se compromit inconștient în orice zi, nu doar pe pragul unei mari sărbători religioase, pe care aleg să o maculeze. Așa cum fiecare dintre noi se compromite atunci când încearcă să facă dintr-un act personal viciat moral, unul public mascat în virtute.

Ce poate fi mai deplasat decât un marș al mândriei că te-ai rătăcit, decât o paradă a iluziei că ești în ordinea lumii și a lucrurilor? Mândria nu are nicio legătură cu demnitatea, ci doar cu deformarea viziunii despre tine însuți și pierderea simțului proporțiilor.

Am face nesfârșit mai mult bine să ne reamintim și să afirmăm public idealul deloc demodat al „omului onest” și bine-crescut, cel care nu se mândrește cu nimic și care evită, plin de bună-cuviință, orice extravaganță.

Așa cum a devenit imperios necesar să înțelegem că sacrosanctele drepturi ale omului (demne de apărat pentru fiecare persoană de pe această planetă) nu se intersectează în realitate cu așa-zisele „drepturi” de pură sorginte ideologică ale minorităților sexuale confiscate de un agresiv activism; minorități care au dreptul inalienabil de a se instala în aceeași ordine a moralei publice universal valabile. Confuzia întreținută și promovată între cele două categorii de „drepturi” naturalmente incomparabile între ele și incompatibile cu firescul este, în fapt, o perversă minciună cu efecte nefaste în societate.

Firește, sub soare, în lumea creată de Dumnezeu, este și va fi mereu loc pentru toți. Esențial și problematic e să înțelegem sensul existenței noastre în ea. Și să nu mai confundăm programatic libertatea alegerilor făcute în sfera intimă cu „libertatea” impunerii lor ca normă în sfera publică.

În miezul adânc al creștinismului nu stă doar mult invocata și pretinsa iubire, ci, inseparabilă de ea, și mult ignorata schimbare.

 

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.